Se încarcă pagina ...

CONSTITUTIA CETĂTENILOR PE ÎNTELESUL TUTUROR (XII). Constructia statului organic. Autoritătile publice

Data publicarii: 08.03.2014 17:46:00

 

 

Proiectul propriu-zis al CONSTITUÈšIEI CETĂÈšENILOR a fost finalizat de Constantin Cojocaru (preÈ™edintele Comitetului de IniÈ›iativă al MiÈ™cării pentru ConstituÈ›ia CetăÈ›enilor), Florian Colceag È™i Ilie Bădescu, în colaborare cu Viorel Gligor, Marian Ilie, Alexandru Melian, Ioan Roşca, Mihail Seidner şi Gheorghe Sin.

 

Semnatarii proiectului (membrii Comitetului de Iniţiativă) sunt, în ordine alfabetică, următorii: Marian ANTONESCU, Stelică BÎRSAN, Petrache BOBOC, Constantin COJOCARU, Florian COLCEAG, Petrică DIMA, Vasilică DOROHOIANU, Viorel GLIGOR, Marian ILIE, Miron MANEGA, Traian MANEA, Mihai MIHĂILĂ, Emil-Marian NAE, Ghiocel ONOFREI, Denisa POPOVICI, Lucian TAFTĂ, Liviu ŢIGANAŞU, Cristian TRAŞCĂ, Mihai VOICU.

 

Construcţia statului organic (I)

 

Titlul III al actualei Constituţii a României are denumirea de „AUTORITĂŢILE PUBLICE” şi cuprinde şase capitole: I – Parlamentul; II - Preşedintele României; III – Guvernul; IV - Raporturile Parlamentului cu Guvernul; V - Administraţia publică şi VI - Autoritatea judecătorească.

 

Acest titlu constituţional este destinat, practic, construcţiei statului român, definirii componentelor statului, a atribuţiilor acestora şi a relaţiilor dintre aceste componente.

 

Ne amintim că, potrivit alineatului (3) al articolului 1 din Constituţie, statul român este un „stat democratic”, iar potrivit alineatului (4) al aceluiaşi articol, statul român „se organizează potrivit principiului separaţiei şi echilibrului puterilor - legislativă, executivă şi judecătorească - în cadrul democraţiei constituţionale.”

 

Vom vedea, imediat, că statul român actual, construit prin Constituţia adoptată în anul 1991 şi revizuită în anul 2003, nu este nici democratic (demos = popor, kratos = putere), iar „puterile” lui nu sunt nici separate şi nici în echilibru.

 

Observăm, mai întâi, că, în titlul III al Constituţiei, cele trei „puteri” din titlul I au devenit „autorităţi” publice. Puterea legislativă este reprezentată de Parlament, puterea executivă de mai multe „autorităţi” (Preşedintele României, Guvernul, Administraţia publică), iar puterea judecătorească este reprezentată de „autoritatea” judecătoreacă. La capitolul I, destinat prezentării puterii legislative, Parlamentul, este inclusă şi instituţia numită Consiliul Legislativ, „organ consultativ de specialitate” al Parlamentului. La capitolul V, Adinistraţia publică, sunt incluse şi autorităţile publice locale, care, evident, nu fac parte din „puterile” statului, ele fiind „puteri” ale comunităţilor locale.

 

În Constituţie, există mai multe autorităţi publice, componente ale statului, care nu sunt incluse în acest titlu III, destinat construcţiei statului. Curtea Constituţională face obiectul separat al titlului V. Curtea de Conturi îşi găseşte locul la Titlul IV, Economia şi finanţele publice, ca şi Consiliul Economic şi Social. Instituţia Avocatului Poporului formează obiectul capitolului IV din cadrul titlului II, Drepturile, libertăţile şi îndatoririle fundamentale.

 

Componente ale statului român cu un rol deosebit de important în viaţa societăţii româneşti actuale nu îşi găsesc nici un loc în Constituţia României, care nu spune nici un cuvânt despre Banca Naţională a României, Autoritatea de Supraveghere Financiară, Consiliul Naţional al Audiovizualului, Agenţia Naţională de Integritate, Autoritatea Electorală Permanentă, Institutul Naţional de Statistică, Academia Română, Societatea Româna de Televiziune, Serviciul Român de Informaţii, Serviciul de Informaţii Externe. Toate aceste componente ale statului român, denumite când „autorităţi”, când „instituţii”, când „autonome”, când „independente”, au fost şi sunt create prin legi adoptate de Parlament, ba chiar şi prin ordonanţe şi hotărâri de Guvern, fără ca poporul român să fie întrebat, consultat, în vreun fel. Practic, „arhitectura” statului român nu este concepută şi aprobată de poporul român, prin Constituţie, adoptată prin referendum, aşa cum este normal şi firesc. Statul român este opera „reprezentanţilor”, a celor care s-au instalat la conducerea statului român prin lovitura de stat din decembrie şi care se menţin la conducerea statului prin manipularea poporului cu ajutorul aparatului de stat, creat şi controlat de ei,  şi al mijloacelor de comunicare în masă, al televiziunilor, în speţă, tot de ei create şi controlate.

 

„Reprezentanţii” şi-au construit un stat al lor, pe care îl prezintă ca fiind statul poporului român. Raţiunea de a fi a statului este aceea de a apăra drepturile şi interesele cetăţenilor, ale poporului. „Reprezentanţii” poporului român au construit un stat care apără drepturile, interesele şi privilegiile lor, ale „reprezentanţilor”.

 

La articolul 2 al Constituţiei, „reprezentanţii” au scris că „suveranitatea naţională aparţine poporului”, dar, la articolul 61 au scris că „Parlamentul este organul reprezentativ SUPREM al poporului român şi UNICA autoritate legiuitoare A ŢĂRII”. Parlamentul nu este unica autoritate legiuitoare a STATULUI, ci A ŢĂRII. Deasupra Parlamentului nu mai este nimeni, nu mai este nimic. Nici, chiar poporul! Numai Parlamentul poate să adopte legi, adică norme care să reglementeze relaţiile dintre cetăţeni, ca şi relaţiile dintre cetăţeni şi statul lor. Poporul nu mai poate să adopte legi. Poporul nu mai este suveran. Poporul a fost deposedat de suveranitatea sa naturală. Printr-o simplă frază, abil formulată şi abil strecurată în Constituţia ţării.

 

La alineatul (4) al articolului 1 din Constituţie, reprezentanţii au scris că statul român „se organizează potrivit principiului separaţiei şi echilibrului puterilor”, dar, iată, că aici, la articolul 61, una dintre puteri, cea legislativă, Parlamentul, devine SUPREMĂ, nu mai este „în echilibru” cu celelalte puteri. Această SUPREMAŢIE a Parlamentului, a puterii legislative, nu este una teoretică, ci una foarte reală, practică. Conform articolului 103, Parlamentul investeşte, adică numeşte Guvernul, principala şi reala componentă a puterii executive. Iată, deci că puterea executivă nu mai este separată de cea legislativă, devenită SUPREMĂ. La articolul 133, aflăm că membrii Consiliului Superior al Magistraturii, aleşi în adunările generale ale magistraţilor, judecători şi procurori, sunt VALDAŢI de Senat, deci, de o componentă a puterii legislative, SUPREME. Principiul separaţiei puterilor este încălcat, din nou. Cosiliul Superior al Magistraturii PROPUNE numirea în funcţie a judecătorilor şi procurorilor, dar numirea este aprobată de Preşedintele României, componentă a puterii executive. O nouă încălcare a principiului separaţiei puterilor. Conform articolului 140, consilierii Curţii de Conturi, organism care controlează modul de formare, de administrare şi de întrebuinţare a resurselor financiare ale statului şi ale sectorului public, sunt numiţi de Parlament. Şase din cei nouă judecători ai Curţii Constituţionale sunt numiţi de Parlament, putere legislativă, iar trei sunt numiţi de Preşedintele Româniai, putere executivă. Avocaţii Poporului sunt numiţi de Parlament. Iată cum arată „separaţia” puterilor în Constituţia românilor.

 

Lucrurile nu se opresc aici. „Reprezentanţii” au introdus în Constituţie, la articolul 117, norma conform căreia „ministerele se înfiinţează, se organizează şi funcţionează potrivit legii”, adoptată de Parlament. Urmează, apoi, norma potrivit căreia „autorităţi administrative autonome se pot înfiinţa prin lege organică”, adică tot de Parlament. În baza acestor norme constituţionale, Parlamentul României a creat o adevărată caracatiţă statală, compusă din zeci de „autorităţi”, „agenţii” şi „instituţii publice”, toate „autonome”, dar numai cu numele, deoarece toate se află sub controlul puterii SUPREME. Conducătorii acestor autorităţi, agenţii şi instituţii sunt numiţi direct de Parlament, sau de primul ministru, numit şi el de Parlament. Toţi aceşti conducători de autorităţi, agenţii şi instituţii datorează carierele şi salariile lor celor care i-au numit în funcţie, adică membrilor Parlamentului, iar o astfel de „datorie” se plăteşte în contracte de milioane de euro încheiate de autorităţi, agenţii şi instituţii cu firmele parlamentarilor, sau cu posturi bine plătite pentru rudele, prietenii şi asociaţii parlamantarilor. Aici, în amestecul puterii SUPREME în treburile celorlalte componente ale statului, se află focarul SUPREM al corupţiei care a cuprins societatea românească în ultimii 24 de ani.

 

Câteva exemple. Potrivit Legii 312/2004, Banca Naţională a României este “instituţie publică independentă”, dar potrivit aceleiaşi legi, membrii Consiliului său de administraie sunt numiţi de Parlament. Potrivit Ordonanţei Guvernului 93/2013, Autoritatea de Supraveghere Financiară este autoritate administrativă “autonomă” şi  “independentă”, dar, conform aceleiaşi Ordonanţe, cei 15 membri ai Consiliului Autorităţii sunt numiţi de Parlament. Potrivit Legii 504/2002, Consiliul Naţional al Audiovizualului este o “autoritate publică autonomă”, dar cei 11 membrii ai Consiliului sunt numiţi de Parlament. Potrivit Legii 144/2007 Agenţia Naţională de Integritate este o “autoritate administrativă autonomă”, dar este condusă de un preşedinte, ajutat de un vicepreşedinte, amândoi numiţi de Senat. Potrivit Legii 286/2003, Autoritatea Electorală Permanentă este o „instituţie administrativă autonomă”, dar preşedintele ei este „numit prin hotărâre comună a Senatului şi Camerei Deputaţilor”.

 

Practic, prin norme constituţionale imprecise şi lacunare, voit formulate astfel, întrega putere în statul român a fost acaparată de Parlament, transformând, astfel, statul român într-un stat totalitar, care exercită puterea în folosul unei minorităţi, în detrimentul marii majorităţi a poporului. Această minoritate este formată din casta politicienilor creată prin lovitura de stat din decembrie 1989, minoritate care a folosit şi foloseşte statul totalitar, creat prin Constituţie, pentru propria sa îmbogăţire, prin deposedarea poporului de avuţia creată de el.

 

Odată asigurată concentrarea întregii puteri politice în mâinile Parlamentui, prin Constituţie, următorul pas a fost preluarea controlului asupra Parlamentului, lucru realizat prin crearea unui sistem politic şi a unui sistem electoral, care asigură câştigarea perpetuă a alegerilor parlamentare de către reprezentanţii castei politicienilor. În acest scop, Parlamentul a adoptat legile prin care a impus condiţia ca, la crearea noilor partide, să se strângă 25.000 de semnături, candidaţii la alegerile parlamentare să constituie depozite băneşti, cu mult peste posibilităţile omului de rând, subvenţii de la buget să fie acrdate numai partidelor parlamentare, timpi de antenă să aibă numai partidele parlamentare, locurile în birourile secţiilor de votare să fie ocupate, cu prioritate, de reprezentanţii partidelor parlamentare etc. În lipsa unor restricţii şi sancţiuni impuse de Constituţie şi de lege, în campaniile electorale reprezentanţii castei politice cheltuiec sume exorbitante, inaccesibile omului de rând, pentru reclamă electorală, dar şi pentru mituirea elecoratului, cu sume de bani, sau cu kilograme de ulei, de zahăr, de mălai, de făină etc. La care se adaugă manipularea voinţei electoratului cu ajutorul mijloacelor de comunicare în masă, al televiziunilor.

 

Iată, deci, că statul român, creat prin Constituţia adoptată în anul 1991 şi revizuită în anul 2003, nu este, de loc, un stat democratic, în care puterea politică să fie exercitată de popor, ci este un stat totalitar, în care puterea politică este exercitată de o minoritate, reprezentată de casta politicienilor, instalată la conducerea statului român prin lovitura de stat din decembrie 1989. O minoritate lacomă şi trădătoare, care a împins România în prăpastia sărăciei şi umilinţei.

Constantin Cojocaru

3.02.2014

 

NOTA ISPRAVNICULUI. Textul integral al proiectului de lege privind revizuirea Constituţiei României, propus de  Comitetul de Iniţiativă al Mişcării pentru Constituţia Cetăţenilor, înregistrat la Consiliul Legislativ al României cu nr. R1937/17/12/2013, este publicat pe www.variantacojocaru.ro, pe nouaconstitutie.ro, pe site-ul UZPR È™i pe certitudinea.ro. Tot pe CERTITUDINEA este publicată È™i Expunerea de motive.

 

CiteÈ™te È™i articolele anterioare despre CONSTITUTIA CETĂTENILOR PE ÎNTELESUL TUTUROR:

CONSTITUTIA CETĂTENILOR PE ÎNTELESUL TUTUROR (XI). Cum poate împiedica Legea Cojocaru oligarhizarea gliei strămoşeşti

CONSTITUTIA CETĂTENILOR PE ÎNTELESUL TUTUROR (X). Bogătiile DE ORICE NATURĂ ale subsolului fac obiectul exclusiv al proprietătii publice

CONSTITUTIA CETĂTENILOR PE ÎNTELESUL TUTUROR (IX). Proprietatea publică aparţine poporului român, nu statului român

CONSTITUTIA CETĂTENILOR PE ÎNTELESUL TUTUROR (VIII). Reîntregirea Patriei

CONSTITUTIA CETĂTENILOR PE ÎNTELESUL TUTUROR (VII). Teritoriul

CONSTITUTIA CETĂTENILOR PE ÎNTELESUL TUTUROR (VI). Referendumul

CONSTITUTIA CETĂTENILOR PE ÎNTELESUL TUTUROR (V). Suveranitatea natională

CONSTITUTIA CETĂTENILOR PE ÎNTELESUL TUTUROR (IV). De ce este nevoie de o nouă Constitutie

CONSTITUTIA CETĂTENILOR PE ÎNTELESUL TUTUROR (III). Uniunea Europeană

CONSTITUTIA CETĂTENILOR PE ÎNTELESUL TUTUROR (II). Statul Român

CONSTITUTIA CETĂTENILOR PE ÎNTELESUL TUTUROR (I)

_______________________________________________

 

 

Afisari: 1205
Autor: Dr. Ec. CONSTANTIN COJOCARU
Spune-le prietenilor:
  • RSS
  • Digg
  • del.icio.us
  • Facebook
  • Mixx
  • Google Bookmarks
  • FriendFeed
  • LinkedIn
  • MySpace
  • Netvibes
  • Reddit
  • Technorati
  • Tumblr
  • Twitter
  • Yahoo! Bookmarks
  • Yahoo! Buzz
  • email
  • Live
  • StumbleUpon
  • Ping.fm

Comentarii

* Nume:
* Email:
* Mesaj:
  caractere ramase
* Cod de siguranta:

Va rugam sa introduceti in casuta de mai sus codul de siguranta
  * campuri obligatorii
 

Nu sunt comentarii.
Alte articole | Arhiva
 
Colegiul de redactie

MIHAI EMINESCU
(Coordonator editorial şi moral)
Eudoxiu Hurmuzachi
Carmen Sylva
Vasile Alecsandri
Nicolae Densușianu
I.L. Caragiale
George Coșbuc
Vasile Pârvan
Nae Ionescu
Nicolae Iorga
Pamfil Şeicaru
Cezar Ivănescu
Dan Mihăescu
Stela Covaci

Colaboratori

Ciprian Chirvasiu, Dan Puric, Dan Toma Dulciu, Daniela Gîfu, Dorel Vişan, FiriÈ›ă Carp, Florian Colceag, Florin Zamfirescu, Laurian Stănchescu, Lazăr Lădariu, Mariana Cristescu, Marius Dumitru, Mădălina Corina Diaconu, Mircea Coloşenco, Mircea Chelaru, Mircea Șerban, Miron Manega (ispravnic de concept), Nagy Attila, Sergiu Găbureac, Zeno Fodor

Citite Comentate Comentarii noi Ultimele articole
Newsletter