Articol apărut în numărul 6 al revistei „CERTITUDINEA”.

La 20 noiembrie 1861 Imperiul Otoman È™i puterile europene au căzut de acord că unirea Moldovei cu Èšara Românească, fiind deja un fapt împlinit, trebuie acceptată. Drept pentru care, Imperiul Otoman, sub a cărui suzeranitate încă se aflau, a eliberat Firmanul de organizare administrativă a Moldovei È™i Èšării RomâneÈ™ti. Unirea era acum deplină. La 11 decembrie 1861, domnitorul Alexandru Ioan Cuza a dat citire ProclamaÈ›iei de la IaÈ™i. A fost cea mai scurtă È™i mai penetrantă cuvântare din întreaga sa domnie. Și una dintre cele mai frumoase din istoria noastră:

 „Români! Unirea este îndeplinită. Naţionalitatea Română este întemeiată. Acest fapt măreţ, dorit la generaţiunile trecute, aclamat de Corpurile Legiuitoare, chemat cu căldură de noi, s-a recunoscut de Înalta Poartă, de Puterile garante şi s-a înscris în datinile Naţiunilor. Dumnezeul părinţilor noştri a fost cu ţara, a fost cu noi. El a întărit silinţele noastre prin înţelepciunea poporului şi a condus Naţiunea către un falnic viitor. În zilele de 5 şi 24 Ianuarie aţi depus toată a voastră încredere în Alesul naţiei, aţi întrunit speranţele voastre într-un singur Domn. Alesul vostru vă dă astăzi o singură Românie. Vă iubiţi Patria, veţi şti a o întări. Să trăiască România!”