Undeva în ţara noastră, pentru că încă trăiesc cu convingerea că este a noastră, am văzut un deal dezgolit de vegetaţie. Trecusem pe aici cu câteva luni înainte. Erau păduri vechi de sute de ani. Pădurile dispăruseră în numele profitului stors din inima ţării fără ca nimic să fie folosit în interes naţional.

Merg cu maşina către Cluj, pe autostrada care înseamnă milioane de euro pe kilometru din avuţia naţională... Merg pe Coasta Dalmaţiei, pe autostrada care a costat de cinci ori mai puţin pe kilometru. La noi, s-a ajuns la comisioane de până la 40% din valoarea contractului pentru adjudecarea unor lucrări. Aceşti bani nu ajung la buget.

Creditele pentru consum au împovărat economia şi au încurajat importurile din stocurile pe care marii producători ai lumii le-au creat. Supraproducţia din Occident din anii ‘90 a putut să fie temperată prin crearea unor pieţe de desfacere în estul Europei. Astfel, timp de 20 de ani, s-a încurajat consumul, lipsa de educaţie, prin promovarea unor pseudo-modele în mass-media şi cultul pentru lene. Mecanismul economic este simplu: apare din neant un moştenitor care îşi adjudecă suprafeţe imense, pe filiere în care avocaţi şi politiceni, într-o complicitate desăvârşită, îi oferă acestuia totul. O infimă parte din sumele vehiculate ajunge la buget, iar aceşti profesionişti ai desfrâului se îmbogăţesc peste noapte şi dispreţuiesc totul.

Îmi vine să râd şi să plâng, în egală măsură, când văd atâtea figuri tragi-comice care se perindă pe la tot felul de emisiuni şi care vorbesc, din marea lor goliciune sufletească, despre economia de piaţă. De la economia monetară la economia reală, de la PIB la venitul naţional, de la costuri la cheltuieli, ei „ştiu“ totul.

Iartă-ne, că le-am permis mitocanilor şi trădătorilor să-şi facă de cap în 20 de ani de ceaţă naţională. Iartă-ne pentru fabricile pe care le-am vândut la kilogram, pentru privatizările dezastruoase şi pentru distrugerea speranţelor. Iartă-ne, că te umilim în fiecare clipă şi, de multe ori, declarăm cu inconştienţă „Ne-am săturat de România!“. Profesioniştii din institutele de cercetări economice şi din universităţi ar putea decide, dacă ar fi consultaţi, care sunt vectorii ce pot asigura dezvoltarea reală a economiei. Marii specialişti plecaÈ›i din È›ară se vor întoarce acasă. Cu siguranţă că va veni şi momentul acela.

Există un fel de trezire naţională care va aşeza lucrurile în matcă, va elimina lichelele şi va oferi oamenilor capabili È™i oneÈ™ti şansa de a construi. Controlul averilor nu trebuie să mai fie o utopie, ci să devină o realitate şi un mod chirurgical de a elimina hoţia. Se mizează prea mult pe faptul că românii şi-au pierdut speranţa. Undeva, în străfun­dul fiecăruia, este ascuns un sâmbure de lumină care va ieşi la suprafaţă atunci când cei care au demolat totul se vor aştepta mai puţin.

Iartă-ne, Românie, că nu am ştiut să ne bucurăm de dărnicia ta şi te-am îndurerat prin slugărnicie, lăcomie şi trădare.

Iartă-ne, începem să ne trezim...

P.S. La mulÈ›i ani, România!

Sursa: revista CAPITAL