Se încarcă pagina ...

Despre Dileme si Certitudini

Data publicarii: 11.10.2018 21:49:00

 

Articol apărut în numărul 4 al revistei „CERTITUDINEA”.

 

România a intrat încet È™i sigur în planul acesta al distrugerii ei, al vătămării ei în forul cel mai interior al ei È™i anume, cum spunea părintele Stăniloae, în structura sau arhitectura ei sufletească...

 

Pilonii de rezistenÈ›ă ai aces­tui neam sunt distruÈ™i, asta contează mult mai mult decât dacă ai lua teritorii, bogăÈ›ii... României i se confiscă pe zi ce trece felul ei de a fi, i se distor­sionează trăirile, i se modifica firea, fibra creÈ™tină. Sunt mutaÈ›ii care se văd deja.

 

Este clar, este o agresare din toate punctele de vedere, o agresiune politică, economică, dar È™i la nivel de mentalitate, de credinÈ›ă. Este o Românie agonică, crucificată.

 

România ca stat nu mai există, decât formal. ÎÈ™i mimează penibil competenÈ›ele, dar dacă vrea să È™i le manifeste este complet paralizată. Asta s-a È™i vrut de către cei care au creat UE. Este în fond unda de È™oc târzie a comunismului, care ne-a sur­prins pe toÈ›i crezându-l că el a murit. Acum este o altă etapă...

 

Globalizarea este o altă etapă, a comu­nis­mului, iar România este din nou supusă în mod lent unui experiment, letal pentru ea, din nefericire, de aceasta dată. Presiunii ideologice, mutilărilor, mal­tra­tărilor, asasinatelor, formelor de tortură, tuturor aces­tora, noi întotdeauna le-am răspuns prin cre­dinÈ›ă.

 

Acum însă, asistăm la o diluare a credinÈ›ei, la o confuzie generală È™i la faptul că ne-a dispărut capa­citatea de a dăinui. Suntem într-o situaÈ›ie tragică, fără precedent în istoria neamului nostru. Avem stat improvizat permanent, cu guverne mario­netă care sunt schimbate în funcÈ›ie de interesele marilor puteri internaÈ›ionale, deci, în concluzie, nu mai avem stat, căci statul ar trebuie să apere inte­re­sele naÈ›ionale, È™i nu a unui grup de oameni, aÈ™a cum spunea Herder. Și pornind de aici, ce nu mai avem? Ceva foarte grav, nu mai avem intelectuali creÈ™tini, care să apere biserica È™i valorile fundamentale ale acestui neam.

 

Ce avem în schimb aproape la nivel de inflaÈ›ie? O masă de opor­tuniÈ™ti fripturiÈ™ti, intelectuali ascultători care cântă cu spor pe claviatura dezacor­dată a noii partituri internaÈ›ionaliste, fără È™ansa de a mai scoate o notă adevărată. Poate că există în È›ara aceasta o intelec­tualitate ascunsă, de cea mai bună calitate, dar care nu a fost niciodată încurajată să formeze o opinie publică. Între cele două războaie de pildă, intelec­tualitatea era braÈ›ul întins al bisericii. Erau intelec­tuali creÈ™tini care apărau felul de a fi românesc.

 

As­tăzi, avem intelectuali plătiÈ›i parcă să asasineze È›ara, să o lovească în temeliile ei funda­men­tale pentru a avea, în fond, niÈ™te avantaje mate­riale efe­mere. Datorită acestora, poporul ro­mân nu mai are certitudini, are dileme. PoÈ›i să faci exerciÈ›ii socratice asupra cunoaÈ™terii în general, dar nu asupra jertfei unui popor. Emil Cioran se întreba când a apărut licheaua de român, È™i-È™i răspundea tot singur, gândindu-se că fibra autentică a fost profund modificată de acea mie de ani de năvăliri barbare, care în timp au dat rodul acesta nefericit de român degenerat, ce a subminat dintotdeauna calitatea de a fi român în lume.

 

B.P. Hasdeu spunea că: „Viermii cei mai periculoÈ™i nu sunt cei din afară, ci aceia care se formează în însuÈ™i corpul nostru cangrenat“, iar „bietul“ Eminescu se gândea la acele lovituri date de istoria cruntă în coloana vertebrală a acestui neam: influenÈ›a fanariotă, elementul alogen: nu străinul în general care ne-a adus È™i lucruri bune, ci cel care a lucrat premeditat întru degenerarea È™i exploatarea noastră, precum È™i acele alte idei nefericite din Occident, È™i aici nu este vorba de influenÈ›a profund civilizatoare a Occidentului pe care întotdeauna am recunoscut-o, ci periculoasa corupere a noastră cu anumite idei putrede care nu se potriveau atunci, ca È™i acum, dacă stăm să ne gândim, deloc cu structura noastră sufle­tească.

 

Asimilându-le forÈ›at ne-au creat un proces tragic de îmbătrânire prematură. AÈ™a gândea el, disperat fiind de începutul unei degenerări masive în felul de a fi românesc. Nu este vorba să te vezi pur în faÈ›a istoriei, ci este vorba de a vedea că noi, românii, cu păcatele noastre, am avut totuÈ™i un fel de a fi nobil în lume, care în timp a primit lovituri substanÈ›iale, ce a împărÈ›it condiÈ›ia românească în două planuri de existenÈ›ă între care nu există nicio negociere. Și aici mi-aduc aminte de vorba părintelui Steinhardt: „ro­mânul are două verbe, din care È›âÈ™­nesc două atitu­dini în faÈ›a vieÈ›ii, a răzbate È™i a te des­curca.“ Primul aparÈ›ine martirului român, cel care trece prin sufe­rinÈ›ă È™i o transfigurează, iar cel de-al doilea aparÈ›ine lichelei româneÈ™ti, adaptată tot­deauna sublim la mediu, a cărei vocaÈ›ie este su­pra­vieÈ›uirea È™i profitul. Și dacă cea dintâi ne-a creat no­ble­È›ea firii noastre de a fi urcându-ne spre Dumnezeu, cea de-a doua a subminat È™i subminează în con­ti­nuare românitatea noastră.

 

Să supra­pu­nem peste asta dorinÈ›a interna­È›ională de astăzi de a face o penibilă È™i falsă horă a unirii, în dublă contradicÈ›ie, cu noi È™i cu alÈ›ii. Noul cosmopolitism reînviat, de tip euro­pean, este absurd È™i pervers, aducându-mi amin­te de remarca unui om inteligent faÈ›ă de această pro­punere colectiv-interna­È›ionalistă: „Să înÈ›eleg că eu trebuie să fiu fidel soÈ›iei mele, pe când dumneata îmi propui să fiu fidel soÈ›iei dumitale“.

 

Cât de greu este să fii, în lumea de astăzi, român. Ni s-a indus frica de propria noastră iden­titate până la paroxismul acestei cumplite stări, care a dus la ruÈ™inea de a fi român. SuprapuneÈ›i dimen­siu­nea acută a acestei cumplite boli sufleteÈ™ti con­tem­porane cu dimensiunea ei cronică È™i atunci veÈ›i descoperi cât de adevărată a fost expresia acelei tragice conÈ™tiinÈ›e a neamului nostru, numită Mihai Eminescu, când a spus că „Tara (carenÈ›a) cea mai mare a poporului român este lipsa încrederii în sine“.

 

AÈ™ezaÈ›i sub remarca aceasta cutremurător de adevărată, fiinÈ›a zdrobită în per­ma­nenÈ›ă a românului È™i veÈ›i da de izvorul neîncrederii lui permanente în sine. Acest gol fatal care ne putea scoate în istorie, a fost în schimb salvat în veac printr-un singur lucru: incredibila lui consecvenÈ›ă în propria-i credinÈ›ă în Dumnezeu. Și totuÈ™i pentru alÈ›ii astăzi nu mai este oportun să fii român. Numărul lor se măreÈ™te tacit pe zi ce trece. Nu este o noutate. Aces­te devieri de la pro­pria condiÈ›ie s-au mai în­tâmplat în istoria noas­tră. Îmi aduc aminte tot de ceea ce spunea într-un discurs al său, B.P. HaÈ™deu: „Noi am dori a lucra româneÈ™te, zice oftând cos­mopolitul mascat, dar nu e oportun!“. Și tot mai de­parte genialul român basa­rabean completează: „Ne­mic mare în lume n-a prins rădăcină fără să fi avut martiri. Dacă apostolii lui Christ judecau că nu era opor­tun să se expună la tortură, omenirea ar fi ido­latră până astăzi… cine se teme a fi român totdeauna, sub pretext de oportu­ni­tate, nu e român niciodată“. Ca apoi, pe cerul confuz È™i înceÈ›oÈ™at al È›ării să apară expresia lui profetică aducătoare de lumină: RO­MÂNUL NU MAI EXISTĂ DE ÎNDATĂ CE ÎNCE­TEAZĂ SĂ FIE ROMÂN.

 

AÈ™a erau ei atunci, marii români, radicali È™i absoluÈ›i din dragoste de È›ară. Din nefericire specia aceasta de român care îÈ™i declină în mod major condiÈ›ia, a dis­părut astăzi. La nivel de con­È™tiinÈ›ă naÈ›ională, inte­lectualii noÈ™tri de azi, ali­niaÈ›i cuminÈ›i la directivele Noii Ordini Interna­È›io­nale, sunt, în comparaÈ›ie cu această rasă superioară de români dispărută, niÈ™te adevăraÈ›i pitici morali. Cum să perceapă ei acea ma­ximă intensitate de trăire care l-a făcut pe Eminescu să exclame: „SAU ÈšARA ACEASTA SĂ FIE ÎN ADEVĂR ROMÂNEASCĂ, SAU NICI NU MERITĂ SĂ FIE!“. Acesta este actul de naÈ™­tere al conÈ™tiinÈ›ei noas­tre de sine. De la acest strigăt al firii noastre că­tre absolut, toÈ›i românii mari care au urmat È™i-au declinat firesc în termeni majori condiÈ›ia de a fi români.

 

Afisari: 686
Autor: DAN PURIC
Spune-le prietenilor:
  • RSS
  • Digg
  • del.icio.us
  • Facebook
  • Mixx
  • Google Bookmarks
  • FriendFeed
  • LinkedIn
  • MySpace
  • Netvibes
  • Reddit
  • Technorati
  • Tumblr
  • Twitter
  • Yahoo! Bookmarks
  • Yahoo! Buzz
  • email
  • Live
  • StumbleUpon
  • Ping.fm

Comentarii

* Nume:
* Email:
* Mesaj:
  caractere ramase
* Cod de siguranta:

Va rugam sa introduceti in casuta de mai sus codul de siguranta
  * campuri obligatorii
 

Nu sunt comentarii.
Alte articole | Arhiva
 
Colegiul de redactie

MIHAI EMINESCU
(Coordonator editorial şi moral)
Eudoxiu Hurmuzachi
Carmen Sylva
Vasile Alecsandri
Nicolae Densușianu
I.L. Caragiale
George Coșbuc
Vasile Pârvan
Nae Ionescu
Nicolae Iorga
Pamfil Şeicaru
Cezar Ivănescu
Dan Mihăescu
Stela Covaci

Colaboratori

Ciprian Chirvasiu, Dan Puric, Dan Toma Dulciu, Daniela Gîfu, Dorel Vişan, FiriÈ›ă Carp, Florian Colceag, Florin Zamfirescu, Laurian Stănchescu, Lazăr Lădariu, Mariana Cristescu, Marius Dumitru, Mădălina Corina Diaconu, Mircea Coloşenco, Mircea Chelaru, Mircea Șerban, Miron Manega (ispravnic de concept), Nagy Attila, Sergiu Găbureac, Zeno Fodor

Citite Comentate Comentarii noi Ultimele articole
Newsletter