CHECHE

Reamintesc câteva lucruri pe care le-am spus în debutul acestui roman foileton. El a fost scris în prima jumătate a anului 2003, în perioada “fierbinte” de după moartea lui Dumitru Tinu. Am lăsat-o exact aşa cum am scris-o atunci, fără niciun fel de intervenţie. Ea este alcătuită, în principiu, din două planuri distincte care se succed alternativ, din motive de compoziţie pe care n-are rost să le explic, pentru că nici eu nu înţeleg prea bine. Pur şi simplu aşa am simţit că trebuie să fac. Cartea începe, aşadar, ca un jurnal de investigaţie privind moartea - nici până astăzi elucidată - a celui care a fost Dumitru Tinu şi se transformă, pe parcurs, în ficţiune. Din motive iarăşi complexe, mi-am permis libertatea ca multe nume, întâlnite în prima parte a ficţiunii, să fie reale. Ele n-au legătură cu faptele relatate, chiar dacă unele dintre aceste fapte s-au întâmplat - în alt moment, însă, şi cu alte personaje. Aş mai mărturisi că există, în această carte, şi câteva experienţe personale, intime (derulate, evident, în cu totul alt context), pe care i le-am “cedat” personajului, în intenţia de a face ficţiunea cât mai plauzibilă. Ei, bine, acele elemente reale, grefate în ficţiunea romanului, a determinat reacţii interesante din partea unor persoane a căror existenţă s-a intersectat cu a mea de-a lungul timpului. Comentariile unuia dintre cititorii de pe site sunt realmente savuroase, chiar dacă acestea nu se referă atât la romanul propriu-zis, cât la personajele reale folosite în “compoziţie”. De aceea le voi prelua ca atare şi le voi integra în structura cărţii, pentru că stilul redactării amplifică realmente vibraţia naraţiunii, ca un al treilea plan de construcţie, sau ca o a treia voce - a cititorului. Şi această a treia voce o voi personaliza chiar cu numele cu care semnează acest cititor: KEKE.

Subiectul nu e nou, insa observ ca, de la o vreme, regizorii si scenaristii, in cautare de subiecte cu succes la publicul mic-burghez, dar si la cel libertin, au redescoperit nisa relatiilor "nepotrivite" dintre femeile mature si pustani. Ca e vorba despre o profa de arte si elevul ei ca in "Notes on a scandal" sau despre o emotionanta poveste de dragoste, dintre o femeie analfabeta si un pusti cu suflet mare, ca in "The Reader", vanzatorii de iluzii vor sa ne convinga de faptul ca e posibil orice, atata vreme cat exista "foc sacru". Cel putin in The Reader (trebuie obligatoriu vazut), Kate Whinslet care interpreteaza rolul nemtoaicei analfabete si voluntare pare "de acolo", iar transpunerea ei in pielea personajului face ca totul sa fie veridic.
Bineinteles, cum adeseori se intampla ca viata sa bata filmul, este posibil ca pe profa nostra de filozofie, care ne preda materialismul dialectic si istoric, s-o fi durut in basca de conventiile sociale si sa se fi aruncat cu capul inainte intr-o relatie de acest gen. Nu stiu cat de convinsa era ea de veridicitatea principiilor materialist-dialectice, dar sunt convins ca, in ceea ce priveste principiile "sanatoase" ale eticii socialiste, chiulise la greu. Stia probabil ca este imoral ca educatorul sa-si seduca elevul, dar oare nu asta-i menirea educatorului? Sa-si seduca elevul si sa-l magnetizeze? Am avut de-a lungul vremii o gramada de profesori, unii mai pregatiti, altii de-a dreptul tampiti, dar cel mai des imi aduc aminte de cei care, in evolutiile de la catedra, pe langa pregatire, au etalat si o doza de narcisism. “Priviti la mine - pareau sa spuna - nu numai ca sunt destept, dar posed si o personalitate care va incovoaie. De aceea ma iubiti si-mi sorbiti cuvintele de pe buze! Hahaha!!! Cam patetic, n`asa?!... In sfarsit, ceea ce a fost sa se intample, s-a intamplat. Un pusti s-a incurcat cu o profa. Si din acel moment a intervenit mana Destinului care desavarseste ceea ce omul isi face cu propria mana. Hahaha!!

 VA URMA