Se încarcă pagina ...

Profanarea natiunii si cea mai pestilentială formă de înaltă trădare

Data publicarii: 27.06.2018 10:51:00

Articol apărut în numărul 14 al revistei „CERTITUDINEA”

 

 

Din 1990 încoace, România s-a istovit mental între excesele naționalismului tribal, în care fiecare grupuscul deținea rețeta românismului absolut, orb și surd la tot ce venea din altă parte, și voluptatea unei autodenigrări feroce, fără precedent, dar și fără similaritate cu un alt popor sau o altă națiune. Între aceste două extreme ne-am epuizat energiile și perspectivele, canibalizându-ne furibund, până în pragul disoluției definitive.

 

„Tot ce s-a creat până acum în România poartă stigmatul fragmentarului. Afară de Eminescu, totul este aproximativ”- scria, în 1936, Emil Cioran în „Schimbarea la față a României”. Nu s-a schimbat, de atunci, absolut nimic! Mai mult chiar, sensul și semnificația cuvintelor lui Cioran au căpătat, astăzi, dimensiuni tragice.

 

Lobby-ul maghiar internațional pentru reîncorporarea Transilvaniei este imens, ca forță financiară și influență politică, cu toate că nu e vorba de nicio „reîncorporare”, ci de o acaparare. Căci, începând din 1526, după bătălia de la Mohacs, când Ungaria a fost transformată în pașalâc turcesc (Transilvania nu), ungurii nu au mai stăpânit această regiune. De fapt, Ungaria, ca stat de sine stătător, cu capitală proprie, nici nu a mai existat, începând din 1526 și până la Tratatul de la Trianon din 1920. Transilvania a făcut parte din Imperiul Austro-Ungar, în perioada 1867-1918, dar Imperiul Austro-Ungar nu e același lucru cu Ungaria. Paradoxal, dar tocmai Tratatul de la Trianon, pe care-l contestă atât de virulent ungurii, a redat Ungariei onoarea și demnitatea de stat autonom, și nu unul asistat, cum fusese până atunci, sub „fustele” Vienei.

 

În 1997 apărea, la Paris, în cadrul editurii Groupe Saintonge (GSE) , ca o stavilă planetară împotriva lobby-ului iredentist maghiar de „recuperare” a Transilvaniei, celebra monografie în imagini „Eternelle et fascinante Roumanie”, concepută, creată, finanțată, editată şi distribuită, pe întreg pământul de Adrian Costea. Era pentru prima dată, după încercarea din 1919 a lui Nicolae Iorga - care editase, tot la Paris, volumul I al albumului „La Roumanie en images” - când cineva iniția și ducea la bun sfâtrșit un proiect solid și monumental de reconstrucție a imaginii României în lume, de recredibilizare, în ochii străinătății, a unei țări și a unui popor strivite, atunci ca și acum, de o dezlănțuită campanie de denigrare care viza, în fapt, dezintegrarea poporului român și a teritoriului său.

 

Despre felul în care a fost - și continuă să fie - tratată această carte a lui Adrian Costea în România, m-am exprimat nuanțat și complet în articolul STUDIU DE CAZ: cristian tudor popescu și sindromul isteriei în fața perfecțiunii”. Am lăsat deoparte, pentru a-l aborda separat, aspectul cel mai rușinos pe care-l poate atinge, la nivel de blasfemie antiromânească, replica demoniacă a cărții „Eternelle et fascinante Roumanie” (Paris, GSE). Această replică a  apărut la Editura Printing Publishing - Cotidianul, în anul în 2000, la scurtă vreme după ultima mineriadă, sub numele „Eterna și fascinanta Românie văzută de Fane Jeg”.

 

Nu cred că Ștefan Ioniță (alias Fane Jeg, nume predestinat și consubstanțial cărții) are vreo „vină” de concepție în realizarea ei. Îl cunosc, el nu putea gândi un asemenea concept. El doar fotografiază realitatea în care se simte bine. O realitate strâmbă și grotescă, pe care o identifică oriunde, peste tot, în cele mai inocente cadre. Dacă într-un câmp de maci există o cioară moartă, Fane Jeg nu vede câmpul de maci, ci cioara moartă dintr-un câmp de maci.

 

Așadar, nu cred că Fane Jeg este autorul proiectului „Eterna și fascinanta Românie văzută de Fane Jeg”. El a făcut doar fotografiile. Fane Jeg este, metaforic spus, omul de paie utilizat/manipulat de o mână nevăzută, atât pentru crearea unei piste false, cât și pentru acoperirea deghizată a echipei de demolatori fără patrie, care se ascunde în spatele proiectului.

 

„Eterna și fascinanta Românie văzută de Fane Jeg” este o replică grotescă și ieftină (la propriu și la figurat) a cărții lui Adrian Costea,  „Eternelle et fascinante Roumanie” (Paris GSE). Chiar dacă, în comparație cu aceasta, „Eterna și fascinanta Românie văzută de Fane Jeg” (147 de imagini, față de 513, câte are „Eternelle et fascinante Roumanie”) pare, la prima vedere, o simplă improvizație de mahala, sinistră și „jegoasă”, ea este, de fapt, o construcție în oglindă, atent gândită de inițiator. Toate imaginile din ea sunt replici grotești, ale celei dintâi.

 

România din cartea lui Adrian Costea te face să visezi. România din cartea lui Fane Jeg te face să vomiți. Și aici intervine devianța socială indusă de manipulare: cartea lui Adrian Costea a fost demonizată violent de toată România, cartea lui Fane a fost lăudată, prefațată și postfațată de personaje cu nume notorii. Acestea sunt: Nicolae Ulieru, Mihai Oroveanu, Marius Tucă, Paul Agarici.

 

Plecând de la constatarea că, în ambele cărți, unicul subiect prezentat este poporul român și de la „tratamentul” aplicat subiectului - glorificare, respectiv înjosire - , concluzia inevitabilă este că singurul care va fi obligat să plătească integral consecințele tratamentului este poporul român.

 

Iată, în loc de alte comentarii, câteva imagini în oglindă ale celor două cărți: stânga - „Eternelle et fascinante Roumanie” (Paris, GSE), dreapta -  „Eterna și fascinanta Românie văzută de Fane Jeg” (București, Printing Publishing - Cotidianul):

 

   

 

  

 

  

 

  

 

   

 

  

 

   

 

  

 

  

 

  

 

   

           

Fiecare țară are mizeriile ei. Surprinderea acestora  în instantanee foto sau în orice altă formă de expunere publică, poate avea și un rol antiseptic și revigorator pentru o societate. Dar asta într-o pagină gen „Cațavencu” sau în oricare alt ziar, nu într-o monografie, fie ea critică sau polemică. Monografia unei țări, sau un demers cu pretenții de monografie, reprezintă  o carte de vizită, o fotografie de familie. Un fel de muzeu al intimității unei națiuni, care presupune, între altele, și o formă elevată de respect.  

 

Or, să faci din țara ta un muzeu al dejecțiilor și să arăți cu fală, întregii lumi, o față purulentă și plină de viermi, ca pe o carte de vizită, jubilând de satisfacție demoniacă, este un fapt care depășește orice logică și orice nivel de suportabilitate morală. Căci această pseudo-monografie a lui Fane Jeg a ajuns la toate consulatele și ambasadele din România, de unde a fost trimisă, conform cutumelor și uzanțelor internaționale, la cancelariile țărilor lor, deci la la șefii de stat și la guvernele aferente.

 

Lucrurile nu s-au oprit însă aici: „Eterna și fascinanta Românie văzută de Fane Jeg” a fost livrată, cu generozitate, și spațiului public de consum, adică opiniei publice internaționale, ajungând chiar și în librăriile de la Paris. Este evident că menirea acestei cărți a fost  să producă numai scârbă și revoltă față de România și de români, în spațiul european și mondial, oricărui privitor și, în special, staffurilor de decizie și de putere. Căci dacă tu însuți, din propria ta inițiativă, te prezinți în lume ca fiind un deșeu uman în plin proces de putrefacție, îi obligi, practic, pe toți cei din proximitatea ta, să intre în stare de alertă generală și, într-o primă fază, să înceapă să te evite cu prudență. După care, ulterior, pentru a se proteja, vor  diminua sau chiar vor întrerupe orice formă de comunicare sau contact în ceea ce te privește. Prin publicarea cărții intutulată „ Eterna și fascinanta Românie văzută de Fane Jeg”, întreaga Românie a fost împinsă, inexorabil, în malaxoarele unui halucinant mecanism de automutilare.

 

Tot ce putea fi reprezentativ, pentru România, în fața lumii, a fost meticulos compromis și împroșcat cu dejecții, inclusiv - și mai ales -  interfața politică (liderii). Printre gunoaie, aurolaci, case bolnave, femei bătrâne cu sânii goi, câini vagabonzi, țigani murdari și imagini ale unei Românii pârjolite, „strălucesc” pestilențial cei mai de vază reprezentanți politici ai României de la vremea aceea, inclusiv trei președinți de stat: Ion Iliescu (de două ori), Emil Constantinescu (de trei ori) și Traian Băsescu, viitor președinte, la momentul acela. Și, ca și cum n-ar fi fost suficient, catafalcul a mai fost pavoazat și cu o importantă cohortă de oameni politici: Teodor Meleșcanu, Mugur Isărescu, Radu Berceanu, Marian Vanghelie, Petre Roman, Zoe Petre, Victor Ciorbea, Viorel Cataramă și alții. Poate că unii s-au lăsat expuși din prostie sau nici n-au știut că vor fi expuși.

 

Dar nu cred că un șef de stat putea apărea într-o publicație atât de dezonorantă fără să i se ceară, în mod expres, acordul prealabil și în scris. Sau, dacă, totuși, așa a fost, pentru oricare dintre oamenii politici citați mai sus, nu țin minte ca, ulterior, să-l fi dat cineva pe autor în judecată pentru compromitere/abuz/atentat la imagine. Era de datoria lor, a tuturor, să se disocieze public de această blasfemie manipulatorie, inventată să distrugă imaginea și credibilitatea poporului român. Nu au făcut-o. Nici unul. Și azi ca și ieri, tăcerea continuă să-i acuze pe fiecare în parte și pe toți împreună. 

 

Apariția unor președinți de țară într-o astfel de carte transmite următorul mesaj: „Aceasta este adevărata Românie. Aceasta este România pe care o conduc ca președinte și cu care mă identific”. Prezențele, puternic conturate, în „Eterna și fascinanta Românie văzută de Fane Jeg”, a președinților României, în primul rând  a lui Emil Constantinescu, în mandatul căruia s-a „întâmplat” apariția, au girat, au exportat și au consacrat în lume imaginea unei Românii decrepite și infecte, de care trebuie neapărat să fugi și să te ferești. Nu știu exact cât din această imensă culpă istorică îi revine lui Iliescu. Dar știu cu certitudine că Emil Constantinescu este cel care a cedat, definitiv și iremediabil, Ucrainei, în data de 2 februarie 1997, prin ticălosul „Tratat cu privire la relațiile de bună vecinătate și cooperare dintre România și Ucraina”, teritoriile răpite României, de sovietici, prin celălalt tratat ticălos, Ribbentrop-Molotov: Bucovina de Nord, Ținutul Herța, Ținutul Hotin şi judeţele din sudul Basarabiei.

 

A fost primul act de înaltă trădare națională al președintelui ales Emil Constantinescu. Girarea imaginii României din „Eterna și fascinanta Românie văzută de Fane Jeg”, cu propriul său chip, este al doilea. La o asemenea imagine înfiorătoare se raportează elitele lumii, șefii de state, atunci când ne tratează așa cum ne tratează. Concluzia este simplă și implicită: o asemenea țară, cu asemenea oameni, nu merită să aibă nici geografie, nici granițe. Ungaria jubilează din nou!...

 

În acest context, destinația demersului (ambasade, consulate, guverne și șefi de stat, dar și opinia publică internațională) denunță intenția faptei, actul de crimă premeditată. Mult mai grav, după părerea mea, decât tratatul Ribbentrop-Molotov. Căci acela a fost comis de dușmani ai României, pe când  „Eterna și fascinanta Românie văzută de Fane Jeg” a fost realizată de cetățeni ai României și garantată de vârful elitei noastre politice de la acea vreme. Adică de noi toți.

 

Fane Jeg nu poate gândi în termeni axiologici, deci este exonerat de o vină majoră. După părerea mea, el este doar minerul care a fost adus în Piața Universității sau, poate, doar bâta din mâna minerului. Vinovați cu adevărat sunt cei care l-au adus, adică autorii din spatele sinistrului proiect. Ei nu au nicio scuză, acum și în veci. Și nu cred că au însăilat această carte doar din sentimente de ură sau invidie față de cartea lui Costea sau față de persoana lui. El a fost doar pretextul, perdeaua de fum în spatele căreia s-a comis trădarea. Și, în timp ce întreaga mass-media românească, asmuțită, din umbră, de fantome, îl huiduia din răsputeri pe Adrian Costea, „Eternelle et fascinante Roumanie” era înlocuită în ochii întregii lumi, cu „Eterna și fascinanta Românie văzută de Fane Jeg”. A fost un proiect gândit minuțios, la rece, ca parte componentă a unui plan major și bine articulat de desființare a României. Dar indiferent cine l-a gândit și indiferent care a fost sensul apariției acestei orori, ea rămâne pentru eternitate oglinda non-demnității noastre naționale.

 

Marele paradox e că eternitatea României, propusă de Adrian Costea în „Eternelle et fascinante Roumanie” (Paris, GSE), deși realistă, autentică și profundă în întreaga ei expresie, a fost îngropată într-un maldăr de gunoi, devenind astfel, în prezent, un vis grandios și utopic, pe când „Eterna și fascinanta Românie văzută de Fane Jeg” (Editura Printing Publishing - Cotidianul), deși insalubră și morbidă de la prima până la ultima pagină, s-a insinuat ca realistă și credibilă. Mecanismul prin care s-a ajuns aici e simplu și se numește manipulare.

 

Căci un fapt sau un lucru, pentru a căpăta sens și semnificație, are nevoie de consensul public. Care s-a manifestat în privința ambelor cărți. Adică am lapidat-o consensual pe prima și, tot consensual, am legitimat-o pe a doua. Noi, cu toții, suntem complicii  acestui tip de reprezentare. Noi am consimțit să ne fie scoasă mama pe centură - de fapt chiar noi am scos-o! - , îmbrăcată în zdrențe murdare și arătată lumii în toată hidoșenia acestei travestiri.

 

„Eternelle et fascinante Roumanie” a încercat să ne prezinte lumii în ținuta noastră hieratic-identitară și cu chipul nostru autentic, ancestral.

„Eterna și fascinanta Românie văzută de Fane Jeg” expune și generalizează mațele, gunoaile și păduchii.

„Eternelle et fascinante Roumanie” exprimă o realitate care între timp a devenit amintire, poate legendă.

„Eterna și fascinanta Românie văzută de Fane Jeg” a „profețit” o imagine sinistră, care a devenit, între timp, noua și ultima noastră realitate. O realitate implacabilă și sumbră în fața întregii lumi, căci a fost o imagine exportată. Ca și  „Eternelle et fascinante Roumanie”, de altfel, doar că...

România lui Fane Jeg a înlocuit România lui Adrian Costea. La comandă, contra cost, dar cu complicitatea noastră.

„Eternelle et fascinante Roumanie” rămâne, totuși, în bibliotecile lumii, relicva unei mărturii documentare și romantice a unui popor care a existat cândva.

 

P.S. „Eterna și fascinanta Românie văzută de Fane Jeg” a apărut în 2000, la scurtă vreme după ultima mineriadă (1999). A fost, de fapt, ultima mineriadă, având în vedere ținta vizată și efectele: decredibilizarea României în străinătate și plasarea ei la periferia civilizațiilor. Acțiunea continuă și se va materializa, probabil, într-o nouă „mineriadă” care, de altfel, a și început: Ungaria finanțează cu 300 de milioane de euro „proiectul” Trianon 100, iar noi răspundem, deocamdată, cu 0,000 euro pentru Centenerul Unirii. Lipsa de ripostă reprezintă, de fapt, contribuția noastră la Proiectul LOR.

 

Sunt zvonuri că se vor aloca, totuși, niște bani, pentru statui, monumente, simpozioane, celebrări, flaiere și confeti. Problema e că „războiul” se poartă în afara țării, simultan în Europa, în America și, de fapt, în întreaga lume. „Războiul” este lobby-ul maghiar de legitimare, la scară mondială, a dizlocării Transilvaniei din corpul României. PENTRU ASTA sunt alocate cele 300 de milioane de euro! Ungurii ne desființează, constant și pas cu pas, în cancelariile de la Washington, Paris, Londra, Berlin, Geneva sau Bruxelles, iar noi răspundem cu simpozioane în țară. Vai de capul nostru, dacă e vorba de prostie, dar vai de sufletul nostru dacă e vorba (tot) de complicitate cu dușmanul!

Nu m-ar mira să asistăm, cu prilejul Centenarului,  la reeditarea imaginii de export a statului român: „Eterna și fascinanta Românie văzută de Fane Jeg”...

 

Citește și:  APROAPE TOTUL DESPRE SCULPTORUL ADRIAN COSTEA

 

Afisari: 1167
Autor: Miron Manega
Spune-le prietenilor:
  • RSS
  • Digg
  • del.icio.us
  • Facebook
  • Mixx
  • Google Bookmarks
  • FriendFeed
  • LinkedIn
  • MySpace
  • Netvibes
  • Reddit
  • Technorati
  • Tumblr
  • Twitter
  • Yahoo! Bookmarks
  • Yahoo! Buzz
  • email
  • Live
  • StumbleUpon
  • Ping.fm

Comentarii

* Nume:
* Email:
* Mesaj:
  caractere ramase
* Cod de siguranta:

Va rugam sa introduceti in casuta de mai sus codul de siguranta
  * campuri obligatorii
 

Nu sunt comentarii.
Alte articole | Arhiva
 
Colegiul de redactie

MIHAI EMINESCU
(Coordonator editorial şi moral)
Eudoxiu Hurmuzachi
Carmen Sylva
Vasile Alecsandri
Nicolae Densușianu
I.L. Caragiale
George Coșbuc
Vasile Pârvan
Nae Ionescu
Nicolae Iorga
Pamfil Şeicaru
Cezar Ivănescu
Dan Mihăescu
Stela Covaci

Colaboratori

Ciprian Chirvasiu, Dan Puric, Dan Toma Dulciu, Daniela Gîfu, Dorel Vişan, Firiță Carp, Florian Colceag, Florin Zamfirescu, Laurian Stănchescu, Lazăr Lădariu, Mariana Cristescu, Marius Dumitru, Mădălina Corina Diaconu, Mircea Coloşenco, Mircia Chelaru, Miron Manega (ispravnic de concept), Nagy Attila, Sergiu Găbureac, Zeno Fodor

Citite Comentate Comentarii noi Ultimele articole
Newsletter