Se încarcă pagina ...

ÎNTOARCEREA LA HRISTOS. Valeriu Gafencu si Richard Wurmbrandt în închisoarea de la Tîrgu Ocna

Data publicarii: 29.04.2019 01:10:00

Articol apărut în numărul 37 al revistei CERTITUDINEA 

 

O altă figură cu totul aparte - de data aceasta nu prin sfinţenie, ci prin tragism - între deţinuţii penitenciarului-sanatoriu Târgu-Ocna a fost pastorul evreu R.W. [Richard Wurmbrandt]. Omul acesta venea de la beciul al doilea al Securităţii, unde fusese ţinut doi ani izolat şi când s-a considerat că va muri, a fost trimis spre înmormântare „umanitară” în sanatoriul Târgu-Ocna [...]. A doua zi A., cu încă doi băieţi s-au prezentat cu un lighean cu apă fiartă, cu prosoape, scule de bărbierit şi pachetul de schimburi.

- Am venit să îndepărtăm amintirile de la Securitate! au zis ei. Puteţi rezista la o baie bună?

- Voi încerca. Vă mulţumesc.

- Pentru smerenie, ar trebui să încep cu picioarele, dar noi vom începe cu capul, căci el este stăpânul întregului trup. Şi dacă ţineţi, mergem mai departe!

W. tuşea, expectora şi ţipa. Ochii îi erau ieşiţi din orbite. Se agita necontrolat din cauza durerilor.

 

„Nu suntem antisemiţi. Toate relele care vin peste poporul evreu sunt din vina lui

 

Cu mari necazuri au reuşit să-l spele pe cap, fără însă a scoate crustele, căci riscau să facă răni. Cu cârpe ude i-au şters cât de cât trupul mizerabil, apoi picioarele. Unghiile erau imense. Au trebuit tăiate de medic în etape. L-au îmbrăcat frumuşel - desigur că nu era nimic nou, dar toate erau curate şi dăruite cu dragoste. Apoi A. a luat briciul şi a început să-l pomădeze. Acolo singurul săpun existent pentru rufe, piele, dinţi şi bărbierit era un calup infect făcut din reziduri de petrol, care în loc să înmoaie, ustura pielea. W. tăcuse până atunci dar nu s-a putut abţine să nu zică una. Şi a zis:

- Uite, acum ai un jidan în mână, eşti cu briciul pe beregata lui, de ce nu-l tai?

A. a zâmbit şi i-a spus:

- Nu vreţi să vă cânt o priceasnă? Uite, am să vă cânt „Ajutorul meu de la Domnul, cel ce a făcut cerul şi pământul” [...].

 

Ioan Ianolide, autorul cărții

La amiază W. a fost dus cu targa la raze, apoi l-au oprit pe coridor, la parter. Lângă el, pe o altă targă, era Valeriu. Doi oameni cu ochi albaştri şi cu minţi sclipitoare. Doi iubitori ai lui Hristos. Doi creştini martirizaţi, care cu ultimele eforturi făceau un gest de credinţă şi jertfă de sine. Unul era român, altul era evreu, cu caracterele tipice ale rasei lor. Discuţia a început direct, vie şi viguroasă.

- Mi s-a spus că eşti creştin, a zis W..

- Ştiu că sunteţi pastor protestant, a răspuns Valeriu.

- Dar cum poate un naţionalist român să fie creştin? Hristos a înfrăţit toate neamurile, deci este o contradicţie în definiţie dacă admitem creştin şi naţionalist!

- Domnul pastor este evreu. Nu doreşte mântuirea evreilor? Oare n-a iubit şi Domnul poporul evreu?

- Desigur, a răspuns W. Domnul s-a născut din seminţia lui David de 7000 de ani şi eu mă trag din seminţia lui Israel şi-mi iubesc neamul pentru a cărui mântuire însuşi Hristos a vărsat lacrimi.

- Înţeleg deci că domnul pastor este un naţionalist, un naţionalist evreu. Românii sunt şi ei naţionalişti. Noi ne-am născut prin fire români dar prin Har şi prin Adevăr suntem creştini. Evreii nu sunt creştini nici după 2000 de ani! Naţionalismul românilor nu este şovin, nici imperialist, nici rasist, ci decurge firesc din îmbinarea dintre credinţă şi felul nostru propriu de viaţă. Noi mergem înfrăţiţi cu toţi drept-credincioşii pe calea lui Hristos către Înviere. Prin Hristos toate neamurile au format Noul Israel şi cu această conştiinţă tratăm noi problema naţională, inclusiv problema evreiască.

- Atunci de ce sunteţi antisemiţi?

- Nu suntem antisemiţi. Toate relele care vin peste poporul evreu sunt din vina lui. Nu înţelegeţi oare că ei ispăşesc Sîngele nevinovat pe care l-au vărsat şi pe care continuă să-l urască? Noi iubim poporul evreu şi-l dorim mântuit, dar trebuie să-i spunem Adevărul răspicat azi, aşa cum şi Domnul i l-a spus atunci. Numai aşa îi aşteptăm pe evrei în Noul Israel şi avem mare râvnă pentru pocăinţa lor.

- Dar evreii au fost ucişi de legionari la abator, spânzuraţi ca animalele!

- Este o înscenare josnică! N-avem cunoştinţă ca cineva să fi spânzurat evrei la abator. Şi sunt evrei care ştiu asta foarte bine!

- Dar evreii ucişi în pădurea de la Jilava?

- A fost un act necontrolat al unor oameni fanatici într-o împrejurare socială tulbure. Dar dacă puneţi aceste crime pe seama legionarilor, atunci nu trebuie puse pe seama tuturor evreilor crimele săvârşite de Elena Lupescu ori de Ana Pauker şi toţi evreii stăpâni pe Securitate?

- Văd că îţi iubeşti neamul, a zis R.W..

- Ne iubim neamul dar şi pe toţi oamenii din lume. Dorim din suflet încreştinarea întregului popor evreu, dar asta depinde de el, nu de noi. Ştim că există o „rămăşiţă” a evreilor care urmează pe Domnul. Aveţi toată dragostea noastră în Hristos dar suntem trişti pentru că până şi atunci când un evreu se încreştinează, în loc să vină la sursa directă, la Adevăr şi la Har, o coteşte puţin, e puţin sectar, are ceva de cârtit, rămâne puţin în afară de Dumnezeu.

W. i-a răspuns:

- Voi aveţi marele noroc că v-aţi născut creştini şi când vă treziţi la Hristos, ştiţi unde să intraţi, dar noi... Eu sunt evreu de sute de generaţii şi strămoşii mei au fost duşmanii lui Hristos, deci când L-am aflat am fost pus în faţa dureroasei dileme de a nu şti pe ce uşă să intru!

- Înţelegem drama de care ne vorbeşte domnul pastor, dar dacă sunteţi cu adevărat însufleţit de credinţa cea dreaptă, o veţi găsi în Ortodoxie. Poate că de aceea ne-am întâlnit aici [...].

W. a stat câteva clipe pe gânduri, apoi a continuat:

- Ştii că Jurnalul de la Jilava al lui Codreanu a contribuit la încreştinarea mea? Un antisemit învaţă pe un evreu despre creştinism! Este cu adevărat surprinzătoare întâlnirea noastră de astăzi!

- Şi o dorim rodnică! a încheiat discuţia Valeriu.

 

Richard Wurmbrandt și Valeriu Gafencu

 

„Voi nu ştiţi decât ochi pentru ochi şi plată pentru plată!”

 

Încet-încet R.W. a cunoscut atmosfera generală din penitenciar. El era foarte greu de suportat, încât B. m-a rugat să-l înlocuiesc. L-am îngrijit cu răbdare şi dragoste în perioada cea mai grea. Băieţii au continuat să-l spele până ce l-au curăţat bine. Abcesele au fost operate tot de un medicinist deţinut, cu toate condiţiile precare de acolo.

- După eliberare am să-ţi fac un sanatoriu! i-a zis R.W. drept mulţumire.

- Nu mă lua pe mine pe ovreieşte! Voi nu ştiţi decât ochi pentru ochi şi plată pentru plată! Mie nu-mi trebuie nici o răsplată.

- Atunci de ce mă îngrijeşti?

- Uite aşa, de dragul meseriei! Îţi place?

Sănătatea lui era încă departe de a se fi restabilit. Îl îngrijeam pe cât îmi stătea în putinţă şi căpătase încredere în mine. Omul acesta era adânc frământat sufleteşte. Avusese o viaţă plină de cotituri neaşteptate şi încercările nu-l părăsiseră nici acum. Redau aici câteva din mărturisirile pe care mi le-a făcut, căci personajul merită atenţie [...].

 

„Oare cine e mai mare, Hristos sau Marx?”

 

După ce şi-a mai revenit puţin din starea jalnică în care fusese adus, W. a fost mutat în camera 4, chiar în patul din faţa lui Valeriu. Au urmat deci discuţii îndelungate între cei doi, în care inteligenţa speculativă şi impregnată de materialism a pastorului era mlădiată de gândirea lucidă, profundă dar smerită a lui Valeriu. Zi de zi W. iscodea tot felul de chiţibuşuri, care erau de fapt izvorâte din frământările sale interioare şi de fiecare dată Valeriu punea ordine în gândirea evreului. Aşa de pildă într-o zi a întrebat:

- Oare cine e mai mare, Hristos sau Marx? E mai bine cum a spus Iisus ori cum a spus Marx?

Deţinuţii din cameră, care se închinau lui Hristos şi respingeau categoric marxismul, s-au simţit jigniţi şi mulţi i-au pus la îndoială buna-credinţă. Dar Valeriu a intervenit cu blândeţe:

- Fraţilor, acest om e chinuit de propriul său trecut. Trebuie să-l înţelegem şi să-i dăm răspunsul care să-i lămurească problema. Marx cutremură un secol. El aşează lumea pe făgaşul materialismului ateu, care vede universul şi omul ca un mecanism. Aplicarea principiilor lui în societate duce la robie, tiranie politică şi mutilarea spirituală a indivizilor. Iată ce este Marx pentru omenire. Noi suntem datori să-i dăm o replică creştină, să arătăm prin însăşi viaţa noastră ce înseamnă Hristos şi învăţătura Lui pentru lume.

 

„Cred că pocăinţa evreilor este o problemă duhovnicească şi nu rasială”

 

În altă zi W. a spus dintr-o dată:

- Există totuşi antisemitism creştin!

Valeriu i-a răspuns:

- Creştinii se găsesc pe poziţie de dragoste pentru evrei dar nu şi pentru fărădelegile lor, acestea merg în faţa dreptei Judecăţi.

- Dar s-au făcut crime şi abuzuri!

- Din partea cui? Cine provoacă oare: creştinii pe evrei ori evreii pe creştini? Oare apartenenţa la „seminţia sfântă” absolvă de răspundere orice evreu, de orice fapte? Iată, reeducarea din Piteşti a fost condusă de Ana Pauker, colonelul Zeller şi alţi evrei. Vă solidarizaţi toţi cu astfel de crime? E vremea să renunţaţi la solidaritatea în rău bazată pe orgoliul rasial. Când va pătrunde în sufletele evreilor dragostea care-i animă pe creştini, atunci se va putea discuta de la dragoste la dragoste şi adevărul va ieşi la iveală ca untdelemnul deasupra apei. Evreii s-au încătuşat sufleteşte şi mintal în sângele pe care l-au vărsat. Ei trebuie să se smulgă din duhul căruia singuri s-au înrobit. Atunci se va apropia ziua bucuriei pentru noi şi pentru voi.

- Oare Dumnzeu poate ierta poporul evreu? Nu crezi că sângelui iudaic îi este refuzată mântuirea?

- Cred că pocăinţa evreilor este o problemă duhovnicească şi nu rasială.

W. a rămas puţin pe gânduri, apoi a spus:

- Nu toţi evreii sunt învederaţi anticreştini, nici învederaţi rasişti, sunt mulţi de bună credinţă, mulţi capabili, cinstiţi, dar ori sunt dezinformaţi, ori se lasă antrenaţi de ceilalţi, ori sunt terorizaţi. Cunosc un rabin care s-a încreştinat de bună voie dar s-a întors la iudaism de groază.

Valeriu a conchis:

- Ar trebui mai multă strădanie creştină pentru întoarcerea evreilor! [...].

 

„Antisemit nu a fost Hristos, ci Iuda...!”

 

Într-una din zile a fost adus la sanatoriu un evreu talmudist cocoşat, foarte grav bolnav. Când a intrat în contact cu atmosfera din camera 4, ura lui împotriva creştinilor s-a dezlănţuit violent:

-Voi, creştinii, sunteţi vinovaţi de pogromul împotriva evreilor. Ne vom răzbuna după legea noastră!

- Dimpotrivă, i s-a răspuns, creştinii sunt victimele directe sau indirecte ale evreilor. Evreii au ucis pe Hristos şi-i prigonesc şi-i ucid pe creştini ori de câte ori au ocazia în istorie, ca să ajungă ei înşişi stăpânii lumii. Dar lumea modernă nu poate accepta guvernarea unui neam străin care se consideră Israel.

- Noi suntem Israelul prin alegerea divină!

- Israelul este haric şi nu născut dintr-o anume seminţie.

- Voi sunteţi antisemiţi şi prin asta nesocotiţi legământul dat de Dumnzeu poporului evreu!

- Antisemit nu a fost Hristos, ci Iuda, Ana, Caiafa şi poporul care a cerut răstignirea. Antisemiţi nu sunt creştinii, ci evreii care luptă împotriva evidenţei, căci ei ştiu bine că Hristos este Dumnezeu, dar prin Talmud şi Cabala au răstălmăcit învăţătura revelată a Vechiului Testament. Ei se închină fie viţelului de aur împotriva Dumnezeului lui Moise, fie lui Satana împotriva adevărului lui Hristos. Poporul evreu L-a dat pe Hristos dar e incapabil să-L urmeze, căci el însuşi se consideră Hristos - iată culmea demonismului la care a ajuns!

- Creştinii au colaborat cu Hitler împotriva creştinilor! a strigat talmudistul.

- Dar tot creştinii au fost marii martiri ai lagărelor naziste! De altfel, nazismul a fost un iudaism relativ.

- Cum vine asta?

- Evreii s-au declarat pe ei înşişi drept fiinţă sfântă, însuşi Mesia, deci rasismul lor este absolut. Hitler a declarat pe arieni drept rasa superioară, deci o formulă relativă. Mai mult, nici nazismul nu a fost creştin, ci anticreştin. Hitler îi suspecta pe creştini de semitism.

- Creştinii nu i-au apărat pe evrei împotriva nazismului!

- Creştinii i-au apărat pe creştini şi pe evrei în măsura posibilităţilor istorice de atunci. Evreii acuză pe creştini că i-au prigonit prin Hitler, dar asta este o dublă ipocrizie: pe de o parte ei ştiu că nu se putea face mai mult atunci, pe de altă parte vor să justifice uciderea creştinilor pe care ei o săvârşesc prin comunism.

- Dar evreii sunt victimele lui Stalin şi ale comunismului!

- Asta e o ipocrizie şi un tupeu tipic iudaic. Se ştie bine că evreii au creat materialismul istoric, au condus revoluţia sovietică, au dezlănţuit prigoana împotriva Bisericii creştine şi a tuturor oamenilor care au refuzat comunizarea.

 

 

 Obiecte iudaice de cult

 

„Obsesia puterii mondiale îi satanizează pe iudei!”

 

Aici W. a intervenit ferm în discuţie:

- Comunismul este instrumentul de iudaizare a lumii.

- Pentru această afirmaţie vei plăti scump! i-a strigat înfuriat evreul talmudist.

W. însă a continuat netulburat:

- În lupta dintre Stalin şi Troţki a învins Stalin, care s-a folosit de evrei. El le-a refuzat puterea dar nu şi serviciile. Aşa că evreii au ales locul doi în comunism şi nu l-au părăsit niciodată. Ei sunt calul troian al revoluţiei comuniste.

- Fiinţa poporului evreu este sfântă şi va pieri oricine se va atinge de ea.

- Tocmai asta este greşeala rabinică, a spus W., rasismul de tip divin, dominaţia lumii de către evrei. Obsesia puterii mondiale îi satanizează pe iudei! Dar lumea a ajuns la o stare de conştiinţă care nu mai poate admite împărăţia universală a evreilor. Nici comuniştii, nici capitaliştii nu sunt dispuşi să dea puterea în mâna evreilor.

- Poporul evreu îşi dovedeşte mesianismul prin influenţa lui mondială şi prin crearea statului Israel, a replicat cocoşatul.

- Nu cu puterea lui Dumnezeu au făcut ei aceste fapte, ci ca Antihrişti ce s-au închinat lui Satana.

- Meriţi să fii ucis! a strigat turbat talmudistul.

- Şi mama, şi fraţii mei mi-au spus la fel, a răspuns senin W.

 

„Am reuşit să naştem un complex de vinovăţie în conştiinţa creştinătăţii, care o paralizează şi prin care o vom supune”

 

După ce s-a mai liniştit, cocoşatul a reluat:

- Evreii au fost capabili să creeze după 2000 de ani statul israelit şi vor fi capabili să conducă lumea întreagă.

W. i-a răspuns:

- Statul Israel este o dovadă a vremurilor apocaliptice de sfârşit de lume, de venire a doua oară a lui Hristos. Puterea vi se va lua. Iubesc poporul evreu, e poporul meu, dar cred că numai prin Hristos se va mântui. Locul evreilor va fi unul de cinste în creştinism. Acum însă, când sunt îmbătaţi de putere, ei nu pot vedea adevărul, nu se pot pocăi. Aş vrea să fiu şi eu anatema ca Pavel, numai să pot mântui pe unii dintre ei!

- Vom rezidi templul lui Solomon şi vom şterge orice urmă de creştinism din Ierusalim!

- Veţi fi din nou loviţi cumplit, a zis W...

- Ne vor apăra creştinii, a răspuns cu tâlc evreul talmudist. Am reuşit să naştem un complex de vinovăţie în conştiinţa creştinătăţii, care o paralizează şi prin care o vom supune.

- Vinovăţia este a voastră, dar voi respingeţi Adevărul. Hristos încă vă mai întinde mâna prin care vă puteţi salva. Şi va veni vremea prorocită în care evreii vor intra în numărul creştinătăţii; atunci va fi slavă şi bucurie pe pământ.

- Avem o moştenire comună, a încercat evreul să cotească discuţia.

- Hristos ne desparte, i-a retezat-o W.. Chiar Moise şi prorocii sunt ai noştri. Dacă aţi urma lui Moise aţi fi creştini!

- Nu evreii, ci romanii L-au ucis pe Hristos, a insistat talmudistul.

- Evreii L-au ucis prin forma legală de atunci, deci prin romani. Nu romanii L-au urât pe Hristos, ci evreii. Nu pe romani îi acuză Hristos, ci pe evrei.

- Nu poporul evreu L-a ucis pe Hristos, ci căpeteniile lui.

- Poporul evreu, cu unele excepţii de credincioşi, şi-a urmat conducătorii şi este vrednic de ei.

- Au trecut zeci de generaţii de la Ana şi Caiafa, e vremea să se uite crima de atunci.

- Urmăreşte ce fac evreii de atunci şi până azi împotriva creştinilor şi a tuturor oamenilor şi vei înţelege de ce li s-a spus că păcatul împotriva lui Hristos va fi iertat, dar păcatul împotriva Duhului Sfânt nu li se va ierta. Evreii de azi sunt mai vinovaţi decât evreii care L-au ucis pe Hristos!

Bolnavii din camera 4 ascultau uimiţi. W. vorbea din propria lui otravă sufletească, de care acum se simţea eliberat. Talmudistul s-a jurat să-l denunţe după eliberare la mai-marii comunităţii evreieşti, care-l vor distruge. Însă în scurt timp a murit.

 În ciuda atitudinii lui tranşante, W. era plin de frământări [...].

 

„Influenţa evreilor e hotărâtoare, atât la Kremlin cât şi la Casa-Albă”

 

„Evreii, îmi spunea el, vor să stăpânească lumea. Ei cred că sunt aleşii lui Dumnezeu. Cred că fiinţa lor naţională este sfântă. Întrucât nu a apărut „Hristosul” pe care-l aşteaptă, au ajuns la teoria că însăşi fiinţa rasială a poporului evreu, deci evreii înşişi în totalitatea lor sunt „Hristosul”. Drept urmare refuză să admită că au păcate şi de aceea interzic orice critică, oricât de justificată împotriva poporului evreu, acuzând de antisemitism şi făcând scandal şi vâlvă în lumea întreagă că din nou sunt pradă pogromului. Pe lângă asta exagerează cu sută la sută suferinţele şi jertfele pe care le-au dat în timpul războiului dar uită rolul lor din revoluţia bolşevică, în care holocaustul împotriva creştinilor nu are asemănare. Ei acuză pe creştini de antisemitism pentru a nu fi ei acuzaţi de anticreştinism. Consideră sfânt sângele lor şi-l răzbună cu unu la o sută.

După război evreii au crezut că a sosit momentul revoluţiei internaţionale dar au trebuit să dea înapoi, căci s-a ivit opoziţia americană. Acum s-au masat în America dar n-au părăsit nici comunismul, căci joacă o carte dublă şi în final vor trece de partea celor care vor învinge. Ei sunt acum singura forţă care are putere atât în comunism cât şi în capitalism, ceea ce le dă un larg spaţiu de manevre. Bizara alianţă comunisto-capitalistă este opera lor, căci capitaliştii evrei şi francmasoneria iudaică au finanţat comunismul. Mai presus de toate evreii luptă pentru cauza lor, şi deci sunt solidari între ei, indiferent pe ce baricadă se găsesc. Puterea lor este imensă. Influenţa lor e hotărâtoare, atât la Kremlin cât şi la Casa-Albă.

Este adevărat că a existat un conflict de putere cu Stalin, dar nici Stalin nu i-a alungat pe toţi, nici ei n-au părăsit niciodată puterea sovietică. Evreul Cuganovici a fost socrul lui Stalin. Când au cerut să aibă şi ei parlamentari în Soviete, Stalin le-a spus:

- Aduceţi-mi un singur evreu miner şi atunci voi vedea dacă voi reprezentaţi clasa muncitoare. Voi nu puteţi fi reprezentaţi ca naţiune, căci nu aveţi un teritoriu al vostru. Deci vă voi crea o ţară în Siberia” [...].

 

„Ultimul popor care se va încreştina sunt evreii”

 

„Acum evreii discută cu Vaticanul şi cer să nu se mai considere că poporul evreu L-a ucis pe Hristos, ci romanii şi câteva căpetenii ale iudeilor. În felul acesta vor să schimbe adevărul evanghelic. Ei ignoră faptul că de 2000 de ani nu fac altceva decât să-L urască pe Hristos şi să uneltească împotriva tuturor oamenilor. Discuţiile de la Vatican nu sunt decât o manevră politică. Evreii vor de fapt distrugerea Vaticanului şi a întregului creştinism pentru a le putea prelua ei. Totuşi evreii radicali talmudici refuză orice fel de încreştinare şi vor să iudaizeze lumea şi să se instaleze ca mari pontifi. Dincolo de aceste orientări, evreii sunt solidari între ei în atingerea scopului final. Duhul minciunii satanice îi stăpâneşte. Ei sunt acei „câini scrijeliţi” cum îi numeşte Pavel, ei sunt duşmani ai tuturor oamenilor. Şi totuşi dintre ei va ieşi o rămăşiţă care se va mântui prin Hristos. Ultimul popor care se va încreştina sunt evreii. Suferinţe cumplite se deschid în faţa istoriei”.

Făcând aceste mărturisiri, R.W. era el însuşi înfricoşat, dar o făcea cu forţa pe care o exercita asupra conştiinţei sale credinţa în Hristos. Căci dincolo de oscilaţiile sale, W. credea în Iisus şi credea că numai prin El se va mântui poporul evreu. De fapt frământarea fundamentală a acestui om era raportul dintre dragostea lui pentru neam şi dragostea pentru Hristos. Acest conflict ieşea adesea la suprafaţă şi mulţi îl suspectau şi-l acuzau dar Valeriu l-a apărat în faţa lor, făcându-i să înţeleagă drama acestui om, dramă pe care noi românii nu o cunoaştem, căci românul s-a născut creştin [...].

 

 

Închisoarea de la Tg. Ocna

 

A luat streptomicina şi a dăruit-o lui Wurmbrandt

 

În calculele tactice ale politrucilor din Târgu-Ocna intrau şi elemente şocante. Aşa se explică faptul că au permis să pătrundă în sanatoriu 10 grame de streptomicină pentru R.. A fost un adevărat pelerinaj. Toţi bolnavii se duceau să o vadă ca pe un miracol iar medicii săvârşeau un întreg protocol când o manevrau. R. a decis să dea această streptomicină lui Valeriu.

- Îţi mulţumesc din suflet dar nu o pot primi, de ea depinde sănătatea ta! i-a zis emoţionat Valeriu. Iată un prilej în care ne putem arăta dragostea pentru poporul evreu, dincolo de atitudinea lui faţă de Hristos. Sunt deci de părere să-i dăm lui W. streptomicina.

- Nu! s-a împotrivit R.. Rămân la prima mea hotărâre. Dorim să trăieşti, avem nevoie de astfel de oameni!

- Bine, a zis Valeriu. Primesc streptomicina şi-ţi mulţumesc. Sunt nevrednic de dragostea ta.

A luat deci streptomicina şi a dăruit-o la rândul său lui W.. Era atât de ferm în gestul lui încât nici R. şi nici nimeni nu a putut obiecta. Acele 10 grame de streptomicină au salvat viaţa lui W. El trăieşte iar Valeriu s-a stins din viaţă.[...].

 

„Ateismul va fi învins, dar să fiţi atenţi cu ce va fi înlocuit!”

 

Cu fiecare zi ce trecea Valeriu se apropia de moarte. În ultimele luni de viaţă a fost vioi, bucuros, a scris poezii şi ne-a vorbit cu însufleţire. Se sedimentaseră în el toate ideile din trecut şi formaseră o viziune închegată despre Biserică, lume şi viaţă. În ziua de prăznuire a Întâmpinării Domnului din 1952 ne-a chemat pe mine şi pe Gheorghe şi ne-a spus:

- Doresc mult să slujim Domnului întru totul şi întru toate. Suntem fiii Bisericii şi nu ne vom despărţi de ea. Se deschide o eră nouă în lume care trebuie umplută de duh, idei şi activităţi creştine. Creştinismul reînvie, dar sarcinile creştinilor sunt mari. Este vremea unui nou apostolat. Nu se poate trăi cu sufletul în înalt iar cu viaţa de zi cu zi în egoiste şi mizerabile orânduiri sociale. Există o unitate şi continuitate în lume şi în viaţă, deci să nu părăsim nici un plan al existenţei noastre, ci prin toate, în toate să fim creştini. Duşmanii sunt mulţi din afară şi dinlăuntru, dar să nu uităm că lupta noastră este cu domniile şi stăpâniile întunericului. Lumea secolului nostru nu are nicăieri o înfăţişare creştină. Structura sufletească a omului civilizat este lipsită de Dumnezeu. Biserica nu are putere. Sunt deci de înfruntat forţe uriaşe, apocaliptice. Trebuie nebunia lui Hristos pentru a reîncreştina lumea. Aici noi am descoperit pe Hristos, Biserica şi creştinătatea. Purtăm în noi o experienţă atât de amarnică încât am fost umpluţi cu lumină. Cred că suntem datori să făgăduim că vom sluji lui Hristos şi oamenilor în modul în care am înţeles să o facem aici. Nu avem de la cine lua binecuvântare, dar o cerem de sus [...]. Eu plec dar voi aveţi de purtat o cruce grea. Fiţi tari în credinţă, căci Hristos va birui toţi vrăjmaşii. Îndrăzniţi şi rugaţi-vă! Păziţi neschimbat Adevărul dar să ocoliţi fanatismul. Nebunia credinţei este putere dumnezeiască dar tocmai prin aceasta ea este echilibrată şi profund umană. Să-i iubiţi şi să-i slujiţi pe oameni. Au nevoie de ajutor, căci furi şi tâlhari caută să-i înşele. Ateismul va fi învins, dar să fiţi atenţi cu ce va fi înlocuit!

S-a oprit puţin ca să tragă aer în piept. Apoi a continuat:

- Vă mulţumesc din suflet pentru tot ce aţi făcut pentru mine. Rostul suferinţei noastre este schimbarea la faţă a lumii. Creştinătatea trebuie să pună un început nou, mai curat, mai aproape de Adevăr… Rog să mă iertaţi... Să mă ierte orice om faţă de care am greşit cu ceva... Gândesc cu multă dragoste la mama şi surioarele mele. Doresc să meargă pe calea Domnului. Vă rog să aveţi grijă de ele...

Trecuse de orele 12. Afară ningea cu fulgi mari, catifelaţi, care se zbenguiau în văzduh. Bolnavii au servit masa. Valeriu via şi se stingea în acelaşi timp. Respira greu. Vorbea tot mai rar. Eu eram tot mai profund mişcat.

- Ioane, a zis el, să duceţi duhul mai departe! Aici a lucrat Dumnezeu!

A urmat o pauză îndelungată. S-a congestionat puţin la faţă şi apoi a redevenit senin, frumos, fericit. A putut să mai rostească:

- S-a sfârşit! [...].

 

Epilog

 

După ce Valeriu a plecat dintre noi, R.W. mi-a cerut să-l botez ortodox cu numele de Valeriu. L-am amânat până în vară ca să-i dau prilej să cugete bine. I-am explicat că nu trebuie să se grăbească, întrucât consecinţele spirituale şi bisericeşti sunt mari. El însă dorea cu ardoare viaţa în Hristos Cel Adevărat. Dorea să se mântuiască, fiindcă văzuse aevea cum poate intra un om în Împărăţia veşnică. În urma stăruinţelor lui i-am împlinit dorinţa. Datorită prigoanei în care trăiam acolo, nu am făcut public acest act. O anume îngrijorare stăruia în sufletul meu şi căutam să-l ocrotesc pe W.. Atâta vreme cât am fost împreună el creştea în adevăr, iubire şi smerenie. Dar în toamna lui 1952 eu am fost expediat din Târgu-Ocna la Caransebeş, apoi la Galaţi şi Aiud şi de atunci nu l-am mai văzut. Din puţinele cercetări ce le-am făcut am aflat cu durere că nu s-a comportat ca un creştin ortodox. A fost eliberat în 1955 şi până la rearestare a activat tot la luterani şi neoprotestanţi.

 

(Ioan Ianolide, „Întoarcerea la Hristos - Document pentru o lume nouă”, Editura Christiana, București, 2006)

 

Afisari: 365
Autor: Ioan Ianolide
Spune-le prietenilor:
  • RSS
  • Digg
  • del.icio.us
  • Facebook
  • Mixx
  • Google Bookmarks
  • FriendFeed
  • LinkedIn
  • MySpace
  • Netvibes
  • Reddit
  • Technorati
  • Tumblr
  • Twitter
  • Yahoo! Bookmarks
  • Yahoo! Buzz
  • email
  • Live
  • StumbleUpon
  • Ping.fm

Comentarii

* Nume:
* Email:
* Mesaj:
  caractere ramase
* Cod de siguranta:

Va rugam sa introduceti in casuta de mai sus codul de siguranta
  * campuri obligatorii
 

Nu sunt comentarii.
Alte articole | Arhiva
 
Colegiul de redactie

MIHAI EMINESCU
(Coordonator editorial şi moral)
Eudoxiu Hurmuzachi
Carmen Sylva
Vasile Alecsandri
Nicolae Densușianu
I.L. Caragiale
George Coșbuc
Vasile Pârvan
Nae Ionescu
Nicolae Iorga
Pamfil Şeicaru
Cezar Ivănescu
Dan Mihăescu
Stela Covaci

Colaboratori

Ciprian Chirvasiu, Dan Puric, Dan Toma Dulciu, Daniela Gîfu, Dorel Vişan, Firiță Carp, Florian Colceag, Florin Zamfirescu, Laurian Stănchescu, Lazăr Lădariu, Mariana Cristescu, Marius Dumitru, Mădălina Corina Diaconu, Mircea Coloşenco, Mircea Chelaru, Mircea Șerban, Miron Manega (ispravnic de concept), Nagy Attila, Sergiu Găbureac, Zeno Fodor

Citite Comentate Comentarii noi Ultimele articole
Newsletter