Se încarcă pagina ...

ROMAN FOILETON. Crimă şi pedeapsă (II)

Data publicarii: 01.10.2010 09:25:00

II. Viaţa dramatică a mamei şi a surorii lui Raskolnikov.
Scandalul amoros în care este implicată Dunia
şi dovedirea nevinovăţiei ei. Cererea sa
în căsătorie de către Lujin, un avocat
cu stare, dar cu un caracter îndoielnic

Fiinţele cele mai dragi ale lui Rodea erau mama sa, Pulheria Raskolnikova, şi sora sa Dunia. Cele două femei făceau eforturi supraomeneşti să-l întreţină pe el în facultate: Pulheria, cu amărîta ei pensie de zece ruble pe lună şi Dunia cu simbria ei de fată în casă, pe care o primea de la familia Svidrigailov. Căci, pentru a-şi ajuta fratele, Dunia se angajase slujnică într-un sat din apropierea orăşelului lor. În ultimele două luni, viaţa sa şi a Pulheriei fusese zguduită de un scandal umilitor, care le adusese în pragul disperării. Svidrigailov, unul dintre cei mai de vază bărbaţi din sat, dar cam beţiv şi cu apucături grosolane, făcuse o pasiune nebunească pentru Dunia. Cinstită şi cu frica lui Dumnezeu, fata i-a respins cu discreţie avansurile neruşinate, căutînd să-l îndepărteze printr-un comportament sobru. Într-o zi însă, în grădina casei, a fost surprins de soţia sa, Marfa Petrovna, în timp ce-i implora Duniei dragostea. Înţelegînd totul de-a-ndoaselea, Marfa a făcut o criză îngrozitoare, a pălmuit-o pe Dunia şi a gonit-o din casă. A povestit apoi întregului sat ce viperă angajase ea şi ce nenorocire era să se abată asupra familiei. Dunia a părăsit satul în oprobriul general al locuitorilor şi s-a întors la mama ei, la oraş, într-o căruţă cu coviltir. Între timp vestea despre fapta ei oribilă se răspîndise cu repeziciune şi aici. Dar, cum foarte rar se întîmplă în viaţă, adevărul avea să iasă la vedere într-un mod neaşteptat. Ros de remuşcări, Svidrigailov, vinovatul absolut al celor întîmplate, i-a relatat de-a-fir-a păr Marfei Petrovna cum s-au petrecut de fapt lucrurile şi cum biata Dunia fusese o victimă a ticăloşiei şi laşităţii sale. Mai mult, i-a arătat soţiei sale o scrisoare de la fată, în care aceasta îi respingea cu fermitate avansurile şi îl dojenea pentru purtarea sa. Distrusă sufleteşte, dar şi cu conştiinţa încărcată pentru felul în care se purtase cu Dunia, Marfa Petrovna s-a dus la catedrala din oraş şi s-a rugat Sfintei Născătoare să-i dea puterea şi curajul de a îndura umilinţa şi de a îndrepta răul pe care i-l făcuse bietei fete. Apoi, întărită sufleteşte, s-a dus la Dunia acasă şi, după ce i-a cerut iertare în genunchi, a mers din poartă în poartă prin tot oraşul, povestind tuturor adevărul despre întîmplarea care dusese la izgonirea fetei. Marfa Petrovna a mers pînă acolo încît le-a citit oamenilor scrisoarea Duniei către Svidrigailov. Această autoflagelare publică a Marfei Petrovna se transformase într-un fel de spectacol la care oamenii se adunau din curiozitate, mai ales pentru a mai asculta o dată conţinutul scrisorii. În scurt timp Dunia Raskolnikova şi-a recîştigat, cu asupra de măsură, onoarea pierdută. Curăţenia ei sufletească, dar şi inteligenţa fină şi frumuseţea au atras interesul unui oarecare Piotr Petrovici Lujin, un om de afaceri foarte ocupat şi rudă îndepărtată a Marfei Petrovna, care a intermediat cele ce vor urma. Înainte de a pleca la Petersburg, unde fusese numit de curînd consilier la curtea imperială, Lujin s-a dus în vizită la cele două femei, acordîndu-le "onoarea" de a bea cu ele o cafea. A doua zi, el a trimis Pulheriei Raskolnikova o scrisoare prin care, în termeni protocolari şi civilizaţi, o cerea pe Dunia în căsătorie. Cu rugămintea, care semăna a somaţie, să i se dea un răspuns categoric şi prompt. Lujin era un bărbat de 45 de ani, avocat de profesie, îngîmfat, necomunicativ şi cam necioplit...
După o noapte de chibzuinţă, Dunia, gîndindu-se la Lujin ca la un posibil protector al fratelui ei Rodea (care era student la drept), a cosimţit la cererea în căsătorie a tomnaticului bărbat şi, în scurt timp, cei doi s-au logodit...
Toate acestea i-au fost povestite cu lux de amănunte lui Rodea Raskolnikov, de mama sa Pulheria, într-o lungă scrisoare ce preceda sosirea sumei de 35 de ruble pe care bătrîna reuşise, încă o dată, să i le trimită fiului ei la Petersburg.

 

III. Compromisul Duniei de a accepta cererea
în căsătorie îl revoltă şi îl îndîrjeşte pe Raskolnikov
în hotărîrea de a înfăptui crima. Îşi pregăteşte
cu minuţiozitate terenul şi o ucide pe cămătăreasa
Aleona Ivanovna. O situaţie neprevăzută îl obligă
să comită şi a doua crimă

"O, suflete duioase şi nedrepte!" - şi-a spus cu amărăciune Rodion Raskolnikov, după citirea scrisorii. Apoi sufletul lui s-a răzvrătit: "Cît trăiesc eu, căsătoria asta nu va avea loc!". Îşi dăduse seama că, de fapt, Dunia, cu complicitatea maternă a Pulheriei, se sacrifica pentru el, măritîndu-se cu Lujin, un ticălos bogat şi fără inimă. "Nu vreau jertfa ta, Dunecika, nu vreau să vă umiliţi pentru mine, măicuţă!". Aceste gînduri îl frămîntau în timp ce se îndrepta spre locuinţa prietenului său Razumihin, cu care simţea nevoia să stea de vorbă. Drumul spre cartierul Vasilievski Ostrov, unde locuia acesta, trecea prin parcul K. Deşi era cufundat în gînduri, lui Rodion i-a atras atenţia o scenă revoltătoare, care i-a răvăşit şi mai mult mintea şi sufletul... O fetiţă de vreo 15 ani, beată şi cu rochiţa sfîşiată, era urmărită cu gînduri necurate de un bărbat bine îmbăcat şi aparent onorabil. Raskolnikov şi-a dat imediat seama că fata era o mică prostituată pe care nişte ticăloşi o îmbătaseră şi profitaseră de ea, iar bărbatul care o urmărea intenţiona să facă acelaşi lucru. Indignat la culme, tînărul s-a repezit la netrebnic, copleşindu-l cu vorbe grele. A chemat apoi un poliţist care-şi făcea rondul în parc, i-a povestit tot ce observase şi, împreună cu acesta, a încercat să o ducă pe fetiţă acasă, ba chiar i-a dat şi bănuţii pe care îi mai avea la el. Fata nu i-a înţeles însă gestul, s-a speriat şi s-a îndepărtat în fugă, urmărită insistent de libidinosul bărbat.
"Pentru ce fac eu asta?" - se întreba dezamăgit Raskolnikov, regretînd că-i dăduse bani fetiţei. "Pentru ce încerc eu să schimb lumea, cînd lumea nu vrea să fie schimbată?". Aceste cugetări amare, şi altele încă, de acest fel, îl întăriră şi mai mult în hotărîrea lui de a o ucide şi jefui pe Aleona Ivanovna. Renunţă la întîlnirea cu Razumihin, amînînd-o, de fapt, pentru după...


* * *


Îşi pregăti cu minuţiozitate terenul, atent să nu apară ceva neprevăzut. Profitînd de absenţa portarului de la imobilul în care stătea cu chirie, îi fură acestuia toporul pe care îl ţinea dosit sub o bancă. Îl ascunse în mîneca pardesiului ponosit şi, cu inima cît un purice, se îndreptă spre piaţa Senaia. Intră în clădire tiptil, repetînd în gînd, mecanic şi obsedant, următoarele cuvinte: "Nu e o crimă! Nu e o crmă! Aleona Ivanovna este o ticăloasă care nu merită să trăiască. Ceea ce fac eu acum e un act de dreptate". Inima îi spunea însă că nu e aşa, că o crimă rămîne o crimă, indiferent de motivele morale pe care le-ai invoca... Ajunse la etajul trei şi sună la uşa Aleonei Ivanovna. După ce intră înăuntru, mai mult neinvitat, şi îi dădu Aleonei obiectul pe care, chipurile, voia să-l amaneteze, privi cu atenţie în jur. Din fericire, sora vitregă a acesteia, Lisaveta Ivanovna, nu era acasă. Lisaveta, spre deosebire de zgripţuroaica ei soră, era o femeie bună la suflet şi cam săracă cu duhul. Aleona îşi bătea joc de ea exploatînd-o fără milă şi tratînd-o ca pe o vită de povară. Lisaveta avea vreo 35 de ani... În timp ce bătrîna cămătăreasă încerca, bombănind, să desfacă legătura în care era înfăşurat obiectul adus de Raskolnikov, acesta ridică toporul şi o lovi în creştet... O dată, şi încă o dată, şi încă o dată... Sîngele ţîşni ca dintr-un pahar răsturnat... Tînărul ciminal îi smulse cu multă greutate de la gît, unde era legată cu un şnur, cheia de la seiful cu bijuterii amanetate. Apoi, înspăimîntat de ceea ce tocmai înfăptuise, se repezi în camera alăturată, unde era seiful. Reuşi, într-un tîrziu, să-l deschidă şi să-şi umple buzunarele cu tot ce găsi dar... În camera alăturată se auziră paşi. Brusc, Raskolnikov îşi aduse aminte că bătrîna nu încuiase uşa. Luă toporul şi trecu dincolo... Lîngă cadavru, în genunchi, se afla Lisaveta, care intrase pe neaşteptate pe uşa lăsată descuiată. Criminalul îşi dădu seama că nu mai putea da înapoi. Ridică din nou toporul şi o lovi pe nevinovata femeie cu toată puterea, despicîndu-i ţeasta. Lisaveta se prăbuşi moartă, lîngă sora ei.


* * *


Rodion Raskolnikov reuşi cu mare greutate să fugă de la locul faptei, căci vecinii Aleonei prinseseră de veste de moartea ei în timp ce el se afla încă acolo. Dădu însă dovadă de o prezenţă de spirit pe care nu şi-o bănuise. Ajuns acasă, avu timp să pună toporul, pe care între timp îl spălase de sînge, la locul lui, sub banca portarului. Apoi intră în camera lui sărăcăcioasă, se aruncă pe divan şi căzu într-un soi de nesimţire vecină cu moartea. Zăcu aşa mai multe zile, timp în care nu se ridică nici măcar să bea apă. L-a trezit Nastasia, servitoarea gazdei, care îl anunţa că e chemat la secţia de poliţie.
Crima îngrozitoare pe care tocmai o înfăptuise avea să-l chinuie multă vreme pe fostul student la drept. Dar nu acesta era motivul pentru care fusese chemat la secţia de poliţie. Era vorba de o simplă reclamaţie pentru neplata chiriei, reclamaţie venită din partea gazdei sale, Praskovia Pavlovna Zarniţîna. Scopul acestei reclamaţii era, de fapt, obţinerea unui angajament oficial, la poliţie. Raskolnikov l-a semnat fără să stea prea mult pe gînduri. Oarecum uşurat că fusese chemat doar pentru atîta lucru, el a avut chiar tupeul să-l sfideze pe ajutorul de comisar, Ilia Petrovici, "locotenentul Dinamită" cum i se spunea printre colegi. Cu acesta, dar şi cu căpitanul Nicodim Fomici, şi mai ales cu secretarul secţiei de poliţie, Alexandr Grigorievici Zametov, tînărul asasin avea să se mai întîlnească. Înainte de a părăsi secţia de poliţie, Raskolnikov a asistat la o discuţie între Nicodim Fomici şi Ilia Petrovici despre asasinarea bătrînei cămătărese şi a surorii sale. Tulburat, Rodion s-a ridicat să plece dar, înainte de a ajunge la uşă, a leşinat. S-a trezit în braţele celor doi ofiţeri, care i-au pus mai multe întrebări, de data asta stînjenitoare. Păreau să bănuiască ceva.

VA URMA

Afisari: 4024
Autor: FEODOR DOSTOIEVSKI
Spune-le prietenilor:
  • RSS
  • Digg
  • del.icio.us
  • Facebook
  • Mixx
  • Google Bookmarks
  • FriendFeed
  • LinkedIn
  • MySpace
  • Netvibes
  • Reddit
  • Technorati
  • Tumblr
  • Twitter
  • Yahoo! Bookmarks
  • Yahoo! Buzz
  • email
  • Live
  • StumbleUpon
  • Ping.fm

Comentarii

* Nume:
* Email:
* Mesaj:
  caractere ramase
* Cod de siguranta:

Va rugam sa introduceti in casuta de mai sus codul de siguranta
  * campuri obligatorii
 

Nu sunt comentarii.
Alte articole | Arhiva
 
Colegiul de redactie

MIHAI EMINESCU
(Coordonator editorial şi moral)
Eudoxiu Hurmuzachi
Carmen Sylva
Vasile Alecsandri
Nicolae Densușianu
I.L. Caragiale
George Coșbuc
Vasile Pârvan
Nae Ionescu
Nicolae Iorga
Pamfil Şeicaru
Cezar Ivănescu
Dan Mihăescu
Stela Covaci

Colaboratori

Ciprian Chirvasiu, Dan Puric, Dan Toma Dulciu, Daniela Gîfu, Dorel Vişan, Firi╚Ťă Carp, Florian Colceag, Florin Zamfirescu, Laurian Stănchescu, Lazăr Lădariu, Mariana Cristescu, Marius Dumitru, Mădălina Corina Diaconu, Mircea Coloşenco, Mircea Chelaru, Mircea ╚śerban, Miron Manega (ispravnic de concept), Nagy Attila, Sergiu Găbureac, Zeno Fodor

Citite Comentate Comentarii noi Ultimele articole
Newsletter