Se încarcă pagina ...

Anticomunismul convenabil ticălosilor

Data publicarii: 31.01.2020 00:48:00

 

Articol apărut în numărul 8 al revistei „CERTITUDINEA” 

 

 

Există multe feluri de anticomunism, unele acut contradictorii. Dar e vorba de contrapunere, sau de concurenţă? Se poate crede că divergenţele nu sînt majore - în plan conceptual, că e vorba doar de mici ambiţii, vanităţi, chiţibuşării, micimi româneşti.  Sau chiar admite că sînt în joc (cercuri de) „interese colaterale” subterane, aşa cum am sugerat în textele mele despre agenţii domnului Tismăneanu ( domnul Cioflîncă, într-un interviu recent cu S Maier lămureşte misiunea holocaustologilor pe cucerita redută anticomunistă ). Dar totuşi , poate nu e măcar vorba de poziţii socio-politice divergente.

 

Ei bine, tocmai aici se află rădăcina confuziei paralizante în care e menţinută „societatea civilă”. Falia-traşee între cele două anticomunisme se cască de la temelie, de la nivelul poziţiei fundamentale faţă de condiţia politică umană şi produce posturi civice incompatibile, presiuni de sens contrar. Semnalez cîteva manifestări ale dihotomiei:  

 

Anticomunismul A doreşte judecarea penală a celor care au produs suferinţa victimelor, respinge prescrierea invocată de complicii criminalilor şi cere pedepsirea penală a celor care au blocat justiţia după 1989.

 

Anticomunismul nonA se mulţumeşte cu condamnarea morală a nedreptăţirilor, se bucură de recunoaşterile generale, de scuzele festive, şi de dezbateri academice, evitînd păcatul răzbunării („vînătoarea de vrăjitoare”).

 

Anticomunistul A cere pentru victime despăgubiri, plătite de statul uzurpat, obligat apoi să se îndrepte în regres spre cei ce au comis crimele sau profitat de ele.

 

Anticomunistul nonA declară că suferinţele nu se plătesc cu bani, în timp ce foştii deţinuţi politici îşi iau cuminţi (recunoscători?) „pensiile” acordate de generosul stat post-comunist. 

 

Nu putem lega bolovanul despăgubirilor de gîtul bugetului sărac al ţărişoarei, nu putem lovi nevinovatele generaţii de azi - spun analiştii nonA. Cu proprietăţile mari, naţionalizate, ale unor cetăţeni ajunşi - mulţi - în străinătate - e altceva!  Avuţia se poate reconstitui - „in integrum”, viaţa s-a dus. Ce nu se dă urmaşilor asupriţilor este sifonat din buget de urmaşii asupritorilor şi, oricum, nu ajunge la populaţie (care de altfel e vinovată,  cel puţin de pasivitate în faţa crimei şi  de menţinerea criminalilor la putere) - răspund analiştii A. Adăugînd că ascunderea sub preş a datoriei statului faţă de victimele comunismului va uşura plata despăgubirilor pentru pretendenţi din alte categorii (holocaust, etc) făcînd loc şi  ingineriei reconstituirilor frauduloase.

 

Adeptul A e împătimit de libertate şi reproşează sistemului represiv otrăvirea existenţei şi încălcarea demnităţii umane, încarcerarea sau domesticirea cetăţenilor, fără a admite ca serioase pretextele ideologice comuniste, considerînd ca o dictatură impusă și controlată din exterior, chiar dacă are un program capitalist, trebuie răsturnată.

 

Adeptul nonA e concentrat pe doctrina comunistă (proprietate comună, gregaritate socială, etc.) pe care o ia în serios criticînd-o plin de ură suspectă, validind a posteriori faptul - imaginar - că în România am fi avut un autentic experiment social, din păcate nereuşit, şi nu înrobirea populaţiei de către o clică uzurpatoare, pentru care ideologia era doar pretext.

 

Un adevarat nonA recurge continuu la animism, denunţînd „comunismul”. Sistemul, bată-l vina! E cumva de acord că „toţi am fost vinovaţi”, cu grijă totuşi spre a demonstra valoarea inefabilă a „rezistenţei prin cultură”. 

 

În timp ce,  un adevărat A  va arăta cu degetul comuniştii criminali şi va introduce o scară a vinovăţiilor - pentru a nu face jocul strategiei de compromitere a victimei perfectate la Pitesti

 

Activistul  nonA face curte dreptei corporatiste pînă la apologia imperialismului „civilizator", al marii proprietăţi - prezumate cinstite, marii finanţe - prezumate benefice, pieţei rechinilor - prezumate libere, individualismului mercantil - prezumat progresist, competitivitaţii cu orice preţ, luminării de la apus. Este reflecţia în oglindă, cu doar semne schimbate, a vechii propagande anticapitaliste.

 

Activistul A respinge  farsa dreapta-stînga şi, dincolo de ideologiile de serviciu, constată valabilitatea sentinţei eminesciene „...Cei tari se îngrădiră./ Cu-averea şi mărirea în cercul lor de legi,/ Prin bunuri ce furară, în veci vezi cum conspiră”. Respinge deci aberanta simpatie a obiditului sub comunişti faţă de exploatatorii ne-comunişti de aiurea, înţelegînd că aservitul/manipulatul de oriunde îi este frate.

 

Militantul nonA cere interzicerea simbolurilor comuniste și a propagandei pentru comunism, insistă ca Europa să arate fermitate în poliţia gîndirii corecte. Condamnă putreziciunea de stînga a intelectualilor din occident, vînduţi Moscovei, sau orbi cu desăvîrşire.

 

Militantul A nu are motive să-şi trateze cu suficenţă colegii de condiţie. Le va explica însă în ce capcană au căzut, la rîndul lor, crezînd că în Est lucrează istoric Mai Binele. Pentru ca păcăliţii tuturor binărităţilor rău-rău, să se trezească.

 

Cetăţeanul A vrea un stat just, curăţat de uzurpatori paraziţi, care să slujească dreptatea, jocul corect economic, social. politic. Constată că nici capitalismul construit după 1990 de bandiţii care au capturat România nu e mai breaz decît socialismul spre care ne conduceau - tot ei - înainte. Că josnicia înhăitată degradează creaţia socială

 

Cetăţeanul nonA crede că numai comunismul a putut fi corupt și deraiat,  pentru că are carenţe de principiu, în timp ce capitalismul are anticorpii necesari evitării patologiei. Nici realitatea traziţiei românești nu-l satură de propagandă.  

 

Personalitatea nonA nu înţelege de ce se manifestă nostalgia pentru epoca Ceuşescu.  Cum de tînjesc vulgarii după o epocă urîtă, cotropiţi din pofte materiale - spun destul de bine hrăniţii ideologi de tranziţie. Cum de nu văd sărăntocii sălbăticiţi şi resentimentari că nu capitalismul e de vină, ci capitaliştii actuali?? (Aceiaşi care însă - atenţie! - nu sînt atît de vinovaţi de ce au făcut înainte de 1989, pentru că, atunci, de vină era mai ales sistemul).

Persoana A vede că ticăloşia foştilor activişti şi securişti, „eliberată” de restricţii, a făcut mai mult rău României după 1989 decît înainte, că viaţa majorităţii s-a înrăutăţit, datorită Tranziţiei criminale spre capitalism, operată tot de cei care au forţat  tranziţia în sens invers, după 1944. Și, fără a eluda răspunderea populaţiei degradate de sistem în suţinerea devastării post-decembriste, înţelege şi compătimeşte situaţia victimelor înşelăciunii comunisto-feseniste

 

Combatantul non-A latră mult şi nu muşcă - pentru că nu vrea, nu poate sau nu trebuie. Se agita continuu fără vreun scop limpede, în faţa uşilor închis întredeschise, aranjează pacturi, face compromisuri de etapă... pe un drum care nu ajunge nicăieri, deşi pleacă necontenit. Aruncă spre duşman suliţi fără vîrf (de exemplu ţipă despre Iliescu inepţii, permiţîndu-i să le dovedească falsitatea, în loc să-l încolţească pe atîtea subiecte în care nu are apărare).

 

Combatantul A încearcă să producă pierderi reale duşmanului, cu economie de mijloace, într-o luptă disproporţionată. Dacă pierde, recunoaşte. Iar dacă îşi dă seamă că nici nu a luptat,că s-a amăgit, se căieşte. 

 

Ginditorul A este profund, lucid, cinstit şi tragic. El ştie că omul se ridică greu la înălţimea aspiraţiilor propagate de un filon emancipator subţire, dar cade uşor înapoi, în animalitatea pe care-i cresc visele.  Că la baza fenomenelor degenerative stă slăbiciunea condiţiei umane, limitarea potenţialului creator de cultură colectivă, izbirea căutătorului temeiului sensurilor de adînci obstacole filozofice şi limitări epistemice. Că aceste dificultăţi, care ne trag în jos, ca o gravitaţie spirituală, sînt exploatate de răpitori tot mai rafinaţi şi mai cinici, care au înlocuit represiunea cu diversiunea, teroarea cu ingineria iluziei libertăţii.

 

Gînditorul nonA penduleză între speranţe ieftine afişate indecent şi dezamăgiri periodice, care-i justifică renunţările în faţa bătăliilor costisitoare. Nu se ocupă cu cauzele profunde ale proceselor, ci descrie saţios plasa interminabilă a efectelor - pe care le observă toată lumea - avînd nevoie de un monopol mediatic pentru a livra continuu această marfă indigestă, pe o piaţă saturată de lamentaţii sterile.

 

Mi-am asumat un anumit schematism în enumerarea de mai sus, cu riscul de a comite erori sau de a estompa nuanţe prin simplificări, ca să converg spre o explicaţie justă în esenţă a confictului dintre anticomunştii A şi nonA. Nu e o pledoarie pro-domo ci pentru drumul pe care aş dori să merg mai bine: nu sînt nici eu un A cum mi-ar place.

 

Sînt un non-nonA îndîrjit. De ce?

Pentru că nu cred că mulţi retori de tip nonA sînt atît de naivi încît să creadă ce spun. Cum de nu văd ei că pledoariile pentru capitalismul cel bun, spre care se ajunge muncind supus, convin tocmai îmbogăţiţilor comunişti, care au nevoie de cuminţenia „prostimii” pe care au minţit-o, au folosit-o și au jefuit-o? Că tot lor le convin și tezele că e urîtă (sau inoportună) setea de pedepsire, invidia pe averile acumulate dubios, justiţiarismul social. De ce vor lustraţie numai după ce ea nu mai are obiect şi nu cer, de exemplu, acum, lustrarea făptaşilor Tranziţiei? Tovaraşii patronați fug exact de tezele A, care instigă la nesupunere: că îmbogăţirea nu e temei de respect şi putere iar cei care au reuşit-o necinstit trebuie contestați, înfruntaţi,  descăunaţi, pedepsiţi, învinşi, ceea ce nu se poate fără luptă. Stăpînii nu vor răzmeriţă, deci vor acoperi orice provocare periculoasă, cu brum. Inclusiv cu anticomunism nonA inofensiv şi toxic, care sporeşte nostalgia populaţiei pentru un trecut măsluit de prezent.  

 

Pînă la urmă e vorba aici de o alegere simplă: îndemni oamenii la respingerea sau la acceptarea faptului monstruos împlinit? E clar de ce s-au refugiat în falsa tranşee nonA toţi cei care au găsit un locuşor, un oscior, un tunuleţ, un turnuleţ, un protector. Şi de ce tabăra A, dezertată de justiţiari autentici, s-a umplut cu aventurieri fără busolă, dezechilibraţi de variate tipuri, provocatori. 

 

Încît mă văd împins inexorabil să o las şi eu baltă. Degeaba suflu spre ce ar fi putut fi sens, ca să fac vînt din cuvînt. Vaporul a luat-o în altă parte, împins de vâslele ocnaşilor. Am plătit cu 20 de ani o încăpăţînare fără fruct viu. Or, tocmai ăsta e testul final al unui A onest - nu poate continua nelimitat fără efecte. Trebuie să se oprească, dacă devine sigur că nu are cu cine co-crea înţeles şi nici pe cine aştepta, că va fi anacronic multă vreme, că lucrează - prin istorie - pentru un viitor îndepărtat (sau chiar îndepărtant,  dacă seva A va fi extirpată).  

 

22 decembrie 2010    

 

Sursă: Piatauniversitatii.com

 

 

Afisari: 1959
Autor: IOAN ROȘCA
Spune-le prietenilor:
  • RSS
  • Digg
  • del.icio.us
  • Facebook
  • Mixx
  • Google Bookmarks
  • FriendFeed
  • LinkedIn
  • MySpace
  • Netvibes
  • Reddit
  • Technorati
  • Tumblr
  • Twitter
  • Yahoo! Bookmarks
  • Yahoo! Buzz
  • email
  • Live
  • StumbleUpon
  • Ping.fm

Comentarii

* Nume:
* Email:
* Mesaj:
  caractere ramase
* Cod de siguranta:

Va rugam sa introduceti in casuta de mai sus codul de siguranta
  * campuri obligatorii
 

Nu sunt comentarii.
Alte articole | Arhiva
 
Colegiul de redactie

MIHAI EMINESCU
(Coordonator editorial şi moral)
Eudoxiu Hurmuzachi
Carmen Sylva
Vasile Alecsandri
Nicolae Densușianu
I.L. Caragiale
George Coșbuc
Vasile Pârvan
Nae Ionescu
Nicolae Iorga
Pamfil Şeicaru
Cezar Ivănescu
Dan Mihăescu
Stela Covaci

Colaboratori

Ciprian Chirvasiu, Dan Puric, Dan Toma Dulciu, Daniela Gîfu, Dorel Vişan, Firiță Carp, Florian Colceag, Florin Zamfirescu, Laurian Stănchescu, Lazăr Lădariu, Mariana Cristescu, Marius Dumitru, Mădălina Corina Diaconu, Mircea Coloşenco, Mircea Chelaru, Mircea Șerban, Miron Manega (ispravnic de concept), Nagy Attila, Sergiu Găbureac, Zeno Fodor

Citite Comentate Comentarii noi Ultimele articole
Newsletter