Se încarcă pagina ...

Ucis si în timpul vietii, si post-mortem

Data publicarii: 16.01.2020 10:09:00

 

Articol apărut în numărul 55 al revistei „CERTITUDINEA”

 

În România se celebrează cu anvergură atâtea şi atâtea evenimente şi personalităÈ›i străine,  dar mult mai rezervat şi atenuat personalităţile  româneşti.

Privind  şi comparând cum alte naţiuni  îşi respectă  şi comemorează  personalităţile istoriei lor, conducătorii merituoşi şi valorile culturale, suntem din nou pe ultimile locuri printre naţiunile lumii.

Mai mult, de la cotropirea comunistă a României, majoritatea intelectualilor, cu capul aplecat, a acceptat devalorizarea  istorică şi culturală impusă, slăvind tot ce ne domină  în forţă tiranică.

 

După 23 Decembrie 1989, la fel ca după 23 August 1944, am fost rotiţi spre alt punct cardinal şi aceeaşi majoritate din trecut idolatrizează acum, cu supunere primitivă, noul punct cardinal. Și continuă devalorizarea, până la abandonare şi negare, sub pretextul noii europenizări, în timp ce celelalte naţiuni se europenizează prin menţinerea neştirbită a valorilor lor. Cel  mai elocvent caz este tocmai poetul nostru naţional, Mihai Eminescu pe care, din stupiditate, malignitate, din imbolduri perfide dar şi din ordine tainice, îl denaturează, îl falsifică şi-l marginalizează, îngradindu-l. S-au gasit  grafomani de rânduri gonflate şi versuri goale, critici de tot felul,  printre care şi  Nicolae Manolescu, dar mai ales un citadin bucureştean, Horia Roman Patapievici, pseudocărturar cu atribuţii antieminesciene ca a celor din generaţiile precedente, care a mers pâna acolo încât a scris în anul 2005, că alÈ›ii ar fi gândit şi spus: „Eminescu este cadavrul nostru din debara, de care trebuie să ne debarasăm dacă vrem să intrăm în Uniunea Europeana”. Nenominalizându-i  pe autori în acel moment, înseamnă că nu au existat, doar s-a folosit de banalul artificiu gazetăresc prin care îşi pune toată ura lui în gura altora, fabulând falşi anonimi antieminescieni. Când a fost provocat să-i nominalizeze pe cei ce au folosit această ordinară abjecÈ›ie la adresa lui Mihai Eminescu, a tăcut, apoi a început să facă pe victima naţionaliştilor români...

 

Acest Roman Patapievici, lefegiul  lefegiului Băsescu Traian, ne aminteÈ™te de altul  la fel ca el, de P.P. Carp, care a cerut  în repetate  rânduri  potolirea lui Eminescu, să i se mai închidă  gura! Mulţi, de tot felul, voiau să-i închidă gura  şi astfel conspiraţia antiromâneasca şi-a întins gheara  asupra Românului Absolut.      

 

Întâi de toate, trebuie precizat că nu  gura poetului era  pricina, ci  clarviziunea istorico-socială, adevarurile şi idealurile publicistului Mihai Eminescu produceau panică, anxietate, multor indivizi şi politicieni, fapt pentru care îl urau de moarte  

 

Din exterior, Tripla Alianţă presa Regatul României să semneze un tratat, prin care, pur şi simplu, punea o cortina de fier între românii din regat  şi cei din  Dacia Superioara, zis Ardealul, care era sub  dominaţie austro-ungară. 

 

Or,  Mihai  Eminescu, direct prin scris şi indirect prin Societatea „Carpaţii”, urmarea unirea cea fireasca a majorităţii populaţiei de pe cele doua versante ale Carpaţilor, milita pentru Dacia reunită. Este bine precizat în istoria europeană că, în Secolul al XIX-lea, naţionalismul era în floare la imperiile dominante, în timp ce  naţiunile mici duceau o lupta naţională pentru libertatea, independenţă  de sub ele. Realitate incontestabilă, rezistentă tuturor încercărilor de contrafacere, falsificare, tăinuire.

 

Din interior, reacţionau împotriva lui Eminescu evreii, a căror activitate, în Regatul României,  publicistul  de la „Timpul” o analiza temeinic şi o critica sever. Von Bismark, „marele european prusac”, a avut motivele lui să-şi arate marea bunavoinţă faţă  de evrei, emancipindu-i în România, nu cerându-le ruşilor să-i emancipeze la ei, în imperiul ţarist, unde erau sub continuă ameninţare, ceea ce îi determina să  se scurgă  ilegal în Principate Române. La aceste doua forţe de coaliţie antiemininesciană se mai adauga stupizii şi invidioşii din marea tagma a condeierilor de tot felul, meschinii.

 

Asaltat cu agresivitate, încolţit din multe direcţii, luptând  pe un front larg, sprijinit loial doar de cei ce-l înţelegeau, din pacate prea puţini.  Mihai Eminescu începe să fie atacat în  presa bucureşteană, să fie obstrucţionat şi sancţionat chiar în redacţia publicaţiei „Timpul”. Evenimentul desfinţării Societaţii „Carpaţii’’ îi declanşează o stare de furie etichetată imediat în presă drept boală gravă, nebunie. Era 28 Iunie 1883 şi nu  trecuseră decât trei săptămâni după înflăcăratele manifestari naţionale de la Iaşi, unde  Mihai Eminescu, în cea mai deplină stare psihică, citise Doina. Imperiul Austro-Ungar a fost înÈ™tiinţat imediat, dar pandalia săritului până-n tavana avut-o „marele prusac-european” Von Bismark, ameninţând cu declaraţie de război regatul  român, dacă nu semneaza tratatul cu Tripla Alianţă şi nu retractează cele difuzate la Iaşi cu ocazia manifestărilor închinate lui Ştefan Cel Mare. O delegaţie a guvernului regal pleaca fuga marş  la Viena să ceară scuze împăratului, iar Mihai Eminescu este internat în sanatoriul doctorului Alexandru Șutzu, fapt imediat răspândit şi comentat: „a înnebunit Eminescu’’. Larga şi rapida răspândire, comentariile maligne fiind fost dirijate  de cei ce îşi frecau mâinile de bucurie. Printre ei s-a aflat, ca inconştient folositor,  Alexandru Macedonschi, care a jubilat printr-o epigrama: „Un X…pretins poet - acum / S-a dus pe cel mai jalnic drum /L-aş plânge dacă-n balamuc / Destinul său nu-ar fi mai bun / Căci până ieri a fost năuc / Şi azi nu e decât nebun”.

 

Din acest moment, Iunie 1883 , în jurul lui Mihai Eminescu se ţes tot felul de vorbe şi naraţiuni contradictorii, se comentează „după ureche” episoade ale stării clinice şi evoluţia lor, se pun diagnostice şi prognostice diferite. Literaţii nu se pricep la boli, iar  medicii nu au dat importanţă şi respectul cuvenit Românului Absolut. În plus, medicina era încă în faza clinică iar tehnica de investigaţie era în gaoace! De-a lungul a 120 de ani s-au discutat urmatoarele cauze ale bolii şi morţii clinice a lui Miihai Eminescu :  

1 -  Lues (sifilis) stagiul 3, forma neurologică = paralizie general progresivă, diagnostic susţinut şi tratat de Dr. Francisc Iszac!       

2 – Psihoză endogena depresivă – susţinuta de medicul psihatru Dr. Ion Nica, neuropatologul  Dr. Ovidiu Vuia  şi  multi alţi doctori,  printre care şi eu (n.r autorul acestor rânduri este de profesie medic).

3 – Intoxicaţie masivă cu săruri de mercur ca urmare a unui tratament aplicat greşit sau intenţionat pentru intoxicare, susţinut de Dr. Ovidiu Vuia şi din ce în ce de mai mulţi medici şi chiar literaţi, de când s-a lansat teoria unei conspiraţii împotriva lui Mihai Eminescu.

 4 – Traumatismul cranian din ziua morţii, susţinut de martori, dar negat de medicii  institutului Alexandru Șutzu.

 

S-a făcut autopsia lui Mihai Eminescu la Spitalul Brâncovenesc şi raportul medico-legal, ce se află în arhiva Academiei Române, nu este semnat de niciun medic! Creierul lui Mihai Eminescu a fost examinat sumar, macroscopic, lăsat deoparte, pe un pervaz de geam, timp de două zile de vară călduroasă. Tânarul  Dr. Gh. Marinescu, asistentul marelui savant Victor BabeÈ™, care avea numai 26 de ani la vremea aceea, relatează după ani şi ani: „Creierul mi-a fost adus de la institutul Șutzu într-o stare de descompunere care nu permitea un studiu fin al circumvoluţiunilor. Putrefacţia se datora căldurii celei mari…”. Deci creierul i-a fost adus cu întârziere. De ce ?! Dr. Gh. Marinescu  mai afirma că „am primit creierul într-un recipient de sticlă, cele doua emisfere cerebrale, fără  cerebel”. Fără cerebel? De ce?  Trebuia ascuns, fiindcă avea, cumva, un hematom cerebelos în urma traumatismului cranian cu cărămida? A fost neglijenţă şi dezinteres profesional, sau intenţia de a ascunde  ceva? Vreun fragment osos înfundat în cerebel sau hematom în urma traumatismului poate fi o variantă! Apoi, chiar şi asistentul  savantului Victor BabeÈ™, Dr. Gh. Marinescu, se face partaş la situaţie, fiindca nu l-a anunţat pe savant, care în niciun caz nu ar fi rămas nepasător faţă  de lipsa cerebelului în cadrul examinarii macroscopice şi  ar fi  avut pretenÈ›ia profesională sa se examineze şi  microscopic. Ce pare acum tăinuire, mister cu timpul, prin noi date, prin comparaţii şi deducţii logice, se va afla,  chiar dacă certificatul de deces, în loc de două semnături de medici, are numai una şi amprenta de deget a unui analfabet…

 

Suntem între necunoscute şi dileme, pentru ca nu s-au publicat sistematizat într-un tot, într-un volum,  câte se ştiu, medicii romani nu au refăcut  şi  dezbătut  intr-un simpozion academic cauza morţii lui  Mihai Eminescu, iar unii cercetători, eminenscologi, se opresc îngroziţi de adevăr, îl evită, ba mai mult recurg la mistificari. Sunt fragmente de adevar bine ascunse de cei ce nu vor să limpezească situaţia, de cei ce le e frică să nu cumva sa aibă neplaceri de sus sau din afară, mai ales din afară ! Dar, să nu uitam că, în timp, adevărul se eliberează şi prin el însuşi.  È˜i, din nou,  majoritatea româneasca va fi şocată  şi va condamna pe cei ce intenţionat  l-au făcut nebun şi intoxicat cu mercur  atunci, iar acum îl consideră  cadavrul  din debara…

 

Afisari: 1857
Autor: Corneliu Florea
Spune-le prietenilor:
  • RSS
  • Digg
  • del.icio.us
  • Facebook
  • Mixx
  • Google Bookmarks
  • FriendFeed
  • LinkedIn
  • MySpace
  • Netvibes
  • Reddit
  • Technorati
  • Tumblr
  • Twitter
  • Yahoo! Bookmarks
  • Yahoo! Buzz
  • email
  • Live
  • StumbleUpon
  • Ping.fm

Comentarii

* Nume:
* Email:
* Mesaj:
  caractere ramase
* Cod de siguranta:

Va rugam sa introduceti in casuta de mai sus codul de siguranta
  * campuri obligatorii
 

Nu sunt comentarii.
Alte articole | Arhiva
 
Colegiul de redactie

MIHAI EMINESCU
(Coordonator editorial şi moral)
Eudoxiu Hurmuzachi
Carmen Sylva
Vasile Alecsandri
Nicolae Densușianu
I.L. Caragiale
George Coșbuc
Vasile Pârvan
Nae Ionescu
Nicolae Iorga
Pamfil Şeicaru
Cezar Ivănescu
Dan Mihăescu
Stela Covaci

Colaboratori

Ciprian Chirvasiu, Dan Puric, Dan Toma Dulciu, Daniela Gîfu, Dorel Vişan, FiriÈ›ă Carp, Florian Colceag, Florin Zamfirescu, Laurian Stănchescu, Lazăr Lădariu, Mariana Cristescu, Marius Dumitru, Mădălina Corina Diaconu, Mircea Coloşenco, Mircea Chelaru, Mircea Șerban, Miron Manega (ispravnic de concept), Nagy Attila, Sergiu Găbureac, Zeno Fodor

Citite Comentate Comentarii noi Ultimele articole
Newsletter