Se încarcă pagina ...

Roman foileton: "MOARTEA UNUI ZIARIST" (XV)

Data publicarii: 13.02.2010 00:16:00

Mimi

- Camarade, mă mărit...
Constantin tocmai îşi aprinsese o ţigară şi fuma, gol, întins pe spate. Mimi era şi ea dezbrăcată. Făcuseră dragoste. Stătea rezemată într-un cot, lîngă el şi îl încolăcise cu piciorul. Cu mîna dreaptă îl mîngîia pe piept.
La cuvintele fetei, Constantin tresări. Vru să-şi smulgă ţigara din gură dar, din cauza gestului prea brusc, aceasta rămase lipită de buze. Smulse însă jarul ţigării care îi ateriză pe burtă. Răcni şi sări din pat.
- Ai luat foc, camarade? - se jucă Mimi cu vorbele, rîzînd însă cu prudenţă.
- Da. De la ţigară... Cine-i nefericitul?
- Un om bun. Eşti gelos?
- De ce aş fi gelos? N-am nici un drept.
Încercă se pară nepăsător.
- Ia spune-mi, v-aţi...?
- Da, ne-am... Aseară.
- Cum a fost?
- Slăbuţ. Nu se compară cu tine.
Constantin se uită chiorîş la ea.
- Nu te mint, camarade. De ce aş face-o?
- Ştiu eu? Poate ai destule motive să mă consolezi. Poate încă mai ai vreun interes la mine.
- De ce eşti mitocan? Ştii bine că te iubesc... Cred că am rămas gravidă. Constantin nu auzi ultima frază.
- Nu ştiu nimic, despre nimeni. Nici cine sînt eu nu ştiu. Înţelegi? Înţelegi? - repetă el, răcnind.
Se îmbrăcă repede şi ieşi din cameră. Aerul rece al serii îi făcu bine. După o clipă de ezitare, o luă în jos, pe Ştirbei Vodă, apoi la stînga, pe Brezoianu, spre Cişmigiu. Îl duruse ce-i spusese Mimi şi-şi dădea seama că reacţia lui fusese absurdă. Mimi era o fată necăjită care avea de întreţinut doi fraţi. Ajutorul pe care i-l dăduse el o ridicase, într-adevăr, la nivelul unui trai decent, dar nu-i oferea nici o perspectivă, nici o garanţie. Trebuia să se mărite, să aibă casa ei, bărbatul ei. Pentru el era o relaţie de conjunctură, un refugiu în care-şi alina eşecurile, umilinţele sau frustrările. Încercă să-şi analizeze sentimentele: nu cumva o iubea pe Mimi? Reacţionase din orgoliu?
Între timp, ajunse în Cişmigiu. Se aşeză pe prima bancă şi îşi aprinse o ţigară.
- Să trăiţi tovarăşu' Zisu!
Era Leonte, plutonierul major care îşi făcea rondul prin Cişmigiu. Îl recunoscuse. Constantin venea adesea în parc, să-şi rumege gîndurile.
- Bună seara. Merge, merge...?
- Merge, merge, tovarăşu' Zisu, îi răsuci Leonte întrebarea în răspuns. Scăpară amîndoi de obligaţia cuvintelor goale, obligatorii în asemenea împrejurări. Leonte se duse să bea o secărică la terasa de la Codrul Cosminului cu băieţii din patrulă, iar Constantin rămase singur, cu pustiul din suflet. "Pînă şi ăsta are viaţa lui, familia lui, rostul lui pe pămînt - îşi spuse el, cu amărăciune. Eu ce am? O nevastă care nu e nevasta mea, o amantă care se mărită, o slujbă care nici ea nu e cea care se vede. Am două destine şi nu ştiu dacă vreunul din ele este al meu. În fiecare mă simt ca un impostor. Chiar sînt un impostor.Unul dublu."
Criza de identitate începuse de la un timp să-l acapareze. Ura pe toată lumea, chiar şi pe portarii de la redacţie. Ar fi făcut schimb de soartă cu oricine, cu absolut oricine, numai să scape de povara secretelor şi de duplicitatea obligatorie în care trăia. Ştia însă că pentru el totul era prea tîrziu, nu se mai putea întoarce la viaţa unui om obişnuit. Îi era dor de Silvia.
...................
 VA URMA

Afisari: 184
Autor: Miron Manega
Spune-le prietenilor:
  • RSS
  • Digg
  • del.icio.us
  • Facebook
  • Mixx
  • Google Bookmarks
  • FriendFeed
  • LinkedIn
  • MySpace
  • Netvibes
  • Reddit
  • Technorati
  • Tumblr
  • Twitter
  • Yahoo! Bookmarks
  • Yahoo! Buzz
  • email
  • Live
  • StumbleUpon
  • Ping.fm

Comentarii

* Nume:
* Email:
* Mesaj:
  caractere ramase
* Cod de siguranta:

Va rugam sa introduceti in casuta de mai sus codul de siguranta
  * campuri obligatorii
 
Nume: Keke (Feb, Sun 14, 2010 / 17:37)
Tiens, tiens, camaradul Zisu Costica trece printr-o criza de identitate. Tres interesant, iar daca ar fi sa psihanalizam, crizele astea de identitate, nefiind la indemana oriceui, ele bantuind de regula pe `telectualu` cu bogate trairi interioare, cu zbuciumuri sufletesti bulversante, rezulta ca acest personaj - Zisu Costica - este dat `reacu de complex. Ori, un personaj complex care poate mai mult, conform principiului "a fortiori", poate si mai putin. Pe cale de consecinta, putem accepta ca, desi personajul Zisu poate mai mult, deocamdata autorul ni-l prezinta balacindu-se in mocirla compromisului. A compromisului pe toante planurile. In famiglie, in relatia cu rusoaika cea rea de musca, in relatia cu pleznitoarea care oops il anunta ca se marita, ba chiar in relatiile sale de munca, unde compromisul s-ar traduce prin "ciocu` mic" amice, fiindca desi am depasit perioada de diktatura a proletariatului, in continuare functiile de pe lista lunga a nomenklaturii sunt putine si inca se face chiar moarte de om pentru ele. (Azi se numesc sinecuri dar in esenta e acelasi drac. Hahahaha!!!)

Asadar, personajul Zisu este un cum `ceam complex, insa deocamdata este lasat de auctor sa se zbata intr-o garla raionala, mai frate...

De aceea, stimati cititori va ordon, nu va lasati, ori lasati-va barba, ori ... faceti cum vreti!

Pe bune, eu zic sa avem rabdare, fiindca in sfarsit, se profileaza o tzara de umanism pe chipul lui Zisu. Ati sesizat, desi face sex sportiv cu nefasta-sa, rusoaika deh, si si-o pune pasional cu tanara pleznitoare, sufletelul lui tanjeste tot la coana Silvia. Oare ce-o mai face si coana Silvia? Ou est-elle? Que fait-elle? Avec sa robe longue elle ressemblait souvent a une aquarelle de Marie Laurencin. Le temp, oooo le temp! Il y a un siecle, y a une eternite!
PS Astea de la urma le-am bagat din Joe Dassin din "Vara indiana". Tocmai o ascultam:

http://www.youtube.com/watch?v=oTLFfRofVcw
Nume: Keke (Feb, Mon 15, 2010 / 22:05)
Destin cu baobab
de Leonid Dimov

Oraşul în cadril de mucava
Trăia, înfricoşat, la cinema,
Iar străzile duceau poveri de şoapte
Doar între pauze. La cinci şi şapte.
În piaţa cu celebru nume şvab
Creştea, până la cer, un baobab
Cu fructe cât o casă, cu bodegi
Şi trenuri de sidef iuţind prin crengi,
Cu gări albastre-n care stam zâmbind
La străvezii pahare cu absint
Şi povesteam din viaţă, şi râdeam
De peştii care ne priveau din geam,
În seara-aceea-n care nori duioşi
Au oglindit lătraturi şi cocoşi
Şi medici de zăpezi cu nume şvab
Zăcând lângă bonavi, în baobab.

Fain, cum zice omul bun cazut pe ganduri ce se-apropie de foc.
Alte articole | Arhiva
 
Colegiul de redactie

MIHAI EMINESCU
(Coordonator editorial şi moral)
Carmen Sylva
I.L. Caragiale
Nae Ionescu
Nicolae Iorga
Pamfil Şeicaru

Cezar Ivănescu
Colaboratori

Ciprian Chirvasiu, Dan Mihăescu, Dan Popovici, Dan Puric, Dan Toma Dulciu, Dorel Vişan, Florian Colceag, Florin Chilian, Ion C. Rogojanu, Laurian Stănchescu, Marius Dumitru, Mădălina Corina Diaconu, Marius Ionescu, Mircea Coloşenco, Miron Manega, Sergiu Găbureac, Stela Covaci

Citite Comentate Comentarii noi Ultimele articole
Newsletter
Vremea
Judet:
-13° C
Curs valutar
EURO:
4.3554 RON
USD:
3.2813 RON