Se încarcă pagina ...

Nu ştiu dacă-s vioară sau arcuş

Data publicarii: 26.07.2016 12:11:00

Lui ADRIAN COSTEA

 

MOTTO:

“Parcă de-un secol n-am mai fost pe-acasă

Pământul peste tot e tot pământ

Din curtea de copil vorbeşte iarba

Despre părinţii care nu mai sunt...”

                                       (Damian Ureche)

 

Eu am plecat de-acasă prea devreme

Mă răscolea cunoaşterea nativ

Imperii de dorinţe în catrene

M-au aruncat în foc definitiv!

 

Nu ştiu ce mă mâna aşa de tare

Printre solstiţii de-ntrebări abstracte

Setea de formă, foamea de culoare

Mă însoţeau în strigăt şi în şoapte

 

Miliţa m-a împins spre libertatea

De-a nu mă-mpotrivi nicicând ideeii

De-a modela luminii vanitatea

Ce cade peste gleznele femeii!

 

O masa a tăcerii mi-e privirea

Nu ştiu dacă-s vioară sau arcuş

Şi n-am să ştiu dac-am avut menirea

De-a termina ce-a început Brâncuşi!

 

Şi nici penelul agresat de pânze

Nu-mi mai răspunde de o vreme-ncoace

E torturat de apă şi de frunze

Şi de idei repetativ-stângace.

 

O partitură de-ntâmplări pastel

M-a azvârlit din cer înspre pământ

Să-mi fac ucenicia de rebel

Restaurând pios Mormântul Sfânt!

 

Dar am plecat plătind tribut dreptăţii

Lasând în urmă chiar şi Ţara Sfântă

M-am închinat Statuii Libertăţii

Cu bronzul modelat abil sub tâmplă.

 

Dar Europa mă chema plenară

Desăvârşind sculpturile de vis

Germania, Elveţia bizară

Şi mai târziu, iubitul meu Paris!

 

Nu ştiu în ce m-am înecat definitiv,

În muzică, în Sena sau aiurea

Cioran mă obsedează instinctiv

Şi Ţuţea-mi răscoleşte amintirea 

 

Şi Eugen Ionesco mă inspiră

În dansul meu cu cercul vicios

La teatrul omenirii nu aspiră

Cei ce nu cred în Ţară şi-n Cristos!

 

De la Versailles până la Tour Eiffel

Îmi plimb ideile ce m-au mânat mereu

Să am în inimă acelaşi ţel

Ca forţa şi lumina unui zeu

 

Din mâinile şi mintea mea crescură

Şi opere, şi părţi din univers

Chiar dacă sângerez literatură

M-am aplecat puţin şi către vers

 

Căci poezia mă trimite-n zare

Să mai visez acasă uneori

Ca o coloană infinit de mare

Se desenează ani necruţători

 

Ambasador itinerant al Ţării

Natale ca o flacără, un chin

Sunt arestatul demn al resemnării

Şi cât ar fi de groaznic, nu mă-nchin.

 

N-am să renunţ pe veci la simfonia

Altarelor de pânze şi sculpturi

Chiar de mă paşte sacru tragedia

De-ai venera etern pe trubaduri

 

Mă voi întoarce şi mă voi  preda

Iubirilor eterne şi sublime

Trădărilor nu pot nicând ceda

Chiar dacă vor încet să mă suprime

 

Etern şi fascinant, de-acuma domn

Peste nelinişti care mă apasă

Mă răscoleşte parcă şi în somn

Dorinţa reîntoarcerii acasă!

 ...

Acuma m-am retras către castel

E frig şi forţa vie stă să cadă

Şi n-am nici Luvru, n-am nici Tour Eiffel

Schimb regele şi tura, în rocadă! 

 

Vezi și „APROAPE TOTUL DESPRE SCULPTORUL ADRIAN COSTEA”

Afisari: 702
Autor: Liviu Ureche
Spune-le prietenilor:
  • RSS
  • Digg
  • del.icio.us
  • Facebook
  • Mixx
  • Google Bookmarks
  • FriendFeed
  • LinkedIn
  • MySpace
  • Netvibes
  • Reddit
  • Technorati
  • Tumblr
  • Twitter
  • Yahoo! Bookmarks
  • Yahoo! Buzz
  • email
  • Live
  • StumbleUpon
  • Ping.fm

Comentarii

* Nume:
* Email:
* Mesaj:
  caractere ramase
* Cod de siguranta:

Va rugam sa introduceti in casuta de mai sus codul de siguranta
  * campuri obligatorii
 

Nu sunt comentarii.
Alte articole | Arhiva
 
Citite Comentate Comentarii noi Ultimele articole
Newsletter