Se încarcă pagina ...

MIRCEA ELIADE: De ce sunt intelectualii lasi?

Data publicarii: 01.02.2014 14:20:00

Ați văzut vreodată un „intelectual” în timpul unei crize politice, sau unei prefaceri internaționale? Nu numai că e uluit și neiformat, asta încă n’ar fi o rușine prea mare. Dar e deadreptul înspăimântat, e copleșit de frică, e paralizat de panică. Umblă aiurit, pune întrebări oricui, ascultă pe oricine îi vorbește, are o încredere oarbă în orice dobitoc politic - și tremură pentru viața și libertatea lui ca cel din urmă dintre sclavi. 

 

Numai atunci își dă el seama ce puțin s’a „interesat” de viața socială din jurul său. Și caută pretutindeni sprijin, adăpost, încurajare. Renunță la orice demnitate personală, uită cu desăvârșire misiunea lui istorică; frica face din el o lichea și un sclav.

 

De câte ori plutesc în aer psihoze politice, de câte ori se întâmplă sau se așteaptă ceva grav - o revoluție, o reformă acerbă, un atentat, o schimbare esențială a ordinei sociale - bietul „intelectual” român își pierde mințile.
(Firește, vorbesc numai de „intelectualul” pur, de cel fără aderențe cu partidele sau grupările poltice).  Încearcă atunci să facă cele mai umilitoare tranzacții; și nu de ordin concret, politic, ci tranzacții fără nici un profit, fără nici o eficacitate.

 

Mărturisește oricărui om întâlnit că aprobă anumite gesturi politce, că și el a gândit așa, că bine se face ce se face etc. În noaptea insurecției comuniste de la Atelierele Grivița, am întâlnit un excelent romancier care, aflând de cele ce s’au întâmplat, mi-a deschis repede ultimul său roman, apărut chiar în zilele acelea, ca să-mi arate că și el a promovat o revoluție socială și antiburgheză. Poate că așa era. Dar nu lucrul acesta e semnificativ. Ci faptul că excelentul romancier s’a grabit să-și caute puncte de contact cu o mișcare socială despre care nu știa nimic, nu știa cine o face și contra cui, dacă are sorți de izbândă și de eficacitate, etc. Nu știa nimic. Scos din preocupările lui „intelectuale”, i-a fost frică. Tot așa le-a fost frică tuturor intelectualilor creștini de succesele „Gărzii de fier” și au început să o aprobe nu pentru că le convenea programul „Gărzii”, ci pentru că se temeau să nu fie suspectați și persecutați după o eventuală victorie a ei.

 

Nu am nimic de zis contra intelectualilor care trec de o parte sau alta a baricadei, îndemnați de o anumită conștiință socială sau națională. Dar îmi repugnă lașitatea intelectualilor apolitici, care își descopăr deodată aderențe cu o mișcare socială în pragul izbânzii (sau care numai pare astfel).

 

Și ei nu fac asta din interes, căci cei mai mulți n’au nimic de câștigat ca „intelectuali” dintr’o asemenea mișcare. O fac pur și simplu din frică, din lașitate. Frica ce își are rădăcina în lipsa de conștiinț㠓funcțională” (dacă ni se iartă expresia), în lipsa conștiinței că ei, „intelectualii”, reprezintă - în pofida oricărei violențe și a oricărei prostii politice - singura forță invincibilă a unei națiuni. Dacă orice intelectual și-ar da seama ce reprezintă el în societatea românească, și mai ales pe cine reprezinta el - puțin i’ar păsa atunci de orice revoluție, de orice război, de orice criză politică.

 

Mare sau mică, biruită sau victorioasă, o națiune nu înfruntă eternitatea nici prin politicienii ei, nici prin armata ei, nici prin țăranii sau proletarii ei - ci numai prin ce se gândește, se descoperă și se creează între hotarele ei. Ceasul de azi sau de mâine poate fi stăpânit de oricine, fără ca o națiune să piară. Forțele care mușcă din eternitate, forțele care susțin istoria unei țări și-i alimentează misiunea ei - n’au nimic cu politicul, nici cu economicul, nici cu socialul. Ele sunt purtate și exaltate numai de către „intelectualii” unei țări, de avantgarda care singură, pe frontierele timpului, luptă contra neantului. Atâtea provincii romane, admirabil civilizate, au pierit pentru totdeauna pentru că nu au existat acolo creiere care să domine masa amorfă și efemeridele istoriei, să creeze valori sufletești, să nutrească o cultură.  

 

Aproape toate republicile sud-americane trăiesc aceeași experiență periferică, semi-istorică, așteptând ca timpul să le înghită actuala lor viaț㠄politică”. Deci, asta reprezintă intelectualii: lupta contra neantului, a morții; permanenta afirmare a geniului, virilității, puterii de creație a unei națiuni. Și ca atare n’au de ce să se teamă, să intre în panică și să se umilească în fața unei mișcări politice cu șanse de succes. Mai întâi pentru că orice mișcare politică își are rădăcinile în ideile unui intelectual sau a unui grup de intelectuali. (Nu vorbesc, firește, nici de guverne, nici de legislații abstracte; ci de revoluții, reforme și reacțiuni concrete, istorice).

 

Și în al doilea rând, pentru că nici o revoluție și nici un act politic nu privește direct pe intelectual. (Poate privi, în orice caz, numai interesele lui de breaslă, confortul lui, familia lui). În ceasul în care ceva se întâmplă politic, deci se consumă - intelectualul se află cu mult înainte, ocupat să creeze ceva care sa muște din eternitate, sau să facă ceva care numai după mulți ani va fi precipitat în stradă, va căpăta valoare politică. În ceasul unei revoluții sau a unei crize, intelectualul adevărat se află prea departe ca să se mai poată întoarce înapoi; el a trecut demult pe acolo. Ceeace pare nou, pentru mase, este de mult trăit, asimilat, consumat pentru el.

 

Indiferența față de politică, de prezentul politic? Nicidecum. Ci numai toleranță și înțelegere. Dai o mână de ajutor și treci mai departe. Dar în nici un caz nu merită să-ți pierzi cumpătul, să-ți ieși din fire și să pactizezi cu oricine - uitând că nimeni nu poate avea dreptul de a pactiza cu tine. Îți pierzi libertatea? Asta nu ți-o poate lua nimeni. Îți primejduiești situația materială? Asta privește familia ta, nu pe tine. Îți riști viața? Ei și? Acel pe care îl reprezinți nu moare niciodată. Dacă crezi altfel, renunță la „intelectualitate” și fă-te om politic.

 

(Mircea Eliade, “Criterion”, Nr. 2, București, 1934)

Afisari: 1901
Autor: MIRCEA ELIADE
Spune-le prietenilor:
  • RSS
  • Digg
  • del.icio.us
  • Facebook
  • Mixx
  • Google Bookmarks
  • FriendFeed
  • LinkedIn
  • MySpace
  • Netvibes
  • Reddit
  • Technorati
  • Tumblr
  • Twitter
  • Yahoo! Bookmarks
  • Yahoo! Buzz
  • email
  • Live
  • StumbleUpon
  • Ping.fm

Comentarii

* Nume:
* Email:
* Mesaj:
  caractere ramase
* Cod de siguranta:

Va rugam sa introduceti in casuta de mai sus codul de siguranta
  * campuri obligatorii
 
Nume: Nagy Attila (Puli) (Feb, Mon 03, 2014 / 21:18)
Totul trebuie uitat in raport cu deplinatatea, de integritatea omului, si problema intelectualului. De la omul plin! Plinatatea omului este primit, numai, de la Dumnezeu!
Viata omului trebuie centrat la originea sa ontologica! Ce nu este in raport cu centrul ontoligic al fiintei, se marginalizeaza, devine periferic!
Adevarata deconstructie a omului ca nu se indreapta la Centrul Ultim al Fiintei! Si toate existenta sa devine marginal!
Asa se marginalizeaza mintea, constiinta, ratiunea omului, devine fara centru! Devine dezintegrat! Cultura occidentala este un rau murdar al dezintegrsri a deconstructiei! Deconstructia nu este postmodern, este catolic, ratinalismul catolic, carea a deconstruit imaginarul sacru, experienta vie a sacrului! Care era urmat intre altele, in mare masura, in romanul occidental, care este deja deconstructia mitului. Numai un suflet ortodox, Dostoievsky a putut apropia romanul la vertcalitatea sacrului, mitului!
Petre Tutea scrie in Omul, ca stiinta, filozofia omului occidental este a omului, care tot cauta, dar tot nu gaseste! Omul nesigur in constiinta sa, ca este fara raport la Centru, face asa! Aicea se gaseste nesiguranta, dezorientarea fara repere a intelectualului!
Petre Tutea scrie, ca adevarata fiozofie se naste din Revelatie. A primi revelatia Logosului Intrupat! Mintea raportat la Logos, la revelatiile lui, in asa fel moderat de Logos, luminat de Sfantul Duh, face constiinta sigura, stabila in situatii de criza, ca este ajutat de Dumnezeu!
Alte articole | Arhiva
 
Colegiul de redactie

MIHAI EMINESCU
(Coordonator editorial şi moral)
Eudoxiu Hurmuzachi
Carmen Sylva
Vasile Alecsandri
Nicolae Densușianu
I.L. Caragiale
George Coșbuc
Vasile Pârvan
Nae Ionescu
Nicolae Iorga
Pamfil Şeicaru
Cezar Ivănescu
Dan Mihăescu
Stela Covaci

Colaboratori

Ciprian Chirvasiu, Dan Puric, Dan Toma Dulciu, Daniela Gîfu, Dorel Vişan, Firiță Carp, Florian Colceag, Florin Zamfirescu, Laurian Stănchescu, Lazăr Lădariu, Mariana Cristescu, Marius Dumitru, Mădălina Corina Diaconu, Mircea Coloşenco, Mircea Chelaru, Mircea Șerban, Miron Manega (ispravnic de concept), Nagy Attila, Sergiu Găbureac, Zeno Fodor

Citite Comentate Comentarii noi Ultimele articole
Newsletter