Se încarcă pagina ...

10.08.2018, PIATA VICTORIEI. Casca si tricolorul

Data publicarii: 24.08.2018 08:36:00

 

Articol apărut în numărul 21 al revistei „CERTITUDINEA”.

 

Dacă e să facem o analogie între mineriadă din 14 iunie 1990 și „jandarmeriada” din 10.08.2018, vom găsi mai multe deosebiri decât asemănări. Diferența cea mai evidentă este cea a „uniformelor”. „Justițiarii” din 1990 purtau salopete de mineri și erau înarmați cu răngi, cei din 10 august 2018 purtau uniforme de jandarmi și erau înarmați cu bastoane, pistoale, sprayuri cu gaze, grenade, furtunuri cu apă. O altă diferența este compoziția „taberelor”.

 

La mineriadă victimele erau omogene și total nevinovate (adică nu se aflau printre ele persoane sau grupuri provocatoare infiltrate) iar „minerii” erau conduși și manipulați de pseudo-mineri cu uniforme noi. La „jandarmeriadă” lucrurile au stat oarecum invers: jandarmii erau total „nevinovați” sub aspectul manipulării, adică violenți la ordin pur și simplu, pe când printre protestatari, inocenți și pașnici în marea lor majoritate, se aflau persoane și grupuri infiltrate, care s-au manifestat violent, atacându-i pe jandarmi. Mulți, puțini, au fost, faptul e incontestabil. Asemănările, cum spuneam, sunt mai puține. De fapt, în esență, e una singură: violența extremă a forțelor de ordine. Paramilitare în cazul mineriadei, militare în cazul „jandarmeriadei”.


O foarte interesantă analiză a protestului a fost făcută de Adrian Severin, de pe o poziție nedisimulat pro-PSD-istă. Conține însă niște observații de luat în considerare, pornind de la o altă analiză, făcută de Alina Mungiu-Pippidi. Care, zice el, subliniază „inutilitatea aparentă a protestului. Să protestezi fără nici un program, fără nici o listă de revendicări pe care să le poți negocia, dar și fără nici un lider-negociator, cerând numai, într-un limbaj trivial, demisia guvernului – care se poate reconstitui imediat sub un alt nume în Parlament – și eventual, alegeri anticipate – care cel mai probabil ar fi câștigate de aceleași partide – este o absurditate. Prin urmare toată tevatura nu ar fi decât rezultatul lipsei de cultură politică, exploatată de pescuitorii în ape tulburi care își pot promova mai ușor interesele într-un mediu instabil politic, negociind cu un stat slab. Căci în spatele unor idealuri înalte colcăie interesele cele mai josnice”.

 

Nedumerirea este justificată, continuă Adrian Severin, dar problema nu este tactică, ci strategică. „Nu căderea guvernului PSD este urmărită, și nici înlocuirea lui (pentru moment, practic, imposibilă) cu un guvern PNL/USR/MRÎ, ci distrugerea capacității de autoguvernare a României”. Just. Sau judicios. Iar povestea nu e nouă și nu numai la noi. „România este doar un caz și așa zisul „miting al diasporei” doar o haltă pe acest drum - continuă Adrian Severin. Obiectivul este crearea unui sistem de guvernare fluid,  fără legitimitate electorală și fără constrângeri legale, care să poată fi dirijat operativ de la distanță, de factori suprastatali, prin intermediul unor grupuri minoritare cu geometrie și identitate variabilă, nelegate de vreo agendă națională coerentă și neidentificate prin ea”. De aici încolo, însă, Adrian Severin începe să-și dea arama pe față: „Acest mecanism a fost folosit cu succes în Italia pentru schimbarea premierului Berlusconi. El este acum în plină desfășurare în Marea Britanie pentru a întoarce din drum Brexitul. Cu mult mai mare violență se manifestă în SUA pentru a anula efectele votului favorabil Președintelui Donald Trump și a legitima managementul politic al unor forțe nealese. Aceste forțe susțin înlocuirea democrației reprezentative, bazate pe alegeri libere și pe monopolul violenței legitime de către stat, cu o democrație zisă „participativă”, ai cărei exponenți nu pot fi sancționați politic, întrucât nu sunt aleși, și nu pot fi sancționați legal, întrucât guvernează prin șoc iar nu prin lege. Minorități nevalidate prin mecanisme democratice și constituționale impun astfel puterii constituționale o politică neconstituțională. Ele se validează și legitimează insurecțional; pe o asemenea bază „guvernează” de manieră nonidentitară și nonstatală”.

 

Deci Adrian Severin - la unison cu întregul spectru politic de la noi - este împotriva democrației participative! În realitate lucrurile stau exact invers: lipsa democrației participative a legitimat, pur și simplu, protestul din 10 august, ca și toate protestele de până acum. Analfabetismul politic, lăcomia, lipsa totală de responsabilitate față de cei care i-au ales, lipsa de cel mai elementar licăr de omenie, în ultimă instanță, a guvernanților noștri au determinat aceste proteste. Care sunt, într-adevăr, ilegale. Dar sunt legitime! În timp ce toate conducerile care s-au succedat la cârma României, sunt legale, căci sunt rezultatul votului democratic. Dar sunt profund și total ilegitime, căci „legitimitatea” lor este expresia jafului nemăsurat pe care l-au dezlănțuit asupra României, din 1990 încoace. Toți.

 

Cum rezolvăm această dilemă, domnule Severin? Cum ieșim din cercul vicios al legalității și legitimității? Dumneavoastră incriminați indirect democrația participativă, ignorând sau evitând intenționat cazul Elveției. Ați auzit de proteste sociale în „Țara cantoanelor”? La noi, democrația participativă este, practic, interzisă prin Constituție. Căci, deși la Articolul 1 (1) este garantat referendumul ca formă directă de manifestare a suveranității, aceeași Constituție, la Articolul 61, anulează posibilitatea referendumului prin precizarea: „Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării”.

 

Și atunci, ce să faci, când știi că ai dreptate? Ieși în stradă și protestezi, deși, dacă nu ai autorizație de protest ca să-ți strigi durerea, e ilegal. Însă profund legitim. Când lucrurile astea se acumulează, e ușor să aduci oamenii în stradă și să-i manipulezi în direcția dorită, fără mari cheltuieli logistice. Căci poți da foc la o benzinărie cu un singur chibrit...


Dumneavoastră, domnule Severin, puneți semnul egalității între autoritate și legitimitate și ziceți așa: „Din acest moment criza politică cerută de președintele Iohannis s-a declanșat. Obiectivul nu este reînnoirea mandatului său (tot mai improbabilă pe căi democratice firești), ci oficializarea unei uzanțe politice care să rupă legătura dintre legitimitate și autoritate, și astfel dintre voința populară și actul de guvernare. Cu toate păcatele sale enorme, PSD este ultima structură politică națională care se opune acestui demers”.

 

Halal concluzie! În primul rând, cum se opune PSD-ul acestui demers? Furând, vânzând țara străinilor, dând legi împotriva propriului popor, împotriva limbii și identității? În al doilea rând, cine? Viorica Dăncilă, care nu înțelege ce citește și care zice că președintele Klaus Iohannis a dat o lovitură de stat? Păi e în stare „ficusul de la Cotroceni” (cum l-a numit cineva pe facebook) să dea o lovitură de stat, când el nu e în stare să convoace CSAT-ul? Și, apropo, de ce nu o face?...


Dar dincolo de aceste aspecte, dincolo de manipularea externă, dincolo de scenariile mai mult sau mai puțin conspirative, dincolo de implicarea lui Soros în aceste proteste, dincolo de comportamentul irațional al echipei lui Dragnea (manipulat, și el, probabil, de o alarmă falsă, cum că va fi atacat și ocupat guvernul), dincolo de violența fără precedent a jandarmilor, dincolo de posibila complicitate a președintelui, este ceva care, în opinia mea, le excede pe toate și la care ar merita să reflectăm.

 

Ați văzut câte steaguri tricolore au fost în piață? Oricâte scenarii s-ar croșeta pe baza protestului din 10 august, oricâte forțe oculte s-ar coaliza împotriva statului român, există ceva care poate răsturna căruța mare a proiectelor antinaționale. Tricolorul, de pildă. Un simbol. Un simplu simbol. El poate mobiliza și direcționa o acțiune de masă și poate paraliza sau demobiliza pe agresori, dacă aceștia sunt din neamul său. Sunt multe cazuri de fraternizări în istorie, și chiar în istoria recentă. La revoluția din decembrie, de exemplu, când s-a strigat „Armata e cu noi!”.

 

 

M-a făcut să zăbovesc asupra acestui aspect o imagine surprinsă de un fotograf profesionist (Aurel Manea este numele lui) care, printre brațele unui protestatar care ținea desfășurat un tricolor, a fotografiat imaginea tricolorului reflectată în casca jandarmului. Deci jandarmul, fără să știe, avea pe cască tricolorul românesc. Ca un stigmat sau, într-un sens mai profund și pe termen lung, chiar ca un simbol protector. Reflectat în afară, simbolul incorporat de drapelul național se întoarce de fapt, în interior, ca un bumerang, împotriva agresivității jandarmului, împotriva tuturor agresorilor națiunii române, din interior sau din afară, indiferent dacă aceștia se numesc Dragnea, Dăncilă, Iohannis, Soros sau oculta mondială.

 

Imaginea aceasta a drapelului național reflectat de casca jandarmului nu este ceva care delimitează două realități, ci, dimpotrivă, ceva care le unește. Iar dacă tricolorul nu mai are această putere unificatoare, dacă ne-am pierdut definitiv identitatea (ceea ce nu cred), rămâne o imagine frumoasă iar restul nu mai contează.  Căci, vorba lui Eminescu, „singura raţiune de a fi a acestui stat, pentru noi, este naţionalitatea lui românească. Dacă e vorba ca acest stat să înceteze de-a fi românesc, atunci o spunem drept că ne e cumplit de indiferentă soarta pământului lui”.

 

Afisari: 229
Autor: Miron Manega
Spune-le prietenilor:
  • RSS
  • Digg
  • del.icio.us
  • Facebook
  • Mixx
  • Google Bookmarks
  • FriendFeed
  • LinkedIn
  • MySpace
  • Netvibes
  • Reddit
  • Technorati
  • Tumblr
  • Twitter
  • Yahoo! Bookmarks
  • Yahoo! Buzz
  • email
  • Live
  • StumbleUpon
  • Ping.fm

Comentarii

* Nume:
* Email:
* Mesaj:
  caractere ramase
* Cod de siguranta:

Va rugam sa introduceti in casuta de mai sus codul de siguranta
  * campuri obligatorii
 

Nu sunt comentarii.
Alte articole | Arhiva
 
Colegiul de redactie

MIHAI EMINESCU
(Coordonator editorial şi moral)
Eudoxiu Hurmuzachi
Carmen Sylva
Vasile Alecsandri
Nicolae Densușianu
I.L. Caragiale
George Coșbuc
Vasile Pârvan
Nae Ionescu
Nicolae Iorga
Pamfil Şeicaru
Cezar Ivănescu
Dan Mihăescu
Stela Covaci

Colaboratori

Ciprian Chirvasiu, Dan Puric, Dan Toma Dulciu, Daniela Gîfu, Dorel Vişan, Firiță Carp, Florian Colceag, Florin Zamfirescu, Laurian Stănchescu, Lazăr Lădariu, Mariana Cristescu, Marius Dumitru, Mădălina Corina Diaconu, Mircea Coloşenco, Mircia Chelaru, Miron Manega (ispravnic de concept), Nagy Attila, Sergiu Găbureac, Zeno Fodor

Citite Comentate Comentarii noi Ultimele articole
Newsletter