Se încarcă pagina ...

O IPOTEZĂ SURPRINZĂTOARE. Vizita Papei Francisc în România: o preluare de stafetă de la Papa Ioan Paul al II-lea

Data publicarii: 16.05.2019 22:03:00

 

Articol apărut în numărul 38 al revistei CERTITUDINEA 

 

  Am primit spre publicare, de la generalul Marian Ureche, un studiu amplu, absolut È™ocant, privind scopul È™i detaliile vizitei Suveranului Pontif în România. Fiind exceciv de amplu, nu l-am putut publica integral, căci ar fi dezechilibrat structura revistei. Poate fi citit însă în varianta online a publicaÈ›iei.

 

Dar de ce È™ocant? Pentru că, deÈ™i subliniază importanÈ›a crucială a acestei vizite pentru destinul României, o face exact în sensul invers al îngrijorărilor noastre profunde È™i legitime, îngrijorări pe care eu însumi le-am expus. Adică Papa - susÈ›ine Marian Ureche - nu va face, nici voluntar, nici involuntar, jocul guvernului de la Budapesta, nici pe cel al „manipulatorului-È™ef” Vladimir Putin.

 

Dimpotrivă, va deturna toate scenariile urzite în cancelariile de la Budapesta È™i Moscova! Papa Francisc - rezultă din analiza lui Marian Ureche - este, pur È™i simplu, purtătorul de È™tafetă al demersurilor Papei Ioan Paul al II-lea privind România.

 

Am îndoieli mari în privinÈ›a realismului acestei abordări. Dar ar fi incorect să nu expun un punct de vedere care contrazice percepÈ›ia generală privind dedesubturile acestei vizite, percepÈ›ie care poate fi, la rându-i, rezultatul unei manipulări atent dirijate. Mai ales că „scenariul” lui Marian Ureche ar constitui deturnarea, favorabilă pentru România, a blestematului proiect „Trianon 100” de dizlocare a Transilvaniei din corpul È›ării.

Și mai este ceva care mă determină să creditez, într-o oarecare măsură, ipoteza dătătoare de speranÈ›ă a autorului acestui text: generalul Marian Ureche, fost È™ef al SIPA (Serviciul de InformaÈ›ii al JustiÈ›iei), are acces la mult mai multe informaÈ›ii în domeniu, decât poate avea un ziarist obiÈ™nuit. Cartea sa, recent apărută (È™i deja vândută), „Serviciul de InformaÈ›ii al JustiÈ›iei dezvăluit din interior - CorupÈ›ia la nivel înalt: masa de manevră a Rusiei È™i Ungariei”, al cărei redactor am fost, o confirmă cu vârf È™i îndesat... Dar, vorba lui G.B. Shaw, „vom muri È™i vom vedea”. (Miron Manega)

___________________________

 

 

            Nu multe din momentele, trăirile din acest popor au fost plăcute. Neîndoielnic însă pentru această naÈ›ie, unul dintre acestea l-a constituit vizita Papei Ioan Paul al II lea în luma mai a anului 1999 reprezentând prima vizită a unui Papă în lumea ortodoxă. Înaltul prelat nu venea aici într-o vizită obiÈ™nuită, ci pentru a vedea o calitate. Mai exact o evoluÈ›ie post-comunistă È™i spiritul unui popor ortodox. ReÈ›in atenÈ›ia, în mod special, mesajul său în care a subliniat, în mod special, existenÈ›a în spaÈ›iul românesc a unui spirit de toleranÈ›ă deosebit È™i referinÈ›e de moralitate ale acestei naÈ›ii, repere care, neîndoielnic îÈ™i au rădăcini adânci în credinÈ›a în Dumnezeu, chiar dacă El este unul ortodox. Papa Ioan Paul al II lea a remarcat în acest loc frumuseÈ›ea de excepÈ›ie a acestor plaiuri ca È™i aceea a tradiÈ›iilor È™i sufletului românesc.

 

,,SămânÈ›a Evangheliei”

 

            Că lucrurile stau exact aÈ™a o demonstrează È™i fapta cu care  prinÈ›ul Charles al Marii Britanii propagă această imagine  în spaÈ›iul european È™i nu numai, subliniind faptul că aceasta este cotă parte a patrimoniului umanităÈ›ii, un bun universal.

            Aceste aprecieri confirmă o realitate. Aceea că conservarea acestor frumuseÈ›i nu se poate explica decât prin totalul respect faÈ›ă de valori, faÈ›ă de semeni È™i înaintaÈ™i È™i în primul rând faÈ›ă de Dumnezeu, lucru întipărit profund în moralitatea È™i tradiÈ›iile româneÈ™ti.

            Legătura cu mediul, cu glia È™i-au găsit expresia È™i în spiritul de sacrificiu dovedit de acest popor de-a lungul secolelor, întotdeauna când È›ara È™i creÈ™tinătatea s-au aflat în primejdie.

            Nu întâmplător chiar în prima zi când a sosit aici (7 mai 1999) Papa a sărutat pământul românesc subliniind această realitate istorică, È™i faptul că acest lucru conservarea valorilor materiale È™i spirituale a frumuseÈ›ii de excepÈ›ie a mediului ca È™i a sufletului românesc se datorează relaÈ›iilor românilor cu Sfântul Scaun, È™i că aceste legături ,,au avut o covârÈ™itoare importanÈ›ă pentru istoria creÈ™tinismului în lume”. 

            ,,SămânÈ›a Evangheliei – sublinia Sanctitatea Sa în acest sens, ce a căzut în acest teren fertil, a produs, pe parcursul a două milenii, roade abundente de sfinÈ›enie È™i de martiriu. Mă gândesc la Sfântul Ioan Casian ( n.n. Sfântul părinte al bisericii creÈ™tine, atât ortodoxă cât È™i catolică) È™i la Dionisie Exiguul (n.n. născut în Dobrogea de astăzi), care au contribuit la transmiterea comorilor spirituale, teologice È™i canonice ale Orientului grec È™i Occidentului latin, apoi la Ștefan cel Mare È™i Sfânt, un adevărat atlet al credinÈ›ei creÈ™tine, cum l-a numit Papa Sixt al IV lea”…  

            Nu întâmplător, în mai 1477, domnitorul se adresa Senatului VeneÈ›iei È™i a solicitat ajutor arătând că Moldova este ,,Zidul de apărare al Ungariei È™i Poloniei catolice È™i straja acestor È›ări. Această solicitare adresată Senatului VeneÈ›ian se întemeia pe faptul că Mihai Corvin era preocupat să încheie pace cu turcii care voiau, deja, spaÈ›iul Europei Centrale.

            Remarcând vitejia È™i spiritul de sacrificiu al domnitorului în apărarea È›ării È™i a credinÈ›ei creÈ™tine, cronicarul polon Jan Dlugosz aprecia că Ștefan ,,este cel mai vrednic, să i se încredinÈ›eze conducerea È™i stăpânirea lumii È™i funcÈ›ia de commandant al armatelor contra turcilor” (,,Historia Poloniae, Lipsca, 1712, Tom II, Cal. 343).

            Spiritul de sacrificiu întemeiat pe glie È™i credinÈ›ă au manifestat în aceeaÈ™i măsură È™i alÈ›i mari domnitori români.

            În mai 1934, Mircea cel Mare învingea oastea lui Baiazid la Rovine. Era etapa în care expansiunea otomană ajunsese la Dunăre, iar sudul acesteia era transformat în paÈ™alâc. Domnitorul nu a fost învins È™i n-a plătit nici tribut. Rolul deosebit jucat de el în istoria Europei este confirmat prin aceea că RenaÈ™terea acesteia a fost posibilă (Acad. Dan Zamfirescu, ,,Mircea cel Mare. Domnul ortodoxiei biruitoare”, BucureÈ™ti, 2019).

            Ceva mai târziu, românul Iancu de Hunedoara va fi primul creÈ™tin biruitor în lupta cu Mohamed al II-lea (1451 – 1481), unul dintre cei mai puternici sultani ai Turciei, cuceritor al Constantinopolului (1453).

 

Clopotele Vaticanului

 

            Actele sale de vitejie l-au consacrat ca fiind unul dintre cei mai iscusiÈ›i oameni de arme ai epocii È™i apărători ai lumii creÈ™tine. Cea mai importantă dintre ele este cea câÈ™tigată la Belgrad (iulie 1456), la porÈ›ile căruia bătea însuÈ™i sultanul Mohamed al II- lea Cuceritorul. Rolul său în apărarea Belgradului, veritabilul zid de apărare al Europei Centrale, a fost determinant, victoria repurtată de el fiind cea mai mare rertată de creÈ™tini în lupta cu otomanii.

            Nu întâmplător Papa Calixt al III lea (1455 – 1458) a considerat această victorie ca fiind cel mai fericit moment al vieÈ›ii sale, iar prin bula emisă de el, la 6 august 1456, a dispus ca toate clopotele bisericilor catolice din Europa să fie trase zilnic la ora 12.00, obicei ce se păstrează È™i în ziua de astăzi.

              AceeaÈ™i putere sufletească È™i determinare, având ca piatră fundamentală apărarea gliei, l-a ajutat È™i pe Mihai Viteazul (1593-1601) să accepte lupta pentru ca È›ara sa să nu devină paÈ™alîc, aÈ™a cum devenise anterior o bună parte din Ungaria È™i sudul Dunării.

              Luptele purtate de-a lungul Dunării, în special cea de la Giurgiu iar ulterior de la Călugăreni, atestă geniul militar al domnitorului în luptele cu turcii, care se aflau la apogeu, È™i dragostea sa faÈ›ă de È›ară È™i de creÈ™tinătate. El însuÈ™i afirmă că înÈ›elege să lupte în numele crucii.

               Iată È™i percepÈ›ia unui contemporan al său, ambasadorul Angliei la Constantinopol, Eduard Barton: ,,Este un lucru de mare laudă È™i de nemaipomenită faimă la ceea ce atâÈ›ia importanÈ›i regi È™i principi n-au putut să infăptuiască vreodată, un Mihai, cel mai din urmă È™i mai sărac dintre domnitori, să izbândească a o  face, zdrobind oÈ™tirea sultanului”(A. D. Xenopol, ,,Istoria românilor din Dacia Traiană”, Vol.III, ed.  IV-a, Buc. 1988, p.172). 

               Să observăm, deci, că sacrificiul È™i credinÈ›a sunt calităÈ›i ce È›in de matricea acestui popor. Nu întâmplător sanctitatea sa, Papa Ioan Paul al II-lea, cu prilejul sosirii sale aici, s-a referit È™i la alÈ›i numeroÈ™i martiri ai românilor, anunÈ›ându-l între aceÈ™tia È™i pe Constantin Brâncoveanu (1688-1714) care, după cum se È™tie, ,,osândit la moarte la Constantinopol, È™i pe cînd avea sabia deasupra capului a refuzat să-È™i nege credinÈ›a È™i să treacă la Islam. Mai mult, acelaÈ™i lucru l-a cerut È™i celor patru fii ai săi. Ce sacrificiu mai mare poate fi făcut în numele crediÈ›ei decât acesta?”

              Trebuie să înÈ›elegem că această calificare, de către Papă, a României, drept ,,Grădina Maicii Domnului”, nu se referă doar la frumuseÈ›ea de excepÈ›ie a peisajului său, ci È™i la alte elemente subsumate acestuia: reperele de moralitate, de înÈ›elegere  È™i respect, de sprijinire a semenilor aflaÈ›i în restriÈ™te etc.

               Prin acest calificativ, Sanctitatea Sa dezvăluie cheia sufletului românesc: Morala È™i TradiÈ›ia, buna sa credinÈ›ă în Dumnezeu È™i în Biserică È™i în principiile sale morale: să respecÈ›i părinÈ›tii È™i aproapele, să nu minÈ›i, să nu furi, să nu ucizi, să nu pofteÈ™ti la casa altuia etc.

 

               ToleranÈ›a religioasă a românilor

 

Această frumuseÈ›e sufletească au dovedit-o românii de-a lungul istoriei, în conservarea tradiÈ›iilor, înÈ›elegerii semenilor, È™i a spiritului tolerant faÈ›ă de străini. Străinii, mulÈ›i È™i respinÈ™i de alte naÈ›ii, È™i-au găsit loc în spaÈ›iul românesc. CredinÈ›a lor, diferită de a noastră, n-a contat. De pildă, un act de mare înÈ›elegere È™i de toleranÈ›ă a fost demonstrat încă de pe la 1400 de către Alexandru cel Bun (1400 – 1432) generând simpatia È™i recunoÈ™tiinÈ›a străinilor.

            Astfel, pentru catolici, a încuviinÈ›at, în anul 1413, întemeierea unei episcopii la Baia, iar pentru dominicanul polonez Ioan de Ryza a clădit o impunătoare biserică din piatră.

            Pentru armeni, emitea un hrisov prin care recunoÈ™tea ca episcop al lor pe Ioan recomandat de fostul patriarh al Constantinopolului, Antonie.

            ,,Cât despre husiÈ›i, persecutaÈ›i în Ungaria È™i Polonia de către ierarhii catolici, el le-a îngăduit aÈ™ezarea în Moldova. Ba, mai mult, a dat È™i o poruncă în scris È™u nu fie tulburaÈ›i de nimeni în exercitarea cultului lor”. (C.C. Giurescu, Dinu C. Giurescu, ,,Istoria românilor”, Vol II, Buc., 1276, p.108).

            Evreii au fost prezenÈ›i în acest spaÈ›iu încă din Antichitate, în secolul al II-lea când, upă ce Ierusalimul a fost incendiat de către nomazi, mulÈ›i dintre ei s-au stabilit în Dacia. AceeaÈ™i toleranÈ›ă a fost manifestată de români È™i în Evul Mediu când, din cauza persecuÈ›iilor suportate în Ucraina, un val de evrei se stabilescu în È›ările române.

            La graniÈ›a dintre secolele al XVII-lea È™i al XVIII-lea, urmare a persecuÈ›iilor din Galileea, un alt val de evrei se stabilesc în acelaÈ™i spaÈ›iu.

            În primele decenii ale secolului al XX-lea, din cauza foametei È™i persecuÈ›iilor comuniste, peste 30.000 de evrei din Ucraina È™i Rusia se refugiază în România È™i în special în Basarabia.

            Fenomenului de înÈ›elegere, toleranÈ›ă È™i sprijin, i se alătură È™i atitudinea românilor faÈ›ă de Holocaust. De sesizat, în acest sens, faptul că, imediat după 1989, o veritabilă campanie antiromânească se dezlănÈ›uie. România este denigrată È™i pusă la stâlpul infamiei, acreditându-se ideea că românii sunt capabili de cele mai grave atrocităÈ›i. S-a vehiculat în acest sens ideea că peste 400.000 de evrei ar fi fost externimaÈ›i iar Ion Antonescu ar fi fost un veritabil călău al poporului evreu, motiv pentru care acesta ar fi stârnit chiar È™i admiraÈ›ia lui Hitler È™i a lui Goebbels. S-a încercat È™i s-a susÈ›inut, astfel, teza că România s-ar face vinovată de cel mai mare Holocaust care s-a produs în Europa.


Mareșalul Antonescu - salvatorul evreilor

           

Că mistificarea È™i manipularea sunt posibile, este demonstrat È™i prin aceea că, ulterior, la ConferinÈ›a de Pace de la Paris (1946), în mod deliberat, s-a ignorat tributul plătit de noi în lupta pentru înfrângerea nazismului, refuzându-ni-se statutul de CobeligeranÈ›ă.

            Adevărut trebuie însă spus È™i susÈ›inut până la capăt! Fără rezerve! Numărul victimelor din rândul evreilor produs, în timpul celui de al II-lea război mondial, în România, este cel mai mic din Europa aflată sub domniaÈ›ia germană.

            La ,,Muzeul Holocaustului” de la Washington este reÈ›inută, în acest sens, cifra de 19.000 de victime ale represariilor ordonate de Ion Antonescu, ca urmare a aruncării în aer a Comandamentului armatei române, lucru recunoscut de acesta chiar în declaraÈ›iile sale date la proces (1946).

            Cum se explică manipularea ne arată chiar Radu Ioanid, fost director al ,,Registrului NaÈ›ional al SupravieÈ›uitorilor”, într-un interviu acordat lui Andrei Cornea È™i publicat în ,,Revista 22” , nr. 6 din 9-15 februarie 1994: „Dintr-un complex de motive de natură internă È™i externă, în toamna anului 1942, Ion Antonescu a decis să amâne deportările evreilor din vechiul regat spre lagărele de la Belzek. Aceste proiectate deportări n-au mai avut loc. Mai mult, în 1943 È™i 1944, anumite categorii de evrei au fost repartizate în Transilvania È™i s-a înlesnit emigrarea lor în Palestina. Aceste măsuri au permis supravieÈ›uirea a aproximativ jumătate din numărul evreilor români. Pentru o È›ară ca România, a treia ca mărime a populaÈ›iei evreieÈ™ti, o È›ară aflată în orbita Germaniei naziste, un procent de supravieÈ›uire de 50% este mult”.

            Să reÈ›inem însă un detaliu: această modificare de atitudine a lui Ion Antonescu se produce în contextul în care bătălia de la Stalingrad (iunie 1942 – februarie 1943) urma să aibă loc cu aproape un an mai târziu. Antonescu nu avea cum să intuiască, în vara anului 1942, că nemÈ›ii vor fi zdrobiÈ›i la Stalingrad.

            După toate probabilităÈ›ile, această modificare de atitudine a È™efului statului i se datorează lui Radu Lecca, ce devenise ,,comisar general pentru problemele evreieÈ™ti”, persoană aflată în foarte apropiate relaÈ›ii cu ambasadorul Germaniei la BucureÈ™ti, Von Killinger, È™i în egală măsură cunoscută È™i simpatizată È™i de câÈ›iva înalÈ›i demnitari ai Reichului, între care È™i de Goring.

            În acelaÈ™i context este de reÈ›inut însă È™i atitudinea curajoasă a lui Antonescu, inclusiv în relaÈ›ia sa cu Hitler. Iată ce precizează în acest sens părintele N. Steinhardt, evreul trecut la ortodoxie, fost coleg de celulă la Jilava cu Radu Lecca, cu care s-a È™i împrietenit:

„Era singurul în toată Europa care a cutezat să i se opună lui Hitler È™i să-i È›ină piept într-o chestiune de onoare personală, în care nici Petain nici cardinalii nu i-au spus nu. Antonescu i-a È›inut piept în propriul lui bârlog de la Besehtesgaden; dârz, cu modestia cuvenită, a scăpat de la moarte câteva sute de mii de evrei”. Cum explica Lecca reuÈ™ita sa: ,,Cu preÈ›ul câtorva boarfe, a câtorva apartamente, Goring a fost de accord. Mi-a spus: Numai să nu È™tie Hitler” (N. Steinhardt, ,,Jurnalul fericirii”, Cluj-Napoca, 1991 p.131).

            Aceste două aspecte reprezintă cheia problemei: ,,Cum a fost posibilă salvarea atâtor evrei. Secretul lui Lecca, mărturisit lui Steinhardt, a fost acela că a putut profita de rolul său de intermediar între Antonescu È™i Von Killinger”. În timp ce mareÈ™alul Antonescu credea că Lecca exprimă poziÈ›ia lui Killinger, acesta din urmă avea convingerea că o exprimă pe cea a lui Antonescu. „Or, profitând de această confuzie, afirmă Lecca, am reuÈ™it să strecor Centrala Evreilor È™i pe toÈ›i evreii din România prin situaÈ›iile cele mai grele, până la 23 august 1944” (Al. V. DiÈ›ă, ,,Despre memorii È™i autorul lor”, prefaÈ›ă la volumul lui Radu Lecca, ,,Eu i-am salvat pe evreii din România”, editura Raza Vânturilor, BucureÈ™ti, 1994, p. 46).

            Să recunoaÈ™tem însă că spiritul agresiv la adresa evreilor a existat! El a fost indus societăÈ›ii româneÈ™ti încă din anul 1937, situaÈ›ie ce explică pogromurile de la Dorohoi È™i GalaÈ›i, comise în timpul domniei lui Carol al II lea. Se acredita teza că evreii, categorie aparte de oameni, pot fi agresaÈ›i sau exterminaÈ›i fără vreo sancÈ›iune penală sau morală. În acest context este cu atât mai salutar pentru noi, astăzi, ,,pentru resursele noastre de regenerare È™i renaÈ™tere, să È™tim că, în faÈ›a acestei alunecări în barbarie a unei minorităÈ›i vinovate de ororiile săvârÈ™ite, a existat, în corpul naÈ›ional, o zonă infinit mai întinsă peste care nu s-a putut propaga cangrena È™i în cuprinsul căreia s-a putut organiza alternativa la orori È™i crimă, replica omeniei româneÈ™ti la neomenia veacului” (Acad. Dan Zamfirescu, în prefaÈ›ă la lucrarea lui Radu Lecca : ,,Eu i-am salvat pe evreii din România”, ap.crt.p.16).

            Cine are, după 1989, interesul culpabilizării fără motiv a societăÈ›ii româneÈ™ti, al punerii sale la stâlpul infamiei? Cei care speră că acest popor nu va mai avea coloană vertebrală È™i îÈ™i va ignora propriile lui interese! Cei care, de-a lungul a trei decenii, sunt interesaÈ›i să spolieze resursele materiale ale È›ării, inclusiv prin sfârtecarea teritorială, È™i să determine schimbarea cursului său pro european. Piesele de bază ale acestei manipulări, ale culpabilizării È™i disoluÈ›iei ei sunt Rusia È™i Ungaria.

            Realitatea istorică ne impune deci o cu totul altă abordare în problema evreiască. Și anume concluzia că, în perioada respectivă, a existat un lucru care onorează specia umană. Mai exact a existat efortul unui popor care, prin structura sa, este tolerant È™i împăciuitor, aspect care explică pe deplin de ce a fost posibilă salvarea evreilor din România, inclusiv a celor veniÈ›i în acest spaÈ›iu din Transilvania hărÈ›uită, ,,bilanÈ› pe care nici o altă È›ară nu-l poate prezenta vreunui tribunal moral” (Acad. Dan Zamfirescu, op. cit. pag. 17).

            Întâmplător, această realitate este confirmată, între altele, chiar È™i de Wilhelm Filderman  (1882 – 1963) avocat È™i om politic român, evreu – fost coleg de clasă la Liceul ,, Matei Basarab” cu Ion Antonescu - preÈ™edinte al Uniunii Evreilor Români (1923 – 1948), preÈ™edinte al Uniunii ComunităÈ›ilor EvreieÈ™ti din România (1929 – 1941 È™i 1944 – 1945) È™i preÈ™edinte al Consiliului Central al Evreilor din România (1936 – 1941 È™i 1945).

            Astfel, în testamentul său, preciza între altele: „A fost mereu acuzat regimul mareÈ™alului Antonescu că a fost un regim înfeudat nazismului È™i că însuÈ™i mareÈ™alul a fost executat de agenÈ›ii de la Moscova pentru că ar fi fost fascist. Adevărul este că mareÈ™alul a fost acela care a pus capăt miÈ™cării fasciste în România oprind, cu începerea anului 1941, activităÈ›ile teroriste ale Gărzii de Fier È™i suprimând toate activităÈ›ile politice ale acestei organizaÈ›ii [...]. În perioada dominaÈ›iei hitleriste în Europa a fost în legătură susÈ›inută cu mareÈ™alul Antonescu. Acesta a făcut tot ce a putut pentru a îmblânzi soarta evreilor expuÈ™i la persecuÈ›ia germanilor naziÈ™ti. Trebuie să subliniez că poporul român nu este antisemit, iar vexaÈ›iunilor de care au avut de suferit evreii au fost opera naziÈ™tilor germani È™i a Gărzilor de Fier [...]. MareÈ™alul Antonescu a rezistat cu succes presiunii naziÈ™tilor, care impuneau măsuri dure împotriva evreilor [...]. GraÈ›ie intervenÈ›iei energice a mareÈ™alului a fost oprită deportarea a mai mult de 20.000 de evrei din Bucovina. El a dat paÈ™apoarte în alb pentru a salva de teroarea nazistă evreii din Ungaria, a căror viaÈ›ă era în pericol. Am fost martori ai unor miÈ™cătoare semne de solidaritate între români È™i evrei în momente de grea încercare din timpul Imperiului Nazist din Europa [...]. MenÈ›ionez aceasta pentru a sublinia faptul că poporul român, atât cât a avut chiar în măsură limitată controlul È›ării, È™i-a demonstrat sentimentele de umanitate È™i moderaÈ›ie politică. Dar când ocupaÈ›ia sovietică a impus tirania stalinistă dirijată de la Moscova, condiÈ›iile s-au schimbat: românii nu au mai fost în stare să aibă nici cea mai mică autoritate asupra conducerii afacerilor lor interne. Asemenea situaÈ›ie poate fi înÈ›eleasă cu uÈ™urinÈ›ă într-o È›ară sub ocupaÈ›ia militară a sovietelor  - cum e È™i astăzi România - administrată de o echipă de comuniÈ™ti, cei mai mulÈ›i aserviÈ›i ordinelor Kremlinului”. (,,Testamentul lui Filderman”, în Certitudinea nr. 33 din 19 februarie - 5 martie 2019).

 

România, protectoarea polonezilor

 

            Să ne mai amintim, pe fondul ostilităÈ›ilor celui de al II lea Război Mondial, modul în care românii È™i autorităÈ›ile de la BucureÈ™ti s-au comportat în relaÈ›ia cu Polonia, atacată fară declaraÈ›ie de război în septembrie 1939.

                Germanii au pătruns în Polonia È™i tot în acest spaÈ›iu, la 17 septembrie. Intrau È™i trupe sovietice. Este contextul în care È™i România se afla în pericol. În aceste condiÈ›ii, preÈ™edintele Poloniei, o mare parte a guvernului È™i peste 100.000 de polonezi se refugiază în România.

            Au fost primite cu braÈ›ele deschise, în profida ameninÈ›ărilor Germaniei È™i, mai ales, a ambasadorului său la BucureÈ™ti, W. Fabricius. S-a aprobat apoi cererea de tranzitare prin România a aurului polonez. În septembrie 1939, 82 de tone de aur au fost îmbarcate pe un vapor cu destinaÈ›ia Anglia.

            Alte 41 de camioane È™i autobuze încărcate cu lingouri de aur, monede de aur È™i argint È™i obiecte de valoare, parte a tezaurului È™i patrimoniului polonez, au fost transportate la BucureÈ™ti È™i depozitate la Banca Marmarasch Blank (23-24 septembrie 1939). În octombrie-noiembrie acelaÈ™i an, aceste valori au fost transportate în FranÈ›a È™i puse la dispoziÈ›ia Guvernului Polonez aflat în exil.

            Tot acest sprijin a fost acordat gratuit. Românii nu au cerut È™i nu au acceptat nimic. Sprijinul a fost acordat necondiÈ›ionat, cu toate că gestul nostru a stârnit reacÈ›ia vehementă a Berlinului, urmată de presiuni, ameninÈ›ări È™i sancÈ›iuni.

            Gestul României a rămas viu în conÈ™tiinÈ›a polonezilor. Iată un singur exemplu: ,,Ne întâlnim în fiecare zi È™i la fiecare pas cu manifestări de ospitalitate cordială. CopleÈ™iÈ›i de îngrozitoarea nenorocire a întregului popor, condamnaÈ›i la soartă grea a pribegiei, am înÈ›eles de la început că ne aflăm pe pământul unor prieteni. Că inimile românilor bat îmn ritmul prieteniei sincere pentru toÈ›i polonezii, că ei trăiesc nefericirea noastră”. (Ziarul ,,Kurier Polski” din 9 octombrie 1939). Aprecierile legate de sufletul românesc nu mai au nevoie de niciun comentariu.

            În noaptea de 20/21 august 1968, un eveniment cu totul deosebit zguduia Europa È™i nu numai. Trupe ale Pactului de la VarÈ™ovia, în frunte cu URSS, invadau Cehoslovacia, având ca principal obiectiv Praga. În ziua următoare, CeauÈ™escu rostea celebrul său discurs de înfierare acestei agresiuni, È™tiind bine ca România urma să fie victimă a aceleiaÈ™i agresiuni. Ceea ce era o realitate, mii de tancuri sovietice aflându-se deja la graniÈ›ele È›ării. InformaÈ›ia referitoare la iminenÈ›a acestei agresiuni era furnizată de un fost ofiÈ›er polonez, a cărui familie se refugiase, în septembrie 1939, în România.  

            ForÈ›ele terestre programate să invadeze România erau sprijinite de 890 de avioane ruseÈ™ti È™i 1.265 de avioane aparÈ›inând celorlalte È›ări membre ale tratatului de la VarÈ™ovia. (Dan Gheorghe ,,Documente NATO - anul în care România putea fi invadată de URSS”, în ,,România Liberă” din 29 august 2013).           

            Cu toate că È™i România era ameninÈ›ată iar pericolul era real, mii de cehi s-au refugiat în România. Mii de români i-au primit È™i i-au sprijinit fără a le cere nimic în schimb. Teama lor de iminenta invazie a trupelor ruseÈ™ti n-a mai contat, ci spiritul de înÈ›elegere È™i solidaritate în primul rând.

            Și un alt detaliu: România, astăzi, este condusă de Klaus Iohannis, de naÈ›ionalitate germană. Mai mult, a fost ales preÈ™edinte cu 54,40% din voturi, în detrimentul unui român, Victor Ponta.

            Omenia, toleranÈ›a È™i solidaritatea se dovedesc a fi de secole cotă parte a matricei sufletului românesc. Iar acest cod genetic poate fi lesne descifrat, cu atât mai mult cu cât ne ajută, în acest sens, chiar marele savant N. Iorga, printr-o amplă analiză făcută revizionismului maghiar.

            Astfel, între altele, ilustrul savant, referindu-se la unguri È™i la istoria lor, arată că ei, în Câmpia Panoniei, nu erau decât o comunitate de triburi sosite din îndepărtatele regiuni fără hotare ale stepei ruseÈ™ti. „Ungurii din vremea aceea reprezentau, deci, sămânÈ›a, ceata, banda È™i nicidecum o aÈ™ezare teritorială, în afară de un oarecare pescuit È™i de creÈ™terea cailor în Pustă. Oamenii aÈ™ezaÈ›i multă vreme în corturi nu aveau nicio aplecare către agricultură È™i nici chiar pentru păstorie. Și aceasta este deosebirea cea mai mare între ei È™i noi. Aceasta dărâmă toate teoriile aÈ™ternute în cărÈ›ile lor, în care injuria personală nu poate să înlocuiască argumentul.

            Noi suntem oameni de străveche milenară aÈ™ezare, pentru care nimic nu este mai sfânt decât brazda. Noi suntem într-adevăr un popor de proprietari. Suntem un popor drept È™i un popor milos, un popor care nu jignim È™i nu prigonim. Sufletul nostru tăgăduieÈ™te oricare dintre mijloacele acestea de a face violenÈ›ă altor suflete omeneÈ™ti”. (N. Iorga, ,,În lupta cu absurdul revizionism maghiar”, Oradea, 1939, pag. 39 -40). Cu alte cuvinte, poporul român nu a cunoscut spiritul violenÈ›ei È™i al jafului specific hoardelor migratoare care n-au trăit muncind pământul - pentru că încă nu È™i-l însuÈ™iseră - ci căutând, indentificând È™i tîlhărîndu-È™i victimele, care erau legate de un teritoriu È™i, ca urmare, aveau o stare.

 

Papa Ioan Paul al II-lea: „Vei fi o naÈ›iune prosperă, popor solidar È™i făcător de pace!”

 

                Deci viaÈ›a românului, modul său de a fi, morala în care s-a format, exclude modul de viaÈ›ă  parazitar, tributar concepÈ›iei că poÈ›i trăi însuÈ™indu-È›i lucruri care nu-ti aparÈ›in, scop în care este folosită violenÈ›a. Ceea ce derivă din această mentalitate este cel puÈ›in bunul simÈ›, onestitatea, respectul faÈ›ă de ceilalÈ›i. Sunt elemente subsumate moralei È™i credinÈ›ei în Dumnezeu, crez care, devenit tradiÈ›ie, a asigurat până astăzi conservarea acestei percepÈ›ii È™i a acestui mod de a alege viaÈ›a.

            Și, de cel puÈ›in două milenii, românii trăiesc în acest spirit al brazdei, al gliei care este a lui È™i care, prin muncă cinstită, îi asigură existenÈ›a È™i chiar bunăstarea. Este È™i motivul pentru care, la nevoie, È™i-a apărat întotdeauna glia care îi aparÈ›ine È™i îi asigură viaÈ›a.

            Agresat de alÈ›ii, È™i numai atunci, românii au răspuns È™i s-au apărat de fiecare dată. Iar agresorii, popoarele migratoare iar mai apoi turcii, ungurii, polonii, ruÈ™ii, etc. (È™i n-au fost deloc puÈ›ini), au făcut ca jetfele lor să fie nemăsurate. Practic, fiecare petec de pământ a fost acoperit de sângele lor.

            Ceea ce i-a mânat în luptă a fost, de fiecare dată, credinÈ›a, încrederea în Dumnezeu,  crezul că aÈ™a se cuvine, că aÈ™a este drept. Să apere pământul pe care s-au născut È™i care nu este al lor, ci al urmaÈ™ilor.      

            Ca urmare, faptele de vitejie ale acestei naÈ›ii, de-a lungul existenÈ›ei sale, n-au fost puÈ›ine, multe din ele constituind veritabile lecÈ›ii date Europei, detaliu reÈ›inut, nu întâmplător, de Papa Ioan Paul al II lea È™i din care rezultă că un sprijin, un ajutor dat la nevoie, nu trebuie uitat. Pentru că lumea are întotdeauna nevoie de pilde, de modele, de moralitate, ca È™i de sacrificii, mai ales într-o lume măcinată astăzi de contradicÈ›ii, de egoism, de adversităÈ›i, de dorinÈ›a de supremaÈ›ie etc.

Tocmai de aceea, în discursul său rostit la venirea sa în România, considerată de Sanctitatea Sa ca fiind ,,Grădina Maicii Domnului”, îndeamnă pe români să-È™i întemeieze mai departe viitorul ,,pe stânca tare a Evangheliei”. „Cu ajutorul lui Hristos, a spus el, vei fi protagonista unei noi perioade de entuziasm È™i de curaj. Vei fi o naÈ›iune prosperă, popor solidar È™i făcător de pace”.

            Este È™i cheia rosturilor, a venirii sale aici. Pentru că, în această lume dominată de politică È™i politicianism, de naÈ›ionalism, populism, de contradicÈ›ii È™i interese meschine, solidaritatea, înÈ›elegerea È™i toleranÈ›a – mersul înainte al societăÈ›ii – sunt puse în pericol. Singura forÈ›ă capabilă să-i aducă pe creÈ™tini alături este Evanghelia È™i credinÈ›a în Dumnezeu. Este È™i motivul pentru care acum 20 de ani, arătam că, în condiÈ›iile căderii comunismului, rolul Vaticanului È™i partitura sa reală, cea a înÈ›elegerii È™i stabilizării sferelor de înfluenÈ›ă, va creÈ™te È™i că prestaÈ›ia, spre deosebire de trecut, va fi una care se va desfăÈ™ura la vedere (M. Ureche, A. Rogojan, ,,Servicii Secrete Străine – retrospectivă È™i interferenÈ›e în spaÈ›iul românesc”, Editura Paco, BucureÈ™ti, 1999, Vol I, pag. 561).

            Să observăm faptul că astăzi situaÈ›ia din România este tensionată È™i că manipularea efectuată de 30 de ani de Rusia, sprijinită de Ungaria, a atins cote greu de imaginat iar efectele acesteia, însemnând disoluÈ›ii, neîncredere, scepticism, antagonizare È™i defăimarea societăÈ›ii româneÈ™ti, au devenit vizibile. InstituÈ›ii ale statului care îi asigură securitatea È™i siguranÈ›a, justiÈ›ia È™i statul de drept sunt puse în pericol.

            De ce această precipitare a autorilor scenariului? Pentru că, peste câÈ›iva ani, Rusia se va confrunta cu o criză fără precedent. Ca urmare, economia sa va intra în colaps, context în care ea nu va mai face faÈ›ă concurenÈ›ei cu o Europă unită. Șansele supravieÈ›uirii Rusiei vor exista numai dacă economia ei se va confrunta separat, cu fiecare dintre statele Uniunii Europene în parte.

            Iată de ce disoluÈ›ia È™i subversiunea în fostele state socialiste È™i preluarea lor sub control politic, devine o necesitate prezentă. Mai mult, din acelaÈ™i motiv al iminentei crize a economiei Rusiei, fisurarea unităÈ›ii europene devine, pentru Rusia, un deziderat major.

            Iar faptul că acest lucru este posibil ne este dovedit de Brexit È™i de faptul că o mare parte dintre englezi È™i-au dat acest vot fără să realizeze consecinÈ›ele grave ce se vor produce.

 

De ce vizita Papei nu poate fi confiscată de unguri


            Acesta este, pe scurt, contextul în care urmează să aibă loc vizita Papei Francisc în România. Și pentru  a afla care va fi mesajul SanctităÈ›ii Sale pentru noi este potrivit să aflăm câteva aspecte care îl definesc caracterial È™i spiritual È™i să trecem în revistă, extrem de succint, alte elemente ce evidenÈ›iază atitudinea Sa faÈ›ă de om, în general, ca È™i faÈ›ă de probleme importante ce se referă la evoluÈ›ii ce se produc în plan internaÈ›ional:

- Papa Francisc (pe numele său de naÈ™tere Jorge Mario Bergoglio) este fiul unui italian stabilit cu familia sa în Argentina, care a fost muncitor de cale ferată È™i de la care viitorul Papă a învăÈ›at să fie onest, harnic, respectuos È™i modest. SemnificaÈ›ia în acest din urmă sens o găsim într-un interviu al său apărut în cartea ,,Despre cer È™i pământ”, apărută la BucureÈ™ti, în anul 2014, la Editura ,,Curtea Veche”.

 

 

În această carte, Papa Francisc ne dezvăluie câteva detalii ce se referă la educaÈ›ia pe care a primit-o în familie. El se referă, între altele, È™i la faptul că tatăl său îi spunea întotdeauna: „Salută-i pe oameni când urci, pentru că îi vei găsi când cobori”, sau ,,Nu È›i-o lua în cap”, referindu-se la conduita oamenilor în general. Sau, de asemenea: ,,Când unui mediocru i se urcă fumurile la cap È™i i se dă un strop de putere, vai de cei ce depind de el!”.

- Unul dintre formatorii săi spirituali a fost preotul greco-catolic Ștefan Czmil, refugiat ucrainian care l-a iniÈ›iat în spiritul creÈ™tin răsăritean;

- În noiembrie 1998, pe când era episcop de Buenos Aires, i sa încredinÈ›at È™i jurisdicÈ›ia asupra credincioÈ™ilor de rit bizantin, inclusiv a celor ce aparÈ›ineau de Biserica Română Unită cu Roma;

- În iulie 2010, când Guvernul Argentinian a redactat un proiect legislativ prin care se permitea căsătoria persoanelor de acelaÈ™i sex È™i adopÈ›ia de copii de către aceÈ™tia, el s-a pronunÈ›at împotriva prevederii respective;

- În 2013, când devenea primul Papă Latino-American, a menÈ›ionat că È™i-a ales numele de Francisc în amintirea lui Francisc de Assisi (1181 – 1226), întemeietor al Ordinului Franciscan. Câteva aspecte interesante despre acesta: după convertire se autodesmoÈ™teneÈ™te È™i se pune în slujba leproÈ™ilor de la Vittorina; s-a dedicat unei vieÈ›i de blândeÈ›e, de smerenie È™i de mărturisire evanghelică. Crezul lui Francisc de Assisi constă în simplitate, sărăcie voluntară, ascultare, umilinÈ›ă, egalitate între oameni È™i refuzul oricăror privilegii.

SubînÈ›elegem că acest crez È™i mod de a fi a fost adoptat de Jorge Mario Bergoglio odată cu alegerea numelui de Papă: Francisc.

- În februarie 2016, la întâlnirea cu Patriarhul Chiril al Moscovei, la Havana, a semnat o declaraÈ›ie comună în care, între altele, se exprimă speranÈ›a că această întâlnire va deschide calea reducerii tensiunilor între romano-catolici È™i ortodocÈ™i, intensificate de conflictul din Ucraina.

 

Papa Francisc I: ,,OraÈ™ul sfânt Ierusalim să fie păstrat ca patrimoniu comun al umanităÈ›ii!”

 

Dar, pentru a descifra È™i mai bine mesajul pe care Papa Francisc îl va da la BucureÈ™ti să adăugăm È™i alte câteva amănunte consumate recent:

- Vizita de două zile a SanctităÈ›ii Sale în Maroc È™i întâlnirea din 30 martie 2019 de la Rabat, cu regele Mohamed al II lea. Întâlnirea a avut loc după ce câteva state, printre care È™i S.U.A., È™i-au exprimat decizia de mutare a ambasadelor lor de la Tel Aviv la Ierusalim.

Să mai reÈ›inem faptul că, cu puÈ›in timp înainte, preÈ™edintele S.U.A. recunoscuse Ierusalimul drept capitala Israelului, precum È™i anexarea, manu militari, de către Israel, a înălÈ›imilor Golan, situaÈ›ie de natură să afecteze È™i să agite întreaga lume arabă.

Este un episod ce ar merita o amplă analiză, întrucât Suveranul Pontif, nu pentru prima dată, are o abordare cu totul diferită de cea a unor importanÈ›i lideri politici. Semnificativ în acest sens este apelul difuzat de Vatican în ziua de 3 martie, pe care l-a semnat împreună cu regele Marocului È™i în care s-a considerat ca fiind extrem de important ca ,,OraÈ™ul sfânt Ierusalim să fie păstrat ca patrimoniu comun al umanităÈ›ii, drept loc de întâlnire pentru credincioÈ™ii celor trei religii monateiste, loc de întâlnire È™i coexistenÈ›ă paÈ™nică, în care să fie cultivat respectul reciproc È™i dialogul”.

Cu alte cuvinte, este invocată necesitatea existenÈ›ei unui tip de suveranitate comună, ecumenică, asupra OraÈ™ului Sfânt. Este motivul pentru care Papa a subliniat că Dumnezeu a creat oamenii È™i i-a aÈ™ezat în lume pentru a trăi ca fraÈ›ii, ,,respectându-se în diversitate È™i ajutându-se în necesitate”.  

Iată, deci, diferenÈ›a dintre abordarea politică È™i cea ecumenică! Cea a Papei ne confirmă faptul că prestaÈ›ia sa are ca suport numai dreptatea, egalitatea, moralitatea È™i binele comun, singurul ingredient care pot asigura înÈ›elegere, toleranÈ›ă, echilibru È™i stabilitate socială necesară mersului înainte al societăÈ›ii.       

Să mai remarcăm un lucru ce È›ine de context: astăzi, după 20 de ani de la vizita Papei Ioan Paul al II lea în România, multe lucruri s-au schimbat. Unele în bine, altele în rău. AÈ™a, de pildă, cifra celor aflaÈ›i la limita subzistenÈ›ei a ajuns aproape la 50% din populaÈ›ie, iar depopularea È›ării a devenit un fenomen de masă ce întrece în dimensiune chiar exodul din Siria aflată în război.

Analfabetismul atinge cifrele cele mai ridicate din ultima sută de ani.

Lipsa optimismului, a încrederii în mai bine È™i a speranÈ›ei a devenit astăzi o realitate care atestă faptul că manipularea pusă în operă cu o mână de profesioniÈ™ti de către Rusia, sprijinită de Ungaria vecină, în scopul disoluÈ›iei È™i antagorizării societăÈ›ii româneÈ™ti este foarte aproape de atingerea obiectivului. Și este la fel de adevărat că cei care conduc această È›ară nu dovedesc vreo preocupare pentru revenirea la normal.

Să mai reÈ›inem însă un detaliu: Papa Francisc este omul cel mai bine informat È™i mai influent de pe mapamond. Demersul său se adresează nu în primul rând politicienilor ci, în special, popoarelor È™i credincioÈ™ilor, întemeindu-se întotdeauna pe adevăr, pe smerenie, pe respect faÈ›ă de valori È™i faÈ›ă de semeni. Toate aceste detalii sunt garanÈ›ii ale unei bune percepÈ›ii din partea tuturor, condiÈ›ie în care scopul urmărit poate fi atins: regăsirea speranÈ›ei, încrederii È™i omeniei.

Și încă un amănunt: Sanctitatea Sa a ales să viziteze România ca urmare a primirii la Vatican (8 – 13 octombrie 2017) a unei delegaÈ›ii de academicieni. Se È™tie ca Sanctitatea Sa nu doreÈ™te È™i nu acceptă titluri de onoare. Cu toate acestea, Academia Română i-a propus (iar el a acceptat!) să fie ales membru de onoare al acestei instituÈ›ii. În cuvântul său de răspuns, Suveranul Pontif a subliniat că acceptă acest lucru „din prietenie pentru poporul român”.

 

Presa maghiară despre Papa Francisc: „Un bătrân dement, total incapabil să servească funcÈ›ia papală, un È™arlatan”

 

Să mai observăm un detaliu legat de contextul în care Suveranul Pontif a ales să viziteze România în perioada 31 mai-2 iunie, refuzând invitaÈ›ia similară aUngariei È™i că presa maghiară, aservită lui Viktor Orban, a declanÈ™at anterior o veritabilă campanie de denigrare a sa. Astfel în contextul problemei emigranÈ›ilor, politologul Tamás Fricz a susÈ›inut că Sanctitatea Sa ,,este un instrument de francmasonerie, vinovat de valul de emigranÈ›i din ultimul an È™i că manifestă simpatie faÈ›ă de islam”.

Zsolt Bayer, un influent jurnalist maghiar, îl jigneÈ™te pe blogul său pe Papa Francisc, pe care îl consideră „un bătrân dement, total incapabil să servească funcÈ›ia papală, un È™arlatan”.

Chiar È™i conferinÈ›a episcopală din Ungaria i-a adus acuze Papei, condamnând poziÈ›ia sa în mai multe probleme È™i ridiculizându-i „infailibilitatea” papală. Într-un cuvânt, relaÈ›iile dintre biserica catolică maghiară, Viktor Orban È™i Vatican sunt tensionate.

 

Să observăm totodată faptul că mulÈ›i dintre criticii săi maghiari întreÈ›in relaÈ›ii strânse cu adversarii Papei Francisc de la Vatican. FaÈ›ă de asemenea atitudini, mediatizate intens, Papa Francisc a reacÈ›ionat refuzând, în anul 2016, să dea curs invitaÈ›iei Guvernului Orban de a veni în Ungaria pentru a participa la ceremoniile Sfântului Martir.       

Refuzul său a fost comentat în mass-media maghiară în sensul că Sanctitatea Sa ar fi deranjat de sprijinul necondiÈ›ionat dat de ierarhii catolici din Ungaria lui Viktor Orban. (Marius Diaconescu, ,,SemnificaÈ›ia apostolică a vizitei Papei în România”, în revista ,,Historia” din 2019).

Fidelă obiectivului său de manipulare È™i disoluÈ›ie, presa maghiară prezintă vizita Papei Francisc în România - È™i în special întâlnirea cu credincioÈ™ii de la Șumuleu-Ciuc, loc de pelerinaj al ungurilor de pretutindeni - drept un succes personal al lui Viktor Orban, lucru total neadevărat È™i tendenÈ›ios.

Să reÈ›inem, sub acest din urmă aspect, că înainte de construirea bisericii franciscane (1442 – 1448), aici fusese ridicată anterior, de către românul Iancu de Hunedoara, prima biserică pentru comemorarea victoriei obÈ›inute în lupta cu turcii de la Sântana de MureÈ™ (1442).

Pelerinajul de aici a fost aprobat de Papa Eugeniu al IV-lea, în anul 1442. Ulterior (1515 - 1520), a fost confecÈ›ionată statuia Sfintei Fecioare, cea mai mare realizată până la această dată. Principalul loc de atracÈ›ie îl constituie aÈ™adar statuia Maicii Domnului, făcătoare de minuni, căreia i se datorează sute de vindecări miraculoase. De aici È™i numărul mare al maghiarilor, românilor È™i străinilor care vin aici în ziua Rusaliilor catolice. CredincioÈ™ii, între altele, au credinÈ›a că Sfănta Fecioară le va auzi rugăciunile È™i îi va ajuta.

Și tot pe coordonate de actualitate să reÈ›inem, în concluzie, că vizita Papei se află în relaÈ›ie directă cu România È™i cu evoluÈ›iile din ultimele decenii de aici, cu prezentul sumbru È™i cu trecutul glorios ale acestei naÈ›ii care a scris pagini importante în istoria europeană.

Încercarea mass-media maghiare de a scoste de aici un profit de imagine, nu are nicio È™ansă, indiferent de numărul pelerinilor, care va fi  mare, ca de obicei. Toate locurile de pelerinaj din lume beneficiază de un mare număr de oameni. Șumuleu-Ciuc nu constituie o excepÈ›ie.

Posibilitatea ca Viktor Orban să fie primit de Papă este extrem de redusă. Iar dacă acest lucru se va întâmpla, nu poate fi decriptat astfel decât ca un firesc act de pocăinÈ›ă. Acest lucru va deranja în primul rând propriul staff, care a pus umărul la defăimarea Papei, È™i o parte însemnată a populaÈ›iei catolice din propria È›ară, care, foarte posibil, va considera că Sanctitatea Sa i-a oferit prea repede iertarea.

Totodată prezenÈ›a lui Orban È™i întâlnirea eventuală cu Papa nu poate fi percepută decât ca un act de recunoaÈ™tere a gravelor erori comise în relaÈ›ia cu Sfântul Scaun È™i nu numai, amănunt ce poate contribui la sporirea prestigiului È™i autorităÈ›ii Papei Francisc.

Având în vedere toate aceste elemente È™i, mai ales, structura È™i nobleÈ›ea sufletească a Sfântului Părinte, mai concret prestaÈ›ia, caracterizată prin dăruire faÈ›ă de semeni, a acestui veritabil artizan al păcii, toleranÈ›ei È™i înÈ›elegerii în lume, respectul È™i girul de încredere acordat acestei naÈ›ii, nu ne putem aÈ™tepta decât la un discurs pe măsură, în care punctele cardinale le vor constitui, neîndoielnic, apelul la unitate, solidaritate, respect È™i îngăduinÈ›ă faÈ›ă de semeni, ca È™i la dreptate È™i adevăr. Apel extrem de necesar astăzi, într-o Europă zguduită de probleme economice, financiare, de excesele de naÈ›ionalism/populism, de o corupÈ›ie încă latentă, dar care lucrează în beneficiul Rusiei, interesată să dezbine, să antagonizeze, să creeze È™i să valorifice stări conflictuale în scopul defăimării È™i distrugerii unităÈ›ii È™i solidarităÈ›ii europene.

Este o misiune grea, ce va fi urmărită  de o mulÈ›ime de critici ale ,,binevoitorilor”, dar în legătură cu care Sanctitatea Sa, în pofida blândeÈ›ei È™i a smereniei, a demonstrat că este pregătit È™i dispus să se implice total. Iar contextul actual în care liderii politici importanÈ›i produc adesea consternare, neîncredere È™i disoluÈ›ie, impune în mod necesar acest lucru.

Iar È™ansele sale de schimbare în mai bine sunt reale. PrezenÈ›a Sa în România poate constitui un exerciÈ›iu, iar atenÈ›ia pe care ne-o acordă în condiÈ›iile în care cei mai mulÈ›i lideri politici mint, sfidează È™i spoliază resursele acestei È›ări, È™tirbindu-i nu doar patrimoniul, ci È™i credibilitatea È™i renumele cu rădăcini solide în istorie, face extrem de necesar un asemenea demers din partea SanctităÈ›ii Sale.  

În acest context, prezenÈ›a Sa aici, în asemenea momente mai puÈ›in fericite ale naÈ›iei, poate însemna că Sanctitatea Sa este decisă, potrivit crezului său, să folosească influenÈ›a sa uriaÈ™ă, faptul că este omul cel mai respectat de pe planetă, pentru a încerca să repună România pe scara valorilor autentice, ajutând-o să-È™i reia È™i să deÈ›ină un loc însemnat într-o Europă de care avem atâta nevoie È™i care, la rândul său are nevoie de noi. Mesajul său va însemna o invitaÈ›ie la reflexie pentru toÈ›i cei interesaÈ›i, dar È™i un avertisment: Există un Dumnezeu.

Să-i urăm, deci, bun venit în ,,Grădina Maicii Domnului”, să-i ascultăm cu atenÈ›ie chemarea È™i să-l respectăm cu smerenie!  

 

Mai 2019

 

Afisari: 636
Autor: G-ral MARIAN URECHE
Spune-le prietenilor:
  • RSS
  • Digg
  • del.icio.us
  • Facebook
  • Mixx
  • Google Bookmarks
  • FriendFeed
  • LinkedIn
  • MySpace
  • Netvibes
  • Reddit
  • Technorati
  • Tumblr
  • Twitter
  • Yahoo! Bookmarks
  • Yahoo! Buzz
  • email
  • Live
  • StumbleUpon
  • Ping.fm

Comentarii

* Nume:
* Email:
* Mesaj:
  caractere ramase
* Cod de siguranta:

Va rugam sa introduceti in casuta de mai sus codul de siguranta
  * campuri obligatorii
 
Nume: Bacosca Antoanela Iustina (May, Wed 22, 2019 / 22:23)
Doamne, fereste ! Ce descriere romantata a ereticului Francisc si a papalitatii. Imediat, dupa ce am terminat de citit, m-a fulgerat gandul ca aceasta comunicare exalatata a tasnit dintr-un condei plin cu cel putin trei pahare de vin puterea ursului, nicidecum cu mina de pix sau cu cerneala....NIMIC despre pseudo-sinodul din Creta, de la Kolimbari, din 2016, NIMIC despre ecumenism si tradarea Ortodoxiei de catre oficialii BOR, prezenti la sinedriul cretan. Totul e roz, intr-un context geopolitic framantat cum nu a fost nicicand pe lume. Vine papa, "cel mai respectat om de pe pamant" si noi sa stam ca momaile zambarete sa-i uram bun venit. Politica chioara si cocosata. Doar atat este cu venirea papei, caci suveranul pontif, eretic fiind si apostat, nu are cum sa fie preot, nu are cum sa fie lider spiritual si nici vorba de Sfinte Taine. Papismul, asa cum spunea si parintele Arsenie Papacioc ar trebui desfiintat, nicidecum primit cu bucurie. Ortodoxia este dreapta credinta si punct. Stiti ca la Iasi, in data de 04.04.2019, toate liceele au primit instiintare de la inspectorat ca un nr. de 50 de elevi si cadre didactice sa participe, ca voluntari, la vizita papei? Activitatea de voluntariat se va desfasura pe 1 iunie, in intervalul orar 12.00-18.00. Ziua copilului este langa papa ! Asa era si cand venea Ceausescu.....Halal! Nu prozelitismului papal ! Nu venirii papei in Romania ! Nu venirii acestui inselat , mincinos si inaintemergator al antihristului ! Trezeste-te, Gheorghe! Trezeste-te , Ioane !
Alte articole | Arhiva
 
Colegiul de redactie

MIHAI EMINESCU
(Coordonator editorial şi moral)
Eudoxiu Hurmuzachi
Carmen Sylva
Vasile Alecsandri
Nicolae Densușianu
I.L. Caragiale
George Coșbuc
Vasile Pârvan
Nae Ionescu
Nicolae Iorga
Pamfil Şeicaru
Cezar Ivănescu
Dan Mihăescu
Stela Covaci

Colaboratori

Ciprian Chirvasiu, Dan Puric, Dan Toma Dulciu, Daniela Gîfu, Dorel Vişan, FiriÈ›ă Carp, Florian Colceag, Florin Zamfirescu, Laurian Stănchescu, Lazăr Lădariu, Mariana Cristescu, Marius Dumitru, Mădălina Corina Diaconu, Mircea Coloşenco, Mircea Chelaru, Mircea Șerban, Miron Manega (ispravnic de concept), Nagy Attila, Sergiu Găbureac, Zeno Fodor

Citite Comentate Comentarii noi Ultimele articole
Newsletter