Se încarcă pagina ...

Din nou despre MITOCANUL PUBLIC Nr. 1

Data publicarii: 12.07.2012 19:36:00

Mi-e foarte greu să înţeleg un anumit mod de gândire, atunci când e vorba de propriul viitor, al tău şi al copiilor tăi, de propriul interes, de propria ţară, de propria viaţă. Am auzit de multe ori, recent, fraze de genul: „Cum să-l votez, bă, pe ăsta, nu vezi că are ochi de broască?”... Sau: „Decât să-l votez pe Ponta sau pe Antonescu, mai bine pe Băsescu”. Asta nu în urmă cu zece sau cincisprezece ani, ci ACUM, după ce Băsescu a condus cu sălbăticie ţara, timp de opt ani. Iar opiniile citate nu erau rostite de analfabeţi sau decerebraţi, ci de persoane tinere, cu profesii situate în zona de vârf a specializărilor, deci persoane susceptibile de inteligenţă.

 

Mă întreb: cât de imatur şi de iresponsabil trebuie să fii, ca să-ţi mai poţi permite, în acest moment, opţiuni politice numai după gradul de simpatie sau antipatie pe care ţi-l inspiră un lider?

 

Lipsa sentimentului civic este, îndrăznesc să cred, mai gravă decât ticăloşia criminală a unui regim politic. Pentru că ticăloşia este viscerală şi naturală. Ea îi adună la un loc, sub formă de haită, pe cei ticăloşi şi fără scrupule, care se manifestă până la limita pe care le-o permiţi. Atitudinea civică nu e naturală, se formează prin educaţie şi autoeducaţie, iar la noi tocmai acestea lipsesc. Nu ai cum să te opui unei astfel de realităţi şi nici pe cine să dai vina. Cu excepţia situaţiilor extreme, de război, când o ţară este ocupată şi i se impune un anumit regim politic, conduita oricărui sistem de guvernare este consecinţa cetăţenilor pe care-i conduce, nu invers. Adică guvernanţii jefuiesc cât li se permite sau cât sunt lăsaţi să guverneze.

 

Suntem vinovaţi, ca naţie, de a doua alegere a lui Băsescu în funcţia de preşedinte. Prima, cea din 2004, nu ni se poate imputa, a fost o eroare forţată de situaţia existentă. Poporul se săturase de corupţia şi abuzurile PSD-ului, întruchipat de Adrian Năstase, şi a ales, dintre două rele, pe cel care părea mai mic. Dar realegerea, în 2009, a aceluiaşi Traian Băsescu, jefuitor dovedit, în funcţia de preşedinte al României, nu mai admite nicio scuză. Efectele acelei greşeli monumentale se văd abia acum când, deşi am început să ne trezim, e prea târziu. Pentru că şansele de a-l demite pe Băsescu prin referendum sunt foarte mici, în condiţiile impuse de Curtea Constituţională. Adică să se întrunească un cvorum de jumătate din alegători, pentru ca apoi 50% plus 1 din aceştia să voteze demiterea. Numai un miracol i-ar putea determina pe susţinătorii lui Băsescu să se prezinte la referendum. Iar fără ei numărul minim de participanţi este aproape imposibil de întrunit.

 

Să vedem, totuşi, cum va gestiona USL-ul această situaţie dramatică. Până acum s-au mişcat impecabil. Suntem totuşi puşi în faţa unei contradicţii între declaraţia lui Victor Ponta de la Bruxelles (a spus că se va supune deciziei Curţii Constituţionale) şi optimismul calm al lui Dan Şova, care merge pe varianta ordonanţei de urgenţă a guvernului Ponta şi pare sigur pe ea... Nu ştiu ce să cred. Până pe 29 iulie soarta referendumului este în mâna USL-ului. Depinde de ei ce condiţii legislative vor oferi alegătorilor...


P.S. În 2009, cu o lună înainte de alegerile prezidenţiale, făceam o analiză amară a status-ului mental al populaţiei de la vremea aceea şi enunţam previziunea descurajantă (şi, din păcate, confirmată) că „mitocanul public nr.1” este viitorul preşedinte al României. Mentalitatea socială s-a schimbat de atunci încoace dar, între timp, „mitocanul” a acaparat toate pârghiile de control social. O parte din acestea (executivul şi legislativul) le-a pierdut sub presiunea societăţii civile şi prin acţiunea inteligentă şi concentrată a USL-ului.
Reiau acel text violent şi amar din 2009, în speranţa că, poate, voi reuşi să mai „convertesc” pe cineva la referendum...

 

MITOCANUL PUBLIC NR. 1 - VIITORUL PREŞEDINTE AL ROMÂNIEI


Niciodată, în istoria României, mitocănia, bădărănia, mârlănia şi toate celelalte sinonime ce desemnează nuanţe ale aceluiaşi tip de caracter nu au fost atât de vizibile şi de masiv reprezentate la nivelul instituţiilor publice. Se pare că succesul acestor personaje reprezintă propria noastră oglindă, dincolo de jocurile de culise care le-au permis să acceadă în funcţii. Discursul lor politic - sau public în general - corespunde nivelului de mentalitate comunitară. Sunt, cu toţii, nişte proiecţii ale psihologiei colective gregare.

 

Vârful de lance al mitocanilor publici este, fără îndoială, Traian Băsescu, actualul şi, probabil, viitorul preşedinte al României. Fac această amară predicţie pentru că, deocamdată, populaţia votantă - adică ceea ce numim convenţional “opinia publică” - nu a făcut pasul de la frustrare la interes. Îl preferă pe Băsescu pentru că-i plac discursul lui, râsul lui, glumele lui de bodegă, nu faptul că ar fi potenţialul salvator al naţiunii. Oamenii, majoritatea, nu se gândesc la situaţia lor nenorocită, la copiii lor, la nepoţii lor, la ziua de mâine sau la ziua de poimâine. Le place de Băsescu pentru că acesta are tupeul pe care ei nu-l au, dar pe care ar vrea să-l aibă: acela de a-i scuipa, denunţa sau arunca peste bord pe toţi cei care nu-i convin. Este visceral ca şi ei dar, în plus, are “calitatea” lipsei totale de scrupule. Pentru el nu contează principiile sau legile decât în măsura în care acestea sunt arme ajutătoare. Iar dacă devin piedici în atingerea scopului personal le ignoră, le combate sau le scoate la referendum.

 

Aduc, în sprijinul celor afirmate, o întâmplare la care am fost martor. Un consilier de pe vremea când Băsescu era primar, îmi povestea, indignat, că insul trăgea pârţuri în şedinţele de consiliu, bulversând pe toată lumea. “Poate o face involuntar” - încercam eu să-i temperez furia, amuzat totuşi de ineditul relatării şi cu o oarecare satisfacţie, pentru că aveam o părere proastă despre activitatea consilierilor. “Nu-i adevărat, o face intenţionat. E un nenorocit cu mentalitate de căpitan de vapor” – insista domnul cu pricina. “Poate e nevoie, în acest moment, tocmai de o asemenea strategie” - încercam eu să ridic nivelul discuţiei. “Adică vi se pare normal să-i arunci peste bord pe toţi cei care te-au ajutat, atunci când te vezi cu sacii în căruţă?... Uite, să vă mai dau un exemplu. În timpul şedinţelor, se apleacă la urechea vreunuia dintre noi şi-l înjură, domnule! Îl înjură sau îl jigneşte într-un mod în care ăla nu poate suporta. Şi, normal, omul recţionează furios. Noi, ăilalţi, nu ştim ce i-a spus primarul la ureche. Îl vedem doar pe ăla cum recţionează. Iar primarul - ştiţi ce face? Cu o mutră nevinovată, ne zice: <Domnilor, aşa nu se poate dialoga, uitaţi-vă la el cum face. Chemaţi un psihiatru!>… E un nenorocit, dom’le, un ticălos”

 

Am şi astăzi convingerea că acei consilieri îşi meritau tratamentul. Dar, dincolo de savoarea grobiană a situaţiei relatate, nu putem să nu observăm că, la baza acestui comportament, nu stă nici pe departe vreo atitudine de justiţiar ci, pur şi simplu, bădărănia funciară, profundă, a personajului. Manifestată, ce-i drept, cu o inepuizabilă imaginaţie. Traian Băsescu e prototipul bădărăniei absolute, mitocanul public nr. 1. Este insul capabil să se c… la tine l uşă şi apoi să sune ca să-ţi ceară hârtie igienică. Iar dacă refuzi sau îi tragi un pumn în faţă te denunţă public – la televizor, la UE sau la preşedintele SUA - că eşti mitocan, neeuropean sau duşman al democraţiei.

 

Traian Băsescu este, din păcate, şi viitorul preşedinte al României. Fiind un excelent luptător în bătăliile fără reguli, are o strategie electorală foarte simplă: loveşte sub centură, îi provoacă pe adversari să facă la fel şi, în clipa imediat următoare, opreşte lupta şi arată cu degetul opoziţia ticăloşită care vrea să-l asasineze politic. Vorbeşte exact cât trebuie, se lamentează atât cât trebuie, plânge atât cât trebuie. După care continuă lupta şi câştigă, având publicul de partea lui. Nu contează că a minţit, a furat sau a tras pârţuri în şedinţele de consiliu cu câteva secunde înainte, în văzul întregii lumi. Câştigă pentru că, vorba lui Nae Ionescu, “opinia publică n-are memorie”.

Data publicarii: 25.10.2009 20:28:00

 

Afisari: 20971
Autor: Miron Manega
Spune-le prietenilor:
  • RSS
  • Digg
  • del.icio.us
  • Facebook
  • Mixx
  • Google Bookmarks
  • FriendFeed
  • LinkedIn
  • MySpace
  • Netvibes
  • Reddit
  • Technorati
  • Tumblr
  • Twitter
  • Yahoo! Bookmarks
  • Yahoo! Buzz
  • email
  • Live
  • StumbleUpon
  • Ping.fm

Comentarii

* Nume:
* Email:
* Mesaj:
  caractere ramase
* Cod de siguranta:

Va rugam sa introduceti in casuta de mai sus codul de siguranta
  * campuri obligatorii
 
Nume: raluk56 (Jul, Fri 13, 2012 / 08:35)
Sa nu uitam ca Basescu a pierdut alegerile din 2009 in Romania... A Ajuns presedinte printr-o manevra externa cu votanti la secunda....Si, de altfel nu conteaza cine voteaza, ci cine numara voturile ( alo, Nica si Corlatean, ati bagat la scufita ?!)
Nume: Viorica Bălteanu (Jan, Sat 11, 2014 / 16:22)
Excelente analize! Le-am citit abia acum, dar mă felicit că gândeam și gândesc la fel și eu. Cine nu-și iubește (chiar cu disperare) țara nu este om, ci un umanoid jalnic.
Alte articole | Arhiva
 
Citite Comentate Comentarii noi Ultimele articole
Newsletter