Este un interviu luat în limba franceză, dar titrat în engleză. Iată câteva eÈ™antioane din magnifica expunere a unuia dintre cei mai mari maeÈ™tri ai lumii: 

„Dacă vă concentraÈ›i atenÈ›ia pe un singur instrument, nu mai aveÈ›i suficient timp. Dar dacă vrei să cuprinzi totalitatea, care este în miÈ™care, care relaxează È™i se expandează... care înmugureÈ™te spre un fortissimo, atunci te afli în acelaÈ™i loc în care am fost eu. De acolo apare identificarea. Îl găseÈ™ti ca fiind perfect. Nu este meritul tău,  nici al meu. Amândoi am auzit aceeaÈ™i bogăÈ›ie. Săracii critici nu sunt capabili să facă asta, din moment ce doar memoria este ceva ce mereu îi condiÈ›ionează. Actul creativ nu cunoaÈ™te memorie, È™tiinÈ›ă È™i nici cunoaÈ™tere. Acestea sunt lucruri mereu ataÈ™ate de trecut. Actul creativ nu acceptă nici o condiÈ›ionare în afara lui. Din acest motiv este liber. [...].

În muzică, prezentul este o perpetuă geneză. Momentul „acum” este legat mereu de început È™i sfârÈ™it. Dar, în acelaÈ™i timp, este detaÈ™at de toate elementele care ar putea influenÈ›a funcÈ›ia muzicală. [...].

Eu nu pot crede că noi, oamenii, putem cuprinde o dimensiune dincolo de uman. Chiar dacă nu este ceva fizic sau tridimensional, e ceva încă uman. De exemplu, Bruckner a manifestat o adâncă credinÈ›ă creÈ™tină, din care îÈ™i trăgea puterea. A avut o viaÈ›ă dificilă iar asta l-a ajutat. [...]. Nu cred că Bruckner a compus o aÈ™a muzică eternă pentru că a suferit de lucruri pe care noi le înÈ›elegem, cu mintea noastră carteziană. Rămâne un mister, de ce a scris această muzică. El nu a avut parte de încurajare sau validare din partea celor din jurul lui. Din contra. Și totuÈ™i, nu a renunÈ›at niciodată.

Eu sunt foarte religios. Cred în într-un centru vibraÈ›ional cosmic. Cred  că suntem permanent în contat cu El. Fie că-l numesc „Dumenzeu” sau altfel. [...]. Iar dacă totul este vibraÈ›ie, ai nevoie de un centru de referinÈ›ă. Cum ai putea să spui, în acest caz, că ceva se miÈ™că sau nu, că faci parte din aceste vibraÈ›ii, dacă nu există un centru de referinÈ›ă? Cum este posibil? Tot ce ne face să ne miÈ™căm este mereu recognoscibil È™i justificabil pentru noi, datorită unei experienÈ›e certe sau a unei credinÈ›e certe. Asta se aplică la orice. Dacă spui: îmi place un lucru sau îl detest, există mereu un sistem de referinÈ›ă care să te motiveze.

IndiferenÈ›a absolută nu este umană pentru că noi suntem mereu îndreptaÈ›i către ceva anume. [...]. Cel ce greÈ™eÈ™te, greÈ™eÈ™te datorită unei scăpări a sistemului referenÈ›ial. Muzica trebuie înÈ›eleasă în acest sens. E cea mai scurtă cale către revelaÈ›ia umană È™i a existenÈ›ei sistemului vibraÈ›ional central. [...].

Orice artă are un singur scop: Libertatea. Când spui: „Ah, ce frumos! Sunt miÈ™cat! Celibidache e minunat de dramatic!”, acestea sunt doar înÈ›elesuri. E doar o muÈ™cătură care vă ispiteÈ™te să muÈ™caÈ›i. Nu este doar sunetul cel care provoacă o reacÈ›ie în voi. [...]. FrumuseÈ›ea este doar un stadiu de pe calea Adevărului, pe calea de a fi capabil să percepi senzaÈ›ia Centrului VibraÈ›ional Cosmic. [...]. EmoÈ›ia este o momeală. Ascultăm un sunet frumos la început pentru că e frumos, dar adevărul È™i scopul ultim a fiecărei piese muzicale este libertatea”. Trebuie să trecem dincolo de „Asta a fost frumos!”, È™i să spunem: „ A fost bine! Sunt din nou liber!”