**********************************************

Romanul tau a inceput sa semene cu romanele de spionaj pe care le citeam io in scoala militara, la lumina chioara a unui bec de veghe, cand faceam planton, adica atunci cand pazeam bocancii urat mirositori. In fituicile alea shpionii erea mereu fraieri, iar securistii mereu dastepti. Si asta pentru ca ei erea vigilenti si animati de o dragoste foarte fierbinte fata de tara!... Odata m-a prins ofiterul de serviciu citind si m-a dat pe lista la comandantul de pluton.
- Bai Keke - m-a apostrofat el - ce citeai ba, in post?
- Un roman de spionaj, sa traiti, cu shpioni perversi si securisti vigilenti, sa traiti!
- Da, ma? Si ce invataminte ai tras tu ma din lectura ta nocturna?
- Pai nu prea am tras, ca ezact cand era sa le trag, m-a prins tovarasul gradul, care mi-a confiscat cartea. A zis ca o pastreaza drept corpus delictus, ca d-voastra nu credeti decat daca vi se aduc dovezi. Asa mi-a zis, sa nu ma misc de-acilea daca n-a zis asa!
- Aha, e clar, vrei sa ma montezi impotriva lui. Oricum, saptamana asta nu mai vezi orasul. O sa ai ocazia sa-ti termini romanul de spionaj. Ia-ti "literatura beletristica" si bagati-o in cur!
- Va multumesc! In cur, sa traiti!

O figura de om comandantul asta al nost`. Parca-l vad, cracanat ca un cavalerist, iar cand mergea, vorba unui coleg, parca recolta sfecla furajera! Altfel simpatic si nu te pedepsea decat daca boacana era prea grava.

P.S. Pana la urma am terminat cartea si am tras si "invatamintele". Ideea era ca nu eram bun de securist. Nu eram destul de vigilent. Pai daca eram vigilent, ma mai prindea tovarasul gradu` citind in post? Pai vedeti? Hahahaha!!!

*************************************************

Caz real, petrecut in anii dictaturii proletariatului, cand muierile luate de liderii comunisti isi cam faceau de cap cu soferimea de la garajul partidului. Protagonista, o fatuca dintr-un sat din Ardeal, cu sange fierbinte de unguroaica, fara nimeni pe lume, si poate tomna d-aia cu o nebuna pofta de viata, ramane insarcinata cu un activist oltean, venit in Ardeal trimis de Partid sa faca in zona colectivizarea si care, deh si el ca omu` becher, a scapat si el caii in lucerna, ce mare chestie, numai ca fatuca a ramas "grea" si culmea! a venit la partid cu burta la gura si l-a indicat drept "autor" pe junele oltean. Nashpa, ca sa zic asa, fiindca de la judeteana i s-a trasat sarcina de partid clara, sa o ia pe crestina asa gestanta cum era si sa-si puna pirostriile, vorba vine pirostrii, fiindca un activist n-avea voie in besearica. "Tovarase, i s-a spus, ai comis-o si trebuie sa te comporti ca un barbat adevarat, adica sa asiguri un camin omuletului care va veni pe lume." Oltenasul nost` a spus am inteles si a dus la indeplinire sarcina partidului, astfel ca peste doi ani era deja la casa lui (un apartamnet nationalizat pe langa piata Rosetti) cu nevasta, cu copil (o fetita sanatoasa si frumoasa), cu catel si cu Volga la scara, (n-ar mai fi fost), fiindca Partidul stia sa stimuleze liderii clasei muncitoare. Sa n-o lungesc, unguroaica, cam rea de nusca si cam neglijata de olteanul care cam caierist (a absolvit Stefan Gheorghiu), venea tarziu in caminul conjugal, si-o pune cu soferica, si asta oltean mititel si iubaretz, numai ca prea putin istet sa nu tina cont de ochii curiosi ai vecinilor. Cert este ca activistul nost` primeste o anonima nesemnata trimisa de un "domn de bine" care nu dorea decat sa-i deschida ochii incornoratului. Urmarea: olteanul vine acasa pe nepusa masa si-i gaseste pe amorezi imbarligati. Nemernicule, jart, jart, ca te-am adus din comuna Vaideei, ca nici closet n-aveati, va cacati in fundul gradinii ca ultimii oameni si uite ce-mi faci." ...
Iar tu, curva ordinara, o sa te duc la marginea orasului si-o sa te arunc goala pe sant, sa te mance haitele de caini infometati!"

Evident, olteanul nost` n-a dus la indeplinire promisiunea insa a asteptat cu rabdare. A urcat treptele ierarhiei in partid si cand vremurile s-au mai linistit a divortat. Fata, o violonista talentata, (la 15 anisori canta concertul nr. 5 de Mozart) a ramas cu el, numai ca la primul turneu cu Orchestra de Camera a Radiodifuziunii, dusa a fost! L-a rugat s-o ierte intr-o scrisoare lacrimogena. Olteanul s-a resemnat stiind ca-i merge bine, numai ca destinul ii pregatea alta incercare. Revolutia (sau Lovilutia) a adus-o la usa lui pe mostenitoarea fostului proprietar al apartamentului, care pana atunci locuise in mansarda imobilului. Asta, afurisita, cand se imbata, mergea la usa lui, ciocanea usurel si-i spunea incetisor: "nenea comunistuuuuu, gata nenea comunistu`, s-a ales prafu` de oranduirea muncitorilor si taranilor, ati luat-o in mana cum ar veni, si trebuie sa dati inapoi bunurile furate. Restitutio in integrum baieti! Dupa care radea ca o posedata!

Si nebuna s-a tinut de cuvant, dupa vreo zece ani de procese interminabile tot blocul a intrat in proprietatea ei, iar fostii vecini i-au devenit chiriasi. O vreme, fiindca la un moment dat a vandut, iar noul proprietar i-a anuntat ca va consolida blocul si ca trebuie sa-si gaseasca alte locuinte. Olteanul nost` a trebuit sa se mute intr-o chitimie de la marginea orasului. Intamplator, acea chitimie este proprietatea unui cunoscut care la un pahar de vorba mi-a povestit toata tarasenia. Batranul isi spune povestea oricui e dispus sa-si piarda cateva ore. Ciudat este faptul ca acum pare impacat cu soarta, ba chiar recunoaste ca se astepta sa patimeasca pentru "animite pacate". Totul se plateste pe lumea asta, spune el. Si mai spune ca ar lua-o de la cap, chiar daca ar stii finalul lamentabil. Are totusi o durere, fata din occident nu are urmasi. O sa ni se stinga samanta spune batranu.

**************************************************

Cand a murit Gheorghiu Dej eram un pustan de vreo 9 ani, dar imi amintesc foarte bine, din franturile de dialog intre parinti si rude, despre nebunia de la inmormantarea lui si barfa legata de cele doua fiice ale lui Dej. Lica Gheorghiu (fiica mai mica) a ajuns actrita, dar avea legatura cu actoria, cam atata cata a avut si Mitzura Arghezi, fiica lui Tudor Arghezi. Sa nu fiu rau, totusi, Lica a facut un rol interesant in Lupeni `29 si, datorita insistentelor ei, s-a demarat constructia studiourilor Buftea. Iubirea cea mare a Licai s-a numit Placinteanu, care era fratele vestitei regizoare Sorana Coroama. Grea soarta pe capul bietului amorez caci pana la urma a crapat in inchisoare, se pare din ordinul lui Dej.
Ailalta, fiica mai mare, Tanti, a fost maritata cu unul din fratii Grigoriu, Cezar parca, cu care a avut doua fiice. Presata de Dej a divortat si s-a recasatorit cu Stamate Popescu actor la Nottara. Cezar Grigoriu a murit intr-un accident de masina in conditii misterioase.
Nu toata lumea stie ca Lica a avut copii din prima casatorie cu avocatul Marcel Popescu: Sanda (economista, decedata in 2005), Gheorghe (inginer, decedat in 2005, coleg de banca cu pulitologul Volodea Tisminetzki, zis si nepotul lui T-34, zis si procurorul comunismului hahaha!) si Mandra, notar public. La Mandra Gheorghiu am facut succesiunea dupa mama. Pe bune, nu mintz, e mica lumea! Atat de mica, incat prin `77, am beut la ziua cuiva impreuna cu mai multi "ciudati", printre care si acest Gheorghe, nepotul lui Dej, care era picatura rupta din bunica-su. Ii copiase pana si conformatia cearcanelor! Cand s-a recomandat "nepotul lui Dej", am crezut ca glumeste, insa varul care ma invitase la sindrofie mi-a confirmat. Bai, mucles, ca asta e chiar nepota-su.
Ma rog, umbre pe panza vremii. Ideea e ca subiectul este destul de generos si poate un istoric cu condei sa insaileze un scenariu pentru un film. Ce, despre Hitler nu se fac mii de filme? Despre familia lui Dej de ce nu?

*********************************************

In familie, Ceasca era cunoscut drept Pelticle. Unul dintre fratii lui tata, mai sugubat, inventase, sau pescuise porecla asta si atat de mult o repeta incat fusese adoptata de toata familia.
- Da de ce ii zici Pelticle unchiule? am intrebat eu la un moment dat.
- Bai putza, da` tu nu crezi ca esti cam curios? Ii zic asa fiindca vorbeste peltic.
- Da` ce-i aia peltic? am intrebat.
- Mai tzaca, prea multe vrei sa stii, vezi ca cine stie multe moare repede. Peltic e unu` care vorbeste de parca ar avea limba prea scurta.
- Bine dar el nu vorbeste asa, mai degraba se balbaie sau poceste cuvintele. Spune in loc de prieten, preten.
Unchiu s-a uitat lung la mine si a exclamat:
- Bai tzaca, da` tu stii nu esti deloc fraier!
Bineinteles ca nu eram, ba inca eram destul de atent la unele detalii legate de personalitatea lui Ceasca. La vremea aia ma contraria faptul ca ajunsese ditai conducatorul si nu reusea sa articuleze corect unele cuvinte. Si-apoi toate cuvantarile alea pline de stereotipii ... chiar ma gandeam cat de tampit poa` sa fie cineva ca sa stea sa le asculte si apoi sa-l mai si laude pe individ. (Aveam sa aflu mai tarziu cam care e motivatia.)
In `68 eram printr-a sasea si imi amintesc de reactia din familie legata de atitudinea lui Ceasca fata de invazia din Cehoslovacia.
- Io-te-l si pe Pelticle, spunea unchiul cel sugubat urmarind evenimentele, ai zice ca mai are putin si cucereste Moscova. Haraso celovec! Hahaha!
- Taci mai impielitatule, il strunea nevasta-sa o femeie spirt, eu cred ca nu e prost olteanu`, dar da si el din gura ca nu cumva sa le vina rusilor ideea sa sara Prutul.
- Pai de ce sa sara Prutul nefasta, raspundea "impielitatul", ce, dobitocul asta de Pelticle le-a iesit vreodata din cuvant? Ce, li s-a opus ca Imre Naghi sau ca Dubcek? Mananca si el cacat de ochii lumii, dar din punct de vedere idelogic ce mi-e Pelticle al nost`, ce mi-e Stalin? In esenta tot bolsevic si unul si altu`. Cred ca rusii se caca pe ei de ras cand il aud! Hahahaha!!!

***************************************************

Tiens, tiens, camaradul Zisu Costica trece printr-o criza de identitate. Tres interesant, iar daca ar fi sa psihanalizam, crizele astea de identitate, nefiind la indemana oricui, ele bantuind de regula pe `telectualu` cu bogate trairi interioare, cu zbuciumuri sufletesti bulversante, rezulta ca acest personaj - Zisu Costica - este dat `reacu de complex. Ori, un personaj complex care poate mai mult, conform principiului "a fortiori", poate si mai putin. Pe cale de consecinta, putem accepta ca, desi personajul Zisu poate mai mult, deocamdata autorul ni-l prezinta balacindu-se in mocirla compromisului. A compromisului pe toante planurile. In famiglie, in relatia cu rusoaika cea rea de musca, in relatia cu pleznitoarea care – oops! - il anunta ca se marita, ba chiar in relatiile sale de munca, unde compromisul s-ar traduce prin "ciocu` mic" amice, fiindca desi am depasit perioada de diktatura a proletariatului, in continuare functiile de pe lista lunga a nomenklaturii sunt putine si inca se face chiar moarte de om pentru ele. (Azi se numesc sinecuri dar in esenta e acelasi drac. Hahahaha!!!)

Asadar, personajul Zisu este, un cum `ceam, complex, insa deocamdata este lasat de auctor sa se zbata intr-o garla raionala, mai frate...

De aceea, stimati cititori va ordon, nu va lasati, ori lasati-va barba, ori ... faceti cum vreti!

Pe bune, eu zic sa avem rabdare, fiindca in sfarsit, se profileaza o tzara de umanism pe chipul lui Zisu. Ati sesizat, desi face sex sportiv cu nevasta-sa, rusoaika, deh, si si-o pune pasional cu tanara pleznitoare, sufletelul lui tanjeste tot la coana Silvia. Oare ce-o mai face si coana Silvia? Ou est-elle? Que fait-elle? Avec sa robe longue elle ressemblait souvent a une aquarelle de Marie Laurencin. Le temp, oooo le temp! Il y a un siecle, y a une eternite!

P.S. Astea de la urma le-am bagat din Joe Dassin din "Vara indiana". Tocmai o ascultam...

VA URMA