Se încarcă pagina ...

CONSTITUTIA CETĂTENILOR PE ÎNTELESUL TUTUROR (IX). Proprietatea publică aparţine poporului român, nu statului român

Data publicarii: 21.02.2014 09:12:00

Proiectul propriu-zis al CONSTITUȚIEI CETĂȚENILOR a fost finalizat de Constantin Cojocaru (președintele Comitetului de Inițiativă al Mișcării pentru Constituția Cetățenilor), Florian Colceag și Ilie Bădescu, în colaborare cu Viorel Gligor, Marian Ilie, Alexandru Melian, Ioan Roşca, Mihail Seidner şi Gheorghe Sin.

 

Semnatarii proiectului (membrii Comitetului de Iniţiativă) sunt, în ordine alfabetică, următorii: Marian ANTONESCU, Stelică BÎRSAN, Petrache BOBOC, Constantin COJOCARU, Florian COLCEAG, Petrică DIMA, Vasilică DOROHOIANU, Viorel GLIGOR, Marian ILIE, Miron MANEGA, Traian MANEA, Mihai MIHĂILĂ, Emil-Marian NAE, Ghiocel ONOFREI, Denisa POPOVICI, Lucian TAFTĂ, Liviu ŢIGANAŞU, Cristian TRAŞCĂ, Mihai VOICU.

 

Proprietatea (III) 

 

7. În actuala Constituţie, alineatul (6) are următorul text: „(6) Despăgubirile prevăzute în alineatele (3) şi (5) se stabilesc de comun acord cu proprietarul sau, în caz de divergenţă, prin justiţie.” Cele două alineate, (3) şi (5), au următoarele cuprinsuri:  

(3) Nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă şi prealabilă despăgubire.

 

 (5) Pentru lucrări de interes general, autoritatea publică poate folosi subsolul oricărei proprietăţi imobiliare, cu obligația de a despăgubi proprietarul pentru daunele aduse solului, plantațiilor sau construcțiilor, precum şi pentru alte daune imputabile autorităţii.

Noi am păstrat, integral, alineatele (3) şi (5), fără nici o modificare. Propunem, însă, ca alineatul (6) să aibă următorul text:  „(6) Despăgubirile prevăzute în alineatele (3) şi (5) se stabilesc potrivit legii, cu luarea în considerare a preţurilor practicate pe piaţă.”. Propunem, deci, ca despăgubirile să nu mai fie stabilite  de comun acord cu proprietarul sau, în caz de divergenţă, prin jutiţie, ci să fie stabilite prin lege, cu luarea în considerare a preţurilor practicate pe piată.

 

Aceste „despăgubiri” s-au transformat într-o sursă uriaşă de îmbogăţire pentru mafia politică şi financiară şi unul dintre cele mai toxice focare de corupţie din societatea românească. Prin trafic de influenţă, prin mită şi şpagă, rechinii imobiliari cunosc, cu mult timp înainte, terenurile care vor fi expropriate „pentru o cauză de utilitate publică”, cumpără, la preţuri de nimic, aceste terenuri şi le vând, apoi, statului, la preţuri de sute de ori mai mari decât cele cu care le-au cumpărat. A existat şi continuă să existe şi soluţia „schimbului de terenuri” cu statul, prin care terenuri ale statului, ce urmează a fi expropriate pentru o cauză de utilitate publică, sunt schimbate cu cele deţinute de „băieţii deştepţi”, care le revând, apoi, tot  statului, la preţuri astronomice.  

 

Aşa s-au „dobândit” multe din marile averi, multe din drepturile de proprietate „constituite” în România după 1989. Trebuie să punem capăt acestei hoţii desfăşurate pe baza unei norme constituiţionale. Poporul şi statul român pot şi trebuie să stabilească, prin lege, preţurile care urmează să fie plătite proprietarilor pentru terenurile expropriate pentru o cauză  de utilitate publică, ca şi despăgubirile pentru daunele aduse solului, plantaţiilor sau construcţiilor, ca urmare a executării de către autorităţile statului a unor lucrări de interes general, care implică folosirea subsolurilor proprietăţilor imobiliare.

 

Preţurile vor fi stabilite prin lege, adoptată de Parlament, sau de popor, prin referendum, şi vor fi aceleaşi pentru toate terenurile de aceiaşi categorie de folosinţă, amplasate în aceiaşi zonă. Cu luarea în considerare a preţurilor practicate pe piaţă. Fără informaţii confidenţiale, fără „”negocieri, fără trafic de influenţă, fără mită, fără şpagă. Nici pentru funcţionarii publici, care ştiu ce terenuri urmează să fie expropriate, nici pentru judecători, nici pentru avocaţi, nici pentru notari etc.

 

8. Am adus în articolul 44, alineatele (2), (3) şi (4) de la articolul 136, propunând modificarea tuturor. Am renunţat la alineatul (5) din articoluil 136, cel care preciza că „Proprietatea privată este inviolabilă, în condiţiile legii organice”, deoarece nu mai are obiect, având în vedere  noul cuprins al articolului 44.

 

În actuala Constituţie, alineatul (2) al articolului 136 are următorul cuprins:

„(2) Proprietatea publică este garantată şi ocrotită prin lege şi aparține statului sau unităţilor administrativ-teritoriale.”

Ne găsim în faţa uneia dintre cele mai nocive norme cuprinse în actuala Constituţie a României.

În Constituţia adoptată în 1991, acest alineat a avut textul următor: 

„(2) Proprietatea publică aparține statului sau unităţilor administrativ-teritoriale.”

La revizuirea din 2003, s-a adăugat, de ochii lumii, precizarea că şi proprietatea publică este „garantată şi ocrotită prin lege”.

 

Pentru punerea în aplicare a acestei norme constituţionale, a fost adoptată Legea 213/1998, care, pe de o perte, a extins obiectul  proprietăţii publice cu mult peste limitele prevăzute de Constituţie, iar, pe de altă parte, încălcând, brutal, Constituţia, a creat o nouă formă de proprietate, PROPRIETATEA PRIVATĂ a statului şi a autorităţilor locale, a creat şi dreptul autorităţilor statului, respectiv al Parlamentului, al Guvernului şi al autorităţilor locale, de a trece bunurile din „domeniul public” al statului în „domeniul privat” al statului şi invers, după bunul plac. Trecerea unui bun în proprietatea privată a statului sau a autorităţilor locale înseamnă, automat, supunerea lui regimului de drept comun, deci posibilitatea de a fi înstrăinat, vândut, supus jafului.

 

Acest alineat din Constituţia României, împreună cu legile adoptate în baza lui, referitoare la proprietatea STATULUI, PUBLICĂ şi PRIVATĂ, s-a dovedit a fi un mecanism legislativ odios, diabolic, de uzurpare a suveranităţii naţionale şi a drepurilor de proprietate ale poporului român.

 

Merită să zăbovim puţin asupra Legii 213/1998, care, ca şi Legea 15/1990, ne ajută să înţelegem de ce, la alineatul (5) al articolului 1 din Constituţie, noi am adăugat teza prin care condiţionăm obligativitatea respectării Constituţiei, a supremaţiei sale, a legilor şi a hotărârilor judecătoreşti, de legitimitatea acestor legi şi hotărâri. Nu orice lege este şi legitimă. Aceste două legi, ca şi altele, puse în aplicare în timpul regimului comunist şi în ultimii 24 de ani, au fost adoptate prin încălcarea suveranităţii poporului şi au avut efecte dramatice asupra poporului român, asupra intereselor, a drepturilor cetăţenilor ţării.

 

Ca şi la Legea 15/1990, al cărei titlul se referă la „reorganizarea” unităţilor economice de stat, iar în text se face, de fapt, deposedarea poporului român de capitalul aflat în patrimoniul acestor unităţi economice şi împroprietărirea cu acest capital a statului român, titlul Legii 213/1998 se referă la „proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia”, dar în textul legii se face cu totul altceva, adică se creează o instituţie nouă, neprevăzută în Constituţie, PROPRIETATEA PRIVATĂ A STATULUI, fără consultatea poporului, instituţie care va fi folosită pentru  trecerea „legală” în proprietatea PRIVATĂ a guvernanţilor şi  străinilor a capitalului furat de la popor prin Legea 15/1990, dar şi a celorlalte componente ale avuţiei naţionale a românilor.

 

După ce, la articolul 3 al Legii 213/1998, ni se spune că proprietatea publică este tot una cu DOMENIUL PUBLIC şi că acesta se împarte în domeniul public al statului, domeniul public al judeţelor şi domeniul public al comunelor şi oraşelor, la articolul 4, ne întâmpină definiţia domeniului PRIVAT al statului, fără nici o legătură cu articolul anterior, sau cu titlul legii.

 

Iată textul acestui articol:

“Domeniul privat al  statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale este alcătuit din bunuri aflate în proprietatea lor care nu fac parte din domeniul public. Asupra acestor bunuri statul sau unităţile administrativ-teritoriale au drept de PROPRIETATE PRIVATĂ.”

 

Astfel s-a născut dreptul de proprietate PRIVATĂ al statului român şi al autorităţilor locale, fără de care uriaşa hoţie numită privatizare nu ar fi fost posibilă.

 

Prin alineatul (2) al articolului 5, Legea 213/1998 precizează şi ce înseamnă, de fapt, acest drept de proprietate PRIVATĂ al statului şi al unităţilor administrativ teritoriale, anume că, spre deosebire de bunurile aflate în domeniul public, adică în proprietate publică, care sunt inalienabile, care nu pot fi vândute, bunurile aflate în proprietatea PRIVATĂ a statului şi a unităţilor administrativ-teritoriale sunt supuse regimului juridic de drept comun, adică pot fi vândute, scoase la mezat. Exact dezlegarea de care aveau nevoie guvernanţii pentru a-şi “trece” în propria proprietate privată bunurile “trecute” în proprietatea statului, prin Constituţie şi prin legile adoptate în baza acesteia.

 

Deoarece, până în 1998, au observat că au rămas multe bunuri, de mare valoare, intrate în proprietatea statului român, în perioada 1945-1989, care nu erau cuprinse în patrimoniul unităţilor economice de stat, deci care nu puteau fi acaparate prin Legea 15/1990, au completat Legea 213/1998 cu alineatul (1) al articolului 6, care are următorul text:

 

“(1) Fac parte din domeniul public sau privat al statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale şi bunurile dobândite de stat în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, dacă au intrat în proprietatea statului în temeiul unui titlu valabil, cu respectarea Constituţiei, a tratatelor internaţionale la care România este parte şi a legilor în vigoare la data preluării lor de către stat.

 

În baza acestui alineat, nu numai capitalul, deci, bunurile utilizate în activitatea economică, ci toată avuţia creată de poporul român în timpul regimului comunist, bunuri în valoare de sute de miliarde de euro, a fost pusă la dispoziţia guvernanţilor, ei creându-şi, prin lege, şi puterea de a stabili ce intră şi ce rămâne în proprietate publică, precum şi ce intră în proprietatea PRIVATĂ a statului şi a autorităţilor locale şi pleacă de acolo şi intră în proprietatea lor şi a străinilor.

 

Dacă în Constituţia României, adoptată în 1991, s-ar fi prevăzut că proprietatea publică aparţine poporului, nu statului, atunci nu ar fi fost posibilă nici punerea în practică a prevederilor Legii 15/1990, nici adoptarea şi aplicarea Legii 213/1998 şi a altor legi prin care s-a înfăptuit jaful numit privatizare.

 

Nici statul, nici autorităţile locale nu produc bunuri. Autorităţile statului şi cele locale sunt create de cetăţeni nu pentru a PRODUCE bunuri, ci pentru a furniza cetăţenilor servicii sociale, de uz şi de interes public. Şi statul şi autorităţile locale CONSUMĂ bunuri puse la dispoziţie, gratuit, de către cetăţeni. Numai cetăţenii produc bunuri. Numai ei, cetăţenii, pot dobândi şi exercita dreptul de proprietate asupra bunurilor. Bunurile puse la dispoziţia autorităţilor statului şi a celor locale sunt ale cetăţenilor, indiferent de modalitatea prin care s-a făcut acestă punere la dispoziţie. Aceste bunuri nu pot face decât obiectul proprietăţii publice. Iar acestă proprietate publică nu poate aparţine decât cetăţenilor, constituiţi în naţiune, popor, sau în comunităţi locale.

 

Acestea sunt motivele pantru care propunem ca acest alineat să fie modificat şi să devină alineatul (10) al articolului 44, cu următorul cuprins:

„(10) Proprietatea publică aparţine poporului român, sau comunităţilor locale, şi este administrată de stat sau de autorităţile locale.”

 

Constantin Cojocaru

22.01.2014

 

NOTA ISPRAVNICULUI. Textul integral al proiectului de lege privind revizuirea Constituţiei României, propus de  Comitetul de Iniţiativă al Mişcării pentru Constituţia Cetăţenilor, înregistrat la Consiliul Legislativ al României cu nr. R1937/17/12/2013, este publicat pe www.variantacojocaru.ro, pe nouaconstitutie.ro, pe site-ul UZPR și pe certitudinea.ro. Tot pe CERTITUDINEA este publicată și Expunerea de motive.

 

Citește și articolele anterioare despre CONSTITUTIA CETĂTENILOR PE ÎNTELESUL TUTUROR:

CONSTITUTIA CETĂTENILOR PE ÎNTELESUL TUTUROR (VIII). Reîntregirea Patriei

CONSTITUTIA CETĂTENILOR PE ÎNTELESUL TUTUROR (VII). Teritoriul

CONSTITUTIA CETĂTENILOR PE ÎNTELESUL TUTUROR (VI). Referendumul

CONSTITUTIA CETĂTENILOR PE ÎNTELESUL TUTUROR (V). Suveranitatea natională

CONSTITUTIA CETĂTENILOR PE ÎNTELESUL TUTUROR (IV). De ce este nevoie de o nouă Constitutie

CONSTITUTIA CETĂTENILOR PE ÎNTELESUL TUTUROR (III). Uniunea Europeană

CONSTITUTIA CETĂTENILOR PE ÎNTELESUL TUTUROR (II). Statul Român

CONSTITUTIA CETĂTENILOR PE ÎNTELESUL TUTUROR (I)

 

Afisari: 1330
Autor: Dr.Ec. CONSTANTIN COJOCARU
Spune-le prietenilor:
  • RSS
  • Digg
  • del.icio.us
  • Facebook
  • Mixx
  • Google Bookmarks
  • FriendFeed
  • LinkedIn
  • MySpace
  • Netvibes
  • Reddit
  • Technorati
  • Tumblr
  • Twitter
  • Yahoo! Bookmarks
  • Yahoo! Buzz
  • email
  • Live
  • StumbleUpon
  • Ping.fm

Comentarii

* Nume:
* Email:
* Mesaj:
  caractere ramase
* Cod de siguranta:

Va rugam sa introduceti in casuta de mai sus codul de siguranta
  * campuri obligatorii
 

Nu sunt comentarii.
Alte articole | Arhiva
 
Colegiul de redactie

MIHAI EMINESCU
(Coordonator editorial şi moral)
Eudoxiu Hurmuzachi
Carmen Sylva
Vasile Alecsandri
Nicolae Densușianu
I.L. Caragiale
George Coșbuc
Vasile Pârvan
Nae Ionescu
Nicolae Iorga
Pamfil Şeicaru
Cezar Ivănescu
Dan Mihăescu
Stela Covaci

Colaboratori

Ciprian Chirvasiu, Dan Puric, Dan Toma Dulciu, Daniela Gîfu, Dorel Vişan, Firiță Carp, Florian Colceag, Florin Zamfirescu, Laurian Stănchescu, Lazăr Lădariu, Mariana Cristescu, Marius Dumitru, Mădălina Corina Diaconu, Mircea Coloşenco, Mircea Chelaru, Mircea Șerban, Miron Manega (ispravnic de concept), Nagy Attila, Sergiu Găbureac, Zeno Fodor

Citite Comentate Comentarii noi Ultimele articole
Newsletter