................

Mimi se pregătea de nuntă. Era gravidă în luna a doua cu Liviu Grecea, un contabil foarte apreciat, de la Ministerul Finanţelor. Provenea dintr-o familie foarte săracă din cartierul Dămăroaia. Fiind însă un copil muncitor şi conştiincios răzbise prin propriile forţe. Făcuse ASE-ul şi obţinuse, în cele din urmă, un post important în minister. Avea şi maşină, un Moskvici cumpărat de ocazie.
Era spre sfîrşitul lunii octombrie, cu o săptămînă înainte de nuntă. Aceasta urma să aibă loc la părinţii mirelui, în Dămăroaia. Liviu arvunise deja un cort de închiriat, pe care urma să-l ia de la Goleşti, de la un fost coleg de facultate.
În ultimul timp, fusese cam irascibil şi taciturn. Mimi l-a lăsat în pace, ştiind că are nişte probleme la serviciu, căci era închidere de lună. Avusese şi nişte întîlniri ciudate, asupra cărora păstra tăcerea. Luni seara, pe la şase, a plecat cu maşina spre Goleşti, pentru a achita banii pe cort. N-a mai ajuns. Cu vreo cîţiva kilometri înainte de intrarea în Titu, a avut un accident. A intrat cu maşina pe contrasens şi s-a oprit într-un şanţ adînc de pe marginea şoselei. Maşina n-a păţit mare lucru, dar Liviu şi-a pierdut viaţa. A fost găsit lîngă maşină, mort. Fusese aruncat prin lunetă. Ciudat, în maşină nu era nici o picătură de sînge şi nici cioburi de la luneta spartă. Toate erau în afara maşinii. S-a făcut o anchetă scurtă, în care s-a constatat că şoferul pierduse controlul volanului, pe un fond de oboseală avansată. În urma autopsiei, cauzele decesului s-au constatat a fi fractură la baza craniului, hemoragie meningo-ventriculară, contuzii de trunchi cerebral. Leziunile cauzatoare de moarte s-au produs în momentul în care şoferul s-a lovit cu capul de plafonul maşinii, de bord şi de portieră.
Ultima oară, Liviu Grecea fusese văzut la Athénée Palace, la o masă, stînd de vorbă cu un bărbat necunoscut, mai în vîrstă ca el. Bărbatul avea o cicatrice pe frunte, aproape de tîmpla stîngă.

............................................

Mimi rezistase cu stoicism şocului. Obişnuită încă din copilărie cu traumatizările de orice fel, găsise resurse de redresare. Se pregătea pentru ce putea fi mai rău. Şi ce putea fi mai rău decît perspectiva unui copil fără tată, care urma să se nască peste şapte luni, alţi doi fraţi pe care încă trebuia să-i îngrijească, un serviciu pe care oricînd putea să-l piardă? Aşteptau la rînd fete proaspete, gata să facă orice şi oricîte compromisuri pentru un loc de muncă la Athénée Palace. Se stricaseră, aşa credea ea, şi raporturile cu protectorul ei, ziaristul Zisu, care nu se mai culcase cu ea din seara aceea, cînd ea îi spusese că s-ar putea să fi rămas gravidă. Nici nu o lăsase să-i spună cu cine. De fapt, nici ea nu ştia, în acest moment, cine e tatăl viitorului copil. Ştia doar că era în perioada de fertilitate cînd făcuse dragoste, mai întîi cu Liviu, iar a doua zi cu Constantin.
Relaţia ei cu Liviu era de notorietate, urmau să se căsătorească şi toată lumea ştia că e copilul decedatului. Părinţii lui Liviu nu erau însă foarte darnici de a avea un nepot, chiar dacă fiul lor murise şi acest copil era, într-un fel, prelungirea vieţii lui. N-o doriseră pe Mimi ca noră, atît din cauza meseriei de chelneriţă, cît şi din cauza originii ei incerte şi obligaţiilor suplimentare faţă de cei doi fraţi. În afară de asta, auziseră multe despre viaţa deşănţată pe care o avusese pînă să-l cunoască pe fiul lor. Cea mai mare parte din aceste zvonuri erau însă inventate de gura lumii. Într-un cuvînt, nu doreau să fie bunicii unui copil care, ziceau ei în stînga şi în dreapta, nu se ştie dacă era al fiului lor. Mimi nu a făcut nimic ca să-i convingă. Avea demnitatea ei, pe care relaţia cu Constantin i-o dezvoltase în mare măsură, şi nu avea nici timp, nici chef să-i curteze pe foştii viitori socri. Se pregătea să înfrunte viaţa, cu propriile-i forţe.
................

Constantin Zisu nu o abandonase, însă. Situaţia dificilă în care se afla Mimi îi stîrnise o compasiune specială, în care se amestecau sentimentele cele mai contradictorii: dragoste, gelozie, respect, admiraţie. Demnitatea cu care Mimi îşi înfrunta soarta îl impresionase profund. Se considera răspunzător în mare măsură pentru tot ce i se întîmpla. Luase deci hotărîrea să o ajute pînă la capăt, cu orice preţ.
- Nu-ţi face probleme, camarade. N-o să mă scufund. Şi nu vreau să-ţi fiu povară. Ai făcut destule pentru mine. Mimi pronunţa cuvîntul "camarade" cu o uşoară ezitare. Contextul nefericit, impropriu, nu-i mai permitea. Era un cuvînt din alte vremuri.
Constantin zîmbi. O mîngîie pe obraz.
- Spune-mi, Mimi... Nu, lasă... Altădată...
- Ce te frămîntă camarade? Ce vrei să ştii? Dacă te iubesc? Da, te iubesc. Al cui e copilul? Nu ştiu. Poate fi al tău, poate fi al lui Liviu. Dar, în mod sigur, e al meu. Eu am să-l cresc. Nu-ţi cer nimic, absolut nimic. Am învăţat de la tine lucruri care mi-au deschis ochii. Îţi sînt recunoscătoare şi-ţi mulţumesc. Am fost fericită lîngă tine, iar clipele acelea de fericire nu le-am uitat. Dacă am greşit cu ceva, Dumnezeu, în care tu nu crezi, mă va pedepsi. Dar să creşti un copil nu e o pedeapsă, Contantine...
Era pentru prima dată cînd îi spuse "Constantine". Începea o nouă etapă a relaţiei lor. Cea mai lungă şi cea mai complicată.
Mimi părăsi biroul lui Constantin, tulburată şi uşurată.
...............
 

VA URMA