Se încarcă pagina ...

MERSI, SERGIU CIOIU!

Data publicarii: 30.10.2018 07:34:00

 

O lege de aur a romantismului spune că în fiecare lucru doarme, visând, un cântec, așteptându-și poetul care să îl trezească la viață. Nu putea – și nici nu cred că a vrut – să nu asculte de această lege Sergiu Cioiu, romantic de autentică, nedezmințită alcătuire. Iar recentul său recital, susținut la Teatreli-CREART, a fost încă o dovadă a harului său inegalabil de a cânta poezia.


După o proprie mărturisire, Sergiu Cioiu l-a avut ca magistru pe Alexandru Mandy, cel pe care, de altfel, l-a numit a fi creator de frumos, un făurar de CÂNTEC. De la Alexandru Mandy a învățat arta de a descifra tainele Universului, altfel spus statornicia unor caractere care se împletesc cu forța valurilor, naturii cu care omul este obligat să coabiteze. Și tot aici, în acea măiestrită suită de dialoguri cu Pușa Roth, reunite sub un titlu atât de sugestiv, „Nu știm aproape nimic” (Editura Ars Longa, 2016), Sergiu Cioiu îi menționează pe poeții ale căror versuri, le-a muzicalizat’’. Este un impresionant palmares în care îi întâlnim pe Miron Radu Paraschivescu, Bacovia, Minulescu, Marin Sorescu, Topârceanu, Romulus Vulpescu, Adrian Păunescu. Sunt, după cum se poate vedea, personalități emblematice ale poeziei noastre, care își binemerită această deschidere echivalențele muzicale atât de trebuincioase în zborul lor către orizonturile universalului.


Acestea ar fi, ca să zic așa, datele esențiale ale dăruitorului de frumos care este Sergiu Cioiu! Dar mă grăbesc să adaug numaidecât că, și de această dată, ca de altfel la fiecare întâlnire cu noi, prietenii săi întru vers și melodie, a venit cu o surpriză de zile mari. Ne-a oferit ipostaza, până acum necunoscută, a compozitorului Sergiu Cioiu. Fapt dovedit pentru aceea că, numai două din cele șaptesprezece cântece nu au fost compuse de el. Ceea ce, până la urmă, nu a făcut decât să îi reconfirme unicitatea forței sale creatoare irezistibile, aracteristică esențială despre care confratele Miron Manega a scris cu atât de multă îndreptățire: „Sergiu Cioiu este un artist adevărat, cu o vitalitate și o longevitate artistică impresionante. Deviza sa profesională pare a fi prezentul continuu, care este, de fapt, forma cea mai directă, cea mai caldă, a cea ce numim, în mod convențional, eternitate”.


Am depănat, sâmbătă seara, împreună cu Sergiu Cioiu, versuri și muzică, toate izvorâte printr-o astrală șansă, din experiența pe cont propriu la care el a cutezat atunci când a ales să dea contur melodic poeziilor lui Miron Radu Paraschivescu, Romulus Vulpescu, Ștefan Radof, Adrian Păunescu, George Ranetti și George Topârceanu, Sergiu Cioiu însuși realizând o transcriere în stil propriu a unei poezii a lui Marin Sorescu. Într-o deplină consonanță cu aceste poeme muzicale, s-au înscris și alte două piese compuse, una de Vlad Crețu, cealaltă de Liuben Gordievscki, pe texte de George Ranetti, respectiv de George Topârceanu.

 

Un aport absolut remarcabil la ținuta de excepție a acestui recital a avut cvartetul instrumental compus din Liuben Gordievski (clape și baian), Vlad Crețu (chitară), Adrian Flautistu (contrabas) și Dan Încrosnatu (percuții). Discret și cu un simț al măsurii demn de invidiat, Sergiu Cioiu scria în caietul-program al recitalului că a dorit să facă versul „și mai cântător”. Vorbe care ne trimit, cu gândul și cu sufletul, la eroul uneia dintre melodiile de referință ale recitalului care transcrie balada lui Miron Radu Paraschivescu întru evocarea lui Rică, fante din Obor, cel ce „avea, ghersul cântător,/ de cătau la el cu dor”... Gest emoționant – dar atât de firesc, dacă este să ne gândim că el vine din partea lui Sergiu Cioiu – la încheierea recitalului, am fost îndemnați să îl evocăm pe Charles Aznavour, fredonând, împreună, „Deuxtziganessansrepit/ Grattentleurgitare/ Ranimant du fond des nuits/Toute la memoire”.


Iar dacă, pentru încheiere, mi s-ar cere să aleg, la rândul meu, o dedicație pentru Sergiu Cioiu, aș răspunde fără ezitare: pentru mine, Sergiu Cioiu este și rămâne, „un om pe niște scări”. Adică acel personaj întruchipat în poema lui Adrian Păunescu, care nu ne cere decât această modestă îngăduință: „Lăsați-mă să fiu pe scări”.


Acesta este, cred, Sergiu Cioiu, un om într-o perpetuă, nedezmințită, ascensiune sufletească în căutarea Binelui, a Frumosului și a Adevărului. Ții minte, Sergiu Cioiu, cum, cu mulți ani în urmă, Alexandru Mandy ți-a încredințat interpretarea unui sublim mesaj: „Merci, Becaud!”? Dă-mi voie ca, astăzi, să îți adresez și eu un la fel de simplu și de emoționat mesaj: Mersi, Sergiu Cioiu!

 

Sursă: Uzp.org.ro

 

Afisari: 133
Autor: Șerban Cionoff
Spune-le prietenilor:
  • RSS
  • Digg
  • del.icio.us
  • Facebook
  • Mixx
  • Google Bookmarks
  • FriendFeed
  • LinkedIn
  • MySpace
  • Netvibes
  • Reddit
  • Technorati
  • Tumblr
  • Twitter
  • Yahoo! Bookmarks
  • Yahoo! Buzz
  • email
  • Live
  • StumbleUpon
  • Ping.fm

Comentarii

* Nume:
* Email:
* Mesaj:
  caractere ramase
* Cod de siguranta:

Va rugam sa introduceti in casuta de mai sus codul de siguranta
  * campuri obligatorii
 

Nu sunt comentarii.
Alte articole | Arhiva
 
Colegiul de redactie

MIHAI EMINESCU
(Coordonator editorial şi moral)
Eudoxiu Hurmuzachi
Carmen Sylva
Vasile Alecsandri
Nicolae Densușianu
I.L. Caragiale
George Coșbuc
Vasile Pârvan
Nae Ionescu
Nicolae Iorga
Pamfil Şeicaru
Cezar Ivănescu
Dan Mihăescu
Stela Covaci

Colaboratori

Ciprian Chirvasiu, Dan Puric, Dan Toma Dulciu, Daniela Gîfu, Dorel Vişan, Firiță Carp, Florian Colceag, Florin Zamfirescu, Laurian Stănchescu, Lazăr Lădariu, Mariana Cristescu, Marius Dumitru, Mădălina Corina Diaconu, Mircea Coloşenco, Mircea Chelaru, Mircea Șerban, Miron Manega (ispravnic de concept), Nagy Attila, Sergiu Găbureac, Zeno Fodor

Citite Comentate Comentarii noi Ultimele articole
Newsletter