Se încarcă pagina ...

Cazul Mircea Beuran, sau interfata unei distrugeri programatice

Data publicarii: 17.02.2020 07:28:00

 

Articol apărut în numărul 55 al revistei „CERTITUDINEA”

 

 

Mi-e greu să scriu detaÈ™at È™i echilibrat despre ce i se întâmplă acum profesorului Mircea Beuran de la Spitalul de UrgenÈ›ă Floreasca. E un calvar care pare că nu se mai termină, căci reputatul chirurg a trecut de mai multe ori pe această „uliÈ›ă” întunecată a destinului, din care a reuÈ™it să iasă luptând.  Ceea ce aÈ™ vrea să subliniez însă, înainte de toate, este atacul concentrat la sistem (sistemul public de sănătate) prin compromiterea vârfurilor actuale ale medicinii româneÈ™ti: Mihai Lucan, Gheorghe Burnei, Irinel Popescu, Monica Pop È™i acum, iată, din nou, profesorul Mircea Beuran.

______________________________________________

 

Asediul asupra sistemului public de sănătate

 

„Asaltul” împotriva sistemului public de sănătate a început în 2002, când s-a promulgat Legea bugetului general consolidat (Legea 500/2002), când banii rezultaÈ›i din CASS (contribuÈ›ia de asigurări sociale de sănătate), care se ridicau, la vremea aceea, cam la 7 miliarde de euro, au fost băgaÈ›i la „sacul mare” È™i redistribuiÈ›i. Cum au fost redistribuiÈ›i? Păi, în ordinea priorităÈ›ilor acordate de guvern, cam aÈ™a: reÈ›elelor străine de farmacii private (prin sistemul de decontări), laboratoarele de analize È™i imagistică (private), spitalelor private (tot prin sistemul de decontări), iar ce mai rămânea (aproximativ 40% din suma iniÈ›ială), se întorcea la sistemul care justifica, de fapt, existenÈ›a CASS-ului. În felul acesta, s-a ajuns la o degradare cronică a sistemului È™i exodul cadrelor medicale în străinătate.

 

Au rămas câÈ›iva „visători” (cei dedicaÈ›i), cadrele mediocre, medicii È™i asistenÈ›ii care trecuseră de o anumită vârstă È™i vârfurile medicinii, care reuÈ™esc să menÈ›ină, chiar în stare de avarie, ideea de È™coală românească de medicină. Practic, sistemul public de sănătate a supravieÈ›uit prin medicii de vârf. Care, într-un sistem corupt È™i vulnerabil, au È™i ei propriile vulnerabilităÈ›i. Aceste vulnerabilităÈ›i au fost/sunt intens exploatate È™i bombardate de „apostolii” schimbării. Ca È™i în cazul bisericii, se încearcă demonizarea È™i distrugerea sistemului prin expandarea detaliilor negative. Scopul: privatizarea.

 

Și încă un aspect, care priveÈ™te concurenÈ›a neloială: standardul criteriilor care autorizează funcÈ›ionarea unui spital e mult mai „relaxat” la spitalele private decât la cele de stat. Iar în subsidiar: aÈ›i vădut vreodată, la televizor, semnalarea vreunor nereguli la spitalele private, cu nominalizarea acestora? CredeÈ›i că acolo, la Sanador, MedLife, Euroclinic, Sf. Constantin (BraÈ™ov), Athena (TimiÈ™oara), Nova Vita (Târgu MureÈ™), Arcadia (IaÈ™i) etc. nu sunt nereguli? Acolo nu se produc accidente?

 

Iată două exemple: Cezar Ivănescu È™i Adrian Pintea. Amândoi au fost operaÈ›i la clinici private, după care au fost transportaÈ›i, unul la Spitalul JudeÈ›ean din Bacău, celălalt la Colentina. Diagnostic final: deces. Personal, n-am nimic cu spitalele private, este chiar bine că există o asemenea alternativă, dar mi se pare imoral - È™i chiar criminal - ca aceste afaceri (căci despre afaceri e vorba) să se construiască pe banii contribuabililor.

 

Am configurat schematic cadrul în care a apărut „cazul Beuran”, victimă exponenÈ›ială, după părerea mea,  a asediului care se dă împotriva sistemului public de sănătate. Și pentru că l-am cunoscut personal, atât ca om, cât È™i ca medic, consider că e moral să depun mărturie despre el, acum. Mai exact, să-l evoc, aşa cum l-am cunoscut... 

 

Medicul şi omul

 

Am ajuns la profesorul Mircea Beuran prin 2009, ca pacient. Aveam o problemă de sănătate cu nişte perspective pesimiste, care necesitau intervenţie chirurgicală (din fericire suspiciunile nu s-au confirmat)... Cât am stat pe culoar, în faţa cabinetului de la Spitalul de Urgenţă, am avut timp să trag cu urechea la comentariile pacienţilor care, ca şi mine, aşteptau la uşă. Doctorul Beuran era privit cu veneraţie. Şi, ciudat, nu atât pentru performanţele medicale propriu-zise (care, oricum, îl recomandă ca pe unul dintre cei mai buni chirurgi din România), cât prin atitudinea extraordinară pe care o are faţă de bolnavi. O femeie de vreo 60 de ani povestea că, înainte de ’90, doctorul aducea sandvişuri de acasă pentru bolnavii operaţi de el. Sau că le plătea biletul de tren celor veniţi din provincie, care nu mai aveau bani de întors. „Ca să scap de voi, că am nevoie de paturi” – le spunea doctorul, pentru a-şi justifica gestul fără să-i facă să se simtă jigniÈ›i.

 

Hărţuirea

 

Aşadar, am ajuns la Floreasca şi urma să intru la profesorul Beuran. Aveam însă o problemă de conştiinţă. Printr-o documentaţie superficială, şi „intoxicat” de ceea ce văzusem la televizor în 2003, scrisesem şi publicasem cândva vreo două fraze prin care-l încadram, pe nedrept, în categoria plagiatorilor. Mă alăturasem astfel detractorilor săi şi am simţit nevoia să-i mărturisesc. M-a privind zâmbind, stânjenit parcă de vinovăţia mea, şi mi-a făcut următoarea confesiune: „Domnule Manega, mie, atunci, mi s-a făcut o mare nedreptate, am fost hărţuit săptămâni întregi de instituţii, de colegi de breaslă şi de ziarişti. Dar eu sunt un om credincios. M-am rugat la Dumnezeu, printre altele, să ajung să-i cunosc pe cei care, într-un fel sau altul, au lovit atunci în mine… I-am cunoscut aproape pe toţi, inclusiv pe cameramanul care m-a urmărit cu maşina, non-stop, timp de trei săptămâni… Eu cred că dacă dumneavoastră n-aţi fi scris rândurile acelea, noi doi nu ne-am fi cunoscut”. L-am întrebat de unde ştia că acel cameraman era chiar cel de care spunea. „Păi mi-a mărturisit chiar el, aşa cum faceţi dumneavoastră acum, fără să vă întreb”

 

Ghidurile de urgenţă

 

Scandalul pornise în 2003, de la un pretins plagiat, care viza o colecţie de ghiduri medicale editate sub autoritatea sa, cu câţiva ani înainte. În realitate, aceste cărţi fuseseră editate în baza unui contract semnat în 1996 între Ministerul Sănătăţii şi „Assistance Publique – Hopitaux de Paris” (instituţie similară Colegiului Medicilor din România) pentru dezvoltarea unui program PHARE, prin tipărirea, în colaborare, a unor ghiduri de urgenţă: Medicină internă, Obstetrică-Ginecologie, Psihiatrie, Recuperare Medicală, Medicină legală etc.

 

 

 

Conceptul acestei colecţii a fost gândit în special pentru tinerii medici rezidenţi aflaţi la început de carieră şi predispuşi să întâlnească situaţii de urgenţă în premieră. Era prima iniţiativă de acest fel din istoria medicinei româneşti, ea având scop didactic, nicidecum comercial. La redactarea acestor ghiduri a lucrat un colectiv de peste 20 de medici specialişti români, care au adaptat modelul francez (de fapt, un model internaţional, rod al conlucrării a sute de alţi medici de pe mapamond) la legislaţia şi particularităţile sistemului sanitar românesc. Pe un singur ghid dintre acestea a apărut numele lui Mircea Beuran (alături de Gerald Popa) ca autor, dintr-un exces de zel al Editurii Scripta, unde au s-au tipărit cărţile.

 

„Am călcat pe muşuroi!”

 

Explicaţia acestui scandal rezultă din derularea faptelor, o contribuţie majoră la această „execuţie” publică având-o invidia profesională a colegilor de breaslă. Mircea Beuran a fost, în perioada 2000-2003, medicul preşedintelui, ceea ce era un titlu de maximă recunoaştere profesională, căci niciun preşedinte din lume nu-şi alege medicul personal (sau pilotul) pe alte criterii decât de competenţă. În iunie 2003, Beuran a fost numit ministru al Sănătăţii, în locul Danielei Bartoş. „Nu ştiu ce jocuri au stat în spatele acestei numiri dar eu, odată ajuns acolo, chiar am vrut să-mi fac treaba. Primul lucru pe care am încercat să-l clarific a fost situaţia medicamentelor compensate. Apoi cea a datoriilor uriaşe ale unor spitale faţă de furnizorii de medicamente şi echipamente. Practic, am declanşat nişte anchete serioase care au deranjat teribil persoanele care-şi împărţeau banii publici. Adică, vorba lui Adrian Năstase, am călcat pe muşuroi! Pe la sfârşitul lui august au apărut primele articole în presă despre «hoţia celui care vrea să facă dreptate între hoţi». Adică eu. Scandalul a durat trei săptămâni, timp în care am fost urmărit şi filmat non-stop de presă. În paralel, rectorul de atunci al Universităţii de Medicină şi Farmacie, academicianul Laurenţiu Popescu, a convocat o şedinţă de senat în care s-a luat, împotriva mea, măsura maximă: retragerea titlului de conferenţiar. Motivul: eu eram marele plagiator care încălcase prevederile Cartei Albe Universitare. Numai că acea Cartă nu exista la momentul acela. Rectorul a minţit”

 

„Infractorul” Mircea Beuran

 

Mircea Beuran şi-a dat atunci demisia din postul de ministru, pentru a se putea apăra în justiţie. Căci, culmea ironiei, imunitatea de demnitar îi interzicea să se apere în instanţă, iar Adrian Năstase refuza să-i aprobe demisia. Când, în sfârşit, a făcut-o, l-a pus la „pachet” cu Şerban Mihăilescu (Michi Şpagă) şi Hildegard Puvac. „Adică în cea mai suspectă asociere de nume, pentru a întări caracterul de infractor al lui Mircea Beuran – spune cu amărăciune profesorul. Iar aici, la Spitalul de Urgenţă, mi s-a desfăcut contractul de muncă. Era o situaţie fără precedent căci, chiar în cazul în care acuzaţiile s-ar fi dovedit întemeiate, n-aveau legătură cu prestaţia mea de şef al secţiei 2 chirurgie. Am venit totuşi să lucrez, ca simplu medic, cu jumătate de normă - singurul drept pe care mi l-au lăsat”. Mircea Beuran nu s-a mulţumit cu atât, ci a trecut la contraofensivă, atacând rapid toate deciziile luate împotriva lui, pe trei căi: în instanţă, la Colegiul de Onoare al Ministerului Educaţiei şi la Comisia de Disciplină a Ministerului Sănătăţii. Toate acuzaţiile s-au dovedit a fi lovite de nulitate absolută, căci, atât conform Legii 8/1996, cât şi legislaţiei internaţionale, ghidurile nu intrau sub incidenţa dreptului de autor.

 

Pe 6 decembrie 2003, conferenţiarul Mircea Beuran era repus în toate drepturile profesionale şi universitare. După 15 zile însă, pe 21 decembrie la ora 18,55, la 25 de minute după ce familia Beuran ieşise pe poartă, casa lor din Ciolpani a fost incendiată. Focul a distrus jumătate din casă, iar cealaltă jumătate au distrus-o pompierii. Au supravieţuit două rafturi de bibliotecă şi câteva documente…

 

Mircea Beuran È™i-a completat noua traiectorie până la funcÈ›ia de director al Spitalului de UrgenÈ›ă Floreasca. Nu pentru foarte multă vreme însă, deoarece, pe 22 decembrie 2009, în ultima sa zi de interimat ca ministru al Sănătăţii, Adriean Videanu (a fost È™i ministru al SănătăÈ›ii, nu doar „rege al bordurilor”, vă mai amintiÈ›i?) l-a demis din funcÈ›ie, numindu-l în locul lui pe Radu Alexandru Macovei. Sec, grăbit, în ultima clipă, căci a doua zi avea să fie numit un nou ministru al Sănătăţii, Cseke Attila. În neorânduiala şi zgomotul schimbărilor guvernamentale, rocada a trecut oarecum neobservată, ca o lovitură de cuţit dată pe la spate, în îmbulzeală.

 

După cum se poate lesne vedea, recenta demitere a lui Mircea Beuran, pe considerente politice nu este chiar o experienţă nouă pentru acesta. Este de reÈ›inut, totuÈ™i că, în 2003, pierduse totul ca ministru al Sănătăţii, dar s-a ridicat ca simplu medic, angajat cu jumătate de normă la secţia pe care o condusese. Nu este exclus să se mai ridice o dată, chiar dacă scoaterea lui din sistem era hotărâtă È™i parafată dinainte, după principiul „de ce n-ai bască?”. Reamintesc că, în denunÈ›ul public al lui Emanuel Ungureanu, Mircea Beuran era acuzat că a fost în sala de operaÈ›ie când pacienta a luat foc, deci trebuia demis. După care a fost demis, dar pentru că nu era acolo.

 

P.S. Profesorul Mircea Beuran este doar o victimă colaterală a unui „proiect” complex de punere pe butuci a sitemului public de sănătate. În acest proiect sunt instrumentate toate conflictele interne, invidiile personale È™i profesionale din breaslă, dezbinările dintre medici È™i asistenÈ›i etc., dar, în aceeaÈ™i măsură, mercenarii È™i „idioÈ›ii utili” din presă. Ar fi interesant dacă FederaÈ›ia SANITAS, care este formată din toate categoriile de personal medico-sanitar, va avea un punct de vedere despre acest scandal care-i vizează, evident, È™i pe ei. Căci, dacă dispare sistemul public de sănătate, federaÈ›ia nu-È™i va mai putea justifica existenÈ›a.

 

Afisari: 3686
Autor: Miron Manega
Spune-le prietenilor:
  • RSS
  • Digg
  • del.icio.us
  • Facebook
  • Mixx
  • Google Bookmarks
  • FriendFeed
  • LinkedIn
  • MySpace
  • Netvibes
  • Reddit
  • Technorati
  • Tumblr
  • Twitter
  • Yahoo! Bookmarks
  • Yahoo! Buzz
  • email
  • Live
  • StumbleUpon
  • Ping.fm

Comentarii

* Nume:
* Email:
* Mesaj:
  caractere ramase
* Cod de siguranta:

Va rugam sa introduceti in casuta de mai sus codul de siguranta
  * campuri obligatorii
 
Nume: Nicolette Orghidan (Feb, Mon 17, 2020 / 10:27)
Excelent articolul, la obiect, pe principiul "Punct ochit, punct lovit"! În privinÈ›a spitalelor private răspund la întrebare: Nu, n-am văzut controale ultra-amânunÈ›ite a acestor unităÈ›i medicale private, nicio neregulă la ele, ba din contră evidenÈ›iate, premiate, (nu È™tiu dscă nu primesc È™i un premiu..."material") pentru o curăÈ›enie, îngrijire, deservire ireproÈ™abile. De ce oare? F. bun acest articol
Alte articole | Arhiva
 
Colegiul de redactie

MIHAI EMINESCU
(Coordonator editorial şi moral)
Eudoxiu Hurmuzachi
Carmen Sylva
Vasile Alecsandri
Nicolae Densușianu
I.L. Caragiale
George Coșbuc
Vasile Pârvan
Nae Ionescu
Nicolae Iorga
Pamfil Şeicaru
Cezar Ivănescu
Dan Mihăescu
Stela Covaci

Colaboratori

Ciprian Chirvasiu, Dan Puric, Dan Toma Dulciu, Daniela Gîfu, Dorel Vişan, FiriÈ›ă Carp, Florian Colceag, Florin Zamfirescu, Laurian Stănchescu, Lazăr Lădariu, Mariana Cristescu, Marius Dumitru, Mădălina Corina Diaconu, Mircea Coloşenco, Mircea Chelaru, Mircea Șerban, Miron Manega (ispravnic de concept), Nagy Attila, Sergiu Găbureac, Zeno Fodor

Citite Comentate Comentarii noi Ultimele articole
Newsletter