Pe la sfârşitul anilor ’90, defineam hackerii ca fiind “corsarii mileniului trei”. Îmi menţin definiţia. Între timp, observ că, în plan social, se întâmplă nişte lucruri care reflectă o altă bănuială pe care am avut-o la vremea aceea. Din această zonă a infracţionalităţii de elită se recrutează spontan o categorie care face distincţia între tâlharii propriu-zişi (lotrii) şi haiduci.

Haiducii sfârşitului de secol XVIII, respectiv începutul secolului al XIX-lea (periada fanariotă) nu erau simpli tâlhari. Iancu Jianu, de pildă, n-a fost un tâlhar. Era boier, avea şcoală, ştia să lupte, a participat la mişcarea lui Tudor Vladimirescu. Sunt consemnate istoric campaniile lui împotriva lui Pazvantoglu, paşa din Vidin, faptul că i-a scos acestuia ochiul în luptă (de atunci expresia « Pazvante Chioru »), distrugerea Vidinului, sărbătorirea Jianului la Craiova şi apariţia cu dedicaţie a cântecului « M-a făcut muica oltean ». Există şi alţi proscrişi din această categorie, l-am nominalizat doar pe cel mai notoriu…

Din punct de vedere juridic, haiducii erau infractori. Ei subminau, prin acţiunile de pradă, atât legile ţării, cât şi puterea tutelară de la Istanbul. În raport cu realităţile sociale şi cu sistemul de valori morale de la vremea aceea, erau percepuţi însă ca un fel de salvatori. Haiducii autentici preluau cumva, din motive iniţial personale, misiunea structurilor statului şi echilibrau, la nivel local, decalajele sociale (luau de la bogaţi şi dădeau la săraci). Ineficiente la nivel global, aceste fapte generau totuşi, prin « mediatizarea » din gură-n gură, o schimbare de mentalitate, ceea ce a dus, în 1821, la revolta populară a lui Tudor Vladimirescu şi la decizia Istanbulului de a renunţa la domnii fanarioţi.

Am făcut această digresiune, pentru a motiva analogia cu ceea ce mi se pare că se întâmplă acum. Dacă statul român nu e în stare să-şi apere valorile şi demnitatea în faţa Europei, iată că o fac infractorii de elită, hackerii români, care-i pun la punct pe cei care ne denigrează. O fac natural, direct, fără complexe, ignorând litera legii. Litera, nu şi spiritul, pentru că legea trebuie să fie morală, iar infracţiunea lor, în acest context al disoluţiei moralităţii, este profund morală.
Aşa cum se ştie, săptămâna trecută hackerii români au atacat site-ul publicaţiei The Daily Telegraph, postând pe acesta, ca temă de meditaţie, o piesă de Gheorghe Zamfir. O altă echipă de hackeri, autointitulată Romanian National Security (R.N.S.), au făcut, în urmă cu câteva zile, aceeaşi mişcare, de data asta pe site-ul Le Monde, lăsându-le, spre plăcuta lectură a cititorilor săi, următorul mesaj: “Aceasta nu este o mişcare de rezistenţă, un protest sau o revoltă! Este strigătul întregului popor român ce face apel la fraţii noştri care au uitat că şi în venele noastre circulă un sânge român. Sângele ce-a fost jertfit şi vărsat pe câmpurile de luptă pentru a fi scrisă istoria neamului nostru (şi chiar a Europei, am adăuga noi!) cere acum DREPTATE. Eroii patriei noastre nu vor muri niciodată! Vrem să nu se uite CINE l-a vărsat pentru ca România să existe astăzi pe hartă, să le amintim copiilor şi nepoţilor noştri, să îi respectăm cu onoarea cuvenită. Ne-a ajuns atâta batjocură. Ţiganii nu sunt Români! Nu ei ne-au scris istoria! Când vorbiţi despre compatrioţii noştri nu mai folosiţi expresiile <Ţigani Români>. Noi v-am respectat Franţa, voi ne veţi respecta ROMÂNIA! R.N.S. VEGHEAZĂ pentru ca aceste lucruri să fie înfăptuite”. Şi, ca o ironie subtilă, RNS a postat, pe site-ul Le Monde, un cântec al lui Tudor Gheorghe, al cărui subtext nu este exclus să fie înţeles (dar nu băgăm mâna în foc) şi de francezi: « Au înnebunit salcâmii! ».

Făcând o analogie cu perioada fanariotă, pe care am luat-o ca reper în această dizertaţie, şi ştiind din istorie şi geologie că anumite fenomene se repetă ciclic, nu este exclus ca apariţia conştiinţei sociale, a societăţii civile în ultimă instanţă, să fie generată tocmai de această formă de haiducie modernă numită hacking. Semne încurajatoare sunt. Una este « Salutul franţuzesc », reacţia bloggerilor români la băşcălia franţuzească numită « Salutul românesc ». Aşadar hackerii au un suport social consistent, căci blogosfera românească are câteva milioane de membri…
Este minunat că acest lucru, totuşi, se întâmplă, dar este ruşinos pentru statul român care nu face nimic, lăsându-se cu voluptate scuipat de Europa. În acelaşi timp, este înspăimântător că s-a ajuns aici: infractorii români dau lecţii de patriotism naţiunii române!