Zăbovesc cu îngrijorare asupra unui aspect subliniat de profesorul Florian Colceag în textul “Despre economie şi pitecantropii care o distrug”, publicat în urmă cu două zile pe CERTITUDINEA. Aspectul este acela al “strangulării” competenţelor şi al izgonirii liderilor din spaţiul public românesc. Ne surclasează, într-adevăr, ţiganii, cum bine observa profesorul. Ei au început să înţeleagă ceea ce nemţii, sau britanicii, sau, mai nou, chinezii, aplică în practica socială, politică sau de bussines. Ţiganii au realizat că nu-şi pot atinge scopurile, indiferent care ar fi acelea, decât punându-i în frunte pe cei mai buni dintre ei. Adică au început să-şi aleagă liderii, chiar dacă majoritatea dintre ei nu cunosc nici măcar noţiunea. Noi, majoritarii, suntem, la acest capitol, pur şi simplu primitivi. Nu ne pricepem decât să punem diagnostice, corecte în mare parte, dar derizorii în esenţă. Ne plângem că ne domină ţiganii, sau ungurii, sau evreii, dar nu ne punem problema că merităm să fim dominaţi, pentru că ne comportăm ca animalele solitare. Suntem mult mai mulţi, e adevărat, dar asta este egal cu zero, pentru că acţionăm individual.

Acelaşi algoritm nenorocit se repetă în toate domeniile vieţii sociale, politice, profesionale. Suntem atât de geniali, încât nu concepem că poate fi cineva mai bun decât noi, cu atât mai mult să-i cedăm locul pe care l-am ocupat, printr-o conjunctură sau, la momentul anterior, chiar prin competenţă, dar căruia nu-i mai corespundem. Sau, şi mai rău, dacă simţim că e mai bun decât noi, îi dăm la cap, în loc să-l sprijinim să ne reprezinte, spre binele nostru. Această blestemată moştenire mentală fanariotă, upgradată de directivele NKVD pentru Europa de Est, funcţionează în continuare, autogenerându-se ca un perpetuum mobile. Între Crin Antonescu sau Victor Ponta, de pildă - ca să luăm exemple din sfera politică - şi ultimul ţigan care a înţeles că salvarea comunităţii vine de la elita ei şi se comportă în conformitate cu această lecţie învăţată, e o diferenţă ca de la maimuţă la Albert Einstein. Dar nu în favoarea liderilor amintiţi, ci invers. (A nu se înţelege că pun la îndoială calităţile lui Ponta şi Antonescu în cadrul partidelor care i-au ales. Nu, comparaţia se referă la sensul şi menirea unui lider politic în raport cu electoratul şi societatea în slujba cărora pretind că se află. Această raportare nu există decât în discursuri)…

Ţiganii, când îşi aleg un bulibaşă, o fac pe bază de « expertiză ». Adică omul a confirmat, în timp, că e bun, de aceea îl aleg. Şi îl aleg ca să gândească în locul lor, pentru că e cel mai bun. Revenirea la autoritatea « bulibaşei » începe să se vadă acum în structurile decizionale în care ţiganii au început să-şi trimită reprezentanţii. Aceşti reprezentanţi sunt realmente cei mai buni dintre ei şi cei mai ataşaţi cauzei comunităţii. A fost şi pentru ţigani o lungă perioadă de contaminare cu virusul dezbinării, dar s-au trezit înaintea noastră. Deşi nu au competenţe la nivelul la care avem noi, majoritarii, care ne-am alungat valorile şi continuăm să o facem! Boardurile lumii sunt ticsite de români super-competenţi, în toate domeniile (la Microsoft, de pildă, se vorbeşte în două limbi: româna şi hindi), în timp ce în ţară locurile destinate lor sunt ocupate de cefalopode (în sensul că au creierul în altă parte decât în cap). Ia noi, vrem sau nu vrem să recunoaştem, am consimţit la asta.

Mă uit la televizor şi nu-mi vine să cred. Toate posturile prezintă non-stop ştiri despre averile liderilor sindicali. Televiziunile au simţit ştirea şi o exploatează la maxim, 24 de ore din 24. Numai că nimeni nu nuanţează, nu dezbate, nu pune problema corect şi nu are responsabilitatea faptelor reale. Mişcarea e instrumentată de Băsescu şi-şi va atinge scopul. Pentru că sindicatele sunt, în acest moment, singurele structuri sociale organizate şi cât de cât unite în interior. În plus, sunt singurele organizaţii în care se practică antreprenoriatul public-privat, agreat şi susţinut de comunitatea europeană. În interiorul acestor structuri începea să se nască ceea ce s-ar putea numi economia unei ţări. Ceea ce nu s-a prezentat, nu s-a promovat, nu s-a ştiut. Vina a fost în primul rând a liderilor care au tăcut toate acestea (probabil pentru a nu stârni haitele din sfera politicului). A fost prost gestionat acest aspect iar acum lumea (inclusiv membrii propriilor sindicate) îi percepe ca pe nişte infractori sub acoperire care « au supt sângele poporului », fără ca măcar să-şi pună problema că sindicatele nu sunt structuri bugetare. O altă cauză a acestei situaţii este faptul că federaţiile sindicale au fost şi sunt dezbinate între ele ; şi-au furat membrii, s-au poziţionat conflictual una faţă de alta, fiecare considerând că e mai puternică şi mai deşteaptă decât celelalte etc, raportându-se la diferenţele, nu la interesele comune. Practic, dezbinarea dintre indivizi se regăseşte în relaţiile dintre federaţii şi confederaţii. Puterea acuală, dacă se temea de cineva, exact de sindicate se temea. Tăvălirea în faţa opiniei publice a liderilor este doar vârful aisbergului, al marelui proiect de distrugere a acestor forţe şi, o dată cu ele, a acelei forme incipiente de economie naţională reală.

Aşa că, dacă vom dispărea ca naţie, nu trebuie să ne mire. Oricât am fi de geniali fiecare în parte, nu suntem în stare să alcătuim un popor. Nemţii au fost, englezii au fost, ungurii au fost, ţiganii încep să fie. Noi nu. Nu suntem în stare să învăţăm nici măcar de la ţigani. Încep să cred că ocupăm abuziv una dintre cele mai frumoase şi mai bogate ţări de pe pământ.