………………

Pe la zece dimineaţa îndrăzni să iasă din casă. O luă pe jos spre centru. Capitala se umpluse de manifestanţi. Primii care au ieşit în stradă au fost muncitorii de la Turbomecanica. Toţi se îndreptau spre Piaţa Palatului. Pe măsură ce aceasta se umplea de demonstranţi, la ordinul lui Ceauşescu s-au aruncat deasupra mulţimii fluturaşi propagandistici în care scria despre trădătorii de ţară şi ocuparea Ardealului. N-au avut nici un efect. Între timp, generalul Iulian Vlad a dat un ordin extrem de important pentru lămurirea adevărului despre Revoluţie şi despre adevăraţii vinovaţi ai crimelor comise după 22 decembrie. Iulian Vlad a ordonat, deci, întregului efectiv al trupelor de Securitate să se retragă în unităţi şi să nu execute decît ordinele pe care le va confirma personal. Cam în acelaşi interval de timp s-a anunţat sinuciderea generalului Vasile Milea. Din clipa aceea, Armata, ca instituţie, a trecut de partea populaţiei, atît în Bucureşti, cît şi în ţară. Ceauşescu a ieşit pe balconul CC-ului şi a încercat să vorbească mulţimii. A fost huiduit. Puţin mai tîrziu, Nicolae şi Elena Ceauşescu au fugit cu elicopterul de pe clădirea Comitetului Central. Acţiunea a fost organizată de generalul Victor Athanasie Stănculescu, recent venit de la Timişoara şi cu piciorul proaspăt pus în ghips. Manifestanţii, neîntîmpinînd nici o rezistenţă, au pătruns în clădirea Comitetului Central. Probabil că, dacă generalul Vlad nu ar fi dat acel ordin, Securitatea ar fi intervenit şi mulţimea n-ar fi reuşit să intre acolo. În acel moment, avea să-şi clarifice mai tîrziu Constantin Zisu, luase sfîrşit revoluţia propriu-zisă. Ceea ce a urmat n-a mai fost revoluţie, ci o diversiune de proporţii.
…………

După fuga familiei Ceauşescu, o parte din manifestanţi s-au îndreptat spre Televiziune, alţii spre Radio, iar alţii, vreo cîteva mii, au intrat în Comitetul Central. Pe la ora 18.00, în Piaţa Palatului, unde fusese adus un car al televiziunii, a început să se tragă. În zadar Ion Caramitru, ajuns între timp acolo, răcnea cît îl ţineau puterile: „Nu mai trageţi! Nu mai trageţi! Încetaţi focul!” Diversiunea nu mai putea fi oprită. Constantin Zisu începea să nu mai înţeleagă ce se întîmplă, de fapt. „Domnu’ Iliescu”, apărut la televizor din senin, deşi toată lumea părea că-l aşteaptă, lansase un apel către populaţie, să vină să sprijine Radiodifuziunea. Deşi contrariat de acest apel („Să apărăm Radioul, de cine? Şi cu ce?” - se întreba), s-a dus, totuşi, acolo, plin de entuziasm. Avea să-şi reproşeze, mai tîrziu, această stare infantilă. La radio era un vacarm din care n-a înţeles nimic. Un angajat al instituţiei era bătut de mulţimea adunată în jurul clădirii. Cineva spusese că e terorist. Un tanc cu motorul pornit îşi rotea fără rost turela în toate părţile, iar în jur se auzeau împuşcături. Era imposibil de înţeles cine în cine trăgea. A plecat de acolo complet zăpăcit, îndreptîndu-se din nou spre Sala Palatului. Aici, altă nebunie: armata trăgea cu tunurile în Palat. A plecat şi de aici, îndreptîndu-se spre televiziune, loc pe care nu l-a mai părăsit, pînă pe 24 decembrie. De undeva, de la o clădire dinspre Piaţa Aviatorilor, a început să se tragă. Clădirea aparţinea personalului Ambasadei Sovietice, dar fusese evacuată din 20 decembrie. Soldaţii chemaţi să apere Televiziunea au ripostat violent, reuşind să facă imobilul ciur. S-a tras şi din alte clădiri. Teroriştii erau peste tot, dar nu-i vedea nimeni. Din cînd în cînd, cîte un om din mulţime intra în bătaia trasoarelor şi era lovit. Apărea imediat un echipaj al Salvării, care ridica rănitul şi-l ducea undeva, probabil la Spitalul de Urgenţă. Constantin urmărea cu atenţie traiectoria trasoarelor. În cîteva minute - îşi făcea el socoteala - ar fi putut secera toată mulţimea. Unghiurile din care se trăgea spre Televiziune permiteau acest lucru. Şi, totuşi, se trăgea pe deasupra oamenilor, parcă intenţionat să-i protejeze. Din cînd în cînd, totuşi, mai făceau cîte-o victimă, cumva tot strategic, ca să nu bată la ochi că e o farsă. Victor Brateş şi Alexandru Stark transmiteau pe post cele mai aberante ştiri, făcute şi ele să menţină panica. Toate incriminau Securitatea ca pe un veritabil incubator de terorişti. Securitatea, însă, ţapul ispăşitor al acestei diversiuni, fusese consemnată în unităţi, încă din 22 decembrie. Constantin nu îndrăznea să împărtăşească nimănui aceste observaţii cinice. Oamenii adunaţi în faţa televiziunii aveau o stare de spirit extraordinară. Fie că se ghemuiau sau se aruncau pe burtă cînd începea schimbul de focuri, fie că aşteptau liniştiţi următoarele rafale, aproape tot timpul se ţineau de mînă sau după umeri. Erau obosiţi, nedormiţi, dar fericiţi. Cel puţin cei care veniseră acolo din entuziasm şi bucurie. Spre dimineaţă, cînd înceta focul, adormeau îmbrăţişaţi, încălzindu-se unul pe altul, bărbaţi, femei, adolescenţi.
………….
 

VA URMA