300 de copii care se cresc unii pe alţii este mai mult decât un model sau o expertiză socială. Este un miracol. Se fac studii despre educaţia copiilor instituţionalizaţi şi neinstituţionalizaţi, se dau teze de doctorat, se dezbat legi în Parlament, Parlamentul se împarte în două (care lege e mai bună aia asumată de guvern, sau aia a opoziţiei?), sistemul educaţional este distrus, creierele României sunt izgonite din ţară, cei care rămân sunt creiere pasive, critice, sceptice, România este la pământ, batjocorită, jefuită, împărţită, nimeni nu mai crede în nimic…
Şi, în acest timp, fără nicio logică a faptelor, aproape în mod absurd – s-ar putea spune, undeva, între nişte dealuri din judeţul Prahova, se naşte o comunitate de copii abandonaţi de mame, de societate, de România. Se naşte, de fapt, un răspuns la întrebarea pe care toţi ne-o punem, retoric şi ipocrit, ca să ne justificăm laşitatea şi neimplicarea, fiind convinşi că nu există răspuns: “Ce ar mai putea salva România?”. Ei, bine, răspunsul există, şi are în el şi expertiza, şi feed-back-ul, şi autorul de proiect (Dumnezeu), şi coordonatorul executiv (părintele Nicolae Tănase)...

P.S. În urmă cu un an a avut loc, în judeţul Mehedinţi, Marşul Cultural Nichita Stănescu, organizat de poetul Laurian Stănchescu. Nu insist asupra acestui eveniment, l-am consemnat la vremea respectivă. La sosirea în Drobeta Turnu Severin (după 30 de kilometri parcurşi pe jos), în curtea Liceului Traian mi-a atras atenţia un mic detaliu: în asfaltul aleilor apăruseră câteva crăpături în care începuse să crească iarba. Iar într-una dintre aceste crăpături înflorise O TĂMÂIOARĂ. Dincolo de emoţia pe care mi-a trezit-o, acest “amănunt” incorporează o tulburătoare pildă a renaşterii sensurilor. De peste 70 de ani (mai întâi în comunism, apoi în neocomunismul cu faţă capitalistă), peste creierul naţiunii s-a turnat întruna beton şi asfalt, pentru a i se şterge complet orice urmă de identitate. E suficientă însă o fisură – una singură! - în asfalt, pentru ca identitatea, cu toate valorile ei, să renască. Dacă, bineînţeles, există sămânţa. Şi iată că, în betonul armat, turnat aiurea de Uniunea Europeană în grădina noastră, apare miracolul de la Valea Plopului… Tămâioara din asfalt…