Se încarcă pagina ...

Atitudinea fată de jertfă, între veneratie si blasfemie

Data publicarii: 04.11.2019 01:05:00

- o analiză sistemică -

 

Articol apărul în CERTITUDINEA Nr. 50

 

Într-o societate bulversată de accesul suprasaturat la informaÈ›ie, cu impact major în formarea conÈ™tiinÈ›elor, generaÈ›iile tinere par să cadă pradă mimetismului seducător indus de trend-uri care nu-È™i pot afla „ADN-ul cultural” pe meleagurile noastre È™i nu produc nici vreun efect miraculos de progres, pe care ar trebui neapărat să fim capabili să-l înÈ›elegem, să-l consimÈ›im È™i să-l acceptăm.

 

Evenimentele prilejuite de împlinirea a 100 de ani de la realizarea Marii Uniri au relevat deopotrivă atitudini de pietate È™i veneraÈ›ie, dar È™i de vinovată si revoltătoare desconsiderare a tot ceea ce s-a realizat în È›ara aceasta prin jerfă. Fără a insista pe vreun studiu de caz în acest sens, prin prezenta analiză ne-am propus să trecem în revistă, în cheie sistemică, mecanismele psihofiziologice È™i spirituale ale manifestărilor atitudinale în faÈ›a jertfei eroice care, prin forÈ›a ei transfiguratoare, poate să nască elite autentice È™i caractere morale înalte.

 

Exemple şi evenimente de referinţă

 

Pentru generaţia tânără actuală ideea de jertfă de sânge pentru apărarea gliei strămoşeşti ar părea ceva de resortul unor ştiri  „pe surse”, ceva care doreşte să scoată în evidenţă un comportament deja caduc pentru omul modern, patriotismul – o atitudine  „incorectă politic” pentru vremurile pe care le trăim.  Pentru generaţia părinţilor noştri şi, sperăm, nu numai, jertfa de sânge şi dragostea de ţară reprezintă indiscutabil cele mai de preţ valori, în cultura cărora trebuie edificată personalitatea oricărui fiu al naţiunii. Pentru ei, Mărăşti, Mărăşeşti, Oituz, ca de altfel mulţimea enormă a locurilor stropite cu sânge eroic pentru eliberarea ţării noastre, nu mai sunt simple localităţi sau repere geografice, ele sunt borne de hotar la nivelul conştiinţei de neam.


Dacă ar fi să ne oprim numai la exemplul extrem de curaj şi dăruire jertfelnică pe câmpul de luptă, pe care eroina de la Jiu – Ecaterina Teodoroiu (n. 15 Ianuarie 1894) ni l-a oferit spre neştearsă aducere aminte, ar trebui să pătrundem profund în sensibilitatea mecanismelor interioare ale minţii şi sufletului omenesc şi să înţelegem ce anume activează şi dă măsura necesară, manifestă prin curaj eroic, unei persoane tinere care, în faţa tirului de mitralieră inamică, în fruntea plutonului său de luptători, îi îmbărbăta pe aceştia prin cuvintele, deja memorabile: „Înainte! După mine, băieţi! Nu va lăsaţi! Sînteţi cu mine, înainte! Înainte!”.


Despre tânăra Cătălina, aşa cum o alintau camarazii, Ordinul de Zi al Comandantului Regimentului 43/59 Infanterie, în 23 august 1917, proclama: „Ecaterina Teodoroiu a fost la înălÈ›imea celor mai viteji apărători ai È›ării sale, pe care i-a întrecut prin puterea cu care îÈ™i înfrângea slăbiciunea femeiască, È™tiind să dovedească vigoarea bărbăÈ›iei de trup È™i de suflet È™i calităÈ›ile întregi ale unui ostaÈ™ îndrăzneÈ› È™i plin de entuziasmul de a se face folositor cu orice preÈ›”. Eroina de la Jiu căzuse întru glorie eternă, în noaptea de 22/23 august 1917, fiind  lovită de o mitralieră ce trăgea de pe cota 407.
    În esenţă, generaţia tânără de azi ar trebui să reţină şi să nu uite că, în 1916, România a mobilizat 750.000 de bărbaţi, dintre care 535.706 au fost ucişi, răniţi, luaţi prizonieri sau au dispărut.


    Calvarul jertfelniciei care lasă urme de neşters în conştiinţa neamului românesc a continuat. Pentru relevanţa studiului de faţă ne oprim doar la două zile negre din istoria Ardealului de nord cotropit de trupele hortyste, anume: 10 septembrie 1940, Ip È™i Trăznea - o sută cincizeci È™i È™apte de jertfe; 14 octombrie 1940, Moisei - douăzeci È™i nouă de jertfe. De la supravieţuitorii de la Moisei ne rămâne marturia cutremurătoare, care poate fi o cale spre a înţelege, desigur departe de realitatea în sine, ce au trăit-o acolo acei oameni jertfiţi cu atâta ură şi ferocitate: „Când eÈ™ti între viaÈ›ă È™i moarte, timpul nu mai are dimensiuni, clipele È™i minutele È™i orele aparÈ›in altor legi È™i cei ce au păÈ™it prin vama asta nu pot spune decât că a fost, a trecut...”.

 


    

Deşi „Ajunge zilei necazul ei” (Matei 6:34), pare de necrezut că ura aceasta somatizată zvâcneşte încă, semănând pe mai departe neîncredere, discordie şi dezbinare. Doar două exemple vom da aici, anume: Târgu-MureÈ™, martie 1990, când scenarii străine de atitudinea şi comportamentul firesc al poporului român au fost puse în scenă, din păcate, cu mult prea multe victime nevinovate, şi Miercurea Ciuc, martie 2011, locul şi ziua în care un tânăr greşit informat şi rău intenţionat a batjocorit în public personalitatea lui Avram Iancu.


Atitudinea – abordarea psihologică

Noţiuni de dicţionar


    Înainte de a trata tema propusă în cheie sistemică, este bine să evidenţiem ce anume reţin dicţionarele în legătură cu terminologia utilizată:

•    EROÍSM s. n. comportare deosebită care se manifestă prin săvârÈ™irea de fapte mari în împrejurări grele (în război); atitudine, faptă de erou; vitejie. (< fr. héroïsme)
•    JÉRTFĂ, jertfe, s. f.  1. Persoană care suferă din cauza unor circumstanÈ›e sau factori neprielnici; victimă. 2. Sacrificiu, jertfire. ◊ A cădea ~ a fi sacrificat; a muri.
•    VENERÁÈšIE s. f.  1. Respect profund, stimă deosebită, preÈ›uire adânc respectuoasă pentru cineva sau ceva. 2. Respect pios pentru ceea ce este considerat sacru.  Din fr. vénération, lat. veneratio, -onis.
•    BLASFEMÍE f. livr. 1. Act de defăimare a lucrurilor considerate sfinte (sau demne de un respect deosebit); profanare; sacrilegiu; pângărire, hulă.  /<lat. Blasphemia.


În latura psihologică a acestei teme, G. Allport defineÈ™te atitudinea ca fiind o stare de pregătire mentală È™i neurală, cristalizată prin experienÈ›ă, care exercită o influenţă diriguitoare şi dinamizatoare asupra răspunsului individului la toate obiectele şi situaţiile cu care el este în relaţie.


A. Campbell vede atitudinea socială individuală ca pe „un sindrom al consecvenÈ›ei răspunsului, care priveşte spre un obiect social” considerând că atitudinea este un concept indispensabil, atât în psihologia socială, cât şi în psihologia personalităţii.


K. Linton, referitor la sistemul de atitudini-valori consideră că: „o atitudine poate fi definită ca răspunsul implicit determinat de un asemenea element (valoarea). Conţinutul acestor răspunsuri pare să fie în mare măsură emoţional, dar poate să includă şi alte tipuri de răspuns, cum ar fi anticipările”. Pot fi sugerate cele patru niveluri ale personalităţii umane ale căror acţiuni integrate vor exprima atitudinea. Le vom numi nivelul neural, mental, emoţional şi volitiv (integrarea experienţială).
De asemenea Linton observă că „odată, fixate în individ, sistemele atitudine-valoare acţionează automat şi, în cea mai mare parte, la un nivel inconştient”, respectiv că „importanţa funcţională a sistemelor valoare-atitudine derivă iniţial din conţinutul lor emoţional”.
    Precizările lui Linton aduc în dezbatere aspectele inconştiente care participă deci, la formarea şi instalarea în comportament a atitudinii.


    Krech (1962), avansează şi mai mult în nuanţarea acestui raport, subliniind conţinutul valoric şi funcţia evaluativă a atitudinii, pe care o defineşte drept „un sistem de valori pozitive sau negative, simţăminte emoţionale cu acţiuni tendenţioase, pro şi contra care privesc obiectul social”. În accepţiunea sa, atitudinea exercită o funcţie reglatorie asupra comportamentului în care se exprimă prin acţiuni corespunzătoare.


Foarte important însă, pentru înţelegerea atitudinii, este punctul de vedere al lui J. Stoetzel. Acesta menţionează caracterul de variabilă inferată al atitudinii, întrucât nu este direct observabilă, ci rezultă din comportamentele pe care le suscită. Atitudinea determină o preparaţie pentru acţiune mai durabilă şi mai generică decât motivaţia. Autorul remarcă È™i bipolaritatea încărcată de afectivitate a atitudinii.  Această ultimă precizare reaşează structura psihofiziologică în manifestarea atitudinală.


Dicţionarul de psihologie avut aici în vedere reţine că atitudinea este:
1. modalitate relativ constantă de raportare a individului sau grupului faÈ›ă de anumite laturi ale vieÈ›ii sociale È™i faÈ›ă de propria persoană;
2. structură orientativ reglatorie proprie sistemului persoanei;
3. invariant vectorial al conduitei, exercitând o funcÈ›ie direcÈ›ională È™i evaluativă È™i nu una instrumental-lucrativă; atitudinile sunt predispoziÈ›ii de a reacÈ›iona într-un anumit mod, independent de situaÈ›ii, pe această bază persoana manifestându-È™i independenÈ›a.  
    Totodată, atitudinea mai este văzută ca:
1. manieră de a fi într-o situaţie;
2. desemnează orientarea gândirii, dispoziţiile profunde ale fiinţei noastre, starea de spirit proprie nouă în faţa anumitor valori  etc.   
    La modul cel mai abstract, putem înţelege că atitudinea implică două componente esenţiale: sistemul de valori şi starea de spirit.
 
Concluzii la abordările psihologice

Nu s-a căzut de acord asupra definirii atitudinii dar, din toate încercările, rezultă că aceasta este:
•    o predispoziţie spre răspuns; caracteristică a reacţiei;
•    un fapt de exprimare a unei opinii;
•    un mod elaborat conştient în exercitarea unui rol, care poate fi, de ex., conştiincios, degajat, tolerant, sever etc.;
•    o caracteristică constantă şi involuntară a exercitării rolului, care poate să fie de tip critic, ameninţător, autoritar, democratic, comprehensiv, cu efecte deprimante sau încurajatoare;
•    o predispoziţie generală de a adopta anumite poziţii şi a judeca într-un anumit fel etc.
•    atitudinile au caracter bipolar (negative sau pozitive; favorabile, defavorabile etc.);
•    atitudinile au o anumită intensitate (de la ură la dragoste; de la indiferenÈ›ă la pasiune etc);
•    atitudinile pot fi ordonate pe scale È™i pot fi măsurate;
 
Din prezentarea acestor puncte de vedere, se poate desprinde:

Corolarul 1: Cu cât Eul este mai puternic, cu atât atitudinile sunt mai independente, mai deschise şi mai suple, respectiv cu cât Eul este mai slab, cu atât atitudinile sunt mai rigide.


Atitudinea – abordarea sistemică


    Descriere pe scurt a unei viziuni sistemice asupra conceptului de atitudine va cuprinde sistemul de valori, sistemul psihofiziologic (uman) şi ansamblul de elemente ale realităţii respectiv de atitudini bipolare exprimate prin gest/opinie/rol faţă de elementele realităţii.
Pentru a putea face o analiză corectă în ceea ce ne-am propus, mai considerăm, de asemenea, că atitudinile se constituie pe etajele sinergice ale personalităÈ›ii.
Vom aborda pe rând următoarele patru tipuri de atitudini:
        - atitudini preponderent instinctual-emoÈ›ionale;
        - atitudini de conÈ™tiinÈ›ă  (guvernate de o conÈ™tiinÈ›ă înaltă, bine structurată);
        - atitudini intelectualiste;
        - atitudini intelectualiste vulgare;


Atitudinile preponderent instinctual-emoționale - caracterizare


•    au grad redus de elaborare;
•    au timp redus de manifestare;
•    de regulă se constituie în structuri ce integrează instinctele primare È™i afectele, de la reacÈ›ii de foarte scurtă durată până la stări, dispoziÈ›ii È™i conduite ce pot fi considerate chiar trăsături caracteriale;

În această categorie se pot identifica în exemplele de mai sus, acţiunile violente motivate de ură. 

 

Mecanismul violenţei şi al urii


Formarea atitudinii bazate pe violenţă şi ură poate fi aracterizată astfel:
-    Ofertă educaÈ›ională eronată;
-    CogniÈ›ie viciată, instincte primare nereprimate;
-    Sistem de valori alterat;
-    Analiza valorică alterată prin false modele,  mimetism social È™i experimentarea unor emoÈ›ii gregare;
-    LipseÈ™te cu desăvârÈ™ire educaÈ›ia spiritual-morală;
-    ConÈ™tiinÈ›a de sine rămâne la un prag limitat;
-    Discernământul moral este absent;


Curaj sau frică? Mecanismul atitudinii curajoase.
Curajul eroic


Înţelegerea corectă a acestor două trăsături caracteriale (ciraj/frică) ne va ajuta să operăm corect cu diferenţa dintre curaj în general şi curajul eroic, al cărui exemplu l-am prezentat în partea de început.
Conform definiţiei de dicţionar,  curajul este trăsătură caracterială de ordin voliÈ›ional, capacitatea de înfruntare conÈ™tientă a pericolelor È™i de acÈ›iune consecventă în situaÈ›ii de risc, iar frica este o reacÈ›ie emoÈ›ională de tipul afectului, manifestă în situaÈ›ii primejdioase.

Caracterizarea curajului:
-    Ofertă educaÈ›ională adecvată ;
-    Sistem de valori autentic;
-    ConÈ™tiinÈ›a morală atinge un nivel înalt, constituind un spaÈ›iu de conÈ™tiinÈ›ă;
-    Discernământ moral înalt;

Corolarul 2: prin curajul eroic se manifestă o atitudine de conştiinţă.  

    În acest moment al analizei problema curajului eroic readuce în discuţie relaţia: conştiinţă morală – spaţiu de conştiinţă, teme abordate şi în lucrările precedente, „Normalitate şi patologie spirituală”, respectiv „Cunoaştere şi iniţiere, între sacru şi profan”.
În rezumat, reluăm definirea acestor elemente din relaţie şi ale celor ce decurg din ea.


 Conştiinţa morală:


�-    acÈ›iunea de cenzură valorică, orientată către viitor, a „intenÈ›iilor” si „acÈ›iunilor” noastre pe care le proiectează, le determină È™i le evaluează;
�-    dimensiune a conÈ™tiinÈ›ei umane având funcÈ›ie de cenzură a actelor noastre puse sub semnul valorilor morale;
�-    facultatea de a emite o judecată asupra valorii morale a acÈ›iunilor umane;
�-    vocea sufletului, după cum pasiunile sunt vocea trupului;
�-    „instinctul” sufletului;
�-    răspunde la întrebarea „ce fac?”; conÈ™tiinÈ›a psihologică răspunde la întrebarea „ce sunt?”.


Spaţiul de conştiinţă:
�-    este arealul evenimentelor de conÈ™tiinÈ›ă;
�-    se constituie prin discernământ moral;


Discernământul moral:
�-    formă manifestă a conştiinţei morale;
�-    aplicaÈ›ie înalt spirituală care conferă fiinÈ›ei umane conÈ™tiinÈ›a existenÈ›ei sacrului;
�-    în baza acestei facultăÈ›i profunde a spiritului este posibilă evaluarea evenimentelor de viaÈ›ă prin prisma sistemului de valori morale;
�-    în virtutea conÈ™tiinÈ›ei existenÈ›ei sacrului,  discernământul moral se manifestă prin jertfă, ca forÈ›ă transfiguratoare asupra timpului È™i spaÈ›iului;


Curajul eroic, rod al discernământului moral


Corolarul 3: Curajul eroic până la jerfa de sine, conferă sacralitate unui teritoriu; acesta este motivul care ne îndreptăÈ›eÈ™te să considerăm PATRIA un loc sacru;

Corolarul 4: Curajul eroic conferă timpului jertfei, nimbul veÈ™niciei; acesta este motivul care ne îndreptăÈ›eÈ™te să cinstim gloria eroilor, drept glorie eternă;


Patriot, nu patriotard


Definiţii de dicţionar:
PATRIÓT, -Ă s.m. È™i f. Cel care îÈ™i iubeÈ™te patria È™i este devotat poporului său, fiind gata să lupte pentru interesele È›ării sale. [Pron. -tri-ot. / <gr. patriotes, cf. fr. patriote, germ. Patriot].

PATRIOTÁRD, -Ă, patriotarzi, -de, adj. Care face paradă de patriotism, care manifestă, exprimă un fals patriotism. [Pr.: -tri-o-] – Din fr. patriotard.


Corolarul 4: patriotismul este formă manifestă a discernământului moral;

Corolarul 5: educaÈ›ia în spiritul dragostei de patrie este o dovadă a maturităÈ›ii unei naÈ›iuni.


Mecanismul atitudinii intelectualiste


Caracterizarea atitudinilor intelectualiste:


•    grad ridicat de elaborare (educaţie elaborată);
•    timp îndelungat de manifestare;
•    se constituie pe fondul unui volum mare de cunoÈ™tinÈ›e, integrând abilităÈ›i intelectuale rafinate manifeste într-un anumit nivel de erudiÈ›ie (nivel înalt de integrare intelectuală);
•    reduce însemnătatea actului moral, uneori doar la datele cronologice ale evenimentului, căruia i se face de regulă o analiză doctă, cu pretenÈ›ia de exhaustivitate;
•    Sistem de valori selectiv; modele intelectuale;
•    Nivel limitat al conÈ™tiinÈ›ei morale;
•    Discernământul moral este înlocuit de aroganÈ›a intelectuală manifestă prin preÈ›iozitate (stil căutat, artificial, afectat; cultivare excesivă a exprimării rafinate, graÈ›ioase, sofisticate sau pedante; afectare, înfumurare);

Exemplu:
Sorin Antohi despre celebrarea României Mari: „Am o reacÈ›ie destul de stoică la carnavalul în care suntem de aproximativ un an în È›ara noastră, după o interminabilă serie de parastase, vesele de cele mai multe ori...” (ConferinÈ›a „România Mare: idee, istorie, memorie”, 7 nov. 2018, Fac. de Litere, BucureÈ™ti)
Notă: Un exemplu elocvent de atitudine intelectualistă (chiar tendenÈ›ioasă) este acela în care, pe parcursul  a aproximativ două ore de discurs, un autor care vorbeÈ™te despre istoria Marii Uniri nu face nici cea mai mică referire la cei peste o jumătate de milion de români căzuÈ›i pe front, răniţi, luaţi prizonieri sau dispăruÈ›i în Primul Război Mondial, o jerfă enormă căreia îi datorăm făurirea României Mari!

Atitudinile intelectualiste vulgare

Atitudinea intelectualistă vulgară este identificabilă într-un scris greu de parcurs, abundând în invective È™i expresii suburbane referitoare, de exemplu, la un popor, la teritoriul, limba È™i istoria sa. Aceste alcătuiri de text, greu de expus public È™i de acceptat la nivel  intelectual-afectiv, de regulă sunt creaÈ›iile unor autori cu pretenÈ›ii intelectuale, oameni de cultură care, din păcate, datorită neînÈ›elegerii corecte a adevăratelor lor caractere, pot fi învestiÈ›i cu încredere È™i giraÈ›i politic pentru a ocupa chiar poziÈ›ii înalte în instituÈ›iile culturale È™i administrative ale statului.


Mecanismul atitudinii intelectualiste vulgare

Caracterizare:
�-    EducaÈ›ie incertă;
�-    Sistem de valori viciat; modele de tip idol „intelectual”;
�-    PreÈ›iozitate intelectualistă denaturată;
�-    AbsenÈ›a totală a conÈ™tiinÈ›ei morale;
�-    Analiza valorică vulgară;
�-    ViolenÈ›ă de limbaj, experimentarea unor emoÈ›ii gregare;

Exemplu:
H.R.Patapievici despre limba română:
„Româna este o limbă în care trebuie să încetăm să mai vorbim sau… să o folosim numai pentru înjurături”
Notă: Din respect pentru cititor şi pentru nivelul etic-moral al discursului, nu dorim să cităm şi alte exemple din sursa indicată.


Concluzii


„Mai mult decât talentele, caracterele hotărăsc soarta popoarelor şi doar forţa morală le poate feri de învingere şi nimicire”, spunea genialul Constantin Rădulescu-Motru (1868 – 1957).  În acest sens, ţinând cont de cele prezentate, se poate înţelege că È™tiinÈ›a de carte nu are întâietate în raport cu conÈ™tiinÈ›a morală, acestea două neavând menirea de a se exclude reciproc. Dimpotrivă, nu poÈ›i fi un autentic om de cultură, dacă nu ai discernământ moral; respectul pios faÈ›ă de eroii È›ării tale este un angajament moral profund care te onorează È™i te legitimează ca om liber È™i responsabil între semeni.

Şi, la final, o axiomă: părinţii şi ţara nu se vorbesc de rău!
_______________________________________


NOTA ISPRAVNICULUI. Cercetătorul È™i inventatorul DUMITRU GRIGORE este licenÈ›iat în fizică tehnologică, teologie È™i psihologie È™i doctor în mecatronică, pe o temă de cercetare din neuroÈ™tiinÈ›e: „ContribuÈ›ii privind comanda È™i controlul de la distanÈ›ă al miÈ™cării în sistemele tehnice militare” (este vorba de controlul de la distanÈ›ă nu prin telecomandă, ci prin puterea gândului). Recent, a obÈ›inut Medalia de Aur la Salonul de Inventică de la Geneva (cu invenÈ›ia „Sistem psihometric de evaluare psihologică rapidă”). Este membru titular  al  Comisiei  de  Cibernetică  a  Academiei  Române. Pe lângă acestea, Dumitru Grigore este È™i preot misionar ortodox, după ce, 20 de ani, a avut în grijă parohia din satul Găujani, judeÈ›ul ArgeÈ™. A renunÈ›at, în favoarea cercetării È™tiinÈ›ifice, la statutul de „preot de È›ară”, în care mai marii săi pe linie bisericească l-ar fi È›inut, probabil, până la pensie... 

 

Afisari: 438
Autor: Preot. Dr. Ing. DUMITRU GRIGORE
Spune-le prietenilor:
  • RSS
  • Digg
  • del.icio.us
  • Facebook
  • Mixx
  • Google Bookmarks
  • FriendFeed
  • LinkedIn
  • MySpace
  • Netvibes
  • Reddit
  • Technorati
  • Tumblr
  • Twitter
  • Yahoo! Bookmarks
  • Yahoo! Buzz
  • email
  • Live
  • StumbleUpon
  • Ping.fm

Comentarii

* Nume:
* Email:
* Mesaj:
  caractere ramase
* Cod de siguranta:

Va rugam sa introduceti in casuta de mai sus codul de siguranta
  * campuri obligatorii
 

Nu sunt comentarii.
Alte articole | Arhiva
 
Colegiul de redactie

MIHAI EMINESCU
(Coordonator editorial şi moral)
Eudoxiu Hurmuzachi
Carmen Sylva
Vasile Alecsandri
Nicolae Densușianu
I.L. Caragiale
George Coșbuc
Vasile Pârvan
Nae Ionescu
Nicolae Iorga
Pamfil Şeicaru
Cezar Ivănescu
Dan Mihăescu
Stela Covaci

Colaboratori

Ciprian Chirvasiu, Dan Puric, Dan Toma Dulciu, Daniela Gîfu, Dorel Vişan, FiriÈ›ă Carp, Florian Colceag, Florin Zamfirescu, Laurian Stănchescu, Lazăr Lădariu, Mariana Cristescu, Marius Dumitru, Mădălina Corina Diaconu, Mircea Coloşenco, Mircea Chelaru, Mircea Șerban, Miron Manega (ispravnic de concept), Nagy Attila, Sergiu Găbureac, Zeno Fodor

Citite Comentate Comentarii noi Ultimele articole
Newsletter