Se încarcă pagina ...

Distributism, ortodoxie şi "modelul bizantin"

Data publicarii: 03.03.2017 18:34:00

Prima întâlnire organizată de Liga distributistă română are loc în contextul celei mai grave crize economice şi sociale pe care a cunoscut-o omenirea în ultima sută de ani. O criză de sistem, cu implicaţii mult mai profunde decât cea din anii treizeci.  Întâlnirea noastră nu şi-ar avea rostul dacă nu şi-ar propune să dea răspunsuri, chiar şi modeste, gravelor întrebări pe care ni le punem cu toţii în faţa tragediilor de tot felul ale lumii contemporane.

 

Oamenilor de astăzi le este foarte greu să ofere răspunsuri clare întrucât nu mai stăpânesc limbajul care ar permite analiza problemelor societăţii în alţi termeni decât cei ai „eficienţei“ industriale şi ai „austerităţii“ financiare. Iată de ce, în cadrul acestei întâlniri, vom încerca să regândim situaţia noastră actuală dintr-un unghi de vedere diferit: ne vom raporta la realităţi ultime, mărturisind în Duhul Adevărului cealaltă dimensiune a omului.

 

Numai în felul acesta vom putea să depăşim cadrul strâmt al economismului, vom reuşi să privim dincolo de măşti. Nu este un secret pentru nimeni ca în România, mass media, instituţiile statului, majoritatea experţilor şi „figurilor publice“ ascund situaţia reală prezentând-o în mod dezlânat, trunchiat, ambivalent sau de-a dreptul mincinos, aşa încât oamenii să nu priceapă decât ceea ce convine sistemului la putere.

 

Ca peste tot în lume, şi în România concentrării puterii şi a bogăţiilor în mâinile unei plutocraţii îi corespunde monopolizarea criteriilor adevărate, a tuturor semnificaţiilor umane. Aşa cum Monsanto urmăreşte să deţină monopolul asupra seminţelor din întreaga lume, să exercite controlul asupra hranei noastre, tot aşa ideologiile globalismului încearcă să exercite monopol asupra valorilor, moravurilor şi comportamentului nostru. Pentru a fi uşor dominaţi, românilor li s-a inoculat ideea că banii şi creşterea economică reprezintă singurele valori autentice. Consumatori de iluzii, înrobiţi unei viziuni comerciale asupra vieţii, românii au devenit participanţi entuziaşti la uriaşa mistificare planetară a „veacului acestuia“. În cadrul întâlnirii noastre, ne propunem să spargem zidul neînţelegerilor şi mistificărilor care ne împiedică să găsim răspunsuri adecvate la provocările lumii de astăzi. O vom face apelând în primul rând la ortodoxie şi la distributism.

 

Ortodoxia ne oferă vederea şi cunoaşterea adevărului, înţelegerea situaţiei noastre într-o lume a cărei menire autentică este să fie scara spre Dumnezeu în Treime şi sprijin în urcuşul spre El. Ortodoxia nu ne îndeamnă să ne separăm de lume pentru a-l căuta pe Dumnezeu, ci să căutam acea lume transfigurată prin lucrarea Duhului Sfânt în şi prin Iisus Hristos. 

 

Ce s-a întâmplat cu lumea contemporană? Din punct de vedere ortodox, lumea a devenit opacă, s-a învârtoşat, refuză bucuria harului dumnezeiesc şi, drept urmare, şi-a slăbănogit putinţa de a primi energiile divine. În loc ca omul să crească şi să se sporească la infinit, să-şi realizeze pe deplin natura omenească, desăvârşind-o prin har, a sporit tot ceea ce este material consumabil. Enorma aglomerare de mijloace redundante, proliferarea superfluului şi a insignifianţei, epuizarea realului prin secătuirea resurselor naturale şi deşertificarea ordinii simbolice, prin virtualizare, viteza paroxistică imprimată fiecărei activităţi umane, însoţită de imposibilitatea unei gândiri clare – într-un cuvânt hipercomplexitatea lumii moderne acţionează asupra noastră prin mii şi mii de cauze tangenţiale şi interpuse.

 

Cu fiecare ultim model de automobil, cu fiecare „gigabyte“ adăugat, cu fiecare nouă funcţie a telefonului celular şi „facilitate“ oferită de bănci şi companiile de asigurări, existenţa noastră se complică în mod inutil. Această „complexificare“ este o creştere demonică, inversul creşterii noastre în Hristos; ea ne separă de Dumnezeu, de lume şi de noi înşine (în greacă, Diabolos înseamnă “cel ce separă, dezbină“).

 

Creşterea în Hristos, prin lucrarea Duhului Sfânt, este o „simplificare“ ascetică, o adâncire în dragoste şi smerenie – ne transfigurează, ne încarcă de energie duhovniceasca binefăcătoare. Treziţi la viaţa cea adevărată, redescoperim „simplitatea“ şi frumuseţea lumii în adevărata ei dimensiune personală. Adeseori însă, în loc să ne simplificam viaţa, să ne-o despătimim pentru a spori capacitatea de a primi lucrarea Duhului Sfânt, noi ne „complicăm existenţa“, rătăcind bezmetic prin acest univers hipercomplex care absoarbe nu numai energiile noastre spirituale, dar şi pe cele trupeşti. 

 

În ortodoxie, transfigurarea omului nu poate fi concepută în mod gnostic, în afara relaţiei noastre personale – relaţiei de iubire – cu Dumnezeu, în Hristos prin mijlocirea Duhului Sfânt. „Toate s-au făcut prin El şi pentru El“ spune Apostolul Pavel în epistola către Coloseni. Iisus Hristos este temeiul ontologic al unităţii lumii, nu numai al persoanei înduhovnicite, iar prin lucrarea harului toată făptura caută să se desăvârşească, un proiect care nu va fi împlinit decât în viaţa veacului ce va să vină.

 

Deseori, în mod neortodox – şi aici aş vedea un clar derapaj gnostic – viaţa economică este exclusa din cadrul iconomiei dumnezeieşti, nu este supusă procesului transfigurativ, ca şi când trupul omenesc şi universul natural, care ne asigură existenţa fizică, nu ar avea şi ele un destin eshatologic. Uităm că pentru noi ortodocşii totul este menit unei împliniri liturgice. În ortodoxie, nu există o separare reală între sacru şi profan. Nimic nu este sacru în sine, totul poate fi însă sanctificat prin participarea la viaţa hristică. Biserica este sobor al întregii făpturi – pământeşti şi cereşti.

 

Sfântul Maxim Mărturisitorul spunea că lumea este un templu cosmic în care omul îţi exercită sacerdoţiul. Prin urmare, liturghia euharistică nu poate exclude viaţa economică. Homo oeconomicus este chemat să participe, şi el, la viaţa veşnică şi la regăsirea logos-ului, a adevăratei raţiuni de a fi a lucrurilor materiale. Când prefacem produsele culturii materiale sau natura în simple bunuri de consum, reducându-le la simpla lor valoare utilitară sau valoare de schimb, logos-ul lor personal nu se mai manifestă. Altfel spus, ele îşi pierd adevărata raţiune de a fi. Dacă „satisfacerea nevoilor“ nu este întru Sfânta Treime, ea este lipsită de semnificaţie. Nu există o sferă economica neutră. Economia este orientată fie spre Sfânta Treime – şi atunci participă la marea iconomie cerească, fie către demonism – şi atunci devine activitatea „maimuţelor lui Dumnezeu“. 

 

Distributiştii sunt chemaţi să acorde economiei şi vieţii sociale o valoare sanctificatoare. O adevărată schimbare economică nu este posibilă fără o transfigurare, fără o sublimare a existenţei materiale. Într-un sens larg, distributiştii sunt nişte preoţi ai vieţii economice. Ei nu schimbă legile interne ale economiei, ci le canalizează în altă direcţie, raportându-le la lucrarea treimică prin care omul redescoperă logos-ul personal (adevărata raţiune de a fi) al vieţii materiale. 

 

În România, distributismul va contura în sfera economică un spaţiu iconic. Afacerea de familie, economia domestică, cooperativele, agricultura ecologică şi alte componente distributiste nu se vor concentra doar asupra propriei lor utilităţi. Ele vor deveni deschideri spre „altceva“, mărturii vii ale chemării „omului economic“ spre comuniune cu Dumnezeu. Economia distributistă va funcţiona în cadrul  coeziunii soborniceşti a societăţii româneşti şi se va întări sub „acoperământul“ icoanelor.

 

În România, omul este înconjurat de icoanele profeţilor, ale apostolilor, mucenicilor şi sfinţilor. Mai există şi icoanele vii ale duhovnicilor care stabilesc cu fiii lor duhovniceşti o relaţie personală transfiguratoare. Această lume liturgică, încă vie, îl va înzdrăveni pe homo oeconomicus; eliberat din robia egoismului şi a stricăciunii morale, se va fi lepădat şi el de rămăşiţele omului vechi. 

 

Am fost întrebaţi dacă astăzi mai este posibilă restaurarea unui astfel de spaţiu economic. Cred că întrebarea ar trebui reformulată: mai este posibilă oare o restaurare în parametrii funcţionali ai modelului economic actual? Cât timp ne mai rămâne până la prăbuşirea finală? Societatea comunistă, una dintre ramurile societăţii hipercomplexe globale, s-a prăbuşit deja. Nu va dura mult până când întregul trunchi al eşafodajului globalist va cădea la pământ. Colapsarea societăţii globale este o probabilitate matematică, incertitudinile privesc doar perioada în care ea va avea loc. 

 

Reputatul istoric şi antropolog american Joseph Tainter susţine că colapsul societăţilor complexe este inevitabil întrucât aceste societăţi răspund provocărilor la care sunt supuse prin „complexificări“ din ce în ce mai costisitoare. În istoria omenirii, afirmă Tainter, o singura societate complexă, Imperiul bizantin, a evitat prăbuşirea prin adoptarea unui model distributist de „simplificare sistematică“. În prima parte a secolului al şaptelea, Imperiul bizantin era în pragul prăbuşirii, părea că va împărtăşi soarta Imperiului roman (de Vest). Strategiile de „complexificare“ – creşterea birocraţiei imperiale şi a armatei, creşterea impozitelor – nu puteau fi aplicate în condiţiile unei populaţii secătuite şi a unui imperiu mult restrâns geografic (arabii cuceriseră jumătate din teritoriile Imperiului).

 

Bizantinii au găsit însă o soluţie distributistă salvatoare. În jurul anului 659, au luat măsuri radicale care au micşorat costurile de întreţinere ale imperiului şi au reenergizat populaţia. Printre altele, au simplificat în mod sistematic guvernul şi armata, le-au dat pământ soldaţilor, transformându-i din consumatori în producători; oraşele, de dimensiuni mult mai reduse, s-au restrâns pe vârful dealurilor; „simplificată“, educaţia a fost redusă la noţiuni elementare de aritmetică şi povestiri hagiografice.

 

Economia s-a dezvoltat în maniera feudală prin răspândirea latifundiilor auto-suficiente. Soldatul-ţăran lupta acum pentru credinţa, familia şi pământul său, nu numai pentru gloria imperiului. Aceasta „simplificare sistematică“, deşi este cunoscută sub numele de Evul întunecat bizantin, a deschis o  epocă luminosă. În câteva secole, Bizanţul renăscut a devenit prima putere din Europa şi Orientul Apropiat. „Modelul bizantin – scrie Tainter – este o soluţie de restaurare prin simplificare deseori recomandată pentru o societate modernă, o cale de urmat mai puţin vătămătoare pentru mediul înconjurător şi climă, un mod de a trai în limitele unui buget energetic mai redus… Bizanţul poate fi un model sau prototip al propriului nostru viitor, în linii mari dar nu în detalii specifice.“ 

 

La întâlnirea noastră, aş propune distributismul drept „modelul bizantin“ de urmat, nu numai de către România, dar şi de către „Europa unită“ aflată în pragul colapsului economic şi civilizaţional. Mişcările de decomplexificare contemporană – slow food, slow money, slow travel, slow media, cittaslow (anti-omogenizarea localităţilor) – ne atrag atenţia asupra preţului enorm pe care îl avem de plătit pentru faptul ca viaţa noastră economică a pierdut buna măsură.

 

Ele nu oferă însă decât remedii temporare şi de mică anvergură. O reformă distributistă amplă, care să ducă la schimbarea la faţă a universului nostru material şi spiritual, ar fi salvarea noastră. Este însă un medicament greu de înghiţit de lumea seculară iar în afara vieţii creştine, şansele ei de reuşită sunt minime. 

 

A reveni la înţelesul „simplu“ al lucrurilor implică o asceză, o luptă împotriva „prea multului“ care urâţeşte omul şi-l separă de Dumnezeu. Fără o despătimire a vieţii noastre materiale, fără să revenim la armonia şi firescul unei existenţe trăite în dragoste şi smerenie, nu va mai exista un „model bizantin“ distributist care să ne salveze. Probabil nu va exista nici civilizaţie. Avem de ales!  

 

(Conferință susținută în 2012, la tabăra de vară de la Rășinari)

 

 

Afisari: 1141
Autor: Ovidiu Hurduzeu
Spune-le prietenilor:
  • RSS
  • Digg
  • del.icio.us
  • Facebook
  • Mixx
  • Google Bookmarks
  • FriendFeed
  • LinkedIn
  • MySpace
  • Netvibes
  • Reddit
  • Technorati
  • Tumblr
  • Twitter
  • Yahoo! Bookmarks
  • Yahoo! Buzz
  • email
  • Live
  • StumbleUpon
  • Ping.fm

Comentarii

* Nume:
* Email:
* Mesaj:
  caractere ramase
* Cod de siguranta:

Va rugam sa introduceti in casuta de mai sus codul de siguranta
  * campuri obligatorii
 

Nu sunt comentarii.
Alte articole | Arhiva
 
Colegiul de redactie

MIHAI EMINESCU
(Coordonator editorial şi moral)
Eudoxiu Hurmuzachi
Carmen Sylva
Vasile Alecsandri
Nicolae Densușianu
I.L. Caragiale
George Coșbuc
Vasile Pârvan
Nae Ionescu
Nicolae Iorga
Pamfil Şeicaru
Cezar Ivănescu
Dan Mihăescu
Stela Covaci

Colaboratori

Ciprian Chirvasiu, Dan Puric, Dan Toma Dulciu, Daniela Gîfu, Dorel Vişan, Firiță Carp, Florian Colceag, Florin Zamfirescu, Laurian Stănchescu, Lazăr Lădariu, Mariana Cristescu, Marius Dumitru, Mădălina Corina Diaconu, Mircea Coloşenco, Mircia Chelaru, Miron Manega (ispravnic de concept), Nagy Attila, Sergiu Găbureac, Zeno Fodor

Citite Comentate Comentarii noi Ultimele articole
Newsletter