Se încarcă pagina ...

Din "învătăturile" unui mare asasin economic: Mugur Isărescu

Data publicarii: 21.09.2018 11:48:00

Articol apărut în numărul 3 al revistei „CERTITUDINEA”.

 

La sfârÈ™itul lunii noiembrie 2016, guvernatorul pe viaţă al Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, a avut mai multe „expuneri” mediatice.
Se pare că a început antrenamentele pentru preluarea conducerii unui nou „guvern al meu”, format din „tehnocraţi” specializaţi în slujirea intereselor mafiei financiare transnaţionale.
Într-una din aceste „expuneri”, guvernatorul i-a tras de urechi pe bancherii din România care, în opinia sa, „nu ştiu să se poarte cu clienţii lor” şi i-a îndemnat să meargă la şcoală şi să înveţe bunele maniere de care au nevoie ca să-şi anestezieze clientela pentru a putea fi jumulită fără să simtă prea mult durerea pierderii banilor.


La o conferinţă organizată pe tema împlinirii a 10 ani de la aderarea României la Uniunea Europeană, la care erau prezenţi şi Klaus Iohannis, Preşedintele României, şi Gunther Oettinger, Comisarul European pentru Buget şi Resurse Umane, Mugur Isărescu le-a spus celor de faţă că: „Vrem să creştem mai repede şi e absolut normal să dorim asta, pentru că aşa reducem decalajele. Dar ca să creştem mai repede trebuie să mărim potenţialul nostru de creştere”.
Guvernatorul pe viaţă constată, însă, că „avem dificultăţi atât cu factorul capital, cât şi cu forţa de muncă”.

 

În perioada 1990-2000, preÈ›urile au crescut de peste o mie de ori

 

Iată, deci, că eternul guvernator ştie bine lecţia despre creşterea economică şi reducerea decalajelor. Într-adevăr, nu putem reduce decalajele care ne despart de ţările avansate decât dacă reuşim să realizăm o creştere economică accelerată şi nu putem obţine o astfel de creştere decât dacă mărim potenţialul de creştere. Cu alte cuvinte, dacă mărim ambii factori ai acestui potenţial, capitalul şi forţa de muncă.


Avem capital puţin şi prost şi am pierdut şi partea cea mai bună a forţei de muncă, plecată din ţară în căutarea unui trai decent.
Ceea ce uită domnul guvernator să ne spună este că „dificultăţile” pe care le are, acum, România, atât cu capitalul, cât şi cu forţa de muncă, se datorează ingineriilor financiare pe care le-a pus în operă chiar el şi care au determinat distrugerea atât a capitalului acumulat de români până în anul 1989, cât şi a unei bune părţi din forţa de muncă a ţării.


În perioada 1990-2000, Mugur Isărescu, împreună cu ceilalţi membri ai consiliului de administraţie al Băncii Naţionale a României, a pus în funcţiune tiparniţa de bani a băncii şi a aruncat în circulaţie o cantitate uriaşă de bani de hârtie, care a declanşat şi întreţinut cea mai mare inflaţie din istoria ţării. Inflaţie care, la rândul ei, a determinat distrugerea celei mai mari părţi a capitalului acumulat de poporul român de-a-lungul istoriei, ca şi a milioane de locuri de muncă.


În perioada 1990-2000, masa monetară creată de Banca Naţională a României a crescut de la 514 miliarde de lei la 185.060 miliarde de lei, adică de peste 360 de ori, în condiţiile în care producţia ţării, PIB-ul, a scăzut cu aproape 20%, cea mai mare depresiune economică din istoria acestei ţări. Într-o economie normală, sănătoasă, masa monetară creşte sau scade proporţional cu producţia.


Implacabil, această creştere uriaşă a cantităţii de bani aruncată în circulaţie de către Banca Naţională a României a determinat creşterea de peste o mie de ori a preţurilor în economia naţională. „Întotdeauna şi oriunde, spune economistul american Milton Fridman, laureat al Premiului Nobel, inflaţia este un fenomen monetar. Ea nu poate fi cauzată decât de creşterea mai rapidă a cantităţii de bani decât a producţiei”.

 

Salariile şi pensiile creÈ™teau cu 225%, iar preÈ›urile cu 250%

 

În aceiaşi perioadă, 1990-2000, în Cehia, unde masa monetară a crescut foarte puţin, preţurile au crescut de numai 3,5 ori, creştere absolut normală, cerută de trecerea de la economia comunistă la economia bazată pe proprietatea privată asupra capitalului.
În timp ce Mugur Isărescu şi echipa lui de la Banca Naţională a României creşteau preţurile cu 250% pe an, Petre Roman şi echipa lui de la Guvernul României şi cu complicitatea liderilor de sindicat, „emanaţi de revoluţie”, indexau „subunitar” salariile şi pensile, astfel încât puterea de cumpărare a acestora scădea cu fiecare an de inflaţie. Preţurile creşteau cu 250% pe an iar salariile şi pensiile cu 225%, astfel că puterea de cumpărare a salariilor şi pensiilor se reducea cu 10% pe an. Aşa s-a ajuns ca, în anul 2000, puterea de cumpărare a salariilor şi pensiilor să nu mai reprezinte decât 60% din aceea existentă în anul 1989.


În aceiaşi perioadă, 1990-2000, numărul salariaţilor s-a redus de la 8,1 la 4,6 milioane.


Reducerea salariului mediu, exprimat în preţurile de astăzi, de la 414 euro, în anul 1990, la 241 euro, în anul 2000, combinată cu reducerea numărului mediu de salaraţi, de la 8,1 milioane, în 1990, la 4,6 milioane, în anul 2.000, a avut ca efect reducerea drastică a fondului de salarii, de la 39,7 miliarde de euro, în anul 1990, la 13,4 miliarde de euro, în anul 2000.


În condiţiile în care numărul pensinarilor a crescut, de la 3,3 milioane, în anul 1990, la 6,2 milioane, în anul 2000, iar pensia medie a scăzut, de la 140 euro pe lună, în anul 1990, la 82 euro pe lună, în anul 2000, fondul de pensii a crescut puţin, de la 5,6 miliarde de euro, în anul 1990, la 6,0 miliarde de euro, în anul 2000.


Împreună, valoarea fondului de salarii şi a fondului de pensii s-a redus, de la 45,3 miliarde de euro, în anul 1990, la 19,4 miliarde de euro, în anul 2000, deci la mai puţin de jumătate.


Aceasta a însemnat, însă, reducerea brutală a cererii, atât a cererii de bunuri de consum, cât şi a cererii de bunuri de investiţii. Mii de întreprinderi, trecute, prin Legea 15/1990, din proprietatea publică a poporului român, în proprietatea privată a statului, s-au trezit că nu au cui vinde produsele lor, au intrat în „blocaj financiar”, în incapacitate de plată, în faliment, gata pentru a fi “privatizare”, adică vândute pe nimic politicienilor şi transnaţionalilor.


Răul produs de Banca Naţională a României, în complicitate cu guvernele României conduse, în acea perioadă, de Petre Roman, Theodor Stolojan, Nicolae Văcăroiu, Victor Ciorbea, Radu Vasile şi… Mugur Isărescu, nu s-a oprit aici.

 

Pentru un prejudiciu de 60 milioane de euro, Dan Voiculescu a fost condamnat la 10 ani de inchisoare. La câţi ani de închisoare ar trebui condamnaţi cei care au produs prejudiciul de 700 miliarde de euro?

 

În condiţiile creşterii an de an a preţurilor, guvernanţii României, mai sus menţionaţi, au indexat subunitar salariile, reducându-le puterea de cumpărare. Dar, după o mică reevaluare a capitalului fix, făcută în anul 1991, au uitat, apoi, complet, de necesitatea indexării valorii capitalului fix, a amortizării, astfel încât fondul de amortizare nu a mai permis reînnoirea capitalului. Toate întreprinderile trecute în proprietatea statului s-au, trezit nu numai că nu mai au cui vinde, dar că nu mai au nici bani cu care să înlocuiască utilajele şi echipamentele uzate.


Exprimată în preţurile de astăzi, valoarea imobilizărilor corporale, a capitalului fix, din România, era de 480 miliarde de euro, în anul 1989, iar în anul 2000 ajunsese la 160 miliarde de euro. Diferenţa de 320 miliarde de euro reprezintă o parte a prejudiciului creat poporului român de membrii consiliului de admnistraţie al Băncii Naţionale a României şi de membrii guvernelor mai sus menţionate.


Dacă luăm în considerare datele publicate de BNR în Raportul său anual privind aşa-zisele investiţii străine directe pe anul 2016, din care rezultă că imobilizările corporale şi necorporale reprezintă 45,5% din valoarea investiţiilor, a capitalului, ajungem la concluzia că valoarea prejudiciului creat poporului român, prin inflaţia declanşată de Banca Naţională a României, în deceniul 1990-2000, se ridică la peste 700 de miliarde de euro, în banii de astăzi.


Aceste fapte se încadrează perfect la infracţiunea de subminare a economiei naţionale prevăzută de Codul Penal al României, în vigoare la data săvârşirii faptelor.


Pentru un prejudiciu de 60 milioane de euro, Dan Voiculescu a fost condamnat la 10 ani de inchisoare. La câţi ani de închisoare ar trebui condamnaţi cei care au produs prejudiciul de 700 miliarde de euro?

 

1.500 miliarde de euro scoÈ™i din È›ară până acum. Plus 90 de miliarde anul acesta

 

Partea cea mai rea a consecinţelor ingineriilor financiare, puse în operă de banca centrală şi guvernele României postdecembriste, nu o reprezintă distrugerile de capital şi de locuri de muncă, oricât de mari sunt acestea, după cum am văzut, ci crearea unei economii bolnave, o economie oligarhică, în care 90% din capitalul naţional a ajuns în proprietatea privată a câtorva mii de oligarhi, în cea mai mare parte străini, în timp ce marea majoritate a cetăţenilor ţării este lipsită de capital, fiind obligată să-şi vândă forţa de muncă la preţul stabilit de oligarhi. Această economie bolnavă produce puţină valoare adăugată, È™i aceea însuşită, în cea mai mare parte, de oligarhi şi transferată în străinătate.


Conform calculelor mele, realizate pe baza datelor publicate în Anuarele Statistice ale României, în perioada 1990-2016, oligarhii au scos din ţară peste 1.500 miliarde de euro, adică peste 50% din PIB-ul creat de români în această perioadă. În 2017, s-au mai scos 90 miliarde de euro, din PIB-ul de 180 miliarde de euro, cât urmează să producem, până la sfârşitul anului.

 

Pentru a construi cei 8.000 de kilometri de autostradă de care am avea nevoie È™i ca să dispunem de un sistem de autostrăzi de aceiaşi densitate şi calitate ca al Germaniei, ne-ar ajunge suma de 80 miliarde de euro, adică mai puţin decât suma de bani de care suntem deposedaţi, ÎN FIECARE AN, de către cei care au devenit proprietarii capitalului românesc, prin ingineriile financiare puse în operă de banca centrală şi de guvernele postdecembriste.


Ţara rămâne cu salarii şi pensii de mizerie, din care nu se pot face economii, nu se pot face investiţii, nu se poate crea capital, nu se pot crea locuri de muncă.


Mugur Isărescu ştie bine că el şi ai lui au adus ţara în situaţia de a nu mai putea să-şi asigure o creştere economică accelerată şi sănătoasă, sustenabilă, să-È™i reducă decalajele care o despart de ţările dezvoltate ale Europei şi ale lumii. În schimb ne dă lecţii despre „creştere” şi „decalaje”, fiind convins că el şi ai lui vor ţine statul român în captivitate pe termen nelimitat şi că nu vor fi niciodată traşi la răspundere pentru răul pe care ni l-au făcut.

 

Constantin COJOCARU
1 noiembrie 2017.

Afisari: 324
Autor: Dr. (Ec) CONSTANTIN COJOCARU
Spune-le prietenilor:
  • RSS
  • Digg
  • del.icio.us
  • Facebook
  • Mixx
  • Google Bookmarks
  • FriendFeed
  • LinkedIn
  • MySpace
  • Netvibes
  • Reddit
  • Technorati
  • Tumblr
  • Twitter
  • Yahoo! Bookmarks
  • Yahoo! Buzz
  • email
  • Live
  • StumbleUpon
  • Ping.fm

Comentarii

* Nume:
* Email:
* Mesaj:
  caractere ramase
* Cod de siguranta:

Va rugam sa introduceti in casuta de mai sus codul de siguranta
  * campuri obligatorii
 

Nu sunt comentarii.
Alte articole | Arhiva
 
Colegiul de redactie

MIHAI EMINESCU
(Coordonator editorial şi moral)
Eudoxiu Hurmuzachi
Carmen Sylva
Vasile Alecsandri
Nicolae Densușianu
I.L. Caragiale
George Coșbuc
Vasile Pârvan
Nae Ionescu
Nicolae Iorga
Pamfil Şeicaru
Cezar Ivănescu
Dan Mihăescu
Stela Covaci

Colaboratori

Ciprian Chirvasiu, Dan Puric, Dan Toma Dulciu, Daniela Gîfu, Dorel Vişan, FiriÈ›ă Carp, Florian Colceag, Florin Zamfirescu, Laurian Stănchescu, Lazăr Lădariu, Mariana Cristescu, Marius Dumitru, Mădălina Corina Diaconu, Mircea Coloşenco, Mircea Chelaru, Mircea Șerban, Miron Manega (ispravnic de concept), Nagy Attila, Sergiu Găbureac, Zeno Fodor

Citite Comentate Comentarii noi Ultimele articole
Newsletter