Se încarcă pagina ...

GABRIELA VRÂNCEANU FIREA: "Ieri a fost zi de doliu pentru mine..."

Data publicarii: 22.11.2011 14:46:00

 

...Publicaţiile ''Săptămâna financiară'', ''Felicia'', ''Fin.ro magazin'' şi-au încetat acticitatea în varianta pe hârtie. Vor supravieţui doar online. E bine şi aşa, ar spune unii. E rău că s-a ajuns la această situaţie, spun eu. Din păcate, nu suntem nici în Franţa, nici în Statele Unite, unde presa scrisă a fost sprijinită să treacă de criza economică prin măsuri venite chiar din partea statului sau a unor entităţi (organizaţii, asociaţii) care nu au considerat cheltuiala cu presa tiparită o pierdere, ci o investiţie în democraţie, pentru asigurarea pluralismului si diversitatii de opinie.
 

Dar, vorba lui Mircea Badea, suntem in Romania si asta ne ocupa tot timpul si, as adauga eu, ne mananca aproape toate ziarele. Imi pare rau in special de echipa formidabila de jurnalisti economici de la "Saptamana financiara", pe care am coordonat-o 7 ani, si care a fost lidera absoluta pe aceasta nisa atat de speciala. Dar tocmai pentru ca am incredere in colegii mei, sunt convinsa ca nu vor ramane mult timp liberi de contract ( au prea multe cunostinte teorectice, practice, experienta, condei iscusit, surse etc). Sigur vor fi cooptati in alte redactii (cele foarte putine care mai exista), in birouri de presa ale bancilor comerciale sau multinationalelor ori, poate, cine stie, vor convinge pe cineva ca munca si daruirea lor inca sunt utile societatii si vor deschide un mijloc de exprimare media pe cont propriu, cu bani putini si multa munca.
 

Au, inca, un cuvant greu de spus in jurnalismul economic si ar fi mare pacat ca vocea lor sa nu mai fie auzita. Oriunde vor fi, Radu, Edi, Alina,Irina, Ionut Balan, Florin Rusu, Monica Cercelescu, Alexandru Moldovan, Adi Mosoianu, Miron Manega, Stefania Enache, Vali Moraru, Sorin Manea, Ioana Erdei, Consuela Stegereanu si ceilalti dragi colegi si frati de suferinta acum, vor avea din partea mea toata sustinerea morala si recomandarile pentru viitorii coordonatori (nu-mi place cuvantul sef, nu mi-a placut sa-mi spuna nimeni sefa...
Si, dupa cum ne indemnam cu totii, in primul slogan al Saptamanii financiare, "Show pe ei!!!!" Un final dureros poate insemna un nou inceput frumos, chiar daca timid...

Sursă: https://www.facebook.com/gabifirea

 

P.S. Emotii de toamna... Ar mai fi de adaugat la lista Gabrielei o sumedenie de alti colegi care ne-au fost alaturi pe parcursul celor 7 ani... Mihai, Sorin, Lucian, Eliza, Cristina, Ionela, Mariana, Ciprian, George, Sorin, Titus, George D., Robert, Vasile, Marius, Rodica, Ada, Marian, Mircea... Of, lista este ingrozitor de lunga, oricat as fi de atent, tot as omite pe cineva... Ideea e ca le multumim ...tuturor celor care au facut posibila aparitia celor 333 de numere ale celui mai spectaculos saptamanal... Si fiecare dintre ei ar trebui sa stie, daca nu stiu deja, ca gandul meu bun e alaturi de ei. Si nu numai gandul... Din pacate, sau poate din fericire, inca mai avem de rezolvat niste chestiuni impreuna... (RADU PREDA)

Sursă: https://www.facebook.com/rpreda007

 

Afisari: 2431
Autor: GABRIELA VRÂNCEANU FIREA
Spune-le prietenilor:
  • RSS
  • Digg
  • del.icio.us
  • Facebook
  • Mixx
  • Google Bookmarks
  • FriendFeed
  • LinkedIn
  • MySpace
  • Netvibes
  • Reddit
  • Technorati
  • Tumblr
  • Twitter
  • Yahoo! Bookmarks
  • Yahoo! Buzz
  • email
  • Live
  • StumbleUpon
  • Ping.fm

Comentarii

* Nume:
* Email:
* Mesaj:
  caractere ramase
* Cod de siguranta:

Va rugam sa introduceti in casuta de mai sus codul de siguranta
  * campuri obligatorii
 
Nume: gltvm4IeO (Jul, Sun 12, 2015 / 19:44)
Alex, dacă ai fi citit cu atenţie acest blog dedicat carrcatuiii, ai fi descoperit că sfaturile tale tehnice sunt inutile. La acest articol paginarea textului şi a fotografiilor este asumat asimetrică. cen rest, anumite "saituri" dorite de tine există een blog-roll.
Alte articole | Arhiva
 
Colegiul de redactie

MIHAI EMINESCU
(Coordonator editorial şi moral)
Eudoxiu Hurmuzachi
Carmen Sylva
Vasile Alecsandri
Nicolae Densușianu
I.L. Caragiale
George Coșbuc
Vasile Pârvan
Nae Ionescu
Nicolae Iorga
Pamfil Şeicaru
Cezar Ivănescu
Dan Mihăescu
Stela Covaci

Colaboratori

Ciprian Chirvasiu, Dan Puric, Dan Toma Dulciu, Daniela Gîfu, Dorel Vişan, Firiță Carp, Florian Colceag, Florin Zamfirescu, Laurian Stănchescu, Lazăr Lădariu, Mariana Cristescu, Marius Dumitru, Mădălina Corina Diaconu, Mircea Coloşenco, Mircea Chelaru, Mircea Șerban, Miron Manega (ispravnic de concept), Nagy Attila, Sergiu Găbureac, Zeno Fodor

Citite Comentate Comentarii noi Ultimele articole
Newsletter