Se încarcă pagina ...

Epidemia de hungaro-virus amenintă regiunea. Planul Kós Károly

Data publicarii: 13.05.2020 19:47:00

 

Articol apărut în numărul 63 al revistei „CERTITUDINEA”

 

  

În 2017, Guvernul Ungariei a inițiat un program de dezvoltare economică în Transilvania, intitulat „PLANUL KÓS KÁROLY”. Pentru funcţionarea acestui program, respectiv pentru armonizarea programelor viitoare de acest gen, a fost înfiinţată și FUNDAŢIA PRO ECONOMICA, având ca scop principal „îmbunătăţirea nivelului de trai al familiilor din România”. Programul e finanțat oficial de guvernul Viktor Orban cu zeci de milioane de euro și se adresează fermierilor din Transilvania care depun în limba maghiară proiecte pentru subvenționare. Planul Kós Károly, de dezvoltare economică, elaborat de guvernul Ungariei și membri ai UDMR, care stă la baza intervenției economice a Budapestei în Transilvania, arată clar că acțiunile guvernului maghiar prevăd ajutoare directe pentru cetățenii de etnie maghiară din România.

______________________

 

„Ce știa tot satul, dar nu știa bărbatul” era că planul vizează explicit cetățenii de etnie maghiară, nu toată populația Transilvaniei, cum ni se sugera, pudibond și nărod, în 2017, la vremea lansării acestuia. Planul Kós Károly detaliază și concretizează, după cum o și spune: „decizia guvernului ungar de a iniția un program de revitalizare economică pentru cetățenii maghiari din România (subl. N.)”.

 

Mai clar nici că se putea. Deci, vecina noastră Ungaria, parteneră în NATO și colegă de UE, inițiază și aplică un plan amplu (doar) până la Carpați – acolo unde se termină pentru Viktor Orban Europa Centrală - , dedicat expres (doar) cetățenilor de etnie maghiară. Un plan în care nu apare niciodată, explicit, nici „statul român”, nici „guvernul României” și care poartă numele uneia dintre personalitățile maghiare – inițiatorul și promotorul „transilvanismului” – a cărei posteritate politică este un fals grosolan.

 

Simbolistica documentului e totul. Căci tot planul, de la un cap la altul, este un discurs politic, o doctrină, un proiect strategic. O cărămidă solidă în efortul de de-suveranizare a României în Transilvania și revitalizarea „transilvanismului”, așa cum a fost gândit în realitate de inițiatorii acestuia: „calea spiritului ungar în Transilvania trianonică”.

 

Cine a fost Kós Károly? Transilvanismul ca ideologie de substitut

 

Documentul este așezat sub egida lui Kós Károly și numele personajului ales spune tot. Oficial, totul e frumos și luminos. După cum scrie, cu inocență ingenuă, presa de la București: „A fost un arhitect maghiar, scriitor, grafician, etnograf și politician exponent al transilvanismului din Austro-Ungaria și România. El a militat constant pentru integrarea comunității maghiare din Transilvania în societatea din România și pentru buna înțelegere între comunitățile etnice”.

 

 

 

Poți să nu lăcrimezi? În această linie de interpretare, Kós Károly este considerat un adept al multiculturalismului, susținătorul unui Ardeal în care românii, maghiarii și germanii să trăiască în armonie, împreună etc. etc.

Așa îl prezintă oficial – cum altfel? – și UDMR-ul, care îi face un portret atât de alb, încât ai impresia că te uiți la o reclamă pentru detergenți pentru mașinile de spălat.

 

Iar guvernul de la Budapesta, pe aceeași narațiune, cu un râs disprețuitor și cinic, a decis să îl așeze pe „iubitorul” de români, Kós Károly, pe frontispiciul planului său dedicat exclusiv maghiarilor din Transilvania.

 

În realitate, totul este un fake-news. Căci arhitectul maghiar din Timișoara, altminteri neamț după tată, nu era un adept al conviețuirii armonioase cu majoritatea românească, ci al „transilvanismului”, ceea ce e cu totul altceva.

Ce este „transilvanismul”? O ideologie care acreditează un specific al regiunii care trebuie prezervat cu orice preț (în raport cu statul român, evident, dar asta nu se spune), iar mobilizarea maghiarimii trebuia făcută în numele acestui ideal. Diversitatea etnică a Transilvaniei ar fi un atu major, o emblemă specifică, de aceea orice alterare a acestuia ar fi un sacrilegiu.

 

Dar nu trebuie să ne luăm după aparențe. În realitate, astualul „transilvanism” este o ideologie de substitut. Sensul inițial al acestuia nu a fost „prezervarea diversității etnice a Ardealului”, ci… înfrângerea Imperiului Austro-ungar, destrămarea imperiului și unirea Transilvaniei cu România. Intrarea regiunii în statul român, aceasta a fost rațiunea „transilvanismului”. „Transilvanismul” distorsionat a fost, de fapt, singura ideologie care a mai rămas intelectualității maghiare pentru a NU accepta, fie și tacit, integrarea regiunii în statutul român, pentru a NU legitima ziua de 1 decembrie 1918, pentru a ridica o baricadă chiar și atunci când era evident că lupta era pierdută… Cum avea să spună un senator maghiar de la Budapesta în interbelic, „a fi transilvanist înseamnă a trăi periculos și a rămâne maghiar.”

Acesta a fost, de fapt, mesajul lui Kós Károly, și de aceea a fost el decorat după Diktatul de la Viena de către alt „multiculturalist” celebru, Miklós Horthy.

 

 

Alți doi „multiculturaliști”: Viktor Orban și Miklos Horhy

 

În realitate, Kós Károly nu dădea doi bani nici pe români, nici pe multiculturalism. Proba? Niciodată, înainte de 1918, marele arhitect nu a pledat pentru o recunoaștere reală și o integrare armonioasă a majorității românești – pe care nu o menționa niciodată și de care nu îi păsa. Transilvania însemnase, până atunci, doar unguri, sași și secui. „Revelația” transilvanismului ca mod de relaționare cu românii a venit doar atunci când Transilvania a intrat, prin Unire, în componența Regatului României. Și nici asta nu s-a petrecut brusc, ci pe etape, adică doar atunci când Kós Károly s-a convins că altă posibilitate nu mai este. Primul său gest „multicultural” îl face în primăvara lui 1919, când organizează așa numita „republică de la Călata”, o entitate de autoguvernare maghiară apărută ca reacție la Unirea de la 1 decembrie 1918. Evident, asemenea inițiative marginale nu aveau nicio șansă.

 

Așa că devine „transilvanist”. Recunoaște, la începutul anului 1921 – împreună cu Paál Árpád și Zágoni István – că lupta pare pierdută și că nu mai poate fi dusă ca înainte. De aceea a adresat un apel către maghiarimea ardeleană cu titlul de Kiáltó szó (Glasul care strigă), iar una din enunțurile-cheie ale documentului sună astfel: „Trebuie să ținem cont de forțele noastre, să ne organizăm munca, trebuie să știm scopul pe care vrem să îl atingem”.  Iar Kós Károly îl știa foarte bine, că de asta a fost decorat ulterior. Nu e deloc întâmplător că acest citat din 1921, ambiguu, dar limpede în ambiguitatea sa, este și motto-ul din 2017 al Planului guvernului maghiar de acțiune în Transilvania.

 

Încă un episod, tot relevant. „Transilvanismul” s-a manifestat și în literatură din inițiativa contelui János Kemény care, în 1926, a invitat în castelul său din Brâncovenești personaje literare maghiare din România. Acolo a fost fondată asociația culturală Helikon, la reuniunile căreia Kós Károly se întreținea cordial cu un alt „multiculturalist” notoriu… Albert Wass, persoană condamnată printr-o sentință definitivă pentru crime de război.

 

„Aţi înnebunit? Aici nu va călca picior de valah sau jidan!”

 

Și în 1940 vine testul suprem pentru „transilvanism”, adică Diktatul de la Viena. Ce face Kós Károly? Simplu, se implică activ. Este decorat urgent cu cea mai importantă decorație a regimului Horty, Crucea Apărării Naționale (Nemzetvédelmi Kereszt), (ziarul „Ellenzék”, Cluj, 16 iun. 1941) după care este numit profesor universitar prin crearea la Academia Agricola din Cluj a unei catedre speciale de Construcții agricole și devine, în acest fel, și membru al Senatului Învățământului Superior, calitate în care, spun cei care l-au cunoscut, „s-a opus numirii vreunui român ori evreu in învățământul superior”: „În același timp… a acceptat și exercitat cu o autoritate dictatorială potrivită atmosferei epocii, funcția de președinte al «Breslei Miklós Barabas», singura organizație de artiști plastici permisă în Transilvania de Nord, în care nu a admis primirea artiștilor români și evrei”, declarând explicit unor solicitanți pentru intrarea în organizație: „Aţi înnebunit? Aici nu va călca picior de valah sau jidan!”

 

 

 

Cei care au înțeles cel mai bine alura strategică a „transilvanismului” și valoarea sa de ideologie de substitut au fost istoricii unguri care l-au evaluat retrospectiv. În 1942, cunoscutul istoric László Makkai, scria în studiul său „Calea spiritului ungar in Transilvania trianonica” („A magyar szellem útja a Trianoni Erdélyben”, revista „Hitel”, Cluj, nr. 7, 1942): „Transilvanismul a avut dreptate nu atunci când ademenea românimea cu sloganuri democratice și umaniste de circumstanță să intre într-un ocol comun (cu ungurii n.n.), ci atunci când credea cu fermitate că geniul transilvan, ca principiu organizatoric al conviețuirii popoarelor, poate fi inspirat exclusiv de ungurime. Prin „transilvanism” Ardealul și-a creat propria-i ideologie sanstefaniana (…) Statul nu poate fi altceva decât expresia spirituală a unui singur popor, iar acel stat care poartă spiritul națiunii ungare constituie singura forma de viață și pentru popoarele nemaghiare din bazinul carpatic…”.

 

Desuveranizarea României în Transilvania

 

Acesta este Kós Károly, inițiatorul „transilvanismului”, cel pe care autorii Planului din 2017 – guvernul ungar și UDMR-ul - , au decis să îl transforme în steag de luptă.

Partenerul direct al Guvernului Ungariei în România este UDMR. Autorii care semnează acest studiu sunt membrii UDMR (Borboly Csaba, Horváth Anna, Kozma Mónika, Molnár Zsolt, Pásztor Sándor, Péter Ferenc, Tamás Sándor, Winkler Gyula). Practic, aceștia semnează un document programatic care să fundamenteze/concretizeze o decizie a guvernului ungar. Ideea subliniată este aceeași: Budapesta lucrează în Transilvania direct, fără intermediari, având un partener nemijlocit acolo, în Uniunea Democratică a Maghiarilor din România (UDMR). Budapesta decide direcția, UDMR execută și scrie planul, Budapesta trece la implementare. Cine mai are nevoie de statul român?

 

În planul Kós Károly nu este menționat explicit statul român sau guvernul României. Faptul constiyuie, dincolo de desconsiderarea vădită, o tentativă strategică de a muta liniile roșii în relația bilaterală, respectiv de a se prezenta ca actor legitim să trateze chestiunea Transilvaniei indiferent de atitudinea statului român. Este ceea ce am numit desuveranizarea României în Transilvania.

 

Uluitor este însă altceva. Cum se face că un regim precum „regimul Orban”, care a fost și este pus sub oprobriu de instituțiile europene, contestat – nu de România! – la nivelul familiei politice din care face parte, un regim care dansează cu Moscova de câte ori are prilejul și a adus investiții rusești de zeci de milioane în UE și NATO și, în plus, este recipientul cel mai deschis investiților chineze în regiune – cum se face deci că un asemenea regim complexează incredibil Bucureștiul și paralizează încă o reacție firească? Tăcerile care s-au acumulat până astăzi, de la acceptarea fără reacție a investițiilor rusești de la Centrala nucleară de la Paks, lăsarea slobodă a oricărui oficial maghiar să se plimbe prin România ca la el acasă și să spună ce vrea, acceptarea umilitoare, fără reciprocitate, a refuzului părții maghiare de a ne onora Ziua Națională pe 1 decembrie, până la Planul Kós Károly – sunt inexplicabile din perspectivă românească. Dar, din perspectivă ungurească, au fost citite, de fiecare dată, ca o încurajare. Și Budapesta a mers tot mai departe, iar Bucureștiul pare acum fără replică.

 

Sursă: larics.ro

Titlul original: „Dan Dungaciu: Epidemia de hungaro-virus amenință regiunea. Planul Ungariei pentru maghiarii din Transilvania, decorat de… Horthy” (fragmente)

 

Afisari: 2046
Autor: DAN DUNGACIU
Spune-le prietenilor:
  • RSS
  • Digg
  • del.icio.us
  • Facebook
  • Mixx
  • Google Bookmarks
  • FriendFeed
  • LinkedIn
  • MySpace
  • Netvibes
  • Reddit
  • Technorati
  • Tumblr
  • Twitter
  • Yahoo! Bookmarks
  • Yahoo! Buzz
  • email
  • Live
  • StumbleUpon
  • Ping.fm

Comentarii

* Nume:
* Email:
* Mesaj:
  caractere ramase
* Cod de siguranta:

Va rugam sa introduceti in casuta de mai sus codul de siguranta
  * campuri obligatorii
 

Nu sunt comentarii.
Alte articole | Arhiva
 
Colegiul de redactie

MIHAI EMINESCU
(Coordonator editorial şi moral)
Eudoxiu Hurmuzachi
Carmen Sylva
Vasile Alecsandri
Nicolae Densușianu
I.L. Caragiale
George Coșbuc
Vasile Pârvan
Nae Ionescu
Nicolae Iorga
Pamfil Şeicaru
Cezar Ivănescu
Dan Mihăescu
Stela Covaci
Ciprian Chirvasiu

Colaboratori

Dan Puric, Dan Toma Dulciu, Daniela Gîfu, Dorel Vişan, Firiță Carp, Florian Colceag, Florin Zamfirescu, Laurian Stănchescu, Lazăr Lădariu, Mariana Cristescu, Cătălin Berenghi, Mădălina Corina Diaconu, Mircea Coloşenco, Mircea Chelaru, Mircea Șerban, Miron Manega (ispravnic de concept), Nagy Attila, Sergiu Găbureac, Zeno Fodor

Citite Comentate Comentarii noi Ultimele articole
Newsletter