Se încarcă pagina ...

COMUNICAT DE PRESĂ. Universitatea "Babeş-Bolyai" îl repudiază pe Emil Boc

Data publicarii: 21.05.2010 11:01:00

                                                             COMUNICAT DE PRESĂ

P R E C I Z Ă R I

În contextul în care este vizibil eşecul actualei politici de gestionare a crizei indigene din România - context în care continuă declinul activităţilor, în care ordonanţele guvernului au fost respinse ca neconstituţionale, în care nici un proiect de lege (pensii, salarizare, educaţie etc.) nu este gândit profesional, în care se încearcă o confuză "reformă a statului" şi o "revizuire a Constituţiei" ce dărâmă pluralismul de după 1989,

Când concetăţenii arată cu degetul spre universitatea din care provin decidenţii actuali, spre a lămuri opinia publică, sunt dator să precizez:

1. nici prim-ministrul, [Emil Boc] nici cei care îl însoţesc nu sunt jurişti ca pregătire de bază şi nu trebuie atribuiţi comunităţii juriştilor de la Universitatea "Babeş-Bolyai". Ei sunt foşti studenţi la filozofie, medicină veterinară sau altceva. Din păcate, la Bucureşti, fiecare este prezentat ca altceva decât este la bază. Juriştii de la Facultatea de Drept a Universităţii "Babeş-Bolyai" sunt cu totul alţii şi dispun de pregătire juridică neîndoielnică, încât nu substituie profesionalismul cu activistica de circumstanţă;

2. nici unul dintre cei amintiţi nu este profesor universitar. Ei sunt în funcţii inferioare, pătrunşi într-o facultate de ştiinţe politice, pe care am creat-o în 1994, într-un moment în care nu existau politologi calificaţi în România, unii dintre cei menţionaţi susţinându-se - cum s-a dovedit ulterior - prin malformarea datelor profesionale;

3. nici unul nu are lucrări semnificative în domeniul pe care-l revendică a-l reprezenta. Listele de lucrări şi lucrările sunt publice şi oricine le poate examina.

Aceste precizări trebuiau făcute dintr-o datorie faţă de opinia publică, ce este indusă continuu în eroare, şi faţă de situaţia în care se crede fără temei că acest microgrup reprezintă Universitatea "Babeş-Bolyai". Nu o reprezintă în nici un chip, iar când se va reconstitui cu obiectivitate - dincolo de verbiajul reacţiilor de azi, ce vrea să mascheze faptele - se va putea sesiza întregul adevăr.

Deocamdată rămân deschise câteva întrebări grave, pe care ni le pun tot mai mulţi concetăţeni:

a) cu ce drept şi în numele căror valori se aruncă o ţară întreagă în proiecte anapoda şi în frământări sterile?

b) cu ce drept persoane lipsite de merite blochează concursurile pe posturi didactice universitare şi hotărăsc cine să fie sau să nu fie mai departe profesor universitar?

c) cu ce drept - ca să-l parafrazăm pe Thomas Mann - partea mai puţin calificată a unei naţiuni ia decizii pe seama celor calificaţi şi a cetăţenilor maturi şi oneşti?

Andrei Marga,
Rectorul Universităţii "Babeş-Bolyai"


 

Afisari: 816
Spune-le prietenilor:
  • RSS
  • Digg
  • del.icio.us
  • Facebook
  • Mixx
  • Google Bookmarks
  • FriendFeed
  • LinkedIn
  • MySpace
  • Netvibes
  • Reddit
  • Technorati
  • Tumblr
  • Twitter
  • Yahoo! Bookmarks
  • Yahoo! Buzz
  • email
  • Live
  • StumbleUpon
  • Ping.fm

Comentarii

* Nume:
* Email:
* Mesaj:
  caractere ramase
* Cod de siguranta:

Va rugam sa introduceti in casuta de mai sus codul de siguranta
  * campuri obligatorii
 

Nu sunt comentarii.
Alte articole | Arhiva
 
Colegiul de redactie

MIHAI EMINESCU
(Coordonator editorial şi moral)
Carmen Sylva
I.L. Caragiale
Nae Ionescu
Nicolae Iorga
Pamfil Şeicaru

Cezar Ivănescu
Colaboratori

Ciprian Chirvasiu, Dan Mihăescu, Dan Popovici, Dan Puric, Dan Toma Dulciu, Dorel Vişan, Florian Colceag, Florin Chilian, Ion C. Rogojanu, Laurian Stănchescu, Marius Dumitru, Mădălina Corina Diaconu, Marius Ionescu, Mircea Coloşenco, Miron Manega, Sergiu Găbureac, Stela Covaci

Citite Comentate Comentarii noi Ultimele articole
Newsletter
Vremea
Judet:
-14° C
Curs valutar
EURO:
4.3529 RON
USD:
3.2831 RON