Născuta la 22 octombrie 1992 in Balş - Olt, elevă la Liceul Teoretic din aceeaşi localitate, la doar 17 ani, Elena Gabriela Lazăra a fost revelaţia serii în cadrul Poeticilor cotidianului din data de 11 martie 2010 din OtherSide Club Bucureşti. Cu o scriitură dezinvoltă şi cursivă, cu o imagistică remarcabilă, acestă poetă are toate şansele sa devină cunoscută şi recunoscută în valul cel nou al poeziei româneşti. Deloc utilizatoare de metafore desuete - cum se mai intampla din pacate la multi adolescenti care-şi incearca puterile intr-ale scrisului, Gabriela convinge printr-o structura stilistica adecvata si printr-un limbaj care, desi nu foloseste cuvinte shok, reuseste sa impresioneze. Parca desprinse din idilele underground semnate de Jonas Mekas ori din Shadows de John Casavettes sau Pull my daisy de Robert Frank, imaginile din Omul cu sobolani au reusit sa impacteze definitiv atat publicul aflat in sala cat si jurizarea facuta la final de catre Octavian Soviany, Alexandru Matei si subsemnatul - Gabriela obtinand locul 1 din partea juriului si locul 2 din partea publicului la Concursul pe care l-am organizat in Reteaua literara si la care s-a aflat printre cei 7 finalisti . Totul depinde acum de modul in care va reusi sa iasa din grila de valorizare autoimpusa si de modul in care va intelege evolutiv diferentele dintre limita si limitare. (Gelu Vlaşin)

Omul cu şobolani

Doar omul cu şobolani
ondulează codiţele rozătoarelor pe bigudiuri
şi îşi arată faţa ascuţită
domnişoarelor cu coaste luxate
şi cu mâini de cuier,
zâmbitoare la vitrinele din oraş.

La vederea unui decolteu
limba i se rulează
şi dispare între buze
măturând dinţii de salivă,
lasă pofta sâ se agaţe într-un dinte ascuţit
de la coada gâtului.

Omul cu şobolani ademeneşte fetele cu părul lung ,
le spală colţurile despicate cu urzică
şi le dă drumul să zburde tunse asimetric,
să se piardă.
Sadisfacut îşi înfaşoară gâtul cu părul lor,
apoi adoarme.

*

Ferestrele prind mucegai dupa o oră de prinderi de buze,
un trup se ridică şi se pierde in Bucureşti,
celalalt trup rămâne acoperit in pereţi.

cu cămaşa desfacută se aşează lângă un felinar
şi râde.

*
Omul cu şobolani se trezeşte şi nu moare.

Suc de struguri

Podeaua e rece , iar tavanul e alb.
Strâng dantela ce-mi cade pe genunchi,
apoi o las să mi se scurgă printre degete
pentru că tavanul e alb
si dincolo de el sunt stele.

te caut...
pe sub pat , în pat , pe lângă pat
pe sub cărţi , în cărţi , pe lângă cărti
Şi te găsesc
ascuns în colţul tău
analizând particule de aer .

În gălăgia noatră
Am rămas doar noi .
Cei doi care zgârie pereţii în versuri albe,
Plănuind greşeli gramaticale .
Spune-mi...
Să dormim? Să citim?Să scriem? Să vorbim?
Pentru că orele trec trase de iepuri din zăpadă
Şi dispar în nori crăpati de creion.

Sucul de struguri se afumă in tigară ,
Nasturele cade de pe sprânceană .
Tot se rezumă în ceară ,
Iar ultimul ceas .
Se varsă în ochii tăi şi dispare.

Auzi tu ....
Mai putem cerne vise
Când prin ferestră trec
licurici si praf de sticle ?

Lorena

Vecina mea are părul ars,
prins in grabă cu stil japonez.
Din tâmple îi pornesc cerceii
care se termină în cozi de peşte.
Pe gâtul-scară o pisică
îşi încolăceşte coada pe trepte
arătându-şi dinţii galbeni.
Atunci când se plimbă
vârful umbrelei se prinde în albastru de metil,
iar nasul i se loveşte în colţuri.
Când se aşează pe scaun în S
deghetele subţiri adună genunchii,
iar corpul se sprijină de spătar.
Atunci e gata să împietrească
în bliţuri.

Corzi vocale

Corzile vocale scot mâinile pe fereastră.
*
În cămăşi până la călcâie,
Cu mâneci de tifon, bufante,
cei doi aleargă pe şirea spinării înverzite
unde venele ies, înfloresc şi dau portocale.
Ei se asează pe plămânul–nufăr ,
vâslesc prin lapte
să ajungă în livada cu mere,
să se urce pe limbă
şi să plece.
*
Corzile vocale sunt identice.

Leapşa

N-am pus buzele pe o ţigară până acum -
vreau sa rămână mereu roşii,
dar îmi place fumul
care iese uşor din gură formând bucle-
îmi place mirosul proaspăt ars
ce mi se îmbibă în haine, în păr,în piele.
E un fel de artă care te ameţeşte,
care te sufocă , care te face să o urăşti
până când o smulgi din buzele fumătorului
şi o arunci fără milă.
Oferă dependenţă privitorului nu celui care o consumă.
şi doare atăt de tare
încât vrei să îţi storci o lămâie în ochii,
să ai motiv să plângi , să gâfâi , să cânţi de bucurie.

Sursa: RETEAUA LITERARA