Convergenţa unor mesaje publice poate însemna, uneori, că există mai mulţi oameni care gândesc în aceeaşi direcţie. Iar când unul din aceşti oameni ajunge într-o structură decidentă, e posibil ca scepticismul să se transforme în speranţă. În ianuarie 2010, CERTITUDINEA demara o încăpăţânată campanie (iluzorie, au spus unii) de promovare a unui concept şi a unui proiect aparţinând profesorului Florian Colceag şi intitulat MODELUL DE ŢARĂ.

Al doilea om care vorbeşte clar şi răspicat despre existenţa unui proiect de ţară este Călin Georgescu, candidatul cu cel mai bun punctaj pentru ocuparea postului de premier. Prezenţa sa din ce în ce mai frecventă în abordările mass-media poate confirma bănuielile că Emil Boc ar putea fi înlocuit cu un prim ministru competent. E vehiculată şi ipoteza ocupării (de acelaşi Călin Georgescu) a postului de ministru al Finanţelor. Acesta nici nu infirmă, nici nu confirmă zvonurile, dar ţine să precizeze: „Faptul că numele meu a fost vehiculat în presă pentru aceste poziţii mă onorează, dar subliniez că aceasta nu poate să-mi schimbe mie proiectele de viitor. Prefer să fiu competent pe ceea ce fac”.

Discursul lui Călin Georgescu este total diferit de tot ce auzim şi vedem la actualii oameni politici, pe care pur şi simplu îi desfiinţează aproape in corpore. Călin Georgescu vorbeşte, în toate intervenţiile sale, de idei şi principii abandonate demult de actuala clasă politică: patriotism, expertiză istorică, modele, performanţe, potenţial, strategii. La ultimul interviu acordat lui Victor Ciutacu, la „Vorbe grele”, a fost oarecum incomodat de direcţia întrebărilor, care vizau răspunsuri „pe termen scurt”. A reuşit totuşi să dea răspunsuri „pe termen lung”, enunţându-şi cu abilitate principiile, criteriile şi chiar câteva soluţii pentru România. Într-un alt interviu, acordat publicaţiei Ziua Veche (din care extragem, sub forma unui text compact, o parte din răspunsuri), a făcut acelaşi lucru, dar mai elaborat şi mai nuanţat...

"La Microsoft şi la NASA a doua limbă este limba română. Românii care lucrează acolo sunt produşi aici, născuţi pe pământul asta. Oamenii aceştia aşteaptă un mesaj, un semn că sunt oricând bineveniţi"

România va accede la un nivel superior de civilizaţie atunci când conducătorii ei isi vor intelege responsabilitatea fata de istorie. Când vor înţelege acest lucru, ei sau alţii, atunci va fi bine.

Nu se poate face mare lucru atât timp cât nu ai un PROIECT DE ŢARĂ, cât nu există o hartă a viitorului, cât nu ştim unde vrem să ajungem. Încă nu ne-am croit o nişă. Dumneavoastră când vă duceţi la piaţă să cumpăraţi ceva aveţi un buget, în buzunar. Nu poţi să iei o mie de kilograme de cartofi, iei un kilogram de cartofi şi iei nişte ardei, nişte roşii pentru ce ti-ai propus să gătesti, din bugetul pe care îl ai. Dacă nu ştie nimeni unde vrea să ajungă ţara asta, cum puteţi să credeţi că se pot întampla minuni? Eu vă spun că şi dacă s-ar împrumuta România de o sută de ori mai mult decât s-a împrumutat până acum, banii dispar în două săptămâni, dacă nu sunt precizate obiectivele strategice spre care se dirijează aceşti bani.

Această viziune există. Am produs un asemenea proiect de ţară, prin "România după criză. Reprofesionalizarea" (volum apărut la editura Compania, coordonatori Mircea Maliţa şi Călin Georgescu - n.red.). Adică nu sari din copac, trezindu-te dimineaţa. Te gândeşti, unde trebuie sa ajungem? România după criză ofera o viziune pe termen lung pentru a fundamenta măsurile pe termen scurt. Oameni vrednici sunt în tara asta, însă trebuie lăsaţi să se manifeste. Aceasta este prima condiţie.

A doua condiţie este că noi suntem membri ai Uniunii Europene. În martie 2010, UE a scos un document strategic important: "Europa 2020". Acolo sunt formulate cinci ţinte esenţiale, de la educaţie până la combaterea sărăciei. Acestea sunt exact si obiectivele României. Nu trebuie să inventăm altceva, trebuie să le urmăm exact, pentru că suntem membri ai unui club. Trebuie să respectăm nişte reguli. Tot in spirit european, statul trebuie să exprime şi să promoveze maximal interesele şi drepturile propriilor cetăţeni, inclusiv dreptul lor la fericire. Doar oamenii care isi respectă profesia pot face acest lucru.

Noi nu avem pe agendă problemele mari ale lumii. Ele sunt trei: hrana şi apa, energia şi protecţia mediului. În 2018-2020 experţii prevestesc o criză alimentară mult mai puternică decât ce trăim noi acum. Politica economică va trebui să urmarească un nou echilibru între consum şi resurse. Adică să consumi din ce în ce mai puţine resurse, obţinând o valoare adăugată din ce în ce mai mare. Ca să înţelegi starea economiei, te duci în Portul Constanţa. Acolo vezi ce se întâmplă. Toate danele sunt goale. Se exportă ce? Fier vechi şi cherestea. Dacă se exporta şi miere de albine eram ca pe vremea dacilor.

Subliniez ca interesele noastre fundamentale sunt legate de bunăstare si securitate. Interesul bunăstării se realizează în cadrul Uniunii Europene. Interesul de securitate se asigură în cadrul NATO, având ca factor de echilibru Statele Unite. Este limpede că România nu mai are altă variantă. Dar trebuie să ştim clar încotro mergem, ce vrem să spunem acestei lumi. Când spui că eşti român, trebuie sa fii identificat cu o nişă de excelenţă, cu o oportunitate pe care ai ştiut să o valorifici. Noi putem să facem asta. Am mai spus-o: în cele trei priorităţi ale lumii, hrana şi apa, energia şi mediul putem să avem leadership european. Asta este cert. În priviţa capitalului natural nu are nimeni ce avem noi. Avem şi creiere şi capacitate inovativă. Trebuie doar sa descătuşăm potenţialul economiei la firul ierbii, economiei civice. Atunci când micul întreprinzător devine puternic, automat creşte puterea ţării. O nişă pe care o avem este agricultura. Acum importăm 80% din ce consumăm, dar avem o ţară care poate să hrănească jumatate de Europă. Pentru a mişca lucrurile din loc, dacă gândim cu capul, trebuie să-i chemăm la treabă pe oamenii care se pricep sau pe cei care încă se mai pricep. Că restul au plecat. Şi atât timp cât pleacă din ţara lor avem o dramă, avem o problemă de securitate naţională.

Mă uit la istorie, mă uit la oamenii care sunt. Eu vă spun aşa: La Microsoft şi la NASA a doua limbă este limba română. Românii care lucrează acolo sunt produşi aici, născuţi pe pământul asta. Indiferent unde ai fi, ai în memoria ta permanent copilăria, primii ani, pe care n-o să-i uiţi niciodată. Oamenii aceştia aşteaptă un mesaj, un semn că sunt oricând bineveniţi. Unii vor pune umărul. Sunt şi acum oameni foarte buni în această ţară. Să ne înţelegem foarte bine: pentru mine nu există « nu se poate ». Şi nu există nici unda de pesimism pe care unii o cultivă permanent, cu bună ştiinţă. Am spus mai devreme că nu suntem toţi proşti şi leneşi. Sunt lucruri excelente care se fac în România. Uitaţi-vă macar în sport. Chiar aşa, nu se investeşte mai nimic şi cu toate astea apar vârfuri. De unde apar oamenii aştia? Baza succesului este munca, asta nu se înţelege încă. Dar se va înţelege! Sunt absolut sigur că sunt oameni pregătiţi să-şi dedice viaţa lor construirii acestei ţări. Reconstruirii, de fapt, a acestei ţări. Când am spus reprofesionalizarea României m-am gandit la redarea ţării către oamenii ei.

Istoric, aşa cum s-a construit România, au fost exemple de vârf totdeauna, oameni care au tras după ei un întreg popor. Pot să afirm - mai ales ţinând cont de situaţia în care ne aflăm - că nu trebuie confundat poporul cu actiunea unor elemente desuete. Dimpotriva, poporul trebuie îndemnat să se ridice la înălţimea istoriei mari pe care o are. România nu este cea care apare adesea la televiziune, ea este a oamenilor care au făcut istorie, că a fost Brătianu, că a fost Gusti, că a fost Iorga, în orice caz oameni care au spus ceva lumii întregi. Eu nu pot fi nicicând de acord, personal cel puţin, cu acei diriguitori sau comentatori de ocazie care aruncă blamul pentru necazurile prin care trecem asupra unor închipuite tare de caracter naţional. Sunt total împotriva celor care susţin că ar fi vorba de o defecţiune genetică a acestui popor - că toţi suntem hoţi şi leneşi. Nu este adevărat. Nu suntem toţi hoţi şi leneşi. Cel mult poate că am fost prost conduşi.

Am trecut cu toţii, să ne înţelegem bine, printr-o perioada foarte dificilă, timp de jumatate de veac. O cruntă lovitură dată României a fost colectivizarea. Ea l-a rupt pe român nu numai de pământ, l-a rupt de istorie, l-a rupt de trecutul lui şi l-a catapultat uşor-uşor în cutii de carton, cum spunea Iorga. Dupa 1989 ne-am aflat în situaţia de recladi elita politica pe baze precare. Pe acest fond s-a vadit si cat de nociva este absenta unor repere etice clare, a bunului simţ, a profesionalismului. Avem acum drepturi, dar uneori uitam ca avem şi obligaţii. Sunt nişte reguli pe care orice societate trebuie să le respecte.

Nu cred că e cazul să discutăm excesiv despre importul crizei economice şi financiare din afară, ci să ne concentrăm în primul rând asupra crizei noastre de sistem. Sistemul a fost prost conceput iar dificultatile actuale nu sunt accidentale, care se repară în timp si treci peste ele. Fiind vorba despre tare de sistem, este nevoie ca sistemul să fie reconstruit.
Principalul motor al reconstrucţiei sistemului este realismul şi voinţa politică. Trebuie să înţelegem odată pentru totdeauna că orice construcţie în timp, durabilă, nu se poate baza decât pe adevăr. Detaliile modului de acţiune putem să le discutăm. Dar adevărul trebuie să stea la temelia oricărei construcţii. Dacă arunci seminţe mincinoase, tot minciună vei culege!

Cea mai profundă daună adusă societăţii româneşti, în aceşti ultimi 20 de ani, este că interventia politicului a ajuns la un grad excesiv, dublat de deprofesionalizarea clasei politice. Fiind deprofesionalizată, clasa politică nu are cum să ia în calcul elemente de substanţă mari, care fac obiectul agendei politice internaţionale la zi. Viaţa economică şi socială s-a politizat prea mult, obedienţa a luat locul competenţei, iar loialitatea faţă de partid a început să înlocuiască loialitatea faţă de ţară. Nu este, deci, de mirare că s-a ajuns în această situaţie. Una este să fii în această tabără deprofesionalizată şi alta este să îţi faci treaba aşa cum scrie la carte. Ştiţi cum este: apa fierbe la 100 de grade fără directive de partid. Dar dacă vine directiva de partid şi spune să nu mai fiarbă, mi-e greu să cred că se poate.

Numai gândirea pe termen lung permite acţiunea rationala pe pe termen scurt, iar nu invers. Ceea ce văd acum nu pare să urmarească o strategie coerentă, care să aibă cap şi coadă. Tot ce se face trebuie subsumat obiectivelor pe termen lung, de 20-25 de ani. Aceasta se referă şi la investiţia în educaţie şi în ştiinţă, care se face ştiind unde vrei să ajungi, ce nişă vrei sa ocupi ca ţară. Abia după aceea programezi acţiunile pe termen scurt.

Cel mai important lucru pe care orice guvern ar trebui să îl facă este să aibă grijă de ceea ce înseamnă clasa mijlocie. Pentru comparaţie, Germania are 95% din populatie in clasa mijlocie, în România este exact invers, chiar sub 5%. Ca să corectezi această anomalie trebuie să ai in vedere o dispersie largă a capitalului, încurajarea micului producător, promovarea capitalismului la firul ierbii şi crearea spaţiului său de manifestare. Atât timp cât el nu creşte nu are cum să se dezvolte o ţară. Nu am nevoie doar de cinci baroni în agricultură, de exemplu, am nevoie de 500.000 de fermieri moderni si prosperi. Cam asta este diferenţa pe care eu o văd. Nu se poate face reformă cu o populaţie nemulţumită. Este imposibil aşa ceva.

Nu sunt importanţi numai banii, ci masurile luate în timp. Subliniez acest lucru. Uitaţi-vă la împrumuturile care se fac. Au două lacune esenţiale, vorbesc de Fond (acorful cu FMI-n.r). Prima este că în patru ani s-a triplat datoria externă. Şi a doua, lipseşte gândirea pe termen lung. Împrumuturile astupă nişte găuri fără a genera, practic, o noua dinamică a dezvoltării. E ca şi cum managerul unei societăţi comerciale s-ar împrumuta la bancă numai pentru a plăti salariile. Acela numai manager nu mai este. Poate să-şi dea demisia el primul, înainte să-şi dea demisia salariaţii. Chestiunea are cel puţin aceste două laturi. Mai sunt şi alte trei. Când iei un împrumut trebuie să te gândeşti foarte amănunţit la trei lucruri: în ce condiţii iau banii, în ce îi investesc şi dacă pot să-i dau înapoi. Eu nu cred că cineva, în momentul acesta, poate să dea un răspuns la cele trei întrebări care sunt esenţiale, sunt de manual.

În 1898, Spiru Haret spunea aşa: cum arată astăzi şcoala aşa arată mâine ţara. Aceasta este ideea. La noi nu s-a făcut mai nimic în această privinţă. Priviţi ce spun cifrele: 41% din absolvenţii de liceu nu au trecut bacalaureatul în 2009, 72% din elevii de clasa a VIII-a sunt analfabeţi ştiinţific, ştiu să citească, dar nu înţeleg nimic. Mai puneţi la socoteală abandonul şcolar masiv din România. Apoi, cel mai important este indicele PISA, care măsoară performanţa scolara a tinerilor de 15 ani, unde suntem pe ultimul loc din 47 de ţări - 51% din copii de 15 ani sunt la linia de formare, nu sunt pregătiţi pentru nimic. Aici este drama. Educaţia este absolut esenţială. Investiţia în educaţie este stâlpul care susţine celelalte elemente ale sistemului de dezvoltare al unei ţări.

Strategia de Dezvoltare Durabilă a României, pe care am finalizat-o în 2008, are drept coloană vertebrală educaţia şi formarea profesională, valorificarea optimă a capitalului uman. Elaborarea unui asemenea document este o obligaţie a României, ca şi a tuturor celorlalte state membre ale Uniunii Europene. A fost un efort susţinut, pe parcursul unui an. Variantele succesive au fost supuse dezbaterii publice, iar forma finală a fost aprobată de Guvernul României, la finele anului 2008. Deci, practic, Strategia la orizontul anilor 2013-2020-2030 este în acest moment cel mai cuprinzator document programatic oficial al României care a fost înaintat institutiilor UE. Sigur, ar fi trebuit sa fie si pus în practică încă de pe atunci. Şi chiar dacă, până acum, nu a fost luat în considerare, acest document rămâne încă în vigoare, nu a fost abrogat, iar după el este judecată performanţa României la instituţiile de la Bruxelles.

Aş mai adăuga ceva ce mi se pare important. Democraţie fără proprietate privată nu se poate. Dar proprietatea privată trebuie protejată printr-o evidenţă cadastrală riguroasa. În România nu există, practic, un cadastru modern, iar cadastrul fiscal lipseşte cu desăvârşire. Serviciile de cadastru trebuie să fie oferite de stat, nu să fie plătite de către cetăţean.

Sursa declaraţiilor lui Călin Georgescu: interviul din ZIUA VECHE, intitulat „Sunt oameni pregătiţi să-şi dedice viaţa reconstruirii acestei ţări”