Se încarcă pagina ...

Arsenie Boca sau excelenta de a fi român

Data publicarii: 04.10.2019 23:22:00

Articol apărut în CERTITUDINEA Nr. 7

 

Eu nu pot să am părere despre părintele Arse­nie Boca, am o intuiție creștină. Părerea pre­supune un comentariu, iar sfinții nu se comentează. Se comentează miniștrii, prefecții, dar sfinții nu se comentează, sfinții se trăiesc. Ce a tăiat omul ateu, pune Dumnezeu la loc. Să ne închipuim că biografia acestui om de excepție, a părintelui Arsenie Boca, viața lui duhovnicească pe acest pământ, carisma lui, duhul însfințit a fost la un moment dat deranjant pentru puterea comunistă și, ca atare, el a fost scos din viața monahală, dus în spațiul civil, fără drep­turile preoției, cu a cărei vocație se născuse, pentru că era eminamente un pericol pentru societatea co­munistă. El îi trezea pe oameni, dar nu în sensul revoluționar, cum a făcut-o Marx, trezindu-i din viață în coșmar, îi trezea spre Dumnezeu, spre adevăr.

Am citit cândva câteva pagini din dosarul lui făcut de Securitate. Ce imagine impresionantă a unui sfânt deghizat în civil! Informatorul pus pe urmele lui raporta cum subiectul, adică Arsenie Boca, s-a urcat într-un tramvai, apoi câte stații a mers, cum și-a compostat biletul. Apoi spune cum s-a dat jos din tramvai și că subiectul s-a oprit în fața unei vitrine cu flori. Acolo a stat și a privit-o intens 45 de minute. Vă dați seama ce teroare pe bietul securist să fie obligat să contemple și el atâta timp niște flori? Ce o fi gândit atunci Arsenie Boca? Mintea și sufletul acesta lumi­nat care în plin comunism a ridicat atâta lume în picioare. Se știa cu umbra aceea în spate, de care noi n-am scăpat nici astăzi, și o trata, pesemne, cu milă.

Diferența ontologică între sfânt și umbra lui este că primul avea vocația să privească florile, celălalt să urmărească oameni nevinovați. Și aici se împarte, din nou, poporul român în două. Cât de repede ne-am transformat, spune părintele Teofil Pârâian. Doar trei ani ne-au trebuit, din ’45 până în ’48, ca din oameni bo­tezați creștin, o parte dintre noi să ajungem tor­ționari. Cum a fost posibil, atât de repede? se întreba părintele. Comunismul l-a obligat pe Arsenie Boca, dintr-un monah cu har dumnezeiesc să devină brusc o simplă persoană, strecurându-se la rându-i prin puhoiul anonim de oameni umiliți din România ares­tată. Și atunci Dumnezeu văzând lucrul acesta, l-a lăsat să își trăiască restul de viață în această crucificare tăcută, ca apoi, după moartea lui fizică să spună: „Acum trebuie să trăiești viața ta, cea întru ființă!“.

Unde a tăiat omul lucrarea Duhului ce sfânt, acolo a picat pe pământ lacrima sfântă a lui Dum­nezeu. Iar din această lacrimă, de sub pământ, a răsărit viața de după moarte, cea puternică și de ne­biruit. Asistăm, de fapt, la o Înviere, iar lumea simte lucrul acesta. Este suflu creștin de tip carstic, pe dedesubt. Este evidența creștină a existenței lui Dum­nezeu. Dincolo de mutilările contemporane, su­fletul lui Arsenie Boca lucrează la această Înviere a neamului românesc. În fond, Hristos a fost omorât la dorința lui Caiafa, dar a fost înviat prin pronia cerească. Este o reașezare a cărămizii în zidul de apă­rare a poporului român. Arsenie Boca este o for­tăreață românească. Nu este de mirare că as­tăzi, în paralel cu evlavia organică țâșnită din sufletul creștin, a acestui neam, asistăm la o campanie de denigrare a memoriei acestui sfânt.

Există o axă a jertfei românești precum există și un liant indestructibil între cei ce au reprezentat de la un capăt la altul degradarea firii românești ca și cum un popor excepțional, cu calități fantastice și de o credință atât de profundă, ar fi fost flancat tot timpul de reziduurile populaționale ale unei lumi căzute organic din drepturile sufletești și din onoarea de a fi a acestui popor, o specie parazitară, interesată tot timpul de profitul personal, de parvenirea cu orice preț stimulată veșnic de resentimente. Acea specie de român care și-a sabotat în mod natural și constant propria-i condiție de a fi, nelăsând-o să intre nicio­dată în registrul major al existenței sale dintr-o cruntă neputință și gelozie specifică omului infe­rior.

De aceea, ca un act de prudență, nu te poți arunca fără centură de siguranță în ideea excelenței de a fi român fără pericolul letal de a fi înghițit de valurile tulburi ale unei populații desprinse de mult de propria-i natură și care, de la o zi la alta, tinde să înlocuiască poporul român, secerând oarbă în dreap­ta și stânga tot ce a fost și este înălțime morală a aces­tui popor.
 

(Din cartea Să fii român / Dan Puric, Bucureşti, Compania Dan Puric, 2016)

 

Afisari: 263
Autor: DAN PURIC
Spune-le prietenilor:
  • RSS
  • Digg
  • del.icio.us
  • Facebook
  • Mixx
  • Google Bookmarks
  • FriendFeed
  • LinkedIn
  • MySpace
  • Netvibes
  • Reddit
  • Technorati
  • Tumblr
  • Twitter
  • Yahoo! Bookmarks
  • Yahoo! Buzz
  • email
  • Live
  • StumbleUpon
  • Ping.fm

Comentarii

* Nume:
* Email:
* Mesaj:
  caractere ramase
* Cod de siguranta:

Va rugam sa introduceti in casuta de mai sus codul de siguranta
  * campuri obligatorii
 

Nu sunt comentarii.
Alte articole | Arhiva
 
Colegiul de redactie

MIHAI EMINESCU
(Coordonator editorial şi moral)
Eudoxiu Hurmuzachi
Carmen Sylva
Vasile Alecsandri
Nicolae Densușianu
I.L. Caragiale
George Coșbuc
Vasile Pârvan
Nae Ionescu
Nicolae Iorga
Pamfil Şeicaru
Cezar Ivănescu
Dan Mihăescu
Stela Covaci

Colaboratori

Ciprian Chirvasiu, Dan Puric, Dan Toma Dulciu, Daniela Gîfu, Dorel Vişan, Firiță Carp, Florian Colceag, Florin Zamfirescu, Laurian Stănchescu, Lazăr Lădariu, Mariana Cristescu, Marius Dumitru, Mădălina Corina Diaconu, Mircea Coloşenco, Mircea Chelaru, Mircea Șerban, Miron Manega (ispravnic de concept), Nagy Attila, Sergiu Găbureac, Zeno Fodor

Citite Comentate Comentarii noi Ultimele articole
Newsletter