Se încarcă pagina ...

Si totusi, România e o tară, nu un loc de parcare!

Data publicarii: 20.11.2019 21:02:00

- Scrisoare deschisă către „diaspora” -

 

 

Articol apărut în numărul 8 al revistei „CERTITUDINEA”

 

 

 „Legea 217/2015 (Wiesel, Antonescu, Florian, etc.) nu este constituţională” este titlul petiției pe care am publicat-o în august 2015 pe site-ul www.petitieonline.com. Am constatat, încă de la început, puţinătatea reacţiilor din locurile în care s-au aşezat  masiv „căpşunarii” şi alte categorii de „diasporeni”, plecaţi pentru mai mult sau mai puţin timp spre o viaţă mai bună (Italia, Spania, etc.) - în comparaţie cu atitudinea românilor rămaşi acasă şi vocile iţite din zonele unde am avut o vreme „exil anticomunist” (SUA, Canada, Anglia, etc).  Această întîmplare e o părticică dintr-un fenomen care poate avea diverse continuări şi explicaţii. Dar cred că putem agrega numeroase observaţii de acest gen, prin raţionamente rezonabile, trăgînd concluzii îngrijorătoare privind raportul „diasporei” româneşti cu destinul ţării la care se raportează, relaţie care pendulează tragic între împletire şi conflict de interese.  Am trăit suficient condiţia de român emigrat şi am dialogat suficient cu alţii aflaţi în aceeaşi situaţie ca să pot spune unor lucruri pe nume, în cunoştinţă de cauză.             

Cu rădăcinile tăiate, umblînd pe coclauri străine după integrări (şi de suflet) iluzorii, emigrantul (român) e victima continuă a dezrădăcinării sale. Mai ales prima generaţie, nu are cum să-şi încropească din mers o nouă temelie existenţială, căci procesele fiinţării îşi au calendarul lor, aşa că lupta pragmatică pentru adaptare la context e însoţită de frustrări, alienare, nostalgii. De-abia urmaşii celor aruncaţi pe sol străin (dacă părinţii lor nu-i expun prea mult la fostul „acasă”) pot cultiva alt etos, dezvoltînd un modus vivendi adecvat- local sau delocalizat. Se plămădesc astfel, tragic, conştiinţe duale/dedublate/ chinuite/schizoide, care încearcă să rămînă româneşti la distanţă (practicînd un sentimentalism individualist neputincios şi tînjind fără succes la modelul de portabilitate solidară a evreilor) sau să scape de această condiţionare (asimilindu-se resemnat sau definindu-se itinerant - după modelul nerecunoscut explicit al ţiganilor).   

 

            Acest zbucium al neo-băjenarilor întru regăsirea unui echilibru semnificant este firesc şi poate să stîrnească empatie/milă celor care ştiu ce patologie socio-politică nemiloasă a obligat atîţia români să-şi părăsească ţara/casa/spaţiul vital.

 

Este crucial că nici cei rămaşi acasă nu se pot împlini sănătos, ceea ce taie pofta/calea de întoarcere, atunci cînd pribeagul/evadatul vede că nu e bine nici afară, departe. Dar despre asta am vorbit şi voi mai vorbi altă dată.  Ceea ce vreau să relev aici este că a apărut o categorie numeroasă de români mutanţi, cu interese specifice posturii lor nomade, care nu se mai suprapun cu cele ale românilor rămaşi înfipţi/prinşi în glie.

 

Siliţi să suporte vicisitudinile vieţuirii pe teren străin (instabilitate, izolare, discriminare, xenofobie, etc.) aceştia au motive să susţină  agenda estompării specificităţilor locale, naţionalismelor, identităţilor comunitare puternice - sperînd că mondializarea şi cosmopolitismul, impuse de corectitudinea politică la putere, le va uşura integrarea în societăţile în care nu se simt încă admişi pe deplin. 

 

Nu ştiu dacă adeziunea lor interesată la combaterea „xenofobiei” ar merge pînă la a susţine implantarea a cît mai mulţi şi mai exotici străini în România (evrei, arabi, asiatici, negri,  etc.). Poate că, întorşi acasă, ar practica un dublu standard. Dar, de acolo de unde sînt, pot fi atraşi de propaganda pentru deschiderea României către exterioritate, căci ei se lovesc acolo de unii care ar vrea să nu le sosească prea mulţi musafiri, care să le distrugă continuitatea culturală. Spus pe scurt , românii în deplasare au interese opuse celor rămaşi acasă, în problema identităţii/ coerenţei/omogenităţii naţionale.

 

            Domnul Cristian Diaconescu a punctat pregnant acest aspect în intervenţia sa din emisiunea „Jocuri de putere” de pe 5 august 2015, după ce a relatat modul în care cîţiva evrei au impus întregii Europe o agendă din care face parte legea 217/2015 - în numele combaterii xenofobiei. La observaţia mea privind modul nedemocratic în care politicienii români ne-au potcovit cu această lege nocivă, trimisă lor în plic, el a replicat că, dacă ar fi fost consultaţi românii, ar fi votat-o majoritar, pentru că sînt interesaţi de combaterea obstacolelor care le deranjează descurcarea prin lume. Să trecem peste faptul că re-legitimarea sentinţelor justiţiei criminale comuniste contra „fasciştilor şi legionarilor” şi paralizarea denunţării genocidului antiromânesc nu foloseşte de fapt celor care vor să muncească, întreprindă, cerşească, fure sau studieze oriunde - fără impedimente etnice/naţionale. Şi apoi, peste postura contradictorie a românilor locali, care - pe de o parte - visează să se aşeze nestingheriţi peste alţii, dar - pe de alta - nu ar vrea probabil să se aşeze nestingheriţi alţii peste ei (de exemplu, luîndu-le pămînturile, după ce le-au luat fabricile, băncile, resursele, etc). Teza domnului Diaconescu este remarcabilă în esenţă: diaspora are nevoie de combaterea naţionalismelor! 

 

Dacă e aşa, fenomenul diasporei (care deja goleşte ţara de inteligenţă şi energie şi a contribuit la creşterea preţurilor şi stingerea specificităţii) poate deveni un factor de disoluţie naţională, lucrînd pentru o agendă interesat cosmopolită, tocmai în momentul în care România are nevoie de spirit naţional ca să se păzească de paraziţi şi satelizare. Ca să poată cei plecaţi (sau care visează să plece) opera nestingherit în alte părţi (cumpăra pămînt, ocupa posturi, etc) ei sînt chemaţi să susţină penetrarea inechitabilă a străinilor, într-o Românie părăsită de foştii ei fii. Pe care cei ce i-au alungat vor să-i folosească internaţionalist.   

 

Relaţia adîncă dintre  identitate şi autonomie naţională face ca pierderea coerenţei comunitare să deschidă  poarta aservirii economice, uşurînd sarcina paraziţilor exteriori ai cetăţii rămase fără ziduri, fără protecţie, fără anticorpi. Cetăţenii statului deznaţionalizat sînt o pradă uşoară pentru neocolonialism, care şi-a perfectat istoric mijloacele de a exploata o populaţie locală dezorientată domesticitor, colaborînd cu oligarhia internă.  Supunerea umilă faţă de centrele de comandă imperială face imposibilă apărarea intereselor populaţiei prinse în capcana pseudo-democraţiei, practic ne-reprezentate, din moment ce „aleşii” fac ce le cer stăpînii nealeşi. Românii din diaspora, dacă se doresc patrioţi, trebuie să-şi domine interesele specifice şi să nu susţină doctrine toxice pentru românii rămaşi în ţară, chiar dacă promotorii mondializării şi integrării aruncă slujitorilor cîte un oscior european. 

 

            Problema legitimităţii influenţării regulilor din cetate, de către cei care nu trăiesc în ea este ocultată metodic.  Am stîrnit animozitate în rîndul confraţilor mei emigranţi, cînd m-am pronunţat împotriva dreptului celor plecaţi de a vota, determinînd viaţa celor prinşi în plasă, fără a suporta şi ei consecinţele deciziilor (de exemplu- a contribui fiscal aşa cum vor „aleşii”). E vorba aici de esenţa democraţiei: normele trebuie stabilite de cei ce le vor suporta. O vreme, se putea crede că aceia care „nu au mîncat salam cu soia” pot influenţa pozitiv decizia colectivă. Dar s-a putut observa (vezi alegerea preşedinţilor) că intervenţiile lor uneori patetice, dar de regulă în necunoştinţă de cauză, nu fac decît să amplifice absurditatea farsei electorale.  Vizita de concediu pe acasă, pentru a etala o maşină scumpă şi a vedea cum mai înaintează viloiul din pîrloagă nu e suficientă pentru a înţelege sau trata patologia prăbuşirii sub tăvălugul Tranziţiei Criminale.

 

Cine chiar simte responsabilitate politică  faţă de soarta României ar trebui să se implice într-un efort solidar de eliberare a ei.  Încercînd să instig la acţiune reală exilul şi diaspora, începînd cu 2004 (www.piatauniversitatii.com) am constatat disponibilitatea cvasi-nulă a „diasporei” (în afară de agitaţii sterile pe facebook, refulări incoerente producătoare de lehamite) pentru salvarea României din ghearele clicii postcomuniste care a prădat-o, distrus-o şi aservit-o la străini. De aceea nu m-am lăsat antrenat în iluzii atunci cînd românii au asaltat ambasadele ca să-şi dovedească patriotismul... alegînd între pionii propuşi de sistem ca alternative. Un foc de paie ce nu avea cum susţine un incendiu, pentru că nemulţumirile celor plecaţi (ca şi ale celor dinăuntru) nu urcă dinspre efecte spre cauze, dinspre vorbărie spre implicare, dinspre revoltă spre solidaritate. Cei plecaţi cer să se creeze condiţii ca să se poată eventual întoarce. Cine să le creeze, mafia care a uzurpat statul? Populaţia care s-a degradat prin descurcare? Vulturii externi care profită de vînzarea noastră pe nimic de către oligarhia securicomunistă? Partidele care şi-au răs-demonstrat mafiotismul şi fruntaşii civici care şi-au răs-demonstrat impotenţa/impostura?

 

Exilul măcar ştia. Dar diaspora este neinformată şi „apolitică” - în sens laş, aşa că poate fi determinată să judece istoria superficial şi nedrept, prin echivalări forţate ale unor situaţii ne-similare. Frămîntările care au dus la tensiunile din interbelicul românesc nu  sînt echivalente cu dorinţa de integrare civilizată a emigrantului român de azi.  Una e să fii acceptat fără discriminare, ca nou venit ce vrea să participe la viaţa unei comunităţii primitoare, şi alta e ca grupul tău etnic, prin solidaritate  tribală, să acapareze în mare parte puterea economică, politică, mediatică - transformînd gazdele în slugi ale noilor veniţi. Una e ca să ceri ca să nu fii aruncat în mare, reclamîndu-ţi dreptul de a părăsi locurile în care nu mai suporţi să trăieşti, şi alta e să preiei controlul societăţii de adopţie, cumpărînd „reprezentanţii” (o formă de ocupaţie - prin mijloace oculte şi financiare). Iar dacă noi sosiţi participă la un genocid împotriva băştinaşilor rezistenţi, pretenţiile lor de a fi trataţi prieteneşte şi pomeniţi evlavios nu mai au nici o legitimitate.

 

            Dincolo de diferenţele de viziune legitime privind scăparea spre viitor, ar trebui să fie evident celor lucizi şi de bună credinţă că România nu se poate ridica dacă nu îşi întăreşte suveranitatea şi democraţia. Cît timp indicaţiile de la noul Fanar sînt implementate de criminalii rămaşi la putere, interesele reale ale populaţiei prinse în ghearele statului-lagăr nu au cum fi promovate. Aceasta e miza profundă a împotrivirii faţă de legea 217 - un act de intimidare/domesticire care adînceşte distrugerea autonomiei şi libertăţii, străinii ocupînd teritoriul pe care dispora l-au părăsit.

 

Cei ce vor să conserve un „acasă” de ultimă referinţă, ar trebui să nu se lase atraşi de cîntecul de sirenă al propagandiştilor care-i folosesc ca agenţi ai deznaţionalizării. România nu trebuie redefinită ca o gară în care vin şi pleacă continuu călători spre toate colţurile pămîntului. Căci un astfel de spaţiu plin de agitaţie, dar vidat de sensuri, nu va mai oferi nimănui decît un loc anost de parcare.  

17 august 2015

Sursă: Piatauniversitatii.com

 


 

Afisari: 970
Autor: IOAN ROȘCA
Spune-le prietenilor:
  • RSS
  • Digg
  • del.icio.us
  • Facebook
  • Mixx
  • Google Bookmarks
  • FriendFeed
  • LinkedIn
  • MySpace
  • Netvibes
  • Reddit
  • Technorati
  • Tumblr
  • Twitter
  • Yahoo! Bookmarks
  • Yahoo! Buzz
  • email
  • Live
  • StumbleUpon
  • Ping.fm

Comentarii

* Nume:
* Email:
* Mesaj:
  caractere ramase
* Cod de siguranta:

Va rugam sa introduceti in casuta de mai sus codul de siguranta
  * campuri obligatorii
 
Nume: ion (Nov, Thu 28, 2019 / 15:13)
Profund, constient, tragic. Acesta e mesajul. Sustin cu toata convingerea si constiinta ca: trebuie sa voteze DOAR,((EXCLUSIV) cetatenii nascuti in România și care, PLATESC IMPOZIT în ROMÂNIA.
Alte articole | Arhiva
 
Colegiul de redactie

MIHAI EMINESCU
(Coordonator editorial şi moral)
Eudoxiu Hurmuzachi
Carmen Sylva
Vasile Alecsandri
Nicolae Densușianu
I.L. Caragiale
George Coșbuc
Vasile Pârvan
Nae Ionescu
Nicolae Iorga
Pamfil Şeicaru
Cezar Ivănescu
Dan Mihăescu
Stela Covaci

Colaboratori

Ciprian Chirvasiu, Dan Puric, Dan Toma Dulciu, Daniela Gîfu, Dorel Vişan, Firiță Carp, Florian Colceag, Florin Zamfirescu, Laurian Stănchescu, Lazăr Lădariu, Mariana Cristescu, Marius Dumitru, Mădălina Corina Diaconu, Mircea Coloşenco, Mircea Chelaru, Mircea Șerban, Miron Manega (ispravnic de concept), Nagy Attila, Sergiu Găbureac, Zeno Fodor

Citite Comentate Comentarii noi Ultimele articole
Newsletter