Nu de puţine ori, când am ascultat-o cântând live pe Maria Gheorghiu, am simţit cum îmi cresc aripi de îngeri. Şi îmi era tare dor să retrăiesc această senzaţie. Maria a avut o problemă medicală care a ţinut-o departe de scenă. Dar cum ea trebuie să existe pentru a se dărui prin muzică, de îndată ce şi-a recăpătat puterile a revenit în lumina reflectoarelor, la începutul lunii aprilie, în Clubul Mojo.
Şi, da, am prins din nou aripi. Cu excepţia momentului de lansare a cărţii „De ce urâm femeile?” a prietenului ei Miron Manega, pe 8 Martie (când i-a făcut ea cadou acestuia un buchet de flori muzicale), trecuseră 75 de zile de când Maria nu mai urcase pe scenă... Harul artistei ne-a contaminat pe toţi cei prezenţi în club în acea seară minunată de nceput de aprilie. „Cum a fost”, „Floare de vârtej”, „Blestem”, „Halta nebunilor fericiţi”, „Vara, întâmplător”, „Cheia”, „Adună-mi, mama, umbra cu lopata”, „Aripi de drum” şi multe alte piese preţioase le-am primit cu bucurie. „Pentru cei care nu ştiu, sunt un om al cărui destin a fost hotărât dinainte şi care, pentru a-şi împlini menirea, duce zilnic bătălii cu sine însuşi, cu ignoranţa unora, cu nesimţirea altora, cu ipocrizia, cu furia, cu balastul şi mizeria care trebuie înlăturate pentru ca în final să ni se arate tuturor şi frumuseţea umană”, ne spune Maria Gheorghiu pe pagina ei de pe internet. Şi la Clubul Mojo şi-a împlinit menirea. Deşi i-a fost teamă de întâlnirea cu publicul, fiind de atât de mult timp „necântată”, Maria tot a reuşit să ajungă la sufletele noastre, să le cureţe de „zgură”, să le înnobileze. Am primit o porţie uriaşă de sănătate pentru spiritele noastre, greu încercate de prezent. Pentru binele meu, dar şi pentru binele oamenilor care nu au miezul găunos, îmi doresc ca Maria să-şi găsească energia de a lupta în continuare cu ignoranţa, nesimţirea, ipocrizia, cu balastul, pentru a ne oferi în schimb muzica curată ce izvorăşte din ea.

Dulce Pontes, renumita cântăreaţă portugheză, a aflat în urmă cu ceva timp de Maria noastră şi, după ce a auzit-o interpretând piesa ei – „Cancao do Mar”, i-a scris un e-mail celei care i-a prezentat-o. Iată cum a „văzut-o” Dulce pe Maria: „Cum am început să o ascult m-am gândit prima oară la numele ei divin «Maria» şi apoi am zis: «Uau!»... Are voce fatidică şi blândă cu un accent portughez rotund. Poate cânta muzică fado cu succes, cred că pentru ea muzica este o raţiune de a trăi. Nu oricine cântă fado, pentru că muzica fado trebuie trăită la fiecare celulă, o atingere de aripă sau un zbor frânt, o iluzie sau utopie, plâns sau bucurie, bine sau rău. «Saudade» reprezintă toate acestea la un loc. Tot ce am scris se găseşte în această fiinţă a lui Dumnezeu şi sunt bucuroasă că ne aflăm sub acelaşi soare. O să închei prin a-ţi mulţumi pentru această lumină şi îi mulţumesc ei că a luat o parte din mine şi mi-e ruşine că nu am putut să fiu eu prima care i-o dăruieşte. Prietenul Paulo Coelho mi-a spus «muzica fado te face să simţi nevoia să o împărtăşeşti cu cei pe care îi iubeşti, dar şi cu restul de univers tăcut şi intens ce ne înconjoară». Eu nu pot decât să dăruiesc mai departe şi Maria sunt sigură că la fel face... Totul e Creaţie, Totul e un Dar. Dumnezeu este muzica”.

Impresionant acest mesaj. O apreciere pe care Maria o merită. Iar noi, publicul, ar trebui să (re)cunoaştem, să respectăm valoarea ce ni se prezintă acum, aici. Căci... „Îmi pun aripi de drum, numai Lui mă supun,/ Calea-i lungă şi greu de parcurs./ Şi de nu voi putea/ Să m-apropii de-o stea/ Am să cred că ceru-i prea sus”.
 

Citeşte şi în JURNALUL NATIONAL