Se încarcă pagina ...

ROMAN FOILETON. Crimă şi pedeapsă (VIII)

Data publicarii: 04.11.2010 00:32:00

Nebunia şi moartea Katiei Ivanovna. Razumihin ajunge
la concluzia că prietenul său Raskolnikov este
conspirator politic. Rodion primeşte o vizită de la
Porfiri Petrovici, care îl sfătuieşte să se predea

 

Iată ce se întîmplase. După scandalul de la praznicul înmormîntării lui Marmeladov, Katia Ivanovna făcuse o criză nervoasă. Îşi scosese copiii în stradă şi începuse să cerşească, forţîndu-i să cînte franţuzeşte, spre amuzamentul unora sau compătimirea altora. Mulţimea se adunase în jurul lor iar unii chiar începuseră să le dea de pomană. Cînd au sosit acolo Sonia şi Raskolnikov, aduşi de Lebeziatnikov, Katia, era căzută pe jos şi începuse să verse sînge. Avea tuberculoză în stare gravă iar criza aceasta avea să-i fie fatală. Au dus-o acasă la Sonia, căci Amalia Ivanovna, gazda, o izgonise din casă impreună cu copiii. Au aşezat-o pe pat în stare de inconştienţă. La un moment dat, bolnava şi-a revenit din leşin şi a zărit-o pe Sonia. I-a spus doar atîta: "Adio nefericito!... M-au dat gata... A murit gloaba". După care şi-a dat sufletul.
În învălmăşeala celor întîmplate în cameră intrase pe neobservate Svidrigailov:
- Rodion Romanivici - i s-a adresat el lui Raskolnikov - aş vrea să vă spun două vorbe. Pe copilaşii Katiei Ivanovna am să-i îngrijesc eu. Am să-i dau la un orfelinat bun şi am să depun pe numele fiecăruia, pînă la majorat, o mie cinci sute de ruble, astfel încît Sofia Semionovna să nu mai trebuiască să le poarte de grijă. Şi chiar pe dînsa am s-o scot din mocirlă... Te rog, deci, pe dumneata, să-i comunici Avdotiei Romanovna cum am întrebuinţat cele zece mii de ruble care îi erau destinate.
Raskolnikov a rămas interzis.
- Te pot încredinţa pe cuvînt de onoare, dragul meu Rodion Romanovici, că ai trezit în mine un interes cum nu m-am aşteptat. Şi ai să vezi ce om înţelegător sînt. Ai să vezi că se poate trăi cu mine. Eu cred că o să fim chiar prieteni.

* * *

Razumihin era disperat. Nu mai înţelegea nimic din comportamentul lui Rodion şi, mai nou, al Duniei. Între timp aceasta primise o scrisoare misterioasă pe care o ascunsese cu grijă, fără să spună un cuvînt despre ea. Pe de altă parte, aflase că Rodion se întîlnea din cînd în cînd, în taină, cu sora lui: "Este un conspirator politic - a găsit el, în cele din urmă, explicaţia. De aceea se comportă aşa, lăsînd parcă intenţionat să planeze asupra lui bănuiala că ar fi ucis. Ne induce pe toţi în eroare. Este conspirator politic, mi se pare foarte clar acum, şi a atras-o şi pe soră-sa în afacerea asta. Cît de bine mi se explică acum tot ce s-a întîmplat. Boala lui, comportamentul ciudat, chiar şi înainte de boală, la universitate. Cît de închis, cît de posomorît era întotdeauna... Hm... Trebuie să aflu tot". Convingerea i-a fost întărită chiar de Raskolnikov care i-a spus, la un moment dat, pe un ton care lui Razumihin i s-a părut de-a dreptul încărcat de anumite semnificaţii. "Nu căuta să descifrezi acum tot felul de mistere şi secrete. Lasă-le deoparte, nu te îngriji de asta. Lucrurile se vor descoperi la vremea lor şi vei afla totul cînd va veni timpul". Rodion îi mai spusese însă ceva, care l-a făcut să tresară de bucurie dar, în acelaşi timp, l-a încărcat cu responsabilitatea unei sarcini deosebit de importante: "I-am spus Duniei că eşti un om foarte bun, cinstit şi muncitor. Că o iubeşti nu i-am spus, fiindcă de asta şi-a dat seama şi singură. Ascultă-mă cu atenţie, Razumihin: oriunde aş pleca, orice mi s-ar întîmpla, tu să rămîi pentru ea şi pentru mama mea un fel de providenţă. Cum s-ar zice, ţi le încredinţez tie. Ţi-o spun fiindcă ştiu foarte bine cît de mult o iubeşti şi ştiu că ţi-e inima curată. Ştiu, de asemenea, că şi ea poate să te iubească şi că poate chiar te iubeşte".
Rugămintea lui Raskolnikov devenise pentru Razumihin datorie sacră.
La scurtă vreme după întîlnirea la care îi spusese prietenului său aceste cuvinte, Rodion s-a pomenit la uşă cu Porfiri Petrovici.
- M-am gîndit să-ţi întorc vizita, Rodion Romanovici. Nu te aşteptai la musafiri, nu-i aşa?
Raskolnikov l-a poftit să intre.
- Îţi datorez o explicaţie, dragul meu. La ultima noastră întîlnire n-am jucat cinstit, nu ne-am purtat cum se cuvine. Şi doar sîntem gentlemeni. Ei bine, eu pe dumneata te-am suspectat, de la bun început, că le-ai omorît pe cele două femei. Te-am urmărit pas cu pas, am perchiziţionat, în lipsa dumitale, fiecare colţişor din camera asta, dar n-am găsit nimic. Am socotit atunci că eşti mult mai viclean şi mai prevăzător decît credeam şi am continuat să te spionez. Tot ce făceai îmi întărea convingerea. Atunci ţi-am pregătit o capcană, la secţie: voiam să te pun faţă-n faţă cu cel care-ţi spusese că dumneata eşti ucigaşul. Dar atunci a apărut, ca din senin, Mikolka, zugravul, cu mărturisirea lui incredibilă. Ce m-a surprins ulterior este că tot ce spunea el stătea în picioare şi motivele se potriveau cu faptele. Iar în succesiunea acestora, confruntată cu declaraţia sa, nu există nici o fisură. Chiar şi psihologic cazul este perfect explicabil şi închis... Te-am judecat greşit, Rodion Romanovici, nu trebuia să mă comport aşa cu dumneata. te-am subapreciat sau te-am supraapreciat, nu ştiu cum e mai corect să spun... În ceea ce-l priveşte pe Mikolka, face parte dintr-o comunitate religioasă schismatică şi mărturisirea lui are două posibile explicaţii. Ori a ucis, într-adevăr, şi s-a hotărît să-şi ispăşească vina, ori...
Aici Porfiri Petrovici a făcut o pauză şi şi-a aprins o ţigară.
- Rele sînt ţigările astea! - a schimbat el vorba intenţionat, pentru a urmări reacţia lui Raskolnikov, care-l asculta cu mare atenţie. Cît rău îmi fac şi totuşi nu mă pot lăsa.
- Ori, ce? - nu s-a putut abţine Rodion să readucă discuţia pe vechiul făgaş. Anchetatorul a tras un fum adînc în piept, cu satisfacţie.
- ... Ori pur şi simplu, din motive mistice a luat asupra lui crima altuia.
- Dumneata ce crezi, Porfiri Petrovici?
- Părerea mea este că nu Mikolka a ucis. Aici este un caz fantastic, tenebros, un caz modern, care poartă pecetea zilelor noastre. Ucigaşul este o victimă a cărţilor, a teoriilor care circulă. A arătat o mare îndrăzneală în făptuirea crimelor, dar nu orice fel de îndrăzneală, ci aceea de a se arunca de pe un vîrf de munte sau de pe turla bisericii. S-a dus să ucidă, dar a uitat să închidă uşa. Şi totuşi a ucis două femei, conform teoriei, a unei anumite teorii. A ucis, dar nu a ştiut să ia banii, iar ceea ce a izbutit să ia a ascuns undeva, sub o piatră. Nu i-a fost de ajuns cît a pătimit conştiinţa lui, s-a întors la locul faptei... Apoi, deşi a ucis, se socoteşte un om cinstit, dispreţuieşte oamenii şi rătăceşte ca un înger neprihănit... Nu dragul meu, nu Mikolka este criminalul.
- Dar cine? aproape că a strigat Raskolnikov.
- Cum cine? Dumneata ai ucis, Rodion Romanivici!...
A urmat o tăcere insuportabilă, care părea că nu se mai termină. A rupt-o Raskolnikov, pînă la urmă, cu o voce sfîrşită.
- Iar o iei de la capăt, Porfiri Petrovici. Dacă mă socoteşti vinovat, de ce nu mă arestezi?
- Din două motive. Unul este acela că n-am probe evidente. N-aş avea nici o satisfacţie să te arestez pe baza unei simple intuiţii. Dar sînt sigur că în scurt timp voi avea aceste probe. Iar al doilea motiv...
- Care este al doilea motiv? se grăbi din nou Raskolnikov, văzînd că anchetatorul tărăgănează vorba.
- Aşa cum ţi-am spus adineauri, îţi datorez o explicaţie. Nu vreau să mă iei drept un monstru, cu atît mai mult cu cît eu te admir, indiferent dacă mă crezi sau nu. Drept urmare, am venit să-ţi dau un sfat sincer: să te predai singur. E cel mai bun lucru de făcut, cel mai avantajos pentru dumneata şi pentru mine, recunosc, fiindcă scap de corvoada asta.
Raskolnikov îl privi trist şi solemn
- De ce ar fi mai avantajos pentru mine?
- Pentru că dumneata nu eşti un ticălos, Rodion Romanîci. Ai născocit o teorie şi acum te ruşinezi că ai dat greş, că e prea puţin originală. E adevărat, a avut un efect ticălos, dar dumneata nu eşti un ticălos fără putinţă de scăpare... Ştii ce cred eu despre dumneata? Eşti dintre aceia cărora le poţi scoate şi maţele şi ei se uită zîmbind la călăii lor, numai să-şi fi găsit o credinţă sau un Dumnezeu. Ai să-l găseşti şi ai să-l trăieşti. Predă-te, Rodion Romanîci!
- Cine eşti dumneata să-mi porunceşti acest lucru? - a tresărit Raskolnikov
- Sînt un om sfîrşit, nimic mai mult. Şi nu-ţi poruncesc, te sfătuiesc... Sînt cum spuneam, un om care simte şi înţelege, poate, un om pe care viaţa l-a învăţat anumite lucruri, dar un om sfîrşit...
- Şi, dacă am să fug? - a întrebat Raskolnikov, fără vlagă.
- Nu, dumneata n-ai să fugi. Un mujic fuge, un lacheu al ideilor străine fuge, dar dumneata, nu. Dumneata nu mai crezi în teoria dumitale şi atunci ce ai să duci dumneata în pribegie? Ce ai să faci ca fugar? Viaţa fugarului e urîtă şi grea, iar dumneata ai nevoie, acum, să trăieşti într-o situaţie limpede, ai nevoie de aer curat... Dacă fugi, ai să vii singur înapoi. Dumneata nu te poţi lipsi de noi... Fiindcă suferinţa e mare lucru, Rodion Romanîci, Mikolka are dreptate... Nu, dumneata n-ai să fugi.

 

VA URMA


 

Afisari: 3226
Autor: FEODOR DOSTOIEVSKI
Spune-le prietenilor:
  • RSS
  • Digg
  • del.icio.us
  • Facebook
  • Mixx
  • Google Bookmarks
  • FriendFeed
  • LinkedIn
  • MySpace
  • Netvibes
  • Reddit
  • Technorati
  • Tumblr
  • Twitter
  • Yahoo! Bookmarks
  • Yahoo! Buzz
  • email
  • Live
  • StumbleUpon
  • Ping.fm

Comentarii

* Nume:
* Email:
* Mesaj:
  caractere ramase
* Cod de siguranta:

Va rugam sa introduceti in casuta de mai sus codul de siguranta
  * campuri obligatorii
 

Nu sunt comentarii.
Alte articole | Arhiva
 
Colegiul de redactie

MIHAI EMINESCU
(Coordonator editorial şi moral)
Eudoxiu Hurmuzachi
Carmen Sylva
Vasile Alecsandri
Nicolae Densușianu
I.L. Caragiale
George Coșbuc
Vasile Pârvan
Nae Ionescu
Nicolae Iorga
Pamfil Şeicaru
Cezar Ivănescu
Dan Mihăescu
Stela Covaci

Colaboratori

Ciprian Chirvasiu, Dan Puric, Dan Toma Dulciu, Daniela Gîfu, Dorel Vişan, Firiță Carp, Florian Colceag, Florin Zamfirescu, Laurian Stănchescu, Lazăr Lădariu, Mariana Cristescu, Marius Dumitru, Mădălina Corina Diaconu, Mircea Coloşenco, Mircea Chelaru, Mircea Șerban, Miron Manega (ispravnic de concept), Nagy Attila, Sergiu Găbureac, Zeno Fodor

Citite Comentate Comentarii noi Ultimele articole
Newsletter