Se încarcă pagina ...

COMUNICAT. Nici chiar Consiliul Director al UZPR nu este mai presus de lege

Data publicarii: 05.09.2017 14:50:00

 

Cu privire la Adunarea Generală din 2.09.2017, convocată de aşa-zisa conducere colectivă a Consiliului Director al UZPR, reafirmăm că aceasta este nestatutară (încalcă art. 24 din Statutul UZPR) şi nelegală.

 

Ordonanţa preşedinţială a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, din data de 31 08.2017‚ „dispune suspendarea efectelor Deciziei nr. 1/10.08.2017 emisă de Consiliul Director al UZPR, sub aspectul suspendării din calitatea de membru al UZPR a reclamantului, până la soluţionarea acţiunii de fond” şi „obligă pârâţii la plata către reclamant a sumei de 420 lei, reprezentând cheltuieli de judecată”.

 

Aşa cum (credem că) se ştie, sentinţa, în cazul ordonanţei preşedinţiale, este EXECUTORIE DE ÎNDATĂ, până la „soluţionarea acţiunii de fond”. În traducere liberă, aceasta înseamnă că, până la „soluţionarea acţiunii de fond” a speţei, Doru Dinu Glăvan este preşedintele Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România. Efectele şedinţei din 10.08.2017, cu privire la decizia excluderii din UZPR a lui Doru Dinu Glăvan, sunt, aşadar, nule de drept, inclusiv aşa-zisa Adunare Generală din 2.09.2017.

 

Orice acţiune în instanţă, fie ea recurs sau apel, nu are niciun efect juridic asupra deciziei instanţei, în cazul ordonanţei preşedinţiale (evident, până la „soluţionarea acţiunii de fond”). Nimeni, nici chiar Consiliul Director al UZPR, nu este mai presus de lege. (UZPR)

 

Sursă: http://uzp.org.ro/

 

 

Afisari: 213
Spune-le prietenilor:
  • RSS
  • Digg
  • del.icio.us
  • Facebook
  • Mixx
  • Google Bookmarks
  • FriendFeed
  • LinkedIn
  • MySpace
  • Netvibes
  • Reddit
  • Technorati
  • Tumblr
  • Twitter
  • Yahoo! Bookmarks
  • Yahoo! Buzz
  • email
  • Live
  • StumbleUpon
  • Ping.fm

Comentarii

* Nume:
* Email:
* Mesaj:
  caractere ramase
* Cod de siguranta:

Va rugam sa introduceti in casuta de mai sus codul de siguranta
  * campuri obligatorii
 

Nu sunt comentarii.
Alte articole | Arhiva
 
Citite Comentate Comentarii noi Ultimele articole
Newsletter