Circa 4.500 de suflete trăiesc ca în Evul Mediu timpuriu, în creierii Carpaţilor Păduroşi, în satele Mirke (Mircea, 1.500 persoane) şi Poroskovo (3.000), din raioanele Velyky Berezin şi Perecin, la 35 km N şi, respectiv, 45 km N-E de Ujgorod (Transcarpatia – Ucraina). "Ucrainţii" le zic "voloki" sau "loscarini". Aceşti oameni ştiu că vorbesc "rumâneşte", dar au uitat cum îi cheamă.
Prin 1980 au luat contact pentru prima dată cu o "cutie care vorbeşte" (adică un radio cu tranzistori ), adusă din Afganistan de un soldat, fiu al satului "Poroscova". Învârtind butoanele, au descoperit că există unii care vorbesc la fel ca ei. Drept pentru care au decretat că ei fac parte din poporul care se cheamă..."Radio Bucureşti"!
Printre textele cântecelor lor, există şi acesta:
"Toată lumea are neamu
Numa io pe nime n-amu,
Toată lumea are ţară
Numa Noi ca cânii-afară".
Iar noi ştim de-atâţia ani despre existenţa, nu în Matto-Grosso, ci în centrul geografic al Europei, a acestor români pierduţi în mileniul I, fără electricitate, fără biserică, fără şcoală şi nu atragem atenţia lumii civilizate asupra genocidului cultural la care sunt supuşi de către urmaşii furilor de pământ românesc...