Se încarcă pagina ...

UZPR: Atitudine împotriva unui demers impertinent si cinic

Data publicarii: 29.03.2020 21:59:00

 

România, ca de altfel, întreaga planetă, traversează astăzi unul dintre perioadele dramatice ale istoriei sale, perioadă care nu e comparabil decât cu primul război mondial, gripa spaniolă care i-a urmat, al doilea război mondial și dezastrul bolșevic care a distrus atunci toate elitele românești, din întreaga viață socială a țării.

 

În toate aceste perioade, au existat profitori care s-au îmbogățit pe seama disperării, bolii și morții semenilor lor. Nici acum nu suntem scutiți de existența acestor „hoitari” ai dezastrelor, alții și de cu totul alt calibru decât mărunții „ciorditori”, reveniți cu miile din Europa în țara de origine!

 

Iată că a apărut, în mediul online, o „exemplară” lecție de atitudine „civică” venită din partea unuia care se numește... Adrian Sârbu. Pentru cei care nu-și mai amintesc de el, reamintim noi, citând din Wikipedia, că „este un om de afaceri și om de televiziune român de origine evreiască. În 22 decembrie 1989 a participat la revoluția română, filmând anumite scene din clădirea C.C. al PCR. A devenit membru al Consiliului Frontului Salvării Naționale, ocupând funcția de secretar de stat pe probleme de mass-media”.Adrian Sârbu este cel care a creat trustul media PRO, care funcționează și astăzi, cel care și-a însușit, păcălindu-l pe Sergiu Nicolaesu, studiourile Buftea etc.

 

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România atrage atenția tuturor celor care vor să înțeleagă cu adevărat ce se întâmplă în jurul lor, că Adrian Sârbu este ultimul care ar avea legitimitatea de a da lecții de spirit civic, oricât de pertinentă ar fi analiza pe care o face realității imediate în care trăim/supraviețuim. Iar analiza pe care o face Adrian Sârbu este, într-adevăr, pertinentă și la obiect. Numai că, după ce face această analiză, trece la sfaturi, adică arată ce ar trebui să facă România și românii într-o atare situație. Și nu atât sfaturile în ansamblul lor (unele, de asemenea, pertinente), cât subtextul unora dintre ele, atunci când vorbește de „reconvertirea modelului economic şi social la noile realităţi ale economiei virtuale”.

 

Domeniile pe care trebuie aplicată această „reconvertire” imperativă, zice Adrian Sârbu, sunt următoarele: Economic și financiar, medical, administrativ și... COMUNICAREA. Aici este, de fapt, sensul ascuns al demersului său, căci iată ce solicită, printre altele, de la guvern: „Un stimul urgent acordat economiei, de 10% din PIB, pentru perioada critică, sub formă de plăţi directe ale salariilor, plăţi directe pentru sectoarele din prima linie, comenzi de stat pentru businessuri, mass-media şi alte instituţii de comunicare, subvenţii şi credite de investiţii pentru reconvertirea unor capacităţi de producţie la nevoile de medicamente şi produse medicale, a noilor modele de business virtuale, a sectoarelor critice pentru supravieţuirea autonomă a României”.

 

După această mică pregătire psihologică a decidenților politici, dar și a target-ului, urmează lista revendicărilor punctuale:

„ ● Comunicarea trebuie făcută prin instituţiile credibile din media pe care Guvernul are obligaţia să le susţina material, pentru ca orice reacţie incontrolabilă pe social media să poată fi contracarată.
● Un buget de 5.000.000 euro pe lună, comenzi de stat pentru finanţarea campaniilor de informare şi educare.
● Comunicatorii trebuie să fie credibili, profesionişti, specialişti. Oamenii trebuie să afle în timp real ce îi aşteaptă în fiecare zi, săptămână, lună
● Mesajele trebuie să ofere soluţii pentru întrebările esenţiale: cum ne îngrijim în caz de infectare, pe cine protejăm mai întâi, din ce trăim când suntem bolnavi, cum muncim de acasă, cum ne educăm, cum respectăm instrucţiunile de criză, cum ne destindem”
.

 

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România consideră demersul lui Adrian Sârbu de-a dreptul impertinent și cinic, acesta cerând, de fapt, de la Guvern, pe față, bani pentru el, atunci când spune că informațiile trebuie livrate prin instituţiile credibile din media pe care Guvernul are obligaţia să le susţina material, pentru ca orice reacţie incontrolabilă pe social media să poată fi contracarată”. Adică prin cine, domnule Sârbu? Prin Mediafax? În subtextul revendicărilor sale, Adrian Sârbu transmite și angajamentul că „instituțiiile credibile” pe care Guvernul „are obligaţia să le susţina material” vor contracara „orice reacţie incontrolabilă pe social media”. Adică: „Dați-ne nouă banii și promitem că vom contacara orice reacţie incontrolabilă pe social media”.

 

Așadar, care sunt, domnule Sârbu, acele „instituții media credibile” ai căror comunicatori „trebuie să fie credibili, profesionişti, specialişti”? Cine decide cine e profesionist și cine nu? Dumneavoastră? Noi ne gândeam că, la nivelul afacerilor pe care le derulați, dumneavoastră (și alții ca dumneavoastră) ați putea da o mână de ajutor financiar presei regionale, de exemplu, ca să-și poată desfășura, în limitele subzistenței profesionale, necesara activitate de informare corectă. Ar fi o formă de voluntariat financiar care v-ar onora cu adevărat. Căci presa regională are, cu siguranță, mai multă nevoie  de sprijin decât cea din București, care nu înseamnă toată țara. Așa cum Bucureștiul, inclusiv prin instituțiile puterii, are tot atâta nevoie de informații din teritoriu, cum are de cele din Capitală. Deci prioritatea ar trebui să se îndrepte, dacă mass-media va fi să fie sprijinită financiar, spre presa teritorială, în toate formele sale.

 

Nu ne facem, evident, nicio iluzie privitor la consecințele mesajului lui Adrian Sârbu, în textul publicat pe MEDIAFAX și intitulat „Deşteptarea! Până să murim de virus, o să îngropăm România” . Credem, în baza expertizei istorice a ultimilor 30 de ani, că acesta își va atinge scopul, prin demersul inițiat, exact în termenii pe care i-a propus: adică el (și alții ca el, în numele cărora, probabil, a vorbit) va primi banii solicitați (poate nu chiar 5.000.000 de euro pe lună, dar, în orice caz, o sumă consistentă), în schimbul asumării rolului de „jandarm” al presei „pentru ca orice reacţie incontrolabilă pe social media să poată fi contracarată”.

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România ia act cu amărăciune despre situația prezentată și lasă la latitudinea membrilor săi și a cititorilor să dea o sentință morală corectă la demersul lui Adrian Sârbu.

 

UNIUNEA ZIARIȘTILOR PROFESIONIȘTI DIN ROMÂNIA

Departamentul de Comunicare

 

Afisari: 3319
Spune-le prietenilor:
  • RSS
  • Digg
  • del.icio.us
  • Facebook
  • Mixx
  • Google Bookmarks
  • FriendFeed
  • LinkedIn
  • MySpace
  • Netvibes
  • Reddit
  • Technorati
  • Tumblr
  • Twitter
  • Yahoo! Bookmarks
  • Yahoo! Buzz
  • email
  • Live
  • StumbleUpon
  • Ping.fm

Comentarii

* Nume:
* Email:
* Mesaj:
  caractere ramase
* Cod de siguranta:

Va rugam sa introduceti in casuta de mai sus codul de siguranta
  * campuri obligatorii
 
Nume: TARABOSSTES (Apr, Wed 01, 2020 / 20:40)
...purcelu guita de foame.
...bebelasul plange cand se caca pe el.
...Sarbu ne crede cacaciosi?
Bine lovit UZPR!
Alte articole | Arhiva
 
Colegiul de redactie

MIHAI EMINESCU
(Coordonator editorial şi moral)
Eudoxiu Hurmuzachi
Carmen Sylva
Vasile Alecsandri
Nicolae Densușianu
I.L. Caragiale
George Coșbuc
Vasile Pârvan
Nae Ionescu
Nicolae Iorga
Pamfil Şeicaru
Cezar Ivănescu
Dan Mihăescu
Stela Covaci

Colaboratori

Ciprian Chirvasiu, Dan Puric, Dan Toma Dulciu, Daniela Gîfu, Dorel Vişan, Firiță Carp, Florian Colceag, Florin Zamfirescu, Laurian Stănchescu, Lazăr Lădariu, Mariana Cristescu, Marius Dumitru, Mădălina Corina Diaconu, Mircea Coloşenco, Mircea Chelaru, Mircea Șerban, Miron Manega (ispravnic de concept), Nagy Attila, Sergiu Găbureac, Zeno Fodor

Citite Comentate Comentarii noi Ultimele articole
Newsletter