În 1939, Maria Tănase a participat la un concert ce a avut loc la Expoziţia Internaţională de la New York. Că a avut un succes uriaş se ştie. Ceea ce mai puţin se ştie este că piesa pe care a cântat-o se numea “Saltă, Leano, curu’ zvelt!”. Americanii din expoziţie s-au adunat buluc la standul României, crezând că acea cântăreaţă exotică i-a dedicat o melodie preşedintelui lor de atunci, Franklin Roosvelt. Iar Roosvelt (împreună cu fostul preşedinte Hoover) era şi el acolo, vrăjit de vocea şi de farmecul româncei. Suita prezidenţială a fost înştiinţată de jocul de cuvinte, dar nimeni nu s-a supărat…

Ion Creţeanu din Valea Olteţului şi taraful lui din Valea Timocului (Albotina - Bulgaria)

 În taraful care a însoţit-o pe Maria Tănase se afla şi un cobzar oltean, pe nume Ion Şerban. Este cel care l-a iniţiat în tainele cobzei pe Tudor Gheorghe. Lăutarul nu mai trăieşte, dar opincile din piele de viţel cu care a fost încălţat la acel concert celebru, ca şi cobza la care a cântat, se află acum la un alt cobzar: Ion Creţeanu. Acest rapsod este una dintre cele mai exotice apariţii pe scenele sau locurile unde se cântă folclor. Pentru că nu cântă niciodată decât îmbrăcat în “odăjdiile” populare. Dar nu este doar exotic. Este profund, responsabil şi pasionat de muzica pe care tot el şi-o culege. Nici n-ar putea fi altfel, ştiind ce cântă, la ce cântă şi în ce e încălţat şi îmbrăcat. Are şi o ipingea roşie, veche de peste 150 de ani, pe care o poartă ca pe un patrafir.
Despre ce cântă şi cum cântă Ion Creţeanu, vom mai povesti. Până atunci, precizez, în treacăt, că menirea pe care singur şi-a asumat-o este aceea de a culege tot ce a mai rămas necules în matca folclorică de baştină în primul rând, dar şi în România de dincolo de graniţe. Din fericire, încă mai are ce, încă mai are de unde. El adună, practic, materiale de construcţii pentru catedralele sonore ale lui Tudor Gheorghe, de pildă, şi duce mai departe meşteşugul cobzei. De-aia şi-a şi făcut taraf cu românii din Albotina (în Timocul bulgăresc). Şi de-aia zic: Ion Creţeanu n-are cum să se joace cu cele sfinte. El face, în sudul balcanic, ceea ce face Grigore Leşe în Maramureş: tezaurizează.