Se încarcă pagina ...

Derapaje letale, Made in Germany: Cazul MONICA

Data publicarii: 22.08.2019 11:20:00

 

Articol apărut în CERTITUDINEA Nr. 42

 

 

Această confesiune a fost trimsă, de Ioan Ștețcu din Vișeu de Sus, postului de radio Deutsche Welle, personal d-lui Robert Swartz, directorul secției române. Ioan Ștețcu nu a primit niciun răspuns, motiv pentru care a revenit cu detalii, într-un raport amănunțit. În cele din urmă a apelat la revista CERTITUDINEA care publică, iată, confesiunea inițială lui Ioan Ștețcu, precum și câteva fragmente din raportul amintit. (M.M.)

 _____________________________________________

 

„Mă numesc Ioan Ștețcu, sunt fost notar, actualmente pensionar, tatăl Monicăi. Sunt originar din Maramureșul istoric, născut într-o familie de oameni simpli, dar iubitori de carte. Mama mea, Ana, născută Timiș, în Borșa, cu patru clase, casnică ce s-a ocupat cu creșterea și educarea celor cinci copii proveniți în urma a două căsnicii, dar și de administrarea unei modeste averi a familiei. Tatăl meu, Grigore Ștețcu, tot din Borșa, a fost butinar (tăietor de lemne), la un moment dat ajutor de primar, după revenirea sa de pe frontul din Galiția. Din povestirile sale, am aflat că mai apoi comuniștii, trântindu-l ca pe un butuc, i-au comunicat că e pe lista neagră a celor ce urmau să înfunde pușcăria. „Norocul” lui a fost faptul că, la 20 octombrie 1949, a... decedat.

 

La 8 ani am rămas, ca cel mai mic membru al familiei, orfan de tată! Eram în clasa întâia și moartea tatii m-a impulsionat într-atât încât am vrut ca eu să am carte multă, pentru a trăi astfel încât să nu sufăr precum au suferit părinții mei. În anul 1981 am absolvit facultatea de drept și științe juridice a UBB Cluj Napoca, devenind Notar de Stat în august 1982, vreme de 11 ani fiind secretar al aceluiași notariat vișeuan.

 

Sunt căsătorit din anul 1967. În luna ianuarie a acelui an, aleasa inimii mele, Erzsébet, fiica unor zipzeri (n.r. populație germanică din nordul Transilvaniei) din Vișeu de Sus, a semnat și ea, în cartea ofițerului de stare civilă, certificatul de căsătorie, cununia religioasă fiind oficiată în fața sfântului Altar al Bisericii romano-catolice, Sfânta Ana din Vișeu de Sus. Lizu, așa era alintată de cei dragi, m-a fermecat nu numai cu frumusețea și gingășia ei, dar și cu darul neprețuit pe care mi l-a făcut, în anul 1968, la 16 Mai, dăruindu-mi-o pe Monica. Emil, băiatul nostru, s-a născut la 23 august 1975. Ei au fost singurii noștri copii! Erzsébet ZAVATZSKI, soția mea, era mezina familiei.

 

La 3 luni tatăl ei a plecat pe front, înrolat în unitățile de pază și protecție ale trupelor germane aflate în retragere, socrul meu având la acea dată 40 de ani. Iată, pe scurt, povestea acestei cătănii de circumstanță, așa cum mi-a parvenit din povestirile de după război ale unchiului soției mele, Anton. Într-o zi, câțiva SS-iști au adunat în cimitirul catolic din Vișeu de Sus pe toți bărbații zipzeri capabili a ține o armă în mână. Printre ei era și socrul meu, SEPI (Jozsef Zavatzski), împreună cu fratele său Tony (Anton Zavatzski). Acești bărbați au fost întrebați, nominal, dacă au copii! Răspunsul pozitiv i-ar fi putut scuti de a merge pe front, mai ales pe tații cu mulți copii. Sepi, deși avea 6 copii minori, Lizu având doar 3 luni, a insistat să plece! Berta, soția lui i-a spus: „Sepi rămâi acasă. Avem 6 copii de crescut!”. El a răspuns: „Nu, plec să îmi apăr patria!”. Berta a insistat: „Care patrie, Sepi?”. El a răspuns, femeii de nici 36 de ani: „Cum care patrie? Deutschland!”. Tony s-a întors din război, dar oasele socrului meu zac undeva, pe sub pavajele capitalei Cehiei, Praga! Nici azi, autoritățile germane, cele căruia bunicul Monicăi, SEPI, le-a fost atât de fidel, nu au comunicat familiei Zavatzski actul de deces și locul exact unde odihnesc osemintele unui martir german. Pentru autoritățile statului german, de ieri și de azi, Sepi nu a existat!

 

Acestea sunt rădăcinile Monicăi... Monica Ștețcu a absolvit Liceul Teoretic din Vișeu de Sus. Ar fi dorit o cariera în designul vestimentar, o vreme lucrând într-o secție de croitorie, pentru a deprinde cele mai mici taine ale acestei profesiuni. Până la urmă, drumul către design s-a încrucișat cu cariera tatălui ei, fetița mea ajungând, după 17 noiembrie 1995, data desființării notariatelor de stat, să-mi fie colegă de birou la BNP Ștețcu Ioan.

 

Monica a lucrat cot la cot cu mine, vreme de 15 ani, până la retragerea mea din activitatea notarială: 14. 12. 2011. Dacă eu am avut noroc în iubire, până azi eu și soția mea suntem nedespărțiți, scumpa mea fetiță și-a căutat dragostea în două căsnicii. Raluca este prima mea nepoțică, născută în anul 1987, la 24 noiembrie, iar gemenii Adrian și Ramona sunt născuți în 1992, din cea de-a doua căsătorie a Monicăi. Le sărbătoream, împreună, la întâi septembrie, zilele de naștere...

 

Imediat după asasinarea lui Nicolae Ceaușescu, și în familia mea ideea de a emigra în Germania a fost reactualizată, cu atât mai mult cu cât toate rudele soției mele aveau deja actele de emigrare depuse. Argumentul la care eu însumi nu aveam nicio replică era faptul că fetița mea era nepoată de martir german! Monica Ștețcu - fiica mea păstrându-și numele de fată după cea de-a doua căsătorie - a plecat în Germania cu gândul de a se stabili acolo, în anul 1992. În prealabil, ea și-a depus un dosar de emigrare, înregistrat de autoritatea germană din Köln, care, la data de 10. 03. 1992, a emis răspunsul cu nr. AZ: VIII A5/RU-615014/2, care preciza următoarele: „Cererea dvs. de admitere este respinsă”. Mărturisesc faptul că această decizie ne-a șocat și pe noi, părinții Monicăi, cu atât mai mult cu cât, cu un an înainte, și noi am cerut Germaniei să-și primească fiica, copila unui martir; cererea noastră de emigrare, având număr de înregistrare 472003, a fost, de asemenea, respinsă.

 

În Duminica zilei de 3 decembrie 2017 Monica a plecat spre Dortmund pentru a-și găsi un loc de muncă. La câțiva km, într-o mică localitate a landului Renania de nord - Westfalia, era așteptată de Markus, fiul unei doamne pe nume Ellen HEINEN. Au plecat împreună spre strada Ambusch, unde, la nr. 17, se afla un imobil, parter și etaj, locuința mamei sale, despre care Monica știa că-i va fi dată în grijă. Pe drum, dl. Markus o caracteriza astfel, pe mama lui: „Mama nu poate vorbi și este dementă”! În cele 5 zile cât Monica a locuit sub același acoperiș cu doamna Ellen, fetița mea a realizat că trebuie să îngrijească o legumă! Când ne-a anunțat, la telefon, ce muncă o așteaptă, vocea ei trăda oarecare teamă. Atât eu, cât și soția mea, am rugat-o să se întoarcă. Noi nu știam detaliile contractului în baza căruia Monica urma să presteze acest serviciu.

 

Abia târziu, după moartea copilei mele, aveam să aflu detalii care pe noi, părinții ei, ne-au șocat. Ni s-au părut incredibile pentru un spațiu pe care noi îl consideram mult mai civilizat decât cel românesc! În primul rând a reieșit faptul că acea locuință avea instalația electrică improprie condițiilor impuse de lege - de legea germană, pe care eu o consideram mult mai puțin permisivă decât cea românească. O declarație a unei persoane care a îngrijit-o pe doamna Ellen înaintea Monicăi, aflată în dosarul cu nr. 507UJs 677/17, pe rol la Procuratura Kleve, arată următoarele: „Sistemul electric al clădirii este deranjat, defect”. Apoi, starea de sănătate a mamei dlui. Markus era atât de gravă, încât responsabilitatea și normele de îngrijire nu puteau fi lăsate la îndemâna unei persoane fără nicio pregătire de specialitate.

 

De aceea, suspiciunile mele ca părinte se exprimă sub forma următoarelor întrebări:

1. Autoritățile medicale ale landului Renania de nord - Westfalia aveau cunoștință despre starea de sănătate a cetățeanului german de sex feminin Ellen HEINEN în vârstă de 76 de ani?

2. Fiul acestei doamne, Markus HEINEN, a declinat oficial asistența de specialitate în fața autorităților competente?

3. Cum este posibil ca primarul acelei localități, poliția orașului, vecinii, chiar fiul, știind cât de gravă e starea de sănătate a femeii, să abandoneze o persoană în vârstă, cu facultățile mintale foarte diminuate, pe mâna și răspunderea unui străin fără pregătire profesională de asistență medicală?

 

În seara zilei de 7 decembrie 2017, în jurul orei 22, am vorbit pentru ultima oară în această viața cu copila mea dragă! „Mi-e dor de voi, tati! Mi-e atât de dor de voi!” - mi-a spus la telefon... La câteva ore după această convorbire telefonică, un incendiu mocnit a început să degaje bioxid și monoxid de carbon în toată casa, fapt ce a trezit-o din somn pe Monica. Îngrozită, a alergat la etaj pentru a o salva pe Ellen HEINEN, cetățean german. N-a reușit. Și-a pierdut cunoștința... Dimineața, în jurul orei 6, alertată în urma incendiului, poliția germană cu greu a putut deschide ușa, blocată de trupul unui martir român, fetița mea, Monica! Moartea copilei mele dragi a amplificat tulburătoarea noastră întrebare: Cum își îngrijește Germania martirii și orfanii acestora? Răspunsul e cutremurător: cu indiferență!

 Vișeu de Sus, 04. 06. 2019 Ioan ȘTEȚCU”

 

Fragmente din raportul amănunțit trimis de Ioan Ștețcu postului de radio Deutsche Welle, personal d-lui Robert Swartz, directorul secției române 

 

„Atât procuratura din Kleve cât și cea din Düsseldorf, au decis să închidă dosarul investigației pe motiv că nu există suficiente probe care să ateste că a fost vina sau neglijența cuiva în acest caz. Procuratura nu a luat în considerare toate probele existente în dosar și iată că au luat o decizie greșită. Oare procurorii nu vor să deslușească acest aspect? De ce? Pe scurt, lucrurile stau în felul următor: Dl. procuror Heming de la Procuratura Generală din Düsseldorf spune: „Nu poate fi exclus faptul ca focul să fi fost cauzat de defecțiuni tehnice la alimentarea electrică a patului de îngrijire reglabil electric al doamnei Heinen, decedată, de asemenea. De fapt, nu există indicii că acest lucru era previzibil și evitabil”.

 

Pe parcursul investigației există însă mărturii din care rezultă că sistemul electric din casă avea mari probleme, siguranțele cădeau des, iar o parte din casă a fost complet decuplată de la curent. Deci, sunt sigur și cred că situația era atât previzibilă, cât și evitabilă, dacă sistemul electric din casă ar fi fost reparat corect și la timp. Dl. procuror Heming știa că acolo există un spital ascuns când vorbește de patul electric, dar nu a extins cercetările din care să rezulte în ce condiții a fost creat acest spital, dacă întrunește condițiile legale în materie, și anume: 

 

● Cine a eliberat autorizația de funcționare?

● Cine a făcut toate demersurile pentru înființarea acestui spital?

● S-au făcut verificările cerute de lege pentru funcționarea lui?

● Ce condiții trebuiau să îndeplinească personalul de specialitate și cel auxiliar?

● Existau asigurate condițiile de protecția muncii personalului?

● Dacă normele de prevăzute de lege privind asigurarea protecției împotriva incendiului erau afișate și cunoscute de personalul spitalului

● Dacă existau senzori de fum în camere și sistem video în toată casa, inclusiv la intrare etc. Procurorul de la procuratura Kleve, care conducea direct ancheta la față locului, trebuia să aibă imediat un rol activ, astfel:



1. Să facă lista martorilor iar aceștia să fie de îndată chemați să dea declarații despre tot ce știu în cauză, ce au văzut și trăit înainte de groaznica drama, poate unică în Europa.

2. Să facă lista principalilor suspecți.

3. Să procedeze la inventarierea și analizarea tuturor probelor de la față locului, de îndată, și continuarea cercetărilor cu mai multe ipoteze de lucru.

4. Obligatoriu, trebuiau luate declarațiile tuturor ingrijitoarelor care au îngrijit-o pe doamna Ellen înainte de tragedie.

5. Pompierii veniți la față locului trebuiau să stabilească, de îndată, cauza incendiului și să spună ce a fost acolo (o mâna criminală?) sau să indice clar cauza incendiului.
 

 

Dacă se făceau aceste mișcări (obligatorii pentru procurori) lucrurile erau limpezi ca lacrima! Trebuie să precizez, de asemenea, că dl. Procuror de la Kleve nu a voit să coopereze cu noi, părinții Monicăi, în mod direct, deși în timpul investigațiilor ne-am adresat procuraturii Kleve cu un set de întrebări, în ziua de 06/01/2018, întrebări aflate la dosarul în cauza, dar pe care acesta le-a ignorat total!

 

Având în vedere că Monica este cetățean român, se impunea să fie înștiințată, de îndată, Ambasada României de la Berlin! Noi ne-am adresat Ambasadorului României la Berlin, Domnului Emil Hurezeanu, care ne-a declinat competența Consulatului General al României de la Bonn, pe dată de 23 decembrie 2017, ora 20:51, cu rugămintea de a fi monitorizat „Cazul Monica”, în condițiile legii. Consulatul ne-a informat astfel: Procuratura din Kleve nu poate comunica direct informațiile consulatului, ci doar prin intermediul unui avocat autorizat în Germania. Atât. În rest, tăcere!”

____________________________________

 

Îndârjirea cu care Ioan Ștețcu continuă să facă demersuri pentru denunțarea publică a derapajelor instituționale germane care au dus la moartea fiicei sale sunt exprimate simplu și tăios, chiar în rechizitoriul trimis de el postului Deutsche Welle: „Eu i-am promis Monicăi că voi lupta cu arma legii pentru aflarea adevărului... Acest caz fără precedent trebuie să fie mediatizat la nivel național și internațional, pentru a stârni reacții până la vârf. Cu emoția colectivă, cu sprijinul cetățenilor, cred că se va naște o forță uriașă. Scopul final este evitarea pe viitor a unor asemenea tragedii! Ajunge martiriul celor două victime nevinovate!”.


Afisari: 396
Spune-le prietenilor:
  • RSS
  • Digg
  • del.icio.us
  • Facebook
  • Mixx
  • Google Bookmarks
  • FriendFeed
  • LinkedIn
  • MySpace
  • Netvibes
  • Reddit
  • Technorati
  • Tumblr
  • Twitter
  • Yahoo! Bookmarks
  • Yahoo! Buzz
  • email
  • Live
  • StumbleUpon
  • Ping.fm

Comentarii

* Nume:
* Email:
* Mesaj:
  caractere ramase
* Cod de siguranta:

Va rugam sa introduceti in casuta de mai sus codul de siguranta
  * campuri obligatorii
 

Nu sunt comentarii.
Alte articole | Arhiva
 
Colegiul de redactie

MIHAI EMINESCU
(Coordonator editorial şi moral)
Eudoxiu Hurmuzachi
Carmen Sylva
Vasile Alecsandri
Nicolae Densușianu
I.L. Caragiale
George Coșbuc
Vasile Pârvan
Nae Ionescu
Nicolae Iorga
Pamfil Şeicaru
Cezar Ivănescu
Dan Mihăescu
Stela Covaci

Colaboratori

Ciprian Chirvasiu, Dan Puric, Dan Toma Dulciu, Daniela Gîfu, Dorel Vişan, Firiță Carp, Florian Colceag, Florin Zamfirescu, Laurian Stănchescu, Lazăr Lădariu, Mariana Cristescu, Marius Dumitru, Mădălina Corina Diaconu, Mircea Coloşenco, Mircea Chelaru, Mircea Șerban, Miron Manega (ispravnic de concept), Nagy Attila, Sergiu Găbureac, Zeno Fodor

Citite Comentate Comentarii noi Ultimele articole
Newsletter