n-ai dreptul să taci până gândesc alţii
nici să vorbeşti în timp ce visează ei
să nu doreşti păr roşu vestimentaţie pierdută
în culori ruginii ce ies din pământ cu neputinţa
de a mai sta acolo
visare de o noapte în pântecul viu
care se rupe de suflet
de fiinţele din trecut care ne-au spănzurat odată
trăim în ombilicuri abisale – un miracol
octombrie speriată ce nu vrei doar linişti
dar şi impulsuri la rădăcini

apăsând clapele tastaturii
simt că se selectează clipa din urmă
sunetele unui pian ascuns vremii