E bine că s-a întâmplat, chiar dacă atât de târziu. Legea 237 din 7 decembrie 2010 a consacrat, în sfârşit, ziua de 15 ianuarie ca Zi Naţională a Culturii. Poate s-ar fi potrivit, aşa cum a propus-o generalul Mircea Chelaru (înainte ca aceasta să treacă prin Academia Română şi Parlament) denumirea completă şi exactă de Ziua Naţională a Culturii Românilor. Pentru că români nu se află doar în statul român, ci în întreaga lume. Şi nu toţi dintre ei şi-au pierdut sau îşi ignoră identitatea. Iar într-o altă perspectivă Ziua Naţională a Culturii Românilor ar fi fost mult mai aproape de indicaţia cuprinsă în acele versuri dramatice din îndelung cenzurata “Doină” a lui Eminescu: “De la Nistru, pân’la Tisa/ Tot românul plânsu-mi-s-a”… Îmi place să cred că e vorba doar de o insuficienţă politică şi că Parlamentul doar a ratat o bună ocazie de a fi deştept…
Drept pentru care, domnule general, subscriu şi eu definiţiei complete a zilei de 15 ianuarie, folosind-o ca atare şi lăsându-i pe cei temători de propria umbră să folosească rezumatul.
Aşadar, în spiritul "Doinei" lui Eminescu, pe care Goga o numea “cea mai categorică evanghelie politică a românismului”, astăzi, 15 ianuarie 2011, de la Nistru pân’la Tisa şi de la Paris la New York, românii pot sărbători, pentru prima dată oficial, Ziua Naţională a Culturii Românilor. Să ne bucurăm, deci!