Aflăm, de pe site-ul Muzeului Naţional al Satului „Dimitrie Gusti”, că, în perioada 5 iulie - 14 august 2010, se desfăşoară Tabăra de creaţie „Vara pe uliţă”. Tabăra constă - aflăm de pe acelaşi site, în ateliere de creaţie precum icoane pe sticlă, icoane pe lemn, prelucrarea artistică a lemnului, ţesutul la război, confecţionarea de măşti populare, podoabele populare, ouăle încondeiate, desenul, pictura şi mai nou - atelierul de croit imagini.

Tudor Gheorghe a ţinut cobza în viaţă

S-a petrecut însă şi un fapt care – deşi prezentat cu excesivă discreţie, doar în desfăşurătorul pe module al proiectului - constituie o premieră istorică: primele cursuri de cobză. Am aflat de la reputatul etno-muzicolog, compozitor şi dirijor Constantin Arvinte că niciodată nu a existat, în istoria învăţământului din România, fie el general, fie de specialitate, predarea acestui instrument cu o vechime imemorială. Nici măcar la nivel de şcoală populară de artă. A fost o tentativă, în anii ‘50, de a se deschide o catedră de cobză în cadrul Conservatorului, dar, cum perspectiva istorică şi identitară a unor asemenea vestigii nu s-a întâlnit niciodată cu viziunea înalţilor noştri responsabili culturali, lucrurile au rămas ca atunci. Deci cobza (lira tracă) a supravieţuit sălbatic, natural, ca răsurile şi florile de câmp, iar meşteşugul s-a transmis ca pe vremea tracilor, de la meşter la ucenic, sub ochii orbi ai instituţiilor culturale. Perioada cea mai grea pentru existenţa cobzei a fost cea a "muzicii populare" de tip socialist, când s-au produs mai multe "defrişări" de folclor decât în cele mai crâncene vremuri de opresiune. În acea perioadă cobza a fost ţinută în viaţă de Tudor Gheorghe, care a reuşit în acelaşi timp să-i dea şi binemeritatul prestigiu.

"Eşti viu?"

Revenind la ceea ce am numit premieră istorică, acest lucru s-a întâmplat în zilele de 12-14 iulie la Muzeul Satului. Rapsodul Ion Creţeanu din Voineasa a predat, pentru prima dată în cadru instituţional, CURSURI DE COBZĂ. Nu ştiu a cui anume a fost ideea, dar mai important decât chiar ideea în sine a fost reacţia copiilor care s-au apropiat de instrument ca de un miracol. "Eşti viu?" - l-a întrebat unul dintre micii aspiranţi la meşteşugul de cobzar, pe Ion Creţeanu. Care era îmbrăcat, evident, în cămaşă ţărănească, cu bete şi opinci, având alături – cum altfel ? – bătrâna ipingea roşie de Romanaţi, cu care a "oficiat" la multe evenimente culturale.
Cum spuneam, iniţierea primelor cursuri de "liră tracă" din istoria învăţământului românesc a fost o idee extraordinar de inspirată. Ar fi fost genială dacă ar fi fost prezentată în dimensiunea corespunzătoare.