Modelul De Ţară

Convergenţa unor mesaje publice poate însemna, uneori, că există mai mulţi oameni care gândesc în aceeaşi direcţie. Iar când unul din aceşti oameni ajunge într-o structură decidentă, e posibil ca scepticismul să se transforme în speranţă. În ianuarie 2010, CERTITUDINEA demara o încăpăţânată campanie (iluzorie, au spus unii) de promovare a unui concept şi a unui proiect aparţinând profesorului Florian Colceag şi intitulat MODELUL DE ŢARĂ. Al doilea om care vorbeşte clar şi răspicat despre existenţa unui proiect de ţară este Călin Georgescu, candidatul cu cel mai bun punctaj pentru ocuparea postului de premier.
citeste tot >>

O simplă trecere în revistă a câtorva nume de inventatori români ale căror descoperiri au avut, de-a lungul timpului, consecinţe de ordin planetar în nenumărate domenii, ar putea configura foarte bine noţiunea de tezaur naţional al gândirii tehnice: Petrache Poenaru, Traian Vuia, Aurel Vlaicu, Henri Coandă, Nicolae Paulescu, Ana Aslan, Ştefan Procopiu, Ion Basgan, Nicolae Vasilescu-Karpen, Justin Capră etc.
citeste tot >>

Am ajuns prima dată în Maramureş în 2003, la zece ani după ce venisem în România. A fost un şoc la prima vedere: nu mai văzusem aşa ceva nici măcar în filme. Priveam amuţit pe geamul trenului, dimineaţa, la răsărit, când drumul de fier a intrat printre munţi, trecând pasul dinspre Bistriţa. Era vremea cositului, a otăvii, şi ce mi se înfăţişa în mersul legănat al trenului era un tablou. Un tablou viu, mişcător, însufleţit de soarele care încălzea totul şi făcea să strălucească culorile, atât de diferit faţă de Irlanda mea cea ceţoasă şi vântoasă... România este ceva ce nu există nicăieri în lume. Este, va fi şi va rămâne mereu altceva.
citeste tot >>

Înaintez spre ieşirea din scarǎ. Vali, un urecheat ciudat, mǎ salutǎ zâmbind cu gura plinǎ de seminţe. Schiţez un zâmbet, mǎ mai întreabǎ ceva, dar nu mai aud ce, nici nu mai doresc sǎ aflu, dar le simt privirea fix pe fundul meu. Brusc, mǎ întreb dacǎ vreunul o fi avut în viaţa lui emoţii la românǎ, sau s-o fi strǎduit la matematicǎ. Îmi vine un gând şi mai ciudat în minte: cum or fi arǎtat când erau bebeluşi, moi şi pufoşi? Ce aşteptǎri o fi având de la ei nişte mǎmici nedormite? Unde, pe ce scarǎ a societǎţii ar trebui sǎ-i aşez? Sunt scursuri, sunt plevuşcă? Or fi, dar sunt români, la fel ca şi mine! Asta nu pot ignora. Ce şanse primesc ei şi de la cine? Ce şanse primesc eu şi de la cine?
citeste tot >>

'Îmi doream să fiu adoptat, dar nu eram suficient de frumos pentru asta. Cuplurile căutau copii frumoşi, docili şi sănătoşi', ne povesteşte Lajos Kristof. Or, el era mititel şi negricios, cu o faţă de şoricel boem şi cu o ureche mai mare decât cealaltă. Nici botezat nu fusese, că maică-sa, când îl lăsase, uitase amănuntul ăsta. Cine să-l ia aşa? Târziu de tot l-a botezat cineva, abia pe la 14 ani.
citeste tot >>

Este pentru prima dată, în ultimii 70 de ani, când în România îşi face apariţia un cap politic cu viziune. Nu am auzit, în ultimii 20 de ani, dar mai ales în ultimii trei ani de criză economică, un discurs atât de exact, de vizionar şi de tonic (n.r. este vorba de interviul acordat der Călin Georgescu în emisiunea CONTRAZICERI de la Tv Neptun, pe 22 decembrie 2010). Lăsând la o parte apartenenţa lui Călin Georgescu la Clubul de la Roma, mesajul lui este într-adevăr excepţional.
citeste tot >>

Un foarte puternic om de afaceri, atunci când l-am întrebat dacă nu e interesat să investească în producţia de serie a motorului care funcţionează cu apă, mi-a răspuns aşa: 'Trebuie să fii nebun să nu te intereseze o astfel de invenţie. Dar dacă motorul ăsta există, nu l-ar fi luat alţii până acum?'. Nu l-a luat nimeni şi nici distinsul om de afaceri nu a dat semne că l-ar interesa. Făceam referire, în discuţia aceea, la motorul cu apă al lui Mihai Ruşeţel, care există de vreo 30 de ani. Ruşeţel nu este însă singurul care a făcut o asemenea descoperire. Un alt motor cu apă (sau poate acelaşi) a fost inventat şi de Gabriel Neculai din Arad. Dispozitivul acestuia nu numai că nu e complicat, dar şi-l poate confecţiona oricine.
citeste tot >>

300 de copii care se cresc unii pe alţii este mai mult decât un model sau o expertiză socială. Este un miracol. Se fac studii despre educaţia copiilor instituţionalizaţi şi neinstituţionalizaţi, se dau teze de doctorat, se dezbat legi în Parlament, Parlamentul se împarte în două (care lege e mai bună aia asumată de guvern, sau aia a opoziţiei?), sistemul educaţional este distrus, creierele României sunt izgonite din ţară, cei care rămân sunt creiere pasive, critice, sceptice, România este la pământ, batjocorită, jefuită, împărţită, nimeni nu mai crede în nimic...
citeste tot >>

Iar SANITAS-ul (ce va mai rămâne din el până la disoluţia totală) va deveni o anexă, un accesoriu decorativ al principalului lor adversar de până acum (puterea politică), o femeie de serviciu care va fi folosită, simultan sau succesiv, când la Cotroceni, când în Piaţa Victoriei, când la Parlament. Cam ăsta este scenariul Puterii, în cazul SANITAS. Dar, cum agenţii puterii politice nu sunt capabili să gândească decât în algoritmul dezbinării şi al corupţiei, lucrurile s-ar putea să le scape de sub control.
citeste tot >>

Un stat este, din punct de vedere administrativ, similar cu o mare companie. Nicio companie nu angajează personal necalificat pentru un post de conducere, căci presiunea asupra acelei persoane este imensă. Pentru a rezista, în managementul naţional la un nivel de vârf, este necesar să ai eficienţă, profesionalism, rezistenţă uriaşă la stres, să poţi crea o echipă cu aceleaşi calităţi, care să selecteze alte echipe mai mici cu aceste calităţi. În caz contrar, nu poţi guverna în mod responsabil, căci lipsa de rezistenţă la stres şi de pricepere a funcţionarilor de pe nivelele inferioare îi conduce pe aceştia la apărarea contra stresului.
citeste tot >>