Se încarcă pagina ...

ROMAN FOILETON. Crimă şi pedeapsă (IX)

Data publicarii: 10.11.2010 08:52:00

 

Svidrigailov are două întîlniri: una cu Raskolnikov
şi alta cu sora lui. Dunia încearcă să-l împuşte,
dar nu reuşeşte. Părăseşte camera lui Svidrigailov,
lăsînd acolo revolverul

 

Evenimentele începeau să se precipite. După plecarea lui Porfiri Petrovici, Raskolnikov, profund tulburat, a pornit în căutarea lui Svidrigailov. Simţea că o întîlnire cu acesta avea să-i limpezească gîndurile.
L-a găsit într-un tractir, la o masă, bînd şampanie în timp ce-i cînta o fată acompaniată de o flaşnetă. Părea stînjenit de apariţia lui Raskolnikov, deşi el fusese cel care-i dăduse tîrcoale, ba chiar îl incitase, indirect, la o întîlnire. Discuţia dintre ei a fost destul de precipitată, căci era clar că Svidrigailov trebuia să meargă undeva, la o oră anume. Raskolnikov i-a cerut unele lămuriri în legătură cu sora sa, Dunia, şi cu povestea aceea care declanşase scandalul din orăşelul lor.
- Pasiunea mea pentru Avdotia Romanovna a început printr-o puternică atracţie fizică - a mărturisit Svidrigailov. Căci, la naiba!, de ce este atît de frumoasă? Nu-s eu de vină. Iar Avdotia Romanovna este de o puritate înspăimîntătoare, nemaiauzită şi nemaipomenită, cu toată inteligenţa ei, iar acest lucru are să-i strice viaţa. Dar, să revenim. Ştii care este mijlocul cel mai sigur, cel mai tare pentru cucerirea unei femei? Linguşirea, dragul meu. Sper că n-ai să te superi dacă am să amintesc că, la început, nici sora dumitale n-a rămas cu totul rece la linguşirile mele.
Raskolnikov l-a privit cu ură. Dar Svidrigailov continua, făcîndu-se că nu observă.
- ... Numai că eu am fost prost şi, cu nerăbdarea mea am stricat totul. N-are rost să-ţi povestesc toate amănuntele, dar e destul să ştii că a rupt orice relaţii cu mine. Atunci am făcut încă o mare greşeală. Ca să mă răzbun, am început să-mi bat joc grosolan de toate moralistele care vor să convertească oamenii. Şi, pentru conformitate, am început să mă distrez, la vedere, cu tot felul de fetişcane. Pe scurt, casa mea devenise un fel de Sodoma. Cu toate acestea, chipul Avdotiei Romanovna mă obseda şi în somn. Credeam că o să dau în boala copiilor. Trebuia să fac cumva să mă împac cu dînsa, or vedeam bine că acest lucru e imposibil. Această patimă nefirească m-a adus la un asemenea grad de tîmpenie, încît am făcut cea mai mare greşeală pe care o poate face un bărbat de condiţia mea... De fapt, orice bărbat, de orice condiţie. Socotind că Avdotia Romanivna este săracă lipită pămîntului, i-am oferit tot ce aveam, adică treizeci de mii de ruble, ca să fugă cu mine aici, la Petersburg. Dacă vrei să mă crezi, eram atît de îndrăgostit de ea încît, dacă mi-ar fi spus: "Omoar-o sau otrăveşte-o pe Marfa Petrovna şi însoară-te cu mine" - aş fi făcut-o fără să clipesc. Dar lucrurile s-au sfîrşit prin dezastrul pe care îl cunoşti...
Deşi îl interesa tot ce-i spunea Svidrigailov despre Dunia, Raskolnikov altceva ar fi vrut să afle. Aşa că, pentru a se lămuri, odată şi odată, ce ştia acesta despre mărturisirile pe care i le făcuse el Soniei, l-a întrebat brusc:
- Crezi că este elegant să tragi cu urechea pe la uşi?
Svidrigailov a înţeles unde bătea tînărul după ce aflase că locuinţa lui era vecină cu a Soniei.
- Nu, nu e delicat. Dar nici să omori cu toporul două bătrîne nu este delicat - a răspuns el cu cinism, dovedind că ştia totul. Apoi, privindu-l în ochi, a adăugat conspirativ, apăsînd fiecare cuvînt:
- Fugi tinere! Fugi cît mai iute în America! Încă mai este timp. Ce te împiedică? Problema omului şi a cetăţeanului? La dracu cu ele! N-ai bani? Îşi dau eu de drum.
- Nici nu mă gîndesc - l-a întrerupt Raskolnikov scîrbit.
- Atunci împuşcă-te! Ce zici, nu te atrage?
- Mi se pare că dumneata vrei anume să mă enervezi, nu ştiu pentru ce motiv anume...
Discuţia a continuat preţ de vreo oră, după care cei doi au ieşit în stradă şi s-au despărţit. Înainte de a o lua fiecare în direcţia lui, Svidrigailov, uşor enervat şi ameţit de şampanie, i-a spus printre dinţi:
- Niciodată să nu garantezi pentru ceea ce se poate întîmpla între soţ şi soţie sau între amanţi. Există întotdeauna un ungher care rămîne necunoscut pentru restul lumii şi pe care nu-l ştiu decît ei doi. Poţi să garantezi că Avdotia Romanovna m-a privit întotdeauna cu dezgust?
S-au despărţit în faţa tractirului. Svidrigailov a luat o trăsură, iar Raskolnikov a plecat pe jos, în direcţia opusă. Dar dacă ar fi întors măcar o dată capul, tînărul ar fi observat că fostul său interlocutor a coborît din trăsură după o sută de paşi. Peste cîteva minute Svidrigailov se întîlnea, pe podul de lîngă piaţa Senaia, cu Dunia.

* * *

- Vă spun foarte clar că mai departe nu merg. Spuneţi aici tot ce aveţi de spus - rosti Dunia, cu hotărîre.
- În primul rînd ceea ce am de spus nu poate fi spus în stradă - replică Svidrigailov. În al doilea rînd am să vă arăt unele documente. Şi, în sfîrşit, dacă nu acceptaţi să intraţi la mine, refuz să vă dau orice explicaţie şi plec. Vă previn că un secret foarte interesant al iubitului dumneavoastră frate se află cu desăvîrşire în mîinile mele.
Dunia n-avu încotro. Îşi iubea prea mult fratele şi nici nu voia ca Svidrigailov să creadă că îi este teamă. Apartamentul acestuia, două camere bine mobilate, se afla între odaia Soniei şi o cameră nelocuită. Iar Sonia nu era acasă. Practic, apartamentul lui Svidrigailov era, în acel moment, izolat.
- Fratele dumneavoastră a ucis, Avdatia Romanovna. Asta voiam să vă spun. Spun aceasta pentru că am ascultat, mai bine zis am tras cu urechea, la discuţia dintre el şi Sofia Semionovna. Din acest loc se aude foarte bine.
Svidrigailov îi arătă scaunul pe care stătuse cînd ascultase dialogul celor doi.
- Cu neputinţă! Fratele meu nu este un ucigaş - aproape strigă Dunia.
- Ba da este, dar nu în sensul obişnuit al cuvîntului. Motivele care l-au determinat s-o facă sînt puţin mai sofisticate decît ale unui om de rînd.
Svidrigailov îiexplică, în linii mari, ce anume l-a făcut pe Raskolnikov să le omoare pe cele două femei, aşa cum a priceput el din mărturisirile făcute de acesta Soniei.
- Vreau să merg la Sofia Semionovna - a spus Dunia. Chiar acum. Poate s-a întors...
Dunia puse mîna pe clanţă dar, în aceeaşi clipă, îşi dădu seama că Svidrigailov încuiase uşa pe dinăuntru. Cînd se întoarse, bărbatul era foarte aproape de ea.
- Vreau şi pot să-l salvez pe Rodion Romanîci - spuse el, cu vocea tremurînd de emoţie. Depinde însă de dumneata. Un singur cuvînt... Am bani, am prieteni. Îl pot trimite imediat în străinătate... Vrei?... Te iubesc ca un nebun. Porunceşte-mi.: fă asta - şi am să fac. Am să fac tot ce vrei, chiar şi imposibilul. Credinţa ta are să fie şi credinţa mea. Svidrigailov se apropiase primejdios de ea, în timp ce spunea aceste cuvinte. Speriată şi indignată, Dunia scoase un revolver din buzunarul rochiei. Îi ridică precipitată cocoşul şi-l îndreptă spre el.
- Ei, asta schimbă lucrurile - rosti Svidrigailov, uluit. Îmi uşuraţi situaţia, Avdotia Romanovna... Prin urmare, lecţiile de tir pe care am avut cinstea să vi le dau la ţară n-au fost degeaba.
- Îndrăzneşte să faci un pas şi jur că am să te ucid - şopti Dunia, albă ca varul. Niciodată Svidrigailov n-o văzuse atît de frumoasă. Flacăra ce-i strălucea în ochi îl înnebunea şi mai tare. Făcu un pas şi glonţul porni. Îi lunecă prin păr, în apropiere de tîmplă şi se opri în perete.
- Nu-i nimic, aţi greşit ţinta. Trageţi din nou, aştept. - rîse Svidrigailov.
- Vă jur că am să trag din nou... Am să vă ucid - strigă deznădăjduită Dunia. Dar îşi dădu seama că, de fapt, nu-l poate ucide. Aruncă revolverul. Svidrigailov se apropie de ea şi o cuprinse uşor de mijloc. Ea nu se împotrivi dar, tremurînd ca o frunză, se uită rugător la el.
- Lasă-mă! Te rog! - îl imploră ea. Svidrigailov tresări. Dania îl tutuise. Îi vorbise cu alt glas decît cel de dinainte.
- Sigur nu mă iubeşti? - o întrebă el disperat, în şoaptă.
Dunia clătină din cap.
- Şi nici n-ai putea?... Niciodată?...
- Niciodată! - răspunse, tot în şoaptă, Dunia. Svidrigailov îşi retrase braţul de pe mijlocul ei. Se îndreaptă spre fereastră şi rămase privind în gol, cîteva zeci de secunde. Apoi se întoarse spre ea.
- Poftim cheia... Luaţi-o şi plecaţi cît mai repede.
Acest "mai repede" suna ca o ameninţare. Dunia înţelese. Apucă cheia, se repezi la uşă, deschise şi dădu buzna afară.
Svidrigailov a rămas la fereastră minute întregi. Apoi a muiat prosopul în apă şi şi-a şters tîmpla însîngerată. După care, a luat revolverul azvîrlit de Dunia, l-a privit cu atenţie, zîmbind ciudat, şi l-a băgat în buzunar. Apoi, şi-a luat pălăria şi a ieşit.

 

Svidrigailov le vizitează, pe rînd, pe Sofia Semionovna
şi pe tînăra lui logodnică, cărora le lasă nişte bani,
spunîndu-le că va părăsi pentru mai multă vreme
Petersburgul. Apoi închiriază o cameră de hotel.
În zori îşi pune capăt zilelor

 

Şi-a petrecut toată seara prin cîrciumi şi tractire, luîndu-le la rînd, fără nici o deosebire. De băut nu bea, pentru că nu-i stătea în fire. Se mulţumea să comande cîte un ceai şi să privească absent la cei din jur. Pe la ora zece, nori negri şi ameninţători au acoperit cerul Petersburgului. În scurtă vreme s-a pornit furtuna. O ploaie torenţială a început să curgă şuvoaie, ameninţînd cu inundaţia. Ud leoarcă, Svidrigailov s-a dus acasă, a luat un pachet cu bani, l-a băgat în buzunar şi, fără să mai încuie uşa, s-a dus la Sonia.
- Sofia Semionovna, i-a spus el, s-ar putea să plec în America. Ne vedem, deci, pentru ultima oară, aşa că am venit pentru a-ţi aduce la cunoştinţă unele dispoziţii... În privinţa surioarelor şi a frăţiorului dumitale, vreau să ştii că i-am căpătuit. Banii destinaţi lor au fost predaţi pentru fiecare în parte, contra chitanţă, cui trebuie, în mîini sigure. Dumitale personal îţi las aceste trei mii de ruble. Svidrigailov a scos pachetul cu bani şi i l-a întins. La gestul de refuz al Soniei a adăugat, cu un zîmbet amar-enigmatic:
- O să ai nevoie de ei. Rodion Romanovici nu are decît două variante: ori glontele, ori drumul Siberiei. Nu te speria, ştiu totul chiar din gura lui şi nu-s palavragiu din fire; n-am să spun nimănui. Dacă se va autodenunţa şi va fi deportat în Siberia, dumneata ai să-l urmezi, nu? Iar dacă-i aşa, atunci vei avea nevoie de bani. Dacă ţi-i dau dumitale, e ca şi cînd i-aş da lui, doar că la dumneata sînt mai în siguranţă. Şi acum, la revedere! Îţi doresc să trăieşti mult, căci mulţi vor avea nevoie de ajutorul dumitale. Salută-l din partea mea pe Rodion Romanîci.
În aceeaşi seară, Svidrigailov a mai făcut o vizită, excentrică şi neaşteptată. S-a dus la părinţii logodnicei sale (căci, de cînd venise la Petersburg, se logodise, din amuzament, cu o fată săracă şi foarte tînără, de nici şaisprezece ani) şi le-a lăsat cincisprezece mii de ruble, "ca dar de muntă" - zicea el. Şi-a motivat gestul, bineînţeles, cu o afacere importantă care îl sileşte să părăsească pentru o vreme Petersburgul şi vrea să le lase banii în păstrare, spre mai multă siguranţă.
Cînd a plecat de la ei, exact la miezul nopţii, ploaia încetase, dar vîntul continua să bată violent. Tremurînd de frig, Svidrigailov a închiriat o cameră la primul hotel care i-a ieşit în cale. O magherniţă mizeră pentru străinii săraci. Cuprins de friguri, din cauza ploii care îl udase pînă la piele, noaptea a avut un vis ciudat: se făcea că o fetiţă de paisprezece ani, acoperită toată cu flori şi volănaşe, zăcea într-un sicriu împodobit, pe o masă îmbrăcată în atlaz alb. Părul blond-auriu al fetiţei era despletit şi ud. O cunună de trandafiri îi împodobea capul. Svidrigailov o cunoştea pe fetiţă: era o sinucigaşă, se aruncase în apă. Chipul fetei avea un zîmbet mustrător... Svidrigailov s-a trezit (sau i s-a părut că s-a trezit) şi a coborît în holul hotelului. Acolo a găsit, aciuată de frica ploii şi a vîntului, o fetiţă de cinci ani, fugită de acasă. A luat-o în braţe, a dus-o în camera lui şi a aşezat-o pe pat. Fetiţa a adormit instantaneu. Deodată, chipul ei îmbujorat a început să se transforme: ceva neobrăzat, obscen, se oglindea pe mutrişoara aceea care, brusc, nu mai avea nimic copilăresc. Era chipul vicios al femeii de stradă, al prostituatei. Ochii ei îl priveau cu neruşinare, pofticios. "Ah, blestemata!" - a strigat Svidrigailov, înspăimîntat, şi... s-a trezit leoarcă de transpiraţie. Era dimineaţă.
S-a îmbrăcat repede, împins de febra unei hotărîri implacabile şi s-a îndreptat spre cartierul evreiesc. A ajuns în faţa unui birou păzit de un omuleţ îmbrăcat în haine soldăţeşti, ponosite. "Aici voi avea un martor oficial" - şi-a spus. Apoi, a scos din buzunar revolverul Duniei, l-a dus la tîmplă şi a apăsat pe trăgaci.

 

VA URMA


 

Afisari: 3367
Autor: FEODOR DOSTOIEVSKI
Spune-le prietenilor:
  • RSS
  • Digg
  • del.icio.us
  • Facebook
  • Mixx
  • Google Bookmarks
  • FriendFeed
  • LinkedIn
  • MySpace
  • Netvibes
  • Reddit
  • Technorati
  • Tumblr
  • Twitter
  • Yahoo! Bookmarks
  • Yahoo! Buzz
  • email
  • Live
  • StumbleUpon
  • Ping.fm

Comentarii

* Nume:
* Email:
* Mesaj:
  caractere ramase
* Cod de siguranta:

Va rugam sa introduceti in casuta de mai sus codul de siguranta
  * campuri obligatorii
 

Nu sunt comentarii.
Alte articole | Arhiva
 
Colegiul de redactie

MIHAI EMINESCU
(Coordonator editorial şi moral)
Eudoxiu Hurmuzachi
Carmen Sylva
Vasile Alecsandri
Nicolae Densușianu
I.L. Caragiale
George Coșbuc
Vasile Pârvan
Nae Ionescu
Nicolae Iorga
Pamfil Şeicaru
Cezar Ivănescu
Dan Mihăescu
Stela Covaci

Colaboratori

Ciprian Chirvasiu, Dan Puric, Dan Toma Dulciu, Daniela Gîfu, Dorel Vişan, Firiță Carp, Florian Colceag, Florin Zamfirescu, Laurian Stănchescu, Lazăr Lădariu, Mariana Cristescu, Marius Dumitru, Mădălina Corina Diaconu, Mircea Coloşenco, Mircea Chelaru, Mircea Șerban, Miron Manega (ispravnic de concept), Nagy Attila, Sergiu Găbureac, Zeno Fodor

Citite Comentate Comentarii noi Ultimele articole
Newsletter