La zece ani Lajos se plictisea de moarte, că n-avea cu cine discuta psihologie. Căra cu el la ore tomuri întregi de tratate psiho-pedagogice, se punea în ultima bancă şi sorbea fiecare rând. În vremea asta, colegii lui silabiseau poveşti ori învăţau să recunoască la tablă un subiect şi-un predicat. Când l-au văzut că el, o mână de om, slăbănog şi firav, a venit să le mai ceară şi manuale de anatomie, bibliotecarele i-au spus că trebuie să fie dus cu capul. Altfel, cum se poate să citească cot la cot cu profesorii tocmai el, „orfanul” clasei, aruncat de părinţi într-o casă de copii? Şi mai ales, de unde ştia Lajos să se exprime aşa corect, articulând frumos cuvintele, de ziceai că-i pui de lingvist, el, cel mai sărac şi mai flămând copil din clasă? Căci în centrul de plasament unde locuia, aproape zilnic chiar asta se întâmpla: orfanii cei mari îl tocau cu pumnii să-i ia mâncarea.

„Îmi doream să fiu adoptat, dar nu eram suficient de frumos”

„Îmi doream să fiu adoptat, dar nu eram suficient de frumos pentru asta. Cuplurile căutau copii frumoşi, docili şi sănătoşi”, ne povesteşte Lajos Kristof. Or, el era mititel şi negricios, cu o faţă de şoricel boem şi cu o ureche mai mare decât cealaltă. Nici botezat nu fusese, că maică-sa, când îl lăsase, uitase amănuntul ăsta. Cine să-l ia aşa? Târziu de tot l-a botezat cineva, abia pe la 14 ani.

Ba era şi cam sălbatic, în clasa întâi refuza să meargă la şcoală. Cadrele de la centru au zis că-i înapoiat şi trebuie dat la o şcoală specială. L-a salvat educatorul lui, ameninţând că dacă-l trimit acolo, el îşi dă demisia. La 13 ani, după ce mestecase deja zeci de cărţi de psihologie, Lajos ştia bine - se va face psiholog!

Dar mintea lui de adolescent se mişca prea iute; ce să facă el să nu se plictisească? S-a apucat de scris poezie, a scos o carte, a luat nişte premii, a făcut voluntariat, s-a angajat ziarist şi, după ce toate astea au trecut, iar l-a luat plictisul. Şi uite aşa a intrat în cunoscuta asociaţie IRSCA Gifted Education, doar cu un CV şi cu promisiunea: „Vreau să vă fac o revistă”. Le-a făcut şi revista, apoi l-au numit „Ambasadorul copiilor cu potenţial înalt, aflaţi în risc social major”. A făcut istorie, căci a fost prima dată când un tânăr dintr-un centru de plasament s-a adresat instituţiilor statului, în numele unei întregi generaţii de copii. Şi-a început scrisoarea aşa cu: „Priviţi-mă ca pe un succes story al vremii noastre dintre Carpaţi”.

Academia Inteligenţelor Multiple de la Făgăraş. Visând la premiul Nobel

Acum, Lajos are 26 de ani şi consiliază copii supradotaţi la IRSCA Gifted Education, ca director al unui departament. Se pregăteşte pentru o meserie unică în România: „antrenor” de genii. Singurul român care şi-a făcut o carieră din asta este profesorul Florian Colceag, preşedintele IRSCA. Lajos este acum masterand şi vrea să facă doctoratul. Nu are casă; încă locuieşte la un centru de tranzit din Târgu Mureş – stă într-o cămară şi visează ca într-o zi să ia premiul Nobel pentru pace. În CV-ul său scrie: „Excelente aptitudini de comunicare empatică cu copiii dotaţi artistic şi spiritual”.

„Avem pe lista de aşteptare 500 de copii supradotaţi care trebuie evaluaţi. Eu fac interviuri cu ei ca să-mi dau seama ce vârstă mentală au. Dacă societatea îi respinge, catalogându-i ciudaţi, pe urmă există şansa ca ei să se rateze şi să respingă orice. În lume, România este pe locul 3 sau 4 la supradotaţi, însă unul din doi se pierd”, ne explică. Ei bine, aici intervine el. De pildă, acum se bate să obţină sponsorizări pentru Academia Inteligenţelor Multiple, tabăra de supradotaţi de la Făgăraş. Aici, copiii vor face cursuri speciale (de creativitate, sau chiar de filosofie, psihologie, antreprenoriat şi multe altele) care să le dezvolte potenţialul şi să-i înveţe cum să discute şi ce să le ceară profesorilor, la şcoală.

„Supradotaţii sunt o categorie rară, aparte. Aşa cum autiştii sau cei cu dizabilităţi sunt persoane cu nevoi speciale, la fel şi supradotaţii – au nevoie de de mentoring sau de programe de accelerare. Deja avem în Mureş două intervenţii de a ajuta copiii să facă două clase într-una”, spune Lajos.

Dar să rezolve toate astea el munceşte uneori şi 20 de ore pe zi, e de neoprit. „Ei, nu-i mare lucru, mă ţin treaz ideile”, surâde. În primul său e-mail către noi, a semnat: „Neobosit”.

„Copilul meu e în clasa întâi şi vrea la Harvard. Ce să mă fac cu el?”

"De fapt, visul cel mare al lui Lajos este să schimbe lumea în bine", ne spune profesorul Colceag, mentorul său. Şi n-o să fie dezamăgit? "Ba n-o să aibă nici o dezamăgire, ne răspunde, că un pic de bine dacă aduce, ăla o să cântărească mult". Profesorul are 60 de ani şi până acum i-au trecut prin mână mai bine de 1.000 de supradotaţi. Îi miroase imediat cum îi vede. Îl sună profesori şi părinţi, întrebându-l: „Cum să-mi ajut copilul să-şi dezvolte calităţile? E cu mult mai deştept decât colegii lui şi pare un ciudat”. Sau: „E în clasa întâi şi vrea la Harvard. Ce să mă fac cu el?”. Atunci, profesorul îi sfătuieşte pe părinţi unde să dea copilul mai departe.

Pe geniali îi întâlneşti peste tot – şi în familii superbogate şi la coada vacii. Bogaţii îşi duc copiii la psiholog, de frică să nu fie bolnavi la cap, iar săracii stau nemâncaţi, să strângă bani de cursuri. Alte cazuri de-ale profesorului te lasă mut de-a binelea: băieţelul care proiectează nave spaţiale de la şase ani, sau fetiţa care, la cinci ani făcea matematică de-a şaptea. Apoi, marele specialist în IT care n-a făcut nici măcar liceul, micul filosof care studiază medicina sau informaticianul născut din părinţi balerini.

Câte genii avem, însă, în România, nimeni nu ştie. Cert este că majoritatea părăsesc ţara, dar asta n-ar fi chiar rău, crede profesorul: “Ei ajung exact acolo unde trebuie, căci de la trei ani ştiu deja ce vor să facă. Au o misiune, nu sunt făcuţi pentru ei înşişi, nu aparţin unui singur popor, ci umanităţii. Nu trebuie să ne plângem că pleacă. Noi trăim încă în epoca lui Caragiale, nu am depăşit momentul, n-am învăţat să ne oferim şanse, ne-am ţinut de picioare unii pe alţii, iar lăcomia ne-a omorât. Vedeţi, majoritatea populaţiei e în derivă, dar copiii aceştia nu sunt”.

Profesorul Colceag: România are din ce în ce mai multe genii

70 – 80% dintre toţi copiii lumii se nasc cu abilităţi înalte, arată studiile. Jumătate din ei, însă, se pierd pe drum şi devin nerealizaţi social ori fiindcă n-au încredere să lupte, ori fiindcă nu-i încurajează nimeni.

„Eu sunt într-o continuă mirare căci văd că avem în România mai multe genii decât în urmă cu zece ani. Din ce în ce mai des aud cuvântul excelenţă. Şi în lume există o masă din ce în ce mai mare de copii supradotaţi. Aceasta, procentual vorbind, este de o mie de ori mai mare decât ar fi normal. Copiii aceştia au un nivel înalt de conştienţă şi pot înţelege teorii profunde. Noi, ceilalţi, avem acum aşteptări negative şi determinăm, astfel, evenimente negative. Ei bine, ei sunt inovatori ai sistemului şi nu-i interesează mizeriile şi mica bârfă”, ne explică Florian Colceag.

Culmea, dar cele mai multe genii s-ar naşte exact în perioadele de haos, crede el. De ce? “Fiindcă nuferii cresc în lacurile cu mâl”, zâmbeşte. De fapt, fiindcă “asta e reacţia normală a metabolismului social. Haosul se rezolvă cu oameni creativi, nu cu cei plaţi. Cu cei plini de iniţiativă, nu cu cei lipsiţi de curaj”.

Genialii României, copiii înţelepţi care caută soluţii

„Începe să apară nevoia de excelenţă. Aceasta este o schimbare normală, căci societatea are patru cicluri: primul când oamenii sunt harnici şi strângători, al doilea când sunt hedonişti, al treilea când sunt războinici (adică acum, când toată lumea se bate cu toată lumea) şi al patrulea, când oamenii devin mai înţelepti şi caută soluţii de ieşire. Este, de fapt, o necesitate sociala de gasire a solutiilor. Dupa toate acestea, ciclul se reia” – Florian Colceag, profesor

Sursă: JURNALUL NAŢIONAL

Titlul original: "Genialul Lajos de la casa de copii – la 10 ani studia psihologia, la 26 antrenează supradotaţi. Ce spune profesorul care a pregătit 1.000 de supradotaţi români"