Se încarcă pagina ...

Guvernul de tehnocrati al Maresalului Antonescu. Ajutorul alimentar acordat Frantei, Greciei si Vaticanului

Data publicarii: 25.06.2020 21:19:00

 

Articol apărut în numărul 66 al revistei „CERTITUDINEA”

 

 

Am prezentat în numărul trecut ceea ce am putea numi „miracolul economic al României” în plin război mondial, „miracol” coordonat de geniul economic al sociologului, omului de litere, profesorului de etică şi teologului Mircea Vulcănescu. Acesta a fost şi un economist redutabil È™i, în această calitate, a fost subsecretar de stat la Ministerul Finanţelor, între 27 ianuarie 1941 şi 23 august 1944, în guvernarea Antonescu. Astfel, în perioada 1941 – 23 august 1944, România a reuşit să-şi răscumpere creanţe din străinătate şi să-şi procure, tot din străinătate, aur şi devize convertibile în aur de cca. 11 vagoane (din care 8 ½ din Germania). Ca urmare, stocul de aur al BNR s-a dublat, de la 13 ½ la 24 ½ vagoane. Secretul acestor performanÈ›e a fost guvenul de tehnocraÈ›i impus dictatorial de mareÈ™alul Ion Antonescu, È™eful statului. Acesta a reuÈ™it să asigure nu numai prosperitatea economică României (fără termen de comparaÈ›ie cu vreuna din È›ările angajate în război, de o parte sau de alta) ci să trimită È™i ajutoare alimentare unor È›ări aflate în impas. (Miron Manega)

___________________


În situaÈ›ia critică în care se găsea È›ara la începutul anului 1941, generalul Ion Antonescu, Șeful Statului, instaurează dictatura militară „apolitică, de apărare a È›ării într-un ceas greu, cu concursul tuturor”, după cum a caracterizat-o Mircea Vulcănescu, scop în care a numit un guvern dictatorial, compus în cea mai mare parte din tehnicieni „necunoscuÈ›i de el, aleÈ™i pe baza competenÈ›ei lor tehnice” [...].

 

După eliberarea Basarabiei È™i nordului Bucovinei în vara anului 1941, la care s-a adăugat È™i preluarea administrării È™i exploatării economice a Transnistriei, în pofida continuării războiului împotriva Rusiei Sovietice alături de Germania, guvernul Antonescu a declanÈ™at un program de dezvoltare economică a È›ării È™i asigurarea traiului populaÈ›iei, ale cărui rezultate au fost recunoscute È™i apreciate [...].

                       

Prima preocupare a guvernului antonescian a fost asigurarea aprovizionării populaÈ›iei cu alimente È™i articole de primă necesitate.

           

Anul 1941 fusese un an secetos, astfel că recolta s-a dovedit a fi slabă. În agricultură se simÈ›ea È™i lipsa braÈ›elor de muncă, inflaÈ›ia explodase, iar comerÈ›ul devenise raiul speculanÈ›ilor. Lipsa alimentelor de pe piaÈ›ă începuse să se facă simÈ›ită È™i datorită faptului că societăÈ›ile germane colectau cereale direct de pe piaÈ›ă, fără niciun control.

           

DificultăÈ›ile privind aprovizionarea cu alimente a populaÈ›iei, datorate totalei dezorganizări a transporturilor, precum È™i prudenÈ›a guvernului în ceea ce priveÈ™te crearea unor rezerve pentru viitor, au dus pe parcursul anilor 1941-1942, la raÈ›ionalizarea consumului pâinii, cărnii, zahărului, la colectarea cerealelor în vederea raÈ›ionalizării, la producerea pâinii cu cartof È™i mălai È™i la dezvoltarea industriei alimentare (producerea de conserve de peÈ™te, marmeladă, produse lactate, etc.).

           

Începând cu anul 1942 situaÈ›ia aprovizionării populaÈ›iei se revigorează, sunt înfiinÈ›ate economate în toate judeÈ›ele, este pus la punct un plan de transport È™i repartizare coerent, ceea ce face să fie eliminată o eventuală criză alimentară, preÈ›urile au stagnat, iar prin aplicarea Legii mobilizării agricole a fost rezolvată, în mare aprte, problema braÈ› elor de muncă.

           

În plan economic, guvernul a aplicat politica economiei dirijate de către stat, aÈ™a cum afirma È™i definea conceptul, în 16 mai 1942, VicepreÈ™edintele Consiliului de MiniÈ™tri, profesorul Mihai Antonescu: „Economie dirijată însemnează, mai ales în vreme de război, luarea unor măsuri de răspundere È™i indicarea soluÈ›iilor pentru producători, punându-se la îndemâna lor toate mijloacele pentru executarea programelor... Deci pentru fiecare fabrică trebuie să È™tim ce se lucrează exact din acest program, ca să-i cunoaÈ™tem producÈ›ia”. Ulterior, în 20 mai, în È™edinÈ›a Consiliului Economic cu reprezentanÈ›ii industriei È™i comerÈ›ului, el afirma în acelaÈ™i registru: „Nu facem producÈ›ie socializată, nu facem producÈ›ie etatistă; dar economia dirijată ar fi o simplă trufie dacă nu se transformă într-o datorie a statului ca să vă coordoneze eforturile È™i să vă substituie în anumite sectoare, prin intervenÈ›ia statului, direct. AÈ™a înÈ›elegem, prin urmare, economia dirijată È™i această colaboraÈ›iune”.

 

Încă de la începutul guvernării, Ion Antonescu È™i-a impus sarcina de a „degaja statul de toate greutăÈ›ile financiare È™i economice” existente, prin: răscumpărarea cât mai mult a datoriei externe, răsumpărarea tuturor concesiunilor pe care le consideră nu numai păgubitoare, dar È™i dezonorante pentru România, revenirea în totala proprietate a statului român, a petrolului È™i răscumpărarea concesiunii chibriturilor.

 

Această politică a fost urmată întocmai de guvern, astfel că, în anul 1943, România reuÈ™ise să readucă în patrimoniul naÈ›ional, prin Banca NaÈ›ională, Telefoanele, să scoată Căile Ferate Române, total, de sub controlul străin È™i să răscumpere toată datoria publică din Germania, Boemia, Cehoslovacia, Austria È™i Italia, datoria externă a României reducându-se astfel, cu 25%, în condiÈ›ii foarte avantajoase pentru statul român.

 

 

 

GraÈ›ie unei politici economico-financiare coerente, subordonată total intereselor statului român, s-a reuÈ™it ca, la nivelul anului 1943, România să nu aibă niciun împrumut în afara „unui singur credit în Germania, pentru dezvoltarea potenÈ›ialului agricol al Neamului Românesc, acordat pe cinci ani, cu o dobândă de trei È™i jumătate la sută È™i fără nici-un comision luat de nimeni, ceea ce n-a mai existat nicăieri în lume; nimeni n-a mai adus pentru È›ara lui un credit pe termen aÈ™a de lung È™i o dobândă aÈ™a de mică”. Mai mult, România se găsea, la sfârÈ™itul anului 1943, în situaÈ›ia paradoxală pentru o È›ară aflată în război È™i în care se simÈ›ea lipsa materiilor prime pentru industrie, de a încheia conturile sale cu conturi creditoare, astfel: Bulgaria - 61.000.000 lei; CroaÈ›ia - 112.000.000 lei; ElveÈ›ia - 2.765.000 lei; Finlanda - 42.000.000 lei; Slovacia - 313.000.000 lei; Spania - 20.000.000 lei; Italia - 1.700.000.000 lei.

 

În anul 1943, România avea disponibile pentru export, după asigurarea nevoilor interne, conform stenogramei È™edinÈ›ei Consiliului Economic din 10 octombrie 1942, diverse produse, printre care: 1.200 vagoane ouă, 100.000 boi, 1.000 cai pentru tăiere, 30.000 porci, 200.000 oi, 460.000 păsări, 50.000 gâÈ™te, 500 vagoane păsări vii È™i tăiate, 10 vagoane miere, 100 vagoane nuci, 500 vagoane vin, 5.000 vagoane mere (din care 2.000 din Transnistria) [...].

 

În contextul crizei alimentare provocate de război în Europa, în vara anului 1943, Consiliul NaÈ›ional al Femeilor Române, prin vocea preÈ™edintei, Alexandrina Gr. Cantacuzino solicită, în luna iulie, guvernului român, autorizarea acordării È™i transportului, în FranÈ›a, a unei cantităÈ›i de 70 vagoane cu alimente, pentru ajutorarea copiilor „unei È›ări care ne-a hrănit din punct de vedere spiritual È™i căreia îi datorăm toată solicitudinea pentru copiii ei în suferinÈ›ă” [...].

 

Odată demarată acÈ›iunea de întrajutorare, guvernul francez îÈ™i arată, prin intermediul LegaÈ›iei Franceze la BucureÈ™ti, mulÈ›umirile È™i sentimentele de preÈ›uire faÈ›ă de România.

 

Astfel, în 5 octombrie 1943, Paul Morand, ambasadorul FranÈ›ei în România, într-o scrisoare adresată MareÈ™alului Antonescu, precizează: „Nu aÈ™ putea să vă spun destule Domnule MareÈ™al, cât va fi Guvernul meu de sensibil la acest frumos gest care reprezintă profunda prietenie dintre cele două È›ări. În situaÈ›ia gravă în care se află, francezii găsesc un mare echilibru la gândul că românii È™tiu, într-un mod delicat È™i generos, să-È™i manifeste dorinÈ›a de solidaritate” [...].

 

Transportul a fost executat în traÈ™ne, ajutorul constând din: 5 vagoane zahăr, 20 vagoane mazăre, 25 vagoane grâu, 2 vagoane marmeladă, un vagon bomboane, 4 vagoane untdelemn, 10 vagoane porumb, un vagon unt, un vagon fructe uscate, un vagon paste făinoase, totalizând 700 tone, la care s-au adăugat 3 vagoane încărcate cu colete alimentare reprezentând darul personal al profesorului Mihai Antonescu pentru profesorii facultăÈ›ilor de drept din Paris, Bordeaux È™i Marseille, astfel: 356 colete pentru profesorii FacultăÈ›ii de Drept din Paris È™i familiilor lor, 344 colete pentru cei din Bordeaux È™i 347 colete pentru cei din Marseille. Separat, tot din partea lui Mihai Antonescu, au fost trimise 12 colete rectorului UniversităÈ›ii din Paris, (Gilbert Gidel) decanului FacultăÈ›ii de Drept din Paris (Georges Ripert), profesorilor Jules Basdevont, Georges Scelles din Paris, de Martonne, Marc Reglade, Paul Valéry, profesori la College de France, Prince de Broglie, de la Sorbona, Jean Jacgues Chevalier, profesor la Facultatea de Drept din Paris, P. Renouvin, profesor la Facultatea de Litere, Raoul Genet, profesor la Facultatea de Drept din Marseille È™i Consulului României la Paris, Emilian Pavelescu.

 

De asemenea, din documentele emise de Societatea de transport Schenker, reiese faptul că în data de 11 decembrie 1943 au fost expediate din staÈ›ia BucureÈ™ti-mărfuri, încă un număr de 37 vagoane cu cereale destinate Parisului [...].

Concomitent cu ajutorarea FranÈ›ei, România a acordat ajutoare pe parcursul anului 1943 È™i prima jumătate a anului 1944, atât populaÈ›iei înfometate a Greciei, cât È™i Vaticanului.

 

Astfel, Guvernul României a aprobat È™i expediat, în 25 decembrie 1943, Greciei, o cantitate de 30 tone de alimente constând în: 6.000 kg paste făinoase, 4.000 kg legume în borcane, 1.000 kg marmeladă în borcane, 5.000 kg zahăr, 2.000 kg miere, 4.000 kg făină, 3.000 kg griÈ™, 5.000 kg săpun [...]. În luna ianuarie au mai fost expediate încă 10 tone de alimente, drept dar personal al profesorului Mihai Antonescu, pentru profesorii UniversităÈ›ii din Atena. Din raportul lui Radu Arion, însărcinatul cu afaceri al României la Atena, reiese faptul că România a ajutat de mai multe ori Grecia în perioada războiului „prin nenumărate transporturi de alimente prin calea ferată, cu mijloace de transport într-adevăr, foarte grele. Punându-se deasupra oricărui interes economic sau politic guvernul român, luând în consideraÈ›iune amiciÈ›ia ce a legat întotdeauna È™i leagă România de Grecia È™i tragedia umană din Grecia, a ajutat în continuare, din greu, poporul grec”.

 

În acelaÈ™i timp, Guvernul României a primit aceeaÈ™i solicitare È™i din partea Comitetului InternaÈ›ional de Cruce RoÈ™ie, prin delegatul său, Charles Kolb, solicitare concretizată prin trimiterea în Grecia, a unei noi tranÈ™e de alimente cuprinzând: 5.000 kg fasole, 3.000 kg zahăr, 20.000 kg făină albă, 500 cutii cu lapte condensat È™i un vagon pentru Muntele Athos, din partea MareÈ™alului Antonescu, asta în condiÈ›iile  în care România era supusă masivelor bombardamente aeriene ale Puterilor Aliate, iar frontul se apropiase de teritoriul României.

 

 

 

În plus, la începutul anului 1944, în 15 ianuarie, NunÈ›iatura Apostolică în România, prin NunÈ›iul Apostolic Andreea Cassulo, solicită Guvernului Român ajutorarea cu alimente a Vaticanului. Drept urmare, au fost aprobate spre expediere către Roma: 1.000 kg lapte condensat, 1.000 kg zahăr, 2.000 kg untdelemn, 2.000 kg legume conserve, 1.000 kg miere, 1.000 kg săpun, 1.000 kg orz, 1.500 kg conserve de fructe È™i marmeladă, 1.000 kg paste făinoase, 1.000 kg biscuiÈ›i È™i 500 kg pateu de gâscă. Pe lângă alimente, România a dăruit Vaticanului È™i 4 vagoane cu combustibil, din care două cu benzină de automobil È™i două cu motorină, livrate de „Societatea Româno-Americană S.A.”, cantităÈ›i care, din păcate, deÈ™i trimise încă din luna ianuarie, nu au mai ajuns la destinaÈ›ie, Guvernul Român fiind înÈ™tiinÈ›at în 8 iunie 1944, de către Societatea Schenker & Co., că cisternele au fost reÈ›inute în Gara Bologna (Roma fusese ocupată de trupele aliate) È™i predate din ordinul Comandamentului German din Italia, Firmei AGIF-Bologna, care urma să achite costul produselor primite, însă, survenind starea de război între România È™i Germania, legăturile comerciale au fost întrerupte cu Italia, litigiul comercial rămânând în suspensie.

 

Datorită schimbării regimului politic È™i militar din România în urma loviturii de stat din 23 august 1944, cheltuielile rămase restante, urmare a ajutorării FranÈ›ei, Greciei È™i Vaticanului, au căzut în sarcina Guvernului Sănătescu [...].

 

Sursă: http://muzeulmarinei.ro/ (fragmente)

 

Afisari: 413
Autor: Prof. Univ. Marin Voicu
Spune-le prietenilor:
  • RSS
  • Digg
  • del.icio.us
  • Facebook
  • Mixx
  • Google Bookmarks
  • FriendFeed
  • LinkedIn
  • MySpace
  • Netvibes
  • Reddit
  • Technorati
  • Tumblr
  • Twitter
  • Yahoo! Bookmarks
  • Yahoo! Buzz
  • email
  • Live
  • StumbleUpon
  • Ping.fm

Comentarii

* Nume:
* Email:
* Mesaj:
  caractere ramase
* Cod de siguranta:

Va rugam sa introduceti in casuta de mai sus codul de siguranta
  * campuri obligatorii
 

Nu sunt comentarii.
Alte articole | Arhiva
 
Colegiul de redactie

MIHAI EMINESCU
(Coordonator editorial şi moral)
Eudoxiu Hurmuzachi
Carmen Sylva
Vasile Alecsandri
Nicolae Densușianu
I.L. Caragiale
George Coșbuc
Vasile Pârvan
Nae Ionescu
Nicolae Iorga
Pamfil Şeicaru
Cezar Ivănescu
Dan Mihăescu
Stela Covaci

Colaboratori

Ciprian Chirvasiu, Dan Puric, Dan Toma Dulciu, Daniela Gîfu, Dorel Vişan, FiriÈ›ă Carp, Florian Colceag, Florin Zamfirescu, Laurian Stănchescu, Lazăr Lădariu, Mariana Cristescu, Marius Dumitru, Mădălina Corina Diaconu, Mircea Coloşenco, Mircea Chelaru, Mircea Șerban, Miron Manega (ispravnic de concept), Nagy Attila, Sergiu Găbureac, Zeno Fodor

Citite Comentate Comentarii noi Ultimele articole
Newsletter